În Țara Moților, în fiecare an, de Paşti, se derulează un obicei specific zonei. ”Puşcatul cu carbid” se practică în tot Postul Paştelui, dar mai ales în Săptămâna Mare şi, în special, în Noaptea Învierii.
Puşcatul are ca şi semnificaţie alungarea răului pentru a întâmpina Învierea Domnului şi este practicat din generaţie în generaţie de tineri, care se adună, mai ales în Noaptea Învierii, pentru a marca această sărbătoare.
Focul şi împuşcăturile apară comunitatea de spiritele rele, dar simbolizează şi focul la care a stat Isus În Grădina Gheţimani. Există însă şi teoria că numai aşa va fi spartă piatră de pe mormântul lui Iisus şi că drumul lui spre ceruri va fi deschis în noaptea de Înviere.
Sute de kilograme de carbid, zeci de țevi de 3-4 lungime amplasate pe dealuri, apă, cauciucuri pentru a întreţine focul toată noaptea şi multă voie bună, care să ţină până dimineaţa. La miezul nopţii, se puşcă toate ţevile în acelaşi timp, într-un zgomot asurzitor. Astfel se derulează obiceiul în localităţi din Apuseni. În trecut existau mai multe grupuri de tineri care se ”duelau” la puşcat, ceea ce ridica nivelul ”competiţiei”.
La Abrud și Roșia Montană, obiceiul ”trastia” este realizat cu zeci de țevi. La Abrud, mai mulți tineri au dus mai departe tradiția și au pușcat zile la rând cu mai bine de 50 de țevi.
Carbidul folosit pentru puşcat este de fapt carbură de calciu, substanţă utilizată în fabricarea acetilenei. Era utilizat în trecut în exploatările miniere, ceea ce făcea ca obţinerea acestuia să fie o misiune relativ simplă în zona Apusenilor. În prezent, carbidul se găseşte mai greu şi din acest motiv şi obiceiul a scăzut în intensitate.
Ţevile utilizate la puşcat sunt pregătite special şi pot fi folosite ani de zile. Sunt înfundate cu o tablă groasă care este sudată în partea care va reprezenta baza. Puţin mai sus este realizat un orificiu pe unde se va da foc. Carbidul este introdus în ţeavă şi se adaugă puţină apă pentru a se forma vaporii care vor lua foc şi vor produce un zgomot asurzitor. Oamenii sunt atenţi când practică puşcatul, care poate fi riscant dacă stai în zona în care iese flacăra.
Cantitatea de apă trebuie bine stabilită, pentru că dacă se adaugă prea multă sau prea puţină, ţeava nu va puşca sau va puşca foarte încet. În lipsa carbidului, în unele zone se foloseşte la puşcat oxigen şi gaz.