Vanatoarea ursului Arthur si ipocrizia nationala

Duminica, 01 August 2021, ora 10:426145 citiri
Vanatoarea ursului Arthur si ipocrizia nationala
Hari Bucur Marcu

Cu ipocrizia nationala stam asa: vreme de 50 de ani si pana acum 20 de ani, conducatorii politici si administrativi ai romanilor au fost vanatori pasionati, de vanat mare (ursi, mistreti, cerbi), intrecandu-se intre ei care ucide mai zdravan, mai mult si mai mare, cu arme cat mai sofisticate.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur-Marcu pentru Ziare.com

In a doua parte a anilor 1970, lui Ceausescu Nicolae i s-a cumparat de catre Fortele Armate Romane un elicopter frantuzesc, la care a fost adaugat la comanda un scaun pivotant, din care conducatorul iubit sa poata impusca orice vietate, fara sa mai trebuiasca sa intre in adapost, scaun care a costat in plus vreo 150.000 dolari din vremea aceea (o masina buna occidentala costa vreo 5.000 de dolari).

Toata lumea stia asta: ca presedintele, primul ministru, alti ministri, primii secretari de partid judetean mergeau la vanatoare des si agresiv. In fiecare judet exista cel putin o casa de vanatoare, de partid si de stat, precum si mai multe fonduri de vanatoare, rezervate acelor inalti demnitari. Adica, locuri si activitati bine cunoscute pe plan local, la distanta vizuala de opinia publica socialista.

Ursi crescuti de mici pentru a fi impuscati

Si ursii de pe atunci purtau nume. Erau identificati si crescuti de mici pentru a fi impuscati. Erau hraniti cu hrana agatata in pomi, din doua ratiuni: (1) sa stea cat mai mult in doua labe, ca sa isi intinda coloana si sa creasca cat mai mari (pentru puncte de trofeu), si (2) sa ofere o tinta mare impuscatorului iubit, care era adus la tinta tocmai in momentul in care era vremea de pranz a ursului.

Desigur ca nimeni din public nu protesta. Nimeni nu zicea nimic. Din contra. Din public se auzeau doar aplauze si mandria nationala ca ursul impuscat de Ceausescu era mai mare decat ursul impuscat de bulgarul Jivkov. Sau tristetea nationala, cand se intampla invers.
Acum, pe langa nostalgia dupa acele vremuri de madrie nationala, mai avem si supararea ca vin strainii sa ne omoare ursii cunoscuti, purtatori de nume englezesc, de rege legendar. Si nu orice straini, ci din aceia de vita nobila si putred de bogati. Din aceia care nu au auzit de foto-vanatoare, ca prea e virtuala.

Si pe care trebuie sa ii infieram in masa, cu manie proletara si ipocrizie nationala.

Hari Bucur-Marcu are o experienta de decenii in mediul international, pe problematici legate de institutionalizarea domeniului apararii nationale, controlul democratic al sistemelor de securitate nationala, politici de securitate si de aparare nationala. Ofiter de aviatie si fost sef al Serviciului Strategii de Aparare la Statul Major General, detine titlul de doctor in stiinte militare, obtinut in 2001 la Academia de Inalte Studii Militare cu teza "Implicatii economice in planificarea apararii nationale a Romaniei". In perioada 1990 - 2003 a fost responsabil sau direct implicat in aspecte esentiale ale reformei Armatei Romaniei, cu deosebire in relatia cu NATO, si a lucrat nemijlocit in structurile Aliantei ca sef de sectie invatamant si instructie. A publicat carti si articole pe subiecte din domeniu, oferind expertiza internationala. Este cavaler al Ordinului National "Pentru merit", ca recunoastere a contributiei sale la integrarea Romaniei in NATO.