1 Iunie: Despre copilarie si copilareli, cu... copilul Cristina Cioran

Unde esti, copilarie? Suntem sau nu mai suntem copii?

Imi aduc aminte de copilarie cu mare bucurie, ma gandesc ca inca nu am terminat de copilarit, cu toate ca ar trebui sa ma uit la mine ca la un adult, mai mult decat ca la un copil... Inca nu stiu daca ar trebui sa ma maturizez sau sa ma las asa cum ma simt...

M-am nascut si am crescut la mare, asa ca am avut cea mai frumoasa copilarie posibila, cu plaja si apa "la nas". Am gasit o data pe plaja un delfin mort, cu taieturi pe el... Avea o piele superba, albastru inchis, si o carne alba si frumoasa. Am fugit sa aduc pe cineva, dar disparuse. Probabil ca l-a aruncat cineva inapoi in mare.

Ma gandesc de multe ori ca, daca ma nasteam mai tarziu sau eram acum la varsta de 10 ani, as fi fost meeeega fericita si eram mega ancorata in tehnica actuala. Cred ca stateam si eu doar pe tableta.

Cand eram eu copil, ne jucam oriunde si oricum, cu orice si cu oricine. Stabileam relatii, ne "votam" intre noi, ne "sefeam" intre noi, ne bateam, ne certam, ne indragosteam.

Ne strangeam in scara blocului si cantam, ne credeam la Festivalul Mamaia. Urlam cat ne tineau plamanii si nu ne certa nimeni.

Ne adunam cateva si faceam bezele, inventam retete sau faceam acadele.

Cat de frumos a fost in copilaria mea... Nu toate momentele vesele se terminau vesel, ba dimpotriva, cam toate zilele sau serile de joaca aveau cate un eveniment mai trist sau mai nefericit; cineva sigur se taia la o mana sau la un picior. Ceva trebuia sa se intample.

Am fost mereu o impiedicata si o "repezita" si asta m-a costat, ca sa zic asa, destul de mult. Cu toate astea, nu am avut niciodata un picior sau o mana rupta. In rest: arsuri, lovituri, cazaturi etc. au fost "la greu".

Cand eram eu copil, escaladatul cladirilor inca nu avea un nume. Nu se numea Parkour, se numea escaladat si era un "sport" foarte prezent in randul copiilor. Imi aduc aminte ca erau foarte multe santiere in spatele blocului meu si noi intram prin acele catacombe dubioase, "calaream" tot ce insemna schela, scara, perete. Intram in orice subsol, in orice fundatie, in orice gaura gaseam si parea interzisa accesului.

Am avut si noroc, pentru ca puteam sa imi rup gatul de multe ori.

Stateam la etajul 4, ultimul nivel, si imi amintesc ca eram cu varul meu Adrian si ne plimbam pe balustrada "fara maini". Am facut acest exercitiu de cateva ori, cu reusita, desigur. Doar ca la un moment dat a venit tata acasa si m-a vazut pe balustrada. Nu vreau sa stiu ce a fost in sufletul lui atunci. Stiu doar ca l-am vazut, mergea repede si i se misca sacoul ciudat, cum incerca el sa alerge.

Cand l-am vazut, m-am speriat foarte tare si m-am dat jos. Ulterior, am aflat ca nu m-a strigat ca sa nu ma sperie sa cad, eu fiind acest copil care tresarea foarte tare.

Mi-a fost frica sa nu iau bataie. Nu am luat. Nu m-am mai urcat de atunci pe balustrada aceea. Dar niciodata nu m-am dat in laturi de la risc. Acum cred ca, daca ar trebui sa escaladez ceva ca sa ajung in partea cealalta, as face-o fara ezitare.

Copilul din mine serveste inconstienta pe paine. Inca ma simt copil.

La multi ani!

Cristina!

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...