Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
Stiri > eveniment
<>507 / 632 stiri
A   A   A

Lucian Croitoru. Politicile macroeconomice, pandemia si dispretul fata de principii

Lucian Croitoru. Politicile macroeconomice, pandemia si dispretul fata de principii
Foto: Marginaliaetc.ro
"Man did not adopt new rules of conduct because he was intelligent. He became intelligent by submitting to new rules of conduct." Friedrich Augustus Hayek

Introducere
Pandemia a produs un soc real major asupra economiei romanesti, asa cum a produs si asupra multor altor economii ale lumii. Raspunsul politicilor noastre a fost similar in spirit cu cele din diverse tari dezvoltate, dar au fost diferente importante referitoare la magnitudinea raspunsului si la paleta de instrumente utilizate. Agentiile de rating si diverse alte institutii financiare au apreciat pozitiv aceste masuri, anuntand insa ingrijorarile lor fata de unele planuri fiscale, in special fata de cresterea cu 40 la suta a punctului de pensie, in contextul in care deficitul bugetar in anul 2020 se preconizeaza a fi de 7-8 la suta din PIB, punand finantele publice intr-o pozitie nesustenabila. Totusi, in plan intern, diferentele in magnitudine si diversitatea instrumentelor au fost criticate de politicieni, analisti si oameni de afaceri, care au tintit sa arate in esenta doua lucruri: (i) ca unele instrumente pe care cateva tari dezvoltate le-au folosit nu au fost utilizate si in Romania si (ii) ca atat interventia fiscala, cat si cea monetara au fost mult subdimensionate, adica au fost insuficiente, desi nu este clar in raport cu ce criteriu.
In acest studiu, arat ca unele instrumente la care au apelat diverse tari pentru a contracara efectele negative ale pandemiei nu au fost folosite in Romania pentru ca circumstantele existente faceau ca utilizarea lor sa produca mai multe costuri decat beneficii. Urmand filozofia hayekiana referitoare la reguli si ordine, reamintesc prin prisma experientei romanesti ca desi relaxarile fiscale si monetare sunt instrumente de interventie, adica au scopuri particulare, magnitudinea lor nu poate fi arbitrara fara a intra in conflict cu ordinea pietei, care in esenta inseama coordonarea mijloacelor in contextul creat de reguli generale, nu coordonarea scopurilor particulare. In consecinta, si interventiile fiscale si monetare trebuie sa fie facute dupa reguli generale, compatibile cu aceasta ordine, si nu alegand conjunctural/discretionar, adica fara ghidarea data de principii, diverse masuri pentru a atinge obiective referitoare la crestere economica, solidaritate sociala si sustenabilitate. Arat ca limitele interventiilor fiscale si monetare facute in raspuns la socul generat de pandemie au venit de la nevoia ca instrumentele utilizate (de exemplu, deficitul bugetar si diferenta dintre rata actuala a dobanzii si rata naturala a dobanzii) sa ramana sustenabile.
Arat de asemenea ca limitele pana la care politica fiscala putea ramane sustenabila la momentul socului produs de pandemie nu a venit de la circumstante pe care nu le-am fi putut controla, cum le convine sa afirme celor care critica politica fiscala, ci de la trecutul politicii noastre fiscale. In ultimii 30 de ani, politica noastra fiscala a fost condusa fara nicio preocupare fata de principiul general al sustenabilitatii, sau fata de alte principii generale, ci doar urmarind scopuri imediat-pragmatice. Aceasta practica, pe de o parte a facut ca la fiecare moment de timp, politica fiscala sa fie centrata mai mult pe corectarea unor rezultate nedorite aparute din decizii anterioare, decat pe atingerea unor rezultate benefice pentu public. Pe de alta parte aceasta practica a restrans drastic posibilitatea politicii fiscale de a contribui la limitarea scaderii productiei in momentele dificile, ca cel creat de socul pandemiei. Pentru a produce rezultate mai bune pentru public, politica fiscala va trebui sa renunte la pragmatism si sa se ghideze dupa principii si reguli generale.
Instrumentele
Paleta de instrumente utilizate de tarile lumii cu scopul de a contracara partial efectele recesioniste induse de instituirea distantarii sociale necesare pentru a limita cresterea infectiilor cu SARS-CoV-2 a fost foarte diversa. Ea a inclus instrumentele pe care tarile dezvoltate le foloseau deja de peste un deceniu pentru a revigora cererea si a reanima anticipatiile inflationiste: relaxarile cantitative, ghidarile prospective si rate nominale de dobanda negative. In plus, s-au readus in discutie, desi nu au fost utilizate in practica dupa 2008, idei mai vechi referitoare la controlul curbei randamentelor sau ale banilor din elicopter. Nu exclud posibilitatea ca economia romaneasca, pe masura ce factorii care duc la slabirea cererii si la reducerea ratelor reale ale dobanzii, sa ajunga candva sa fie nevoita sa apeleze la astfel de masuri. Dar pana atunci poate fi o cale mai lunga sau mai scurta, pe care e dificil sa o anticipam. Poate fi totusi luata in considerare ipoteza ca socuri majore persistente in cererea agregata sau in potentialul de crestere economica pot grabi drumul spre acea destinatie. Pana atunci insa, economia Romaniei are spatiu de manevra pentru a utiliza masurile de politica monetara conventionala. Am prezentat comparatii referitoare la spatiul de manevra al politicii monetare din Romania fata de spatiul din cateva tari dezvoltate intr-un studiu recent (Croitoru, 2020a). Tot acolo am prezentat si ipoteza ca economiile emergente din regiunea noastra ar putea pierde spatiul de manevra pentru politici monetare conventionale daca socul socul generat de pandemie va fi foarte mare si persitent si ce strategie ar trebui urmata in aceasta situatie.
Pentru a fi concis, aici vreau sa dau doar exemplul instrumentului numit "bani din elicopter", pentru a arata nu numai ca nu a fost necesar, dar si ca utilizarea lui este suboptimala daca exista instrumente conventionale cu costuri mai mici. Banii din elicopter inseamna ca banca centrala creeaza bani pe care ii transfera de obicei indirect, prin intermediul autoritatii fiscale, catre public. La aceasta tactica se apeleaza atunci cand cererea are o stare precara sau atunci cand legatura dintre cerere si rata dobanzii este slaba si banca centrala nu (mai) poate folosi rata nominala a dobanzii pentru a influenta cererea din economie, de exemplu pentru ca rata dobanzii este deja la zero (pentru o detaliere a acestor conditii vezi, de exemplu, Bernanke, 2016).
Daca aceste conditii nu sunt indeplinite nu este nevoie de instrumentul respectiv, deoarece scopul poate fi atins mai eficient cu instrumente conventionale. Mai mult, utilizarea banilor din elicopter ar deteriora disciplina relatiilor dintre banca centrala si guvern, care ar vea costuri economice si sociale foarte mari. In Romania, conditiile pentru a utiliza acest instrument nu s-au intrunit in nicio imprejurare pana acum. In timpul pandemiei, cererea a scazut, dar asa cum indica nivelurile estimate ale ratei naturale reale a dobanzii (1,6-2 la suta) si starea anticipatiilor inflationiste (sistematic peste nivelul central al tintei), nu este intr-o conditie precara, politica monetara are spatiu pentru a reduce rata dobanzii si, in fine, cererea raspunde satisfacator la variatiile in rata dobanzii.
Avand aceaste precizari facute, ma voi referi in continuare la critica cu privire la magnitudinea relaxarilor facute prin politica monetara si prin politica fiscala. Aceasta critica detine o pondere si o semnificatie mult mai extinsa in ansamblul criticilor decat cea referitoare la tipul de instrumente macroeconomice. Cei care s-au concentrat pe masurile luate de banca centrala au afirmat ca era nevoie de o reducere a ratei dobanzii la zero, de o depreciere mai mare a leului si de cumparari de titluri mai mari pe piata secundara a titlurilor de stat din Romania. Altii au preferat sa puna accentul pe cheltuielile insuficiente ale guvernului destinate ajutoarelor sectorului privat, adica pe insuficienta crestere a deficitului bugetar. Voi reveni asupra acestor critici, dar mai intai am nevoie sa fac doua clarificari.
Imitatia
Prima este aceea ca atunci cand am cautat sa inteleg argumentele care au stat la baza criticilor am constatat ca cel mai utilizat era argumentul comparatiilor cu masurile monetare si fiscale adoptate de alte tari. Din pacate nu am gasit argumentele pentru care dimensiunea mai mare a ajustarilor in instrumentele monetare sau fiscale din alte tari era indicata si pentru Romania. In principiu, argumentele ar fi putut sa se refere la comparatii privind starea cererii, privind inflatia (nedorit de mica in tarile dezvoltate), sau privind perspectivele potentialului de crestere. Aceste argumente au lipsit, dar nici nu aveau cum sa fie produse din moment ce comparatiile cu alte tari, in special cu cele dezvoltate, sprijina magnitudinea ajustarilor adoptate prin politica monetara si cea fiscala, nu critica acestor politici. Astfel, in fond, ceea ce cereau criticii era o imitatie a magnitudinii politicilor din alte tari, de obicei din tarile dezvoltate.
Criteriul "imitatiei" este bine cunoscut macroeconomistilor mai ales din teoria politicii fiscale, unde se stie ca politicienii au tentatia de a imita actiunile referitoare la reducerea impozitelor facute de colegii lor din alte tari. In actuala criza generata de pandemie imitatia s-a extins si la cresterea cheltuielilor publice. Imitatia fiscala apare si in competitia de pe scena politica interna. Daca unul dintre partide propune reducerea impozitelor inainte de alegeri, celelalte partide vor veni cu propuneri de reduceri si mai mari. Astfel, competitia politica se transfera in competitie fiscala. In Romania acest transfer avut loc, de exemplu, inainte de introducerea cotei unice. Cursa a inceput de la un nivel al cotei unice de 19 la suta, nivelul initial propus de Hall si Rabushka in 1985. Competitia politica a dus la adoptarea unei cote de 16 la suta in 2005 si la una de 10 la suta in 2018. Si la cresterea cheltuielilor cu salariile si cu pensiile este la fel. Cursa pentru cresterea salariilor publice a inceput in anul electoral 2016 si a continuat pana in 2019, cand a culminat cu propunerea aberanta de a creste pensiile din sistemul public cu 40 la suta. Aceste masuri au transformat starea finantelor publice intr-o vulnerabilitate majora a Romaniei. Cand a aparut socul pandemiei, largirea deficitelor bugetare in alte tari si suspendarea temporara a unor clauze ale Pactului pentru Stabilitate si Crestere au generat imediat efecte de imitatie printre politicienii si analistii de la noi.
Si in politica monetara exista efectul de imitatie, dar intr-un sens diferit de cel din politica fiscala. El nu trebuie confundat cu adoptarea de strategii similare de politica monetara: tintirea inflatiei nu este rezultatul imitatiei. Imitatia nu trebuie confundata nici cu anumite evolutii similare dintr-o regiune unde publicul larg observa atent evolutiile si le include in anticipatii. De exemplu, cresterea concomitenta a ratelor dobanzilor in diferite tari ale unei regiuni geografice nu este imitatie, daca anumiti factori impacteaza regiunea si fac necesar un raspuns similar din partea politicilor monetare. Imitatia nu explica nici miscarile in acelasi sens (depreciere sau apreciere) ale ratelor de schimb atunci cand factorii determinanti actioneaza in intreaga regiune.
Imitatia poate fi insa prezenta in politica monetara daca, de exemplu, in regiunea relevanta pentru publicul lor si pentru anticipatii, multe tari indeplinesc conditiile de a pastra ratele dobanzii la niveluri joase pentru o perioada mai lunga. Imitatia apare daca una dintre tarile regiunii are insa nevoie de cresterea ratei dobanzii si amana sa o faca pentru ca ar iesi in evidenta in regiunea sa intr-o lumina negativa. Pe perioada amanarii, pana cand inflatia ar crea o lumina si mai defavorabila, am putea vorbi de imitatie. Politicile fiscale care au dus la cresterea deficitului bugetar si a celui de cont curent in Romania in anii 2016-2019 au pus o enorma presiune asupra deciziilor de politica monetara. Tari ca Polonia, Cehia sau Ungaria, care reusisera sa mentina deficitele bugetare sau pe cele de cont curent la niveluri realtiv mici sau chiar sa le transforme in surplusuri, au putut evita aparitia unui excedent de cerere si a unor anticipatii inflationiste crescute. Astfel, aceste tari din regiunea noasta aveau posibilitatea de a anunta ca vor pastra ratele dobanzilor la niveluri joase sau chiar nemodificate.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu a operat intr-un mediu similar. Romania a avut in perioada mentionata deficite bugetare si deficite de cont curent relativ mari, iar excedentul de cerere a fost relativ mare. Cu toate acestea, BNR nu a adoptat o politica de imitatie, ci a explicat publicului situatia diferita din Romania si a stabilit rata dobanzii de politica monetara la niveluri care sa ancoreze anticipatiile inflationiste pentru care presau dezechilibrele respective, generate in special prin politici fiscale neghidate de principii generale, care sa impiedice cresteri nesustenabile de salarii concomitent cu reducerea unor impozite.

Efectul de imitatie a aparut insa imediat la multi politicieni romani, care nu si-au ascuns dorinta ca ratele dobanzilor de politica monetara sa scada pentru ca in tarile din regiune erau mai mici. Ideea de a imita politicile monetare din alte tari nu a aparut pentru prima in perioada de dupa 2016 (anul in care PIB actual a atins din nou nivelul potential dupa criza din 2008) in context regional, ci inca din 2009, odata cu intrarea in Marea Recesiune. Atunci, diversi analisti si politicieni presau pentru ca BNR sa imite politicile monetare din tarile dezvoltate, care redusesera ratele dobanzilor la virtual zero. In anul 2020, pandemia nu a facut decat sa revigoreze inclinatia unor analisti si politicieni de a judeca si intelege politica noastra monetara prin comparatie cu cele din alte tari si de a considera ca imitatia, care prin definitie inseamna lipsa de reguli si principii generale, este un "principiu" bun pentru a conduce politica monetara.
Continuarea articolului pe marginaliaetc.ro
Facebook ShareTweet
 Marti, 30 Iunie 2020, ora 20:16
 Sursa:Ziare.com

 Articol citit de 697 ori

Citeste si: