Atlantic Council îl contrazice pe Macron: Ucraina, nu Rusia, are nevoie de garanții de securitate

Președintele francez Emmanuel Macron a stârnit controverse la începutul lunii decembrie, cerând liderilor europeni să ofere garanții de securitate Rusiei. Într-un interviu acordat televiziunii TF1, Macron a spus că Europa ar trebui să pregătească viitoarea arhitectură de securitate pe continent și să ia în considerare „cum să ofere garanții Rusiei ”. Unii au criticat comentariile liderului francez ca fiind iresponsabile, în timp ce alții l-au acuzat că a legitimat narațiunile false pe care Kremlinul le folosește pentru a-și justifica invadarea Ucrainei, scrie Atlantic Council.

Înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, Moscova a încercat să prezinte ofensiva viitoare ca un răspuns rațional la decenii de expansiune NATO în regiunile dominate anterior de Rusia din Europa Centrală și de Est.

Oficialii de la Kremlin au spus că Federația Rusă s-a simțit „amenințată” de NATO și a cerut Occidentului garanții de securitate de anvergură. Pretențiile de „nevinovăție a Rusiei” au continuat încă de la începutul invaziei, președintele rus Vladimir Putin și alți oficiali ai Kremlinului susținând că extinderea prezenței NATO în vecinătate a lăsat Rusia fără altă opțiune decât să răspundă cu acțiuni militare.

Apă la moară pentru minciunile lui Putin

Narațiunea expansiunii NATO a fost susținută pe scară largă de așa-numiții „realiști ai politicii externe” și de apologeții occidentali ai regimului Putin. Această narațiune a fost folosită pentru a argumenta că Statele Unite și alte țări NATO ar trebui să-și asume o parte din vina pentru războiul sângeros din Ucraina. Ei susțin în general că invadarea Occidentului asupra sferei tradiționale de influență a Rusiei a fost nejustificat de provocatoare și a condus inevitabil la o reacție dură.

La prima vedere, acest argument este convingător, dar nu rezistă unei analize serioase. Cel mai evident defect al său este presupunerea că NATO reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei. Extinderea Alianței după Războiul Rece a fost condusă de considerentele defensive ale noilor state membre din Europa Centrală și de Est, care au căutat în mod voluntar să adere la NATO pentru a se proteja de ambițiile imperiale ale Federației Ruse. Cu alte cuvinte, un factor cheie al expansiunii NATO a fost teama de o reînnoire a agresiunii ruse în rândul țărilor care și-au câștigat independența de Moscova. Cererile lor de aderare la Alianță nu au necesitat îndemnuri de la Washington, Londra sau Berlin.

Oponenții extinderii NATO tind să creadă că Alianța caută un fel de confruntare militară cu Rusia. Dar acest lucru nu este susținut de fapte. De fapt, în afara fanteziilor întunecate ale bulei de propagandă a Kremlinului, însăși ideea unui atac NATO asupra Rusiei este larg recunoscută ca absurdă.

Din 1991, oficialii NATO au căutat să construiască încredere în relațiile cu Moscova și au creat o serie de organisme pentru a facilita dialogul bilateral. La începutul anilor 2000, Putin însuși și-a exprimat chiar interesul pentru a studia posibilitatea aderării Rusiei. Înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei din acest an de către Federația Rusă, Alianța a adoptat o abordare foarte conservatoare cu privire la desfășurarea de trupe și arme în noile state membre situate mai aproape de Rusia și a făcut eforturi semnificative pentru a menține transparența. Acestea nu sunt acțiunile unei armate care se pregătește să atace.

Putin înțelege perfect că NATO nu are intenția de a ataca Rusia

Ultima dovadă că NATO nu reprezintă o amenințare militară pentru Rusia sunt acțiunile lui Putin însuși. În vara anului 2022, Finlanda și-a anunțat decizia de a pune capăt deceniilor de neutralitate și de a se alătura alianței militare. Cu o frontieră comună de peste o mie de kilometri lungime, vestea aderării Finlandei la NATO ar trebui să provoace o criză gravă de securitate în Rusia și să conducă la o creștere rapidă a puterii militare pentru a contracara această nouă „amenințare”. În schimb, Putin a retras efectiv majoritatea trupelor ruse din zona de graniță cu Finlanda și le-a redistribuit în Ucraina. Evident, el înțelege perfect că NATO nu are intenția de a ataca Rusia.

Declarațiile Rusiei cu privire la presupusa întărire a implicării NATO în Ucraina sunt, de asemenea, fără temei. Alianța a refuzat să ofere Ucrainei un Plan de acțiune pentru aderare în 2008, limitându-se în schimb la promisiuni vagi în mod deliberat cu privire la viitoarea aderare. De la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei în 2014, NATO nu a făcut niciun efort pentru a-și schimba poziția prudentă cu privire la acceptarea Ucrainei. În ajunul invaziei actuale, era evident atât pentru susținători, cât și pentru oponenți că potențiala aderare a Ucrainei la Alianță era încă la câteva decenii distanță.

Moscova nu acceptă că nu-și mai poate intimida vecinii membri NATO

Dacă NATO nu intenționează să atace Rusia sau să deschidă ușile Ucrainei, atunci ce provoacă o asemenea agitație? Nemulțumirea Rusiei față de extinderea Alianței este destul de sinceră, dar nu se bazează pe un sentiment de pericol. În schimb, Moscova nu acceptă faptul că nu-și mai poate intimida în mod deschis vecinii membri NATO. Neavând practic instrumente „soft power” la dispoziția sa, Rusia a folosit în mod tradițional puterea militară pentru a-și răspândi influența asupra întregii regiuni. Aderarea la NATO face acest lucru imposibil și, prin urmare, provoacă o amară indignare.

Plângerile Federației Ruse cu privire la extinderea Alianței nu sunt doar o reflectare a dezamăgirii Moscovei. Important este că aceste nemulțumiri servesc și ca o cortină de fum extrem de eficientă pentru agresiunea imperială. În timp ce eforturile Kremlinului de a prezenta atacul asupra Ucrainei ca pe o „cruciada anti-nazistă” sau un „război împotriva satanismului” au căzut în derizoriu, încercările de a da vina pe NATO s-au dovedit mult mai eficiente. Un public internațional, alimentat de decenii de dominație geopolitică occidentală, este prea dornic să creadă că Occidentul trebuie să poarte și o anumită responsabilitate pentru decizia Rusiei de a invada Ucraina.

Deși poate fi mai convenabil să arăți cu degetul către NATO și Occident, invadare Ucrainei este de fapt cel mai grav act de agresiune internațională neprovocată din Europa de la Hitler și Stalin încoace. Putin însuși a negat în mod repetat dreptul Ucrainei de a exista și și-a comparat războiul cu cuceririle imperiale ale țarului rus Petru I. El a încercat să anexeze patru regiuni ucrainene și a declarat că ucrainenii sunt „o singură națiune” cu rușii.

Acest lucru explică de ce atât de mulți oameni au fost supărați de afirmațiile președintelui Macron despre garanțiile de securitate pentru Rusia. De ani de zile, Kremlinul a folosit în mod cinic amenințările de securitate ca mijloc de a-și justifica propriile acte de agresiune internațională. Cu comentariile sale recente, președintele francez a riscat să confirme aceste îngrijorări false. De fapt, Ucraina, nu Rusia, are nevoie disperată de garanții de securitate. Repetarea dezinformării deliberate a Kremlinului nu face decât să încurajeze Rusia și să perpetueze războiul.

Fostul președinte al Rusiei, după ajutorul dat de SUA Ucrainei: ”Un vot al nenorociților veseli”

Cu o situație pe frontul contra invadatorilor ruși tot mai dificilă și mai vulnerabilă, Ucraina a primit sâmbătă seara, 20 aprilie, și o veste bună. Camera Reprezentanților din Congresul...

Românii pregătesc scenariul negru al unui război: "Îmi fac bagajele și plec. Eu pentru gunoaiele de la conducere nu îmi risc nici măcar un deget"

Dacă Rusia ar decide să invadeze spațiul NATO, România ar fi o țintă ușoară. Scenariul de coșmar se bazează pe un raport al Centrului de Analiză a Politicii Europene, publicat în urmă...