Idolatria vs. sindromul Stockholm. USR și PSD-PNL, asemenări și deosebiri

Joi, 02 Iunie 2022, ora 18:40 4576 citiri

O lecție de politică care mi-a rămas întipărită în minte mi-a fost oferită, în 1990, de nașul meu, un român fugit în RFG pe vremea lui Ceaușescu. Revoluția i-a dat șansa să reviziteze România după peste 10 ani de când fugise și noi ne pregăteam de primele alegeri libere, așa că l-am întrebat pe el cum votează acolo. “Simplu”, ne-a zis, cei care câștigă până în 3.000 de mărci cu partidul X, cei care câștigă între 3 și 5-6 mii cu partidul Y și cei peste 6.000 cu partidul Z (nu-mi amintesc exact denumirile). De ce? Pentru că interesele fiecărei categorii sunt reprezentate de respectivele partide.

Pare, într-adevăr, simplu. Și logic. Sigur, lumea s-a schimbat de atunci, inclusiv în Germania. Iar motivele pentru care ne alegem simpatiile politice s-au diversificat. La noi, în România, însă nu s-au clarificat. Nici pentru alegători și, în unele cazuri, nici pentru partidele politice.

Speranța unora, USR, este un exemplu de partid care nu știe cui i se adresează. Sau s-a făcut că uită pe cine reprezintă, cu mici excepții, cât au fost la guvernare. Și asta, cu siguranță, e un reproș decent pe care votanții lor sunt îndreptățiți să-l facă.

Pe de altă parte, nici pătura lor de alegători nu e rezonabilă în privința așteptărilor. Au făcut din USR-iști niște idoli de la care au avut și au pretenții maximale, ca și când politicienii strânși sub flamura USR (aici îi includ și pe cei din aripa PLUS) sunt niște sfinți. Literalmente sfinți! Niște oameni perfecți, cu profilul lui Isus, nu niște simpli muritori, cu păcatele lor. Dacă Churchill s-ar fi născut român, ar fi subiect de miștouri și dispreț colectiv pentru consumul de alcool (de exemplu), nicidecum admirat pentru leadership și viziune!

Păstrând proporțiile, la fel și politicienii noi aduși de fenomenul USR au fost echivalați cu combinatorii semidocți din vechea clasă politică pentru că li s-au descoperit defecte mai mult sau mai puțin relevante. Pe modelul ăsta am ajuns, de exemplu, să-i punem în aceeași oală pe primarul câteodată inadecvat și rigid Clotilde Armand cu predecesorii iluștrii Daniel Tudorache-diamante sau Andrei Chiliman, sub ale căror mandate au înflorit afacerile rechinilor imobiliari care au sufocat și haotizat nordul Bucureștiului. Exemplele de tipul ăsta sunt o sumedenie și nu mi-am propus să fiu exhaustiv, mai ales că nici nu cred că se poate.

Lecția acestor manipulări subtile e, însă, clară. Conducătorii pe care îi alegem nu sunt perfecți. De fiecare dată, însă, trebuie să căutăm varianta cea mai bună/convenabilă și adecvată dregătoriei în care îi instalăm în numele nostru. Pentru că unul care fură din banii adunați de la noi pentru spitale nu e la fel de nociv ca unul care, de exemplu, e afemeiat. Ca să nu mai vorbim de cea mai mare penurie din România, profesionalismul! Priceperea în meseriile pe care se presupune că le păstorește.

Pe de altă parte, avem în meniul electoral PSD și PNL, două partide aflate la butoane din '90 încoace, cu trăsături similare. Ambele sunt capturate de găști de oportuniști ce nu au nimic de-a face cu presupusele lor doctrine, social-democrația și, respectiv, liberalismul. Conduse de lideri puși pe căpătuială, dispuși la aproape orice tip de compromisuri, cu unicul scop de a rămâne în zona unde se împart banii, astfel încât să-și ia partea leului. Bazinul lor electoral e și el similar, ca structură. Adică camarilla de partid (rude, amici, parteneri de afaceri și slujbași cu posturi bine remunerate de stat, care-și datorează poziția) și prizonieri ai unui gen de sindrom Stockholm instalat pe fondul lipsei de educație. Bine înrădăcinate la nivel central și local, ambele au un nucleu dur de votanți care le asigură perpetuarea și este greu de zdruncinat în condițiile absenteismului. Pentru că cei aproximativ 25% dintre românii care compun acest nucleu dur ce merge la vot negreșit ca să-și conserve privilegiile devin cel puțin 50% în condițiile absenteismului.

Și mai avem naționaliștii. AUR și UDMR. Fredonează refrenuri cu tentă xenofobă în schimbul puterii pe care le-o acordă electoratul captiv ideii că locul nașterii sau limba maternă sunt mai importante decât ceea ce face o persoană.

În cazul particular al AUR, nepoțelul PRM și, ulterior PPDD, avem un partid care, paradoxal, cel puțin își respectă doctrina și știe cui i se adresează. Vinde exagerări și minciuni celor dispuși să creadă că drumul spre fericire e prin tunelurile dacice de sub Bucegi.

Cu variațiunile de rigoare, nici UDMR nu e altă mâncare de pește. Sunt unica opțiune a maghiarilor și de 30 de ani le-au servit atât de bine interesele încât județele unde sunt majoritari se înscriu pe lista codașilor la dezvoltare alături de cele din estul Moldovei și sudul extrem al Munteniei. Și, fără-ndoială, nici nu au vreun interes să schimbe ceva pentru că educația, nu-i așa, e de natură să ridice întrebări pertinente de natură să strice ploile baronilor.

Revenind la caragieleasca noastră dilemă, „eu cu cine votez?”, răspunsul se cristalizează clar. Evaluează ce vrei de la reprezentantul tău și alege-l pe cel mai bun. Fii sigur că nu-i perfect, pentru că nici tu nu ești. Dar alege să faci un pas înainte, nu să bați pasul pe loc. Progresul fireasc al societății va rafina, în timp, unul și mai potrivit, pentru că altfel nu va avea argumente să te convingă să-l votezi. Și nu uita că, oricât de potrivit pare politicianul pe care-l votezi, e tot om și are o agenda personală pe lângă cea publică.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News
#USR, #PSD, #PNL, #aur, #UDMR, #voturi , #