Victor Ponta n-a stiut sa piarda

Colaborator: Victor Pitigoi
Miercuri, 16 Septembrie 2015, ora 09:55 5939 citiri

Acum trei ani, Victor Ponta era pe cai mari, alaturi de bunul si de nedespartitul sau prieten, Crin Antonescu, viitorul presedinte al tarii. La fel de bun si de nedespartit prieten cum ii este astazi Liviu Dragnea.

Ce e drept, dupa o ascensiune fulminanta, s-a izbit de un mic esec la referendum, dar esecul nu era atat al lui, cat al copilotului Crin Antonescu. Totusi, parea atunci ca momentul va fi depasit, dupa renumararea voturilor, resetarea listelor si chiar dupa reanimarea Guvernului, unde cel putin doi ministri calcasera stramb.

Cine insa priveste acum evenimentele din urma observa ca, in mod ciudat, infrangerea atat de nimicitoare pentru Crin s-a dovedit oarecum avantajoasa pentru Ponta: odata eliminat unul dintre copilotii USL, drumul spre Cotroceni se deschidea liber pentru celalalt copilot.

Se parea in acea vreme ca Victor Ponta este un politician abil, unul uns cu toate alifiile, capabil sa transforme esecul altora intr-un avantaj pentru el insusi. In plus, drumul spre varful piramidei il ispitea.

Doua fapte sugereaza, in opinia mea, ca ispita incoltise inca de pe atunci, ca un vis de aur, in adancul inimii ambitiosului premier.

Primul fapt il observa oricine, daca e curios si cauta in La Fontaine, unde desigur nu lipseste istorioara cu vulpea si strugurii. Dupa esuarea referendumului in derizoriu si dupa disparitia lui Crin Antonescu in neant, Ponta reitera in mod suspect ca nu-l intereseaza presedintia, ca asa ceva nu-i de el, ca strugurii sunt acri, ca scaunul de la Cotroceni, chiar daca-i ispititor, pe el nu-l atrage.

Dansul personal nu-si doreste nimic altceva decat sa ramana premier, intrucat are obligatia fata de electoratul roman sa reintregeasca salariile, sa mareasca pensiile, sa creeze un milion de locuri de munca si sa astearna autostrazi de-a lungul si de-a latul patriei - cel putin o mie de kilometri.

Al doilea fapt este acela ca, tot dupa referendumul ratat, relatiile dintre cei doi copiloti au inceput sa intre in vrie si, pe nesimtite, fostul viitor presedinte a disparut in ceata. In urma lui n-au mai ramas decat amintirea si un elegant pachet cu carti de vizita, toate avand termenul de valabilitate expirat.

In acel moment, Victor Ponta s-a vazut ramas singur la mansa copilotilor, ceea ce cred ca ii facea o incomensurabila placere. Desigur, se visa ajuns omul number one al tarii, cel care primeste onorul garzii si care serveste cupa de sampanie simbolica, dand hai noroc cu ambasadorii.

Probabil cu asemenea ganduri in minte, Ponta a anuntat intr-o zi ca va intra fara emotii in cursa prezidentiala "cu Iohannis, cu Udrea, cu cine o fi". Era un fleac sa-l invinga pe oricare, mergea la sigur.

Dar cu cat esti mai sigur pe reusita, cu atat simti mai dureroasa prabusirea. Ponta a simtit-o pe pielea lui si, in acel moment, nimic n-ar fi fost mai intelept decat sa se retraga. Peste tot in lume, cine pierde alegerile lasa altuia scaunul de pe care n-a stiut sa castige.

E drept ca Victor Ponta n-a pierdut scaunul ca prim-ministru, l-a pierdut ca viitor presedinte, dar este putin probabil sa fi devenit credibil doar cu asemenea argument.

In plus, incercarea de a-si spala obrazul jusificandu-se cu alegerile din 2012 ("nu pot abandona asteptarile celor care m-au ales") este cel putin penibila: pe Ponta, electoratul roman nu l-a ales niciodata ca prim-ministru. L-a desemnat presedintele si l-a aprobat Parlamentul. Nimeni altcineva.

Avea deci motive serioase sa plece. Dar daca pentru Ponta o retragere strategica ar fi fost intr-adevar un mod onorabil de a gestiona infrangerea, pentru partid era o grea lovitura.

In partid nu sunt numai intersele lui Ponta. Sunt si ale lui tata socru', ale sotiei, poate ale vreunui cumnat, ale vreunui var, nas, fin, desigur numerosi prieteni si colegi, inclusiv Sova. Insusi seniorul partidului Ion Iliescu recunoscuse candva ca PSD e un partid de cumetrie, iar lucrurile nu par schimbate de atunci. Dimpotriva.

Apoi, mai este si bunul prieten Dragnea, care n-ar fi avut niciun interes sa plece Ponta pentru ca n-are cine veni in loc. El, personal, reitera in mod suspect ca nu-l intereseaza presedintia partidului, ca asa ceva nu-i trebuie si ca strugurii sunt acri.

Asta pana in ziua cand, pe neasteptate, Ponta a parasit aceasta sefie fara sa-l anunte pe Dragnea, ceea ce l-a deranjat pe acesta din urma, dar a inchis ochii: nu strici o prietenie pentru niste struguri. Cu atat mai mult, cu cat Ponta e foarte bun la Guvern, iar el personal e la fel de bun la partid. Nu e normal sa faca varful piramidei fifty-fifty?

Nu stiu ce i-a raspuns premierul, dar am retinut ca, in prezent, acesta asteapta "de la Congresul PSD sa se dea un mesaj clar, daca se doreste continuarea guvernarii". Daca nu "se doreste", drumul lui Ponta se infunda: guvern nu mai are, functii in partid nici atat.

Ramane doar la mila lui Dragnea, mare noroc ca ii este prieten!

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News