Sustragerea unei revolutii furate

E posibil sa se sustraga o revolutie in prealabil furata? Cine i-au fost hotii? Si in buzunarul cui a ajuns oare, pana la urma, de mai multe ori, controversata si confiscata revolutie romana?

Spunea inteleptul bunic bucovinean al unei prietene ca, "daca doi oameni aflati intr-o relatie stransa nu se cearta niciodata, cel putin unul din doi e un idiot". Chestia se numeste in germana "Streitkultur". Pentru democratie, cultura disputei e esentiala, dar usor suspecta in randul neamurilor care apreciaza colectivismul. Mai simplu e la evrei.

Unde se stie: doi evrei, cinci pareri. Sau doua sinagogi, un enorias care le-a construit pe ambele ca sa aiba una pe care s-o deteste si sa nu-i calce niciodata pragul.

Principiul se aplica usor modificat la alegerile romanesti, unde s-au vazut comune gorjene sau doljene cu o participare la vot de 200%. Ce extraordinara antanta! Ce solidaritate pesedista! Ce consens impotriva oricarei forme de lehamite politica! Si ce minunat mod de a-l determina pe fiecare oltean sa se prezinte la urne plin de respect fata de inaintasi, la pachet cu unul, doi sau trei din mortii familiei sale!

Pe de alta parte, romanul, se spune, e nascut poet. Nu idiot. Prin urmare, se cearta. Mai ales despre revolutie. Mai ales in Balcani, unde mai nimic nu se ia din cale afara de serios, respectul fata de lucrurile sfinte nefiind excesiv. Deloc de mirare ca, asa cum pe drept a observat Andrei Oisteanu, nici mitului fondator al revolutiei romane nu i-a mers, din capul locului, prea bine.

Care e, totusi, adevarul ei? Il aproximeaza adecvat "Tragatori si mistificatori", cartea semnata de Andrei Ursu, Madalin Hodor si R. Thomasson. Care semnaleaza cearta cu privire la revolutie nascuta, sporind si inflorind din primele ei zile. In 26 decembrie 1989 a avut loc prima demonstratie impotriva CFSN.

Dar abia din 12 ianuarie, Ion Iliescu, amenintat de rivalitatea periculoasa a unui Dumitru Mazilu si de riscul de a-si pierde proaspat cucerita putere, pe care fostul activist o indragea mult, a schimbat, se pare, cantecul. De atunci si pana la mijlocul lunii februarie, cand a fost mazilit si Brucan, s-a schimbat calimera si pentru ceilalti romani.

Caci noul lor lider, un vechi politruc, trimis la inaintare, in revolutie, de cecul in alb pe care i-l acordasera lui I.I. (ca posibila alternativa la catastrofa numita Nicolae Ceausescu) compatriotii de la Europa Libera, s-a dat mai intai timid, apoi din ce in ce mai hotarat, cu dusmanii. Cu insii pe care-i alungase, odata cu perechea de tirani, de la putere. Si care alcatuiau temuta, criminala, terorista si tradatoarea Securitate. Ce-a urmat, se stie. Sau ar trebui sa se stie.

Ion Iliescu si ceilalti "emanati", din aceeasi faina sau dintr-una similara, recte Voican, Magureanu, Petre Roman et comp. au pus de-o "confiscare" a revolutiei, cum s-a spus. Singura rascoala anticomunista si prodemocratica sangeroasa a devenit primul experiment de democratura est-europeana.

Iar cand studentii, primii care au priceput in parte ce se intampla, au inteles ca-s furati, s-au revoltat. In reactie, s-au vazut maltratati in Piata Universitatii mai intai de fortele conventionale ale Militiei si de securistii regrupati pe baza provocarilor de la Targu Mures. Apoi, i-au cotropit, ciomagit si ucis ortacii chemati la Bucuresti si expediati de Ion Iliescu sa inabuse in sange primii muguri ai libertatii romanesti mijind, spre paguba lui, in fata Arhitecturii.

Data fiind aceasta represiune de epoca de piatra, care a scos pe decenii Romania de pe harta natiunilor civilizate, precum si impunitatea de care s-au bucurat asasinii si comanditarii lor, in frunte cu presedintele, emergenta clasa de mijloc l-a detestat tot mai vehement pe Iliescu.

Or, aceasta idiosincrazie la adresa celui ce, din ianuarie '90, a furat revolutia al carei emanat chiar era, nu doar se pretindea a fi, a venit manusa fortelor vechiului regim.

Confruntati cu perspectiva marginalizarii si intemnitarii, nu putini securisti care, insuficent fanatizati, nu si-au dat viata pentru cuplul Ceausescu in primele zile ale Revolutiei au intors, la randul lor, armele.

Salvati de SRI si de o procuratura militara infiltrata pana in rarunchi, care a facut totul sa nu depisteze teroristi, sa revoce eventuala lor arestare si sa impiedice trimiterea in judecata a ucigasilor celor peste o mie de revolutionari romani martirizati, securistii au inceput sa i se subordoneze lui Iliescu.

Concomitent, au infiltrat nu doar forurile conducatoare si armata, ci si mass-media, televiziunea, ziarele, posturile de radio (inclusiv, cred azi, privind inapoi, Europa Libera). De la care au inceput sa propage despre ceausism, securism, revolutie si Iliescu et comp. varii mituri, inclusiv mutual contradictorii.

Toate, menite sa raspandeasca pe de o parte confuzia, pe de alta sa le asigure securistilor impunitatea, iar in al treilea rand sa altereze profund perceptia romanilor despre securitate, comunism, terorism, gorbaciovism. In acest scop li s-a sugerat abundent romanilor ceea ce multi, gadilati la fibra nationala, ar fi vrut sa auda. O naratiune, potrivit careia alogenii, rusii, ungurii si evreii lui Ilici, Roman si Brucan ar fi fost, de la bun inceput, "singurii vinovati" pentru toate relele.

In timp, falsa naratiune a generat efecte radicale. Cine intelege azi ca li s-a furat romanilor mitul fondator al revolutiei lor confiscate? Ca teroristii n-au fost o fata morgana? Ca Ilici e vinovat pentru mortii mineriadelor, dar nu pentru ai revolutiei? Ca lent-colonelul Trosca n-a murit ca un erou?

Ca liderii FSN si ai Armatei n-au actionat in revolutie ca agenti ai Rusiei, ci spre a se salva de securistii incercand sa-l reinscauneze pe Ceausescu prin crime, rezistenta terorista si infiltrarea noii conduceri?

Cine mai cunoaste, azi, adevarul, in afara de cativa istorici si unul sau poate doi ziaristi-martori? Dar avem probe despre acest furt de naratiune a revolutiei furate? Ni le furnizeaza cu asupra de masura si convingator "Tragatorii si mistificatorii". Carte care cere, pe drept, nu disculparea lui Iliescu pentru mineriade, ci pedepsirea teroristilor reali din timpul Revolutiei inca neconfiscate.

Dar nu e prea tarziu? Defel, daca luam in serios sansele unor reforme autentice si ale tranzitiei la o democratie si o modernitate veritabile. Dar nu suntem in Balcani? De ce le-am lua? De ce nu le-am fura?

Petre M. Iancu

Firea, încrezătoare că va câștiga Primăria Capitalei: ”Bucureștiul arată mult mai rău decât acum 4 ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că are încredere în şansele sale la alegeri, pentru că Bucureştiul arată "mult mai rău decât acum patru ani"....

BEC a aprobat desființarea Alianței PSD-PNL pentru București. S-au creat alte 6 alianțe pentru toate sectoarele capitalei

Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis înregistrarea Acordului de desfiinţare a protocolului de constituire a Alianţei Electorale PSD-PNL încheiat la nivelul...