Operatiunea Hiroshima - Pe vremea când se potcovea puricele (ep.5)

Vineri, 24 Septembrie 2021, ora 10:552702 citiri
Operatiunea Hiroshima - Pe vremea când se potcovea puricele (ep.5)

Hai că m-am lăsat furat de farmecul lui Grigori și am ajuns prea departe. Să ne întoarcem la București, să va deapăn povestea de-a fir a păr. Că doar începutul e ca-n povești: Peste trei mări (Neagră, Egee și Cretei) și trei țări (România, Bulgaria și Grecia), în împărăția lui Minos, aștepta fata cea mică a împăratului roșu (așa mi-am explicat ulterior de ce toți cei care o vedeau clătinau din cap și ziceau ceva de genul că nu e chiar fată mare), s-o eliberăm din strânsoarea parâmelor zmeului cu corp de taur și cap de om. Orice netot știe că pentru trebușoara asta ai nevoie de următoarele:

Citeste toate textele scrise de Calin Rotarus pentru Ziare.com

1. Un cal cu gusturi alimentare controversate
2. Trei obiecte magice: perie, năframă și piepten, pe care să le arunci peste umăr atunci când simți răsuflarea grea a zmeului în ceafă (și nu-ți place senzația).
3. O adunătură de dubioși gen Setilă, Flămânzilă, Gerilă, Ochilă și Păsărilă, indivizi marginalizați și grav subestimați de societatea contemporană și a căror talente te pot scoate din furtuni, cu condiția să fii în stare să-i suporți.

Fac o recapitulare mentală. Cu inventarul de obiecte și dobitoace e simplu: Am cele trei vouchere magice, calul e mașina care are o garnitură uzată și mănâncă ulei, ba chiar și vorbește în felul ei… peste trei sute de metri fă ușor la dreapta, chestie care i-a adus porecla de mama soacră (se va vedea ulterior că personajul real era altul), dar care sunt tovarășii de drum? Îmi apare în minte silueta deșirată a lui Seba. E clar, ăsta e Păsărilă. E bine, trebuie reparat un braț de crucetă și dacă se ridică pe vârfuri poate instalează și windex-ul la mărul catargului. Dar stai așa, deabia s-a operat la ochi și are implanturi de cristalin, trebuie să fie Ochilă. Asta înseamnă că n-o să dea niciun vapor peste noi (fără să știm dinainte). Nici asta nu e de lepădat. Cumpănesc o clipă și, cu gândul la buget, decid să cumulăm funcțiile. Ar mai fi nevoie de flămânzilă și setilă. Fac o evaluare sumară a bugetului de mâncare și băutură și, având o premoniție că Heraklion nu-mi va rămâne în amintire ca un loc ieftin, decid că, oricare ar fi talentele respectivilor, ne vom lipsi de ei. În schimb, de Gerilă ar cam fi nevoie pe căldurile din Creta. Unde găsesc un individ cu buze mari care să sufle puternic? Stai așa, dacă suflă prea tare? Cine știe, poate rupe velele. Hai să renunțăm și la el. Dar cine o fi Mihai? Trec rapid în revista celelalte personaje posibile candidate: Mama zmeilor – nu categoric; Calul – e dat; Spânu – hmm… n-are el prea mult par, dar e de cealaltă parte a barierei artificiale și abuzive trasată de societate între bine și rău, și poate îi vine vreo idee să pună brișca la busolă și ajungem la Skantzoura în loc de Skiros (Pe lângă Skantzoura am trecut noaptea, văzând doar cele câteva stânci la sud vest de ea și în Skiros n-a lipsit mult să ajungem fără să vrem); Lupul cel rău – aș zice dimpotrivă, Mihai are o cumsecădenie ce ar putea fi catalogată ca dezordine psihică; Capra cu trei iezi pică din considerente de neconformitate cu elementele vizuale de identitate. Lipsa de alte idei mă oprește din efortul intelectual și, ca de obicei, atunci când cauți o idee și nu vine, te oprești, îți pui un pahar de vin, după care încă unul, și e doar chestie de timp până când te împaci cu propria incompetența, chestie numită în general înțelepciune. Pe la al treilea pahar ma străfulgeră un gând: Sfânta Vineri – asta e, cum de nu mi-a venit din prima? Ce valoare pentru expediție! Cu vorba lui blajină, Mihai e perfect ca să domolească furtunile care se formează brusc în olteanul de Seba, însoțite întotdeauna de ploaie (de înjurături). Plus că tradițional dă de mâncare la lighioane, adică mie și lui Seba, că doar n-o veni de la Cluj fără slană și palincă.

Împăcat cu gândul că n-om fi noi vreun dream-team, dar până la urmă cu resurse nelimitate poate oricine doar teoretic, practic în fiecare zi, toți ne descurcăm cu ce avem la îndemână, încerc să țin la distanță gândul că ne îndreptăm spre o ditai belea. Sau mai sincer spus, sunt pe cale să îi bag și pe alții. Am constatat că viața fiecăruia se împarte în două perioade. Prima, în care încerci să fii cat mai conform cu așteptările societății, și a doua, te împaci cu ideea că n-o să ajungi niciodată acolo nici să vrei (ceea ce îți devine din ce în ce mai clar că nu e cazul) și îți dezvolți cu mai mult sau mai puțin succes capacități de supraviețuire (în general socială, dar cu excepții notabile ce contribuie la audiența ridicată a jurnalelor de știri). Adică descoperi (și savurezi) multiplele laturi ale personalității tale, majoritatea scoase în afara legii sau măcar dezaprobate de către o societate care se consideră civilizată (adică de toate cele cunoscute). Realizez că frecvența cu care întru în belele e una din fațetele firii mele păcătoase. Și o alta e optimismul (numit de majoritatea prietenilor mei inconștiență), ceea ce presupune că aș privi jumătatea plină a paharului. Așadar reformulez afirmația de mai sus în notă optimistă: am o experiență mai mare în a ieși din belele decât media populației. Asta înseamnă că nu mai rămâne decât să încalecăm pe o șa și să întrăm intr-una.

Citiți și
Operatiunea Hiroshima - cel ce i-a dat nume (ep.1)

Operatiunea Hiroshima - Echipajul e complet (ep.2)

Operatiunea Hiroshima - Cum să (nu) cumperi o barcă (ep.3)

Operatiunea Hiroshima - Zâna cea bună (ep.4)

Despre Calin Rotarus:

Lucrator pe ogorul publicitatii online o jumatate de viata, ceva coaching si training de business si comunicare.

Hoinar pe mari ca Egee, Neagra, Baltica, Nordului, Adriatica, Cretei, Atlantic.

Primul, si pana acum singurul roman care a calatorit cu un velier din Suedia pana in Romania (Lacul Vanern, canalul Trollhattan, Kattegat, Oresund, Marea Baltica, Mittellandkanal, Rin, Main, Europakanal, Dunare)