Gabriel Liiceanu: Cand spui "toti am fost vinovati" le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii - Interviu video

Joi, 30 Mai 2019, ora 20:20
19640 citiri
Gabriel Liiceanu: Cand spui "toti am fost vinovati" le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii - Interviu video
Foto: Ziare.com

"Toti am fost vinovati" e o teza care a fost picurata in urechile romanilor si in zilele dictaturii comuniste, dar si dupa ce aceasta a cazut. Cui a folosit? In clipa in care spui asa ceva, le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii, spune scriitorul Gabriel Liiceanu.

Gabriel Liiceanu a scris un jurnal de idei, asa cum el insusi ii spune, Caiet de ricosat ganduri, care va fi lansat la Targul de carte Bookfest.

Acesta a fost prilejul formal al interviului pentru Ziare.com, pentru ca am experimentat pe viu cum ideile ricoseaza una in cealalta si pun in scena un dialog viu.

In prima parte a interviului, Gabriel Liiceanu vorbeste despre rostul intelectualilor in societate, despre eroii anonimi ai comunismului, dar mai ales despre cum te mentii demn, asta insemnand in registrul uman, atunci cand regimul politic in care traiai miza pe complicitati, delatiuni si dezumanizare.

AICI puteti urmari inregistrarea.

Cateva idei din intalnirea cu scriitorul Gabriel Liiceanu, in biroul Editurii Humanitas, priviti, din fotografii, de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, cu care a si inceput acest dialog, pe care Ziare.com vi-l propune in

format video:

Mai sunt intelectualii primejdiosi?

Cand sunt intelectuali autentici si cand isi iau vocatia in serios, bineinteles ca sunt, pentru ca ei intra intr-o relatie cu adevarul, iar rostirea adevarului este intotdeauna, in principiu, un lucru periculos.

Una e sa spui adevaruri banale, in viata de zi cu zi, sa nu minti in spatiul privat, si altceva este raportul dintre ceea ce gandeste un om, ca intelectual umanist, si ceea ce face.

Nu sunt multi intelectuali pe lume, care considera ca este firesc sa isi taie viata pe masura gandurilor pe care le exprima in public.

Tema e veche si e primejdios sa faci asa ceva, pentru ca uneori pretul adevarului este moartea. Cand ti se cere sa abjuri, cand ai vorbit in spatiul public si acele vorbe sunt considerate de o putere sau alta ca neconvenabile si condamnabile in fata intregului popor, cum se spune, atunci, daca nu vrei sa traiesti cu orice pret si consideri ca lucrul cel mai important e sa traiesti coerent, cuvintele tale sa intre in corelatie cu faptele tale, atunci adevarul este primejdios.

Problema aceasta se pune diferit in functie de tipul de societate in care traiesti.

Daca traiesti in vremea lui Stalin, de pilda, e absurd sa spui ca tu vrei sa traiesti pe masura a ceea ce gandesti. De ce nu se poate? Pentru ca acolo raportul dintre gand si vorba este deja statuat: trebuie sa spui nu ceea ce gandesti, ci ceea ce ti s-a spus ca ai voie sa gandesti. Nu o faci, esti omorat.

Nu cred ca poti sa judeci oamenii care, in regimurile totalitare, nu au nebunia de a-si sacrifica viata, fara ca nimeni sa stie. Gulagurile sunt pline de oameni care au murit eroi anonimi.

In clipa in care incepeai sa rostesti ceva care nu era in regula, cred ca mureai la jumatatea frazei. Nu exista disidenti in vremea lui Stalin.

In regimurile brutal totalitare, mai ales in prima parte a instaurarii comunismului, cum a fost si la noi, in vremea lui Gheorghiu-Dej, vorbele care nu conveneau, gandurile exprimate fara rezerva insemnau sa platesti cu viata.

Ca Socrate a putut sa faca asta, nu intamplator a devenit un reper. Sunt cazuri limita, sunt oameni care au preferat sa moara decat sa abjure de la credinta lor. Intrebarea e cati au devenit modele pentru ceilalti si pentru cati acest curaj fabulos, acest mod de a-ti trai viata coerent a intrat pe scena lumii si a devenit un spectacol etic valabil? Pentru ca foarte multi au murit fara urma.

Stim ce a insemnat Giordano Bruno, stim ce a insemnat Socrate, stim ce au insemnat martirii, marile martiraje, dar pesemne ca majoritatea sunt ale unor eroi anonimi.

Dar cumva memoria sociala ii recupereaza, nu? Ideea asta "cu totii suntem vinovati" e paguboasa, scrieti. Imi povestea Ana Blandiana cum, dupa 1990, mergand prin satele romanesti, a descoperit sate intregi unde fusese rezistenta in comunism.

Mi se pare ca o citez pe Hannah Arendt, care face o analiza tocmai a acestei povesti, in care oamenii traiesc intr-o societate totalitara, in care gradele de complicitate sunt fatale si simplul fapt ca traiesti acolo te impurifica, pentru ca faci gesturi fara de care nu ai mai putea exista, nu ai mai avea acces la mijloace elementare de subzistenta, iar complicitatea se nastea in mod difuz, fara ca macar sa iti dai seama - erai pus o data la nu stiu cati ani sa semnezi o adeziune.

Reusisera sa faca acte formale din lucuri care, judecate ulterior, puteau fi judecate drept complicitati explicite. Or, nu erau.

Cand toata populatia semna o adeziune ca Nicolae Ceausescu lupta pentru pace, nu avea nicio importanta, caracterul statistic al acestor lucruri dezindividualiza complicitatea.

Povestea "toti am fost vinovati" este o prostie uriasa, pentru ca puteai fi vinovat, de pilda, ca student, cand te scoteau cu facultatea, cu turma la manifestatia de 1 Mai. Toate lucrurile acestea te impurificau, pentru ca tu nu simteai nevoia sa manifestezi pentru nimic.

Era acelasi grad de vina intre cei care constituiau coloanele de 23 august si 1 Mai si activul de Partid si Securitate?

In clipa in care spui "Toti am fost de vina", le faci un serviciu enorm marilor criminali ai societatii, pentru ca ei se simt pusi alaturi de tine: "Daca si tu ai fost ca mine, grozavia pe care am facut-o eu se edulcoreaza".

Or, nu e asa. Exista grade.

Niciun om nu are puterea singur. Nimeni pe lume nu poate sa decida soarta celorlalti de unul singur. Are acoliti. Or, acolitii, gastile puterii sunt totdeauna criminale intr-un stat totalitar. De asta cand se petrece o revolutie autentica, nu dispare doar varful, ci tot Comitetul Central, daca vorbim de ce am trait noi, toata Securitatea, care a terorizat populatia.

De asta la noi treaba nu a fost stralucita si dusa pana la capat, nu pentru ca nu au fost pedepsiti la nivel juridic, ci nici macar lustratia nu s-a facut. Dar nu am fost toti la fel de vinovati.

Hegel are o vorba: vinovat este orice om, chiar si pruncul din clipa in care se naste, nevinovate sunt doar pietrele. Dar asta este o judecata metafizica, avand o cu totul alta incarcatura.

Aici noi vorbim de felul in care poate sa-si traiasca cineva viata in conditii de totala imoralitate a societatii, pentru ca societatile totalitare sunt imorale, in esenta lor. Iti rapesc libertatea si iti dicteaza comportamentul de la un capat la altul.

Batalia pe care o duceai tu cu tine, vorbesc din punctul meu de vedere, era sa te porti ca si cum ai trai intr-o lume normala. Trebuia sa te agati cu disperare de ideea ca nu esti chiar atat de cazut cum vor ei sa faca.

(...)

Mai era un lucru, care pentru un intelectual presupune un raport cu demnitatea lui. Trebuia sa ramai demn, nu poti sa traiesti cu tine altfel. Cel mai groaznic lucru e cand ii iei unui om demnitatea. Il dezumanizezi, asta inseamna a nu-i respecta demnitatea.

In cazul meu, eram legat de filosofie, de cuvant, demnitatea insemna sa nu prostituez niciodata cuvintele. Cea mai mare fericire a mea la capatul vietii este ca, traind aproape 40 de ani in comunism, nu am sa-mi reprosez niciun cuvant pe care l-am pus public pe hartie, intr-o carte, intr-un text.

Altii au tacut, au spus: nu imi prostiuez cuvintele tacand. Eu am avut sansa sa nu imi prostituez cuvintele, scriind.

Sigur, asta nu inseamna ca putea sa spui tot ceea ce gandeai, dar tot ceea ce gandeai si spuneai trebuia sa fie in ordine cu tine.

In dialogul cu Vargas Llosa, apare aceasta tema, de ce intelectualii sunt sedusi de regimuri totalitare, dar nu se lasa atat de sedusi de democratie. Si spune Llosa ca asta e pentru ca democratia are de-a face cu media, deci si cu medicoritatea. Sunt intelectualii mai absenti in societatile democratice, in ceea ce priveste relatia cu puterea?

(...)

Pe mine nu ma poate seduce un regim totalitar, pentru ca el imi repugna etic, face lucruri incompatibile cu educatia mea etica. Intr-un regim totalitar, toate normele etice sunt incalcate. A pactiza cu el este cu adevarat o tradare a carturarilor.

Cum sa accepti toate nedreptatile din lume?

Eu nu cred nici in stanga si dreapta, direct, nu cred decat in raportarea etica la lumea publica.

(...)

Nu e adevarat ca optiunile noastre sunt de dreapta sau de stanga, ci sunt facute, sper eu, in orizontul binelui sau al raului.

Cititi, vineri, partea a II-a interviului cu scriitorul Gabriel Liiceanu, in care vorbeste despre ADN-ul raului si cum am ajuns ca "idiotii sa ne conduca" si tagme de jefuitori sa aiba banii tarii pe mana.

Din ce destinații vin primele avioane în România imediat după intrarea în „Air Schengen”. Pasagerii nu vor mai face controalele la frontieră
Din ce destinații vin primele avioane în România imediat după intrarea în „Air Schengen”. Pasagerii nu vor mai face controalele la frontieră
Primele zboruri din spaţiul Schengen care vor ateriza duminică pe aeroportul Henri Coandă vor fi cele care vin de la Paris, Viena, Hamburg, Roma, Zurich, Munchen, Amsterdam şi Geneva,...
Ciolacu anunță plafonări ”oriunde există speculă”. Energie și gaze, RCA și dobânzi, deja pe listă
Ciolacu anunță plafonări ”oriunde există speculă”. Energie și gaze, RCA și dobânzi, deja pe listă
Schema de plafonare și compensare la gaze și energie electrică se prelungește încă un an, urmând ca din aprilie 2025 să se revină treptat, timp de un an, la piața liberă, potrivit unei...
#Gabriel Liiceanu interviu, #Gabriel Liiceanu comunism , #comunism
Comentarii