Ziua Lecturii, impusă elevilor prin ordin de la minister. Gabi Bartic, BRIO: ”Obligațiile n-au cum să producă vreo mare plăcere”

Vineri, 18 Februarie 2022, ora 11:45 2353 citiri
Gabi Bartic

Elevii din România au celebrat Ziua Națională a Lecturii în 15 februarie, citind obligatoriu o oră în timpul cursurilor, indiferent de materia prevăzută în orar, aceasta fiind o inițiativă venită din partea Ministerului Educației.

Totuși, când vine vorba despre deschiderea apetitului elevilor către lectură, lucrurile nu sunt atât de simple. Pe lângă situațiile triste, în care copiii din mediile defavorizate nu au acces la biblioteci și cărți, o oră de citit, o dată pe an, nu va produce schimbări majore.

Gabi Bartic, CEO Brio, vorbește despre necesitatea de a avea programe cu continuitate în acest sens, dar și despre preluarea acestor preocupări din familie, dacă există, înainte de a ajunge copilul la școală.

Ziare.com: În 15 februarie se sărbătorește Ziua Națională a Lecturii, drept urmare Ministerul Educației a decis ca în ziua cu pricina, elevii să citească la orele 11 și 14, indiferent de ora care era prevăzută în orar. Cum vedeți această inițiativă?

Gabi Bartic: Foarte grea întrebarea. Dacă e ordin, cu plăcere! ”Executăm program de lectură”, îmi vine să spun. Dar ironia seacă nu prea duce nicăieri, așa că va trebui să intru un pic în detalii pe subiect. Cred că lectura e un obicei extrem de bun al oricărui individ. Cred că e de la sine înțeles că orice măsură ce poate să ducă la o creștere a numărului de cititori, fie a frecvenței, fie a favorabilității față de acest obicei (plăcut, dacă mă întrebați pe mine) e benefică. Nu mi-e clar în ce măsură un flash-mob național din acesta, venit prin circulară de la minister, ajută cumva la nivelul palierelor menționate.

Copiii de vârstă școlară, pentru că lor li se adresează această comunicare, nu cred să fie seduși de o atare manifestare. E mai degrabă o exhibare de tip „23 august” – să se vadă că nu e degeaba Ziua Lecturii. Cred cu sinceritate că cine citea înainte, va citi în continuare, iar pe cine nu citea și nu avea acces la carte ca bun cultural, nu un flash-mob național de tip „15 minute obligatorii de lectură” îl vor convinge să citească. Că au existat, în tot acest amalgam de obligativități, și manifestări absolut remarcabile, nu neg. Că ele aveau loc oricum, cu sau fără această obligativitate, aici nu am niciun dubiu.

Profesorii care și-au făcut un scop din atragerea către lectură a copiilor vor face asta cu orice prilej. Și lor, sincer, le-aș ridica statui în parcuri. Pentru că lectura stă undeva în linie cu dorința de a ști, de a afla mereu altceva, de a vedea mereu din alt unghi, de a avea mereu altă abordare, de a trăi mereu alte experiențe. Acolo e punctul de inflexiune care te transformă ulterior dintr-un copil mediu într-unul sclipitor.

Știu adulți care citesc mult și sunt, fiecare în felul său, speciali. Pe de altă parte, nu știu adulți geniali care nu citesc. Deci, dacă ar fi să-mi puneți întrebarea: „Ok, și ce ar fi trebuit să facă Ministerul?” – întrebare legitimă de altfel, aș spune: „Aș sugera să aibă programe continue de încurajarea lecturii”.

Niciun alt program nu le va fi mai folositor. Și aici îmi voi atrage și multe simpatii, dar și foarte, foarte multe antipatii. Nici religia, nici educația financiară nu le vor fi mai folositoare decât lectura. Lectura susținută, serioasă, lectura venită din curiozitate și transformată în plăcere.

Ziare.com: Pe de altă parte, un comunicat transmis de World Vision România arată o realitate dură tot cu această ocazie, și anume că 6 din 10 școli din mediul rural nu au bibliotecă. Se mai poate discuta despre șanse egale în acest caz, ținând cont că în lipsa unei biblioteci, copiii nu citesc nici măcar lecturile obligatorii, prevăzute în programa școlară?

Gabi Bartic: Ei, exact aici e diferența între ceea ce toți visăm, în fața unei hârtii, puși în fața unei probleme (mari, de altfel) – „Cum să facem copiii să citească” și o necesară politică de stat. Am mai spus și cu altă ocazie, aici suntem în fața unei situații în care lectura, ca și educația, nu sunt accesibile unui număr copleșitor de copii.

Una e dacă un copil, având toate mijloacele la dispoziție (cărți, bibliotecă, mijloace materiale să procure cărți etc) nu citește – aici este vorba de o alegere, care poate fi influențată, dar e o alegere.

Și alta e situația în care există copii pentru care educația, ca și lectura, ca și muzica și așa mai departe – toate acestea îi sunt inaccesibile. Așa ne trezim, mai apoi, cu membri ai societății care vin din medii în care accesul liber la educație gratuită este o glumă proastă și ne mirăm – de ce ei sunt needucați, de ce sunt analfabeți funcțional, de ce nu știu capitalele statelor sau de ce nu au interese în sfere mai elevate.

Efortul pentru un copil provenit din medii defavorizate de a ajunge la o școală bună, de a ști în general, de a performa la o materie este mai mare, infinit mai mare decât cel al unui copil care are acces la un act educațional corect și la o infrastructură educațională decentă. Deci, ca să răspund, nu ne naștem cu șanse egale și, din nefericire, nici nu facem prea mare lucru pentru cei ce nu pornesc cu șanse corecte.

Ziare.com: Elevilor li se dau, totuși, liste de lecturi suplimentare, pe baza cărora fac fișe de lectură. Considerați că sunt utile? Chiar le stimulează dorința de a citi în plus?

Gabi Bartic: Voi porni acest răspuns cu un disclaimer: nu știu toată știința din spatele elaborării unei liste cu lecturi suplimentare. Afară de situația în care mă aflu, aceea de a fi un cititor absolut compulsiv și extrem de lipsit de știință în spatele îngurgitării de lecturi, deci practic având doar experiența proprie a unor lecturi haotice și complet nestructurate (dar constante, mai bine de 35 de ani), voi spune că ceea ce am văzut în ultimii ani în materie de „liste de lecturi suplimentare” sunt foi tipărite inutile.

Pentru copiii care citesc deja și au obiceiul forma de a citi, conștienți de ceea ce le place, ele sunt niște liste eclectice din care pot alege doar puține volume (și știm, cea mai mare spaimă a cititorului avid e să nu rămână fără ceva de citit), iar pentru cei ce nu citesc, un mijloc de dresaj. Am văzut, la final de liste, tot felul de referiri la puncte ce sunt acordate suplimentar la notă „dacă ai fișe de lectură”, tot felul de metode de analiză cantitativă a lecturii ca obicei – 3 fișe, un punct; 5 fișe, două puncte la teză sau 3 la notă etcetera.

În capul meu, cititul, ca și iubitul, sunt întâmplări ale omului singur cu el și cu obiectul afecțiunii. Și așa cum iubitul cu voce tare, pompos și apăsat este ridicol, la fel e și cu lectura. Nu știu ce se va întâmpla dacă dăm o lege pentru citit (și una pentru iubit). Vom citim mai mult? Sau vom iubim mai bine? Dar e cert că obligativitatea, în cazul ambelor obiceiuri, nu rezolvă vreo problemă. Mai bifăm, probabil, vreun punct obligatoriu prin vreo listă de activități didactice: încă o listă care nu produce niciun efect.

Ziare.com: Cum li se poate stimula copiilor apetitul pentru lectură în general și ce rol ar trebui să joace școala în acest lucru?

Gabi Bartic: Explicându-le, și arătându-le, dacă nu li s-a arătat deja, că orice carte deschide alte lumi. E foarte greu să ai soluții pentru toți copiii. Știu că a funcționat cu copilul meu și cu toți oamenii pe care i-am convins că lectura nu e ceva ce apasă. Nu-i poți face pe oameni să citească fără ca tu însuți să citești, nu-i poți face pe oameni să creadă în ceva fără ca tu însuți să crezi. Și ne întoarcem, cum altfel, la „cine transmite informația copiilor noștri”. Aici e cheia și aici e mereu marea problemă. Dacă lectura va fi transmisă corect, fie din familie, fie la grădiniță sau la școală, va fi mereu o bucurie. Dacă nu, va fi mereu o obligație. Și obligațiile n-au cum produce vreo mare plăcere.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News