Chipul statului roman pe aeroportul din Cluj

Ce am vazut joi pe aeroportul din Cluj? Da, si un esec de organziare. Da, si esecul controalelor. Da, si iresponsabilitate a autoritatilor.

Dar in primul rand am avut o imagine clara si dezarmanta a credibilitatii statului roman in fata cetatenilor sai.

Oare de ce s-au bulucit oamenii aceia facand exact ceea ce deja a inteles toata lumea ca nu trebuie facut? Oare de ce, de-abia reveniti la casele lor, unii in conditii dramatice, poate trecuti prin carantine si izolari, au ales sa-si ia din nou lumea in cap? Chiar credeti ca n-ar fi preferat sa stea acasa?

Asta cu atat mai mult cu cat ceea ce ii asteapta in strainatate nu este in general cu mult diferit de ceea ce am vazut pe aeroportul din Cluj. Nu-i asteapta nimeni acolo cu hoteluri de 5 stele si cine stie ce pachete de asistenta si garantii sociale.

De ce au plecat, totusi? Pentru ca aici nu au nicio perspectiva. Pentru ca statul roman nu le ofera nicio speranta de relansare.

Nu trebuie sa fii vreun geniu ca sa intelegi ca statul nu va putea sa plateasca somajul tehnic mai mult de vreo 2 luni. Celor carora le plateste, pentru ca oameni precum cei care au plecat de la Cluj spre Germania nu cred ca aveau contracte de munca pentru a primi ajutorul de la stat. Si nici cine stie ce rezerve din care sa traiasca.

Oamenii acestia vad un stat care, in mod traditional, este priceput sa inchida si sa taie, ceea ce sigur ca pana la un punct este important, chiar vital, dar care nu pare nicidecum preocupat de relansarea economiei.

Cele mai multe state europene deja au transformat relansarea in obiectivul numarul 1. Chiar state cu mult mai multi bolnavi si chiar morti decat are, oficial cel putin, Romania. Tarile acelea stiu bine ca sezonul acesta, daca e pierdut pentru agricultura, productia va fi compromisa.

Sunt state care stiu ca prabusirea economica va ucide cu mult mai mult decat COVID-ul din foarte multe motive. Nu numai din cauza saraciei individuale, dar si pentru ca saracia atrage infractionalitate cu mare violenta, si pentru ca un stat cu economie prabusita nu mai are bani pentru programele de sanatate care salveaza milioane de oameni cu boli altfel letale, in primul rand cancerul.

E o prostie sa spui ca oamenii din cele 12 avioane catre Germania ar fi trebuit opriti in tara. Nu ai cum sa ii opresti, in orice caz nu mai mult de cele cateva luni ale starii de urgenta. Daca nu plecau acum, plecau peste o luna, daca nu exista ceva cu mult mai important decat o interdictie sa-i opreasca: perspectiva.

Si in Romania incepe munca agricola de primavara. In ce masura ministrul Agriculturii, preocupat sa ne spuna doar ca sunt alimente (sa vedem cat o mai avea cine sa le cumpere), a incercat sa discute cu fermierii romani, cati sunt ei, absorbtia unei parti din aceasta forta de munca in Romania?

Ce incredere sa aiba oamenii intr-un guvern in care ministrul Muncii se contrazice cu ministrul de Finante? In care ministrul Mediului nu e in stare sa prezinte vinovatii pentru otravirea sistematica a Bucurestiului? In care premierul arunca masuri esentiale, precum soarta bugetarilor, intr-o sueta TV, cu date incomplete, aproximative si isterizeaza toate categoriile pentru ca de a doua zi sa inceapa corecturi?

Cand aici nu vezi decat taiere, inchidere, cand nu vezi nicio sansa sa-ti castigi cinstit traiul, ce sa faci? Sa stai sa mori de foame? Pleci. Si asta inseamna ca tu contribui direct la relansarea altor economii pentru ca sa beneficiezi in acelasi timp de acea relansare.

De cate ori au ocazia, autoritatile romane se autofelicita pentru numarul mic de cazuri. Chiar daca el este real, ceea ce ridica mari semne de intrebare avand in vedere capacitatea mica de testare (dublata de numarul mic de specialisti autentici, ceea ce pare sa explice testele fals pozitive ale sugarilor de la maternitatea din Timisoara), nu ofera nicio speranta de viitor.

Deja in Bucuresti creste aglomeratia pe strazi, au reaparut cozile la semafoare. Desi numarul de cazuri creste zilnic, aceasta este o teama cu care oamenii s-au obisnuit cumva sa traiasca. Teama de saracie si colaps economic este acum una cu mult mai actuala si mai puternica. Si ea a umplut avioanele care au plecat si inteleg ca vor mai pleca de la Cluj.

Este un lucru pe care companiile mari il inteleg si il impartasesc, motiv pentru care la Dacia Mioveni, de exemplu, dupa Paste reincepe productia.

Inainte de intrarea in criza COVID, Romania era intr-o teribila criza de forta de munca si se ruga sa revina diaspora inapoi. In parte, iata ca a venit. Daca nu ii vom da motive sa ramana, va pleca din nou pe masura ce va avea ocazia.

Daca vrea sa tina oamenii in case si in tara, solutia nu mai sunt restrictiile si interdictiile. Solutia este planul de relansare care sa le dea oamenilor o perspectiva. Daca statul nu le arata o luminita la capatul tunelului, oamenii o vor cauta singuri, terifiati tot mai putin de COVID si tot mai mult de foame.