Seria de umilințe la care a fost supusă o româncă pe Aeroportul Otopeni. "De unde să știm noi unde trebuie trimiși 'andicapații"

Marti, 07 Septembrie 2021, ora 11:4941107 citiri
Seria de umilințe la care a fost supusă o româncă pe Aeroportul Otopeni. "De unde să știm noi unde trebuie trimiși 'andicapații"
Aeroportul Henri Coandă FOTO uti.eu.com

Încercarea de a pleca de pe un aeroport din România cu o persoană cu dizabilități se poate transforma într-o experiență de coșmar.


Cel puțin așa a fost în cazul unei tinere românce care a decis la finalul unei vacanțe petrecute în țară să o ia și pe mama sa în Italia, țara în care este stabilită. Aceasta a solicitat asistență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, așa încât un angajat al aeroportului să o preia de la check in pe mama ei, o persoană cu dizabilități, și să o însoțească până în momentul in care se așează pe scaun, în avion.

La capătul unor demersuri complicate, după ce personalul din aeroport a avut un comportament nepotrivit, tânăra și-a găsit mama abandonată de două ore, pe scaunul cu rotile, plângând, după cum povestește într-o postare pe Facebook.


"Wizzair, zborul din 6 septembrie, ora 6,40, numărul SG483Q Aeroportul International Henri Coanda - Fontanarossa.

Habar n-am cum Dumnezeului să încep. Încerc să mă adun de dimineață, de la ora 4.
Am fost în vacanță, în România, pe care, din păcate, încă o iubesc! Da, DIN PACATE!
La întoarcerea în Italia am luat-o și pe mama-care va rămâne la noi până în primăvară- ca in fiecare an, mai puțin în pandemie.

Pentru că mama e o persoană cu dizabilități, am solicitat-atunci când am făcut biletul, ASISTENȚĂ. Ce înseamnă asistență? Înseamnă că un angajat al aeroportului o preia de la check in și o însoțește până in momentul in care se așează pe scaun, în avion. Asta înseamnă asistență, Aeroportul International Henri Coandă Bucuresti - aeroport international!
Cum NU funcționează sistemul ăsta în România:

Căutați dumneavoastră, de unde să știm noi unde trebuie trimiși 'ANDICAPATZII! - imi zice o duduie la check in. Păi scrie pe bilet, răspund. (Conversatia a fost kafkiană )
Căutam, găsim un tânăr care habar n-avea ce caută el în viața lui. Ăsta zice că bine, vine el. (era de la asistență!) Ar fi trebuit să îi dăm o șpagă sau ceva...

O ia pe mama - în căruț cu rotile și ne spune prietenos să cărăm noi bagajul. Îi zic, la fel de prietenos, că e inclus și bagajul în serviciul de asistență.

Îmi era cunoscută incompetența, lenea și obrăznicia românească, dar-tot în stil românesc, mi-am zis bine că a venit ăsta, că ar fi fost imposibil pentru ea să facă maraton prin Aeroportul Internațional Henri Coandă București.

Am stat apoi o grămadă de timp la check in, (eu și soțul meu) dar nu mai contează, pe scurt, după două ore de controale, am ajuns la îmbarcări. Ăsta a fost unul dintre cele mai dramatice momente pe care le-am trăit în viața mea: lumea se îmbarca, iar mama era singură, pe scaun, ținea cu o mână trolerul și cu cealaltă bastonul și plângea. Plângea, da! Fusese abandonată pe scaun, mai mult de două ore.

M-am dus să întreb dacă e real ce se întâmplă, cum e posibil să o lăsați așa?! O duduie cu 5 metri de gene îmi spune cu impertinență că n-are ea de unde să știe. Scrie pe bilet, zic. Tot. Ai totul pe bilet. Am nevoie de scaun cu rotile acum, mama nu poate să meargă prin finger până la avion, o vedeți, nu?

Nu, zice, eu nu mă uit la pasageri și nici scaun cu rotile nu-i aduc.

Poftim? Ai un șef? Eu sunt șeful-și râde în batjocură, nu VREAU să-i aduc scaun cu rotile!
Am plecat nebună prin aeroport să caut poliția, am găsit doi care beau o cafea, le explic, ei nu înțeleg, le mai explic o dată, inutil, le spun să vină la fața locului. Pentru că trebuie! Pentru că-deși ei nu știu, treaba lor e să facă ordine. Si vin acolo băieții, fata le zâmbește cu 5 metri de gene, iar ei decid că mama nu are nevoie de căruț pentru că are baston-logica de milițian.

Cum pierdeam avionul, am dus-o aproape pe sus în avion-eu, soțul și cei doi cumnați ai mei.
Fata cu gene de la imbarcări trântește ușile și-mi arată fundul.
La intrarea în avion, stewart-ul îi întoarce si ăsta spatele lui bărbatu meu pentru că nu vorbește română(bărbatul meu).

Cam asta e tot, Aeroportul Internațional Henri Coandă București! Cam greu cu limbile străine, nu? Bine, voi nu prea știți ce faceți acolo, mai bine ați deschide o șaormerie, nu glumesc!

Dar, vreau să subliniez (Aeroportul Internațional Henri Coandă București) că, în momentul aterizării în Catania, înainte să iasă toți pasagerii, a venit o fată care a întrebat cine e doamna cu dizabilități.(mama era singura din avionul ăla) A avut fata asta grijă de ea ca de un copil, până în secunda în care a intrat în mașină (în prealabil a ținut continuu locul de parcare ocupat)

Mama, la sfârșit, mă întreabă dacă să-i dea bani. Nu, mamă, e meseria ei și știe ce are de făcut, pentru ea nu e nimic anormal să aibă grijă de tine. Ai auzit, Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Bucuresti? Ai auzit, dar o să înțelegi nimic, oricum ești praf cu varză stricată!

De asta ziceam că, DIN PACATE, iubesc România!
Să-ți fie rușine, Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti!", își încheie tânăra postarea.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News