Despre Impostura

Calul lui d'Artagnan. Se scrie foarte mult, se vorbeste foarte mult, se legifereaza foarte mult, se da cu parerea foarte mult despre Educatie. Am facut-o si eu, ca si altii, mai cu pricepere sau mai putin, desi ma feresc instinctiv sa-mi dau cu parerea daca nu stiu ceva despre subiect.

Recent, o confruntare intre un tanar vlogger si un fost ministru al Educatiei a starnit iar marea agitata a Scolii romanesti. Ambii au sarit peste calul opiniei, al punctului de vedere. Toata lumea s-a concentrat pe "calareti" fara sa observe oboseala cronica a ..."calului". Abia mai sufla, deselat de cate trebuie sa suporte. Ca si calul ciudat al lui d'Artagnan, primit mostenire de la tatal sau, si acesta e o gloaba care se taraie printre reformele, loviturile de pinteni sau de bice primite de-alungul timpului de la "calareti" si "calarete" ce se urcara in saua Educatiei, multi nestiind cum sa vorbeasca cu calul. Si acesta, cu capul plecat, rontaind paiele vestede ale grajdului democratic, isi trage sufletul mergand incet, aiurea, asteptand inca clipa cand va manca jar.

Cine sa il hraneasca cu jar? Un (fost) prim-ministru? Ultimele 48 de ore ne prezinta doua fapte: un fost prim-ministru al Romaniei, dovedit plagiator in teza sa de doctorat in 2012, dupa indelungi interventii, eschive si mult bla-bla, primeste acum verdictul definitiv, in urma contestarii in instanta a deciziei ministerului din 2016 de a i se retrage titlul de doctor.

Verdictul inchide juridic situatia: domnul in cauza este, ramane, plagiator. Numai ca, acum, apare o alta, mare, problema: domnul in cauza, pe baza titlului obtinut atunci, a intrat in magistratura fara concurs caci legea permitea. Si a incasat, mai ales indemnizatia pentru titlul de doctor. Sa indraznim sa credem ca va da inapoi? Ar fi normal din moment ce domnul in cauza a mai vrut sa dea inapoi si titlul de doctor ca sa se curete de mizeria plagiatului. Dar legea nu prevedea asemenea nazbatie. Adica "muncesti" la doctorat, il iei, si, cand se vadeste ca ai furat, vrei sa-l dai inapoi. Si atunci apare alt ministru, dl. Campeanu, care ii face repejor sefului sau un ordin de ministru prin care omul putea sa se lepede de titlul de doctor. N-a tinut! Dar opt ani de zile a tinut toata "afacerea". Si pentru ca ea trebuia sa poarte un nume, i s-a zis Ponta.

Al doilea fapt: doamna Marta Petreu, figura emblematica a culturii noastre de azi, dezvaluie lunga perioada de hartuire prin SMS-uri la care a fost supusa de catre un critic teatral, universitarul oradean Mircea Morariu. E incredibil. De neacceptat. De ce Politia, sesizata despre "campania" acestuia a conchis ca "domnul" in cauza nu e un pericol, si l-a lasat de capul lui, ramane un mister. Cat despre victima... Nu e treaba Politiei! Ca si in cazul plagiatului, nimeni nu se gandeste la victima, ci, cum s-a vazut de multe ori, la musamalizarea sa.

Un alt universitar violenteaza verbal un student, exista proba video, si nu e singurul incident in care a fost implicat, si ajunge peste cativa ani presedintele Consiliului de Etica si Management Universitar (schimbat de curand). Si sunt televiziuni care inca ii dau credit. Nu stim de ce.

Nu odata ministri ai Educatiei, sforarii lor politici au instrumentat direct succesul unor complicitati care au dus la proliferarea unui personaj extraordinar: Tartuffe. Sau Impostorul, cum si-a subintitulat piesa Moliere. Efectul Tartuffe e considerabil de primejdios, de cancerigen pentru institutiile Scolii care, teoretic, au creditul moral de a invata pe altii. Problema cu Tartuffe e aceeasi ca si in piesa lui Moliere: e descoperit foarte tarziu. Pana atunci profita, sta mandru in armura imposturii, da lectii, incaseaza in cont si... i se acorda atentie.

In comisiile de doctorat, in comisii de specialitate, in alegerea in functii diverse. Caratul doctoratului e ca mierea. I-a atras si ii atrage. Exemplul nociv al figurilor "marcante" care pot fi simultan si rector si presedinte si etc., demoralizeaza. Cum si complicitatea multor rectori cand pun in "opera", in Consiliul National al Rectorilor, un semnal politic. Cand ai ministri sau rectori care ori nu stiu limba materna ca lumea, ori nu au doctoratul, totul e posibil.

Dar multi altii se-mbulzira. Politicieni, figuri importante ale administratiei centrale sau locale, membri ai academiilor de tip militar care au scoli doctorale au beneficiat de complicitatea unor (fosti) ministri, rectori, sefi de scoli doctorale, membri ai comisiilor de specialitate din CNATDCU sau Consiliul National de Etica, in diverse perioade (cand acestea au functionat anormal, nevertebrat etic) pentru a-si pune pe frunte marca doctoratului. La multi si multe, puteai sa vezi limpede ca persoana si doctoratul nu rimeaza, nu fac match, ochii, fruntea, vorba omului, CV-ul erau/sunt in afara razei de... acoperire a doctoratului.

Pe scurt, aceia si acelea n-aveau nicio treaba cu studiul, munca cinstita, cariera de cercetare. Cel mai "simpatic": primarul sectorului 3, dl. Negoita, care, la vremea dezvaluirii plagiatului sau, a spus limpede atunci, tot in 2016, ca regreta faptul "de a ma fi lasat tentat, in trecut, de aceasta "moda" a titlurilor academice." Moda?

Am fost intrebat, nu o data: la ce le trebuie doctorat? Numai combinatia umana de trufie, prostie, aroganta si mediocritate e sursa inepuizabila a imposturii intelectuale care s-a tradus in sute de doctorate, daca nu mai mult, plagiate, trucate, uzand de complicitate la toate nivelele. Stiu, nu e placut sa vorbesti despre astea. La noi, astea se tac. Ca si in alte parti de lume. Pana cand victima se revolta si vorbeste.

Dar mai bine vorbeste Eminescu: "Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget,/ Cu privirea-mproscata si la falci umflat si buget,/ Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,/ La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;/ Toti pe buze-avand virtute, iar in ei moneda calpa,/ Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa,/ Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,/Isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca.../ Dintre-acestia tara noastra isi alege astazi solii!".

De unde jar? Educatia in Romania este lipsita de singurul combustibil care ar permite schimbarea autentica: etica si integritatea. Formal, avem reguli, coduri, un cadru legislativ mult perfectibil, consilii si comitete nationale, un plan prezidential si multe alte... hartii. In mod real, prapastia intre furnizorul de educatie si beneficiar este tot mai adanca. A-l face pe elev, pe student sa-si descopere, sa-si construiasca propriul mod de a gandi, prin a-l ghida in labirintul cunoasterii, e o arta. Sa te intereseze in mod real cel/cea din fata ta. Sa stii cum sa ii comunici, sa ii pui la dispozitie instrumente eficiente, sa intelegi si sa te racordezi la lumea lui, sa ii dai oxigenul cunoasterii nu noxele curriculei, toate cer un antrenament pe care cadrele didactice nu il au, iar ministerul inca nu il gandeste si organizeaza. Vorbesc din carti, ale lor sau ale altora, impun procustian bucati de cunoastere care sunt resimtite ca inghitituri cu noduri.

Intrebare: v-ati gandit cum e pentru varsta lor sa stea in banca, pe scaun, ore intregi? Cand au in fata pe cineva care nu ii inspira, nu ii face sa (se) gandeasca, nu ii stimuleaza sa fie dinamici, creativi in invatare? De unde "jarul" care sa faca din martoaga un cal de curse? Cursa vietii acestor copii, tineri, inramati adesea fortat ca "tablouri" statice ale unei Educatii artificiale.

In roman, d'Artagnan renunta la "gloaba" primita de la tatal sau. Aventurile sale, care ii vor defini caracterul, sunt cu un cal-viteza. Educarea caracterului nu e in obiectivele majore ale Scolii. Antrenamentul specific al cadrelor didactice ("cursurile de perfectionare"?!) in modurile comunicarii orale si vizuale, ale interactiunii, ale folosirii tehnologiei informatiei, ale creativitatii nu este intre obiectivele majore ale Scolii noastre. Jarul lipseste. Dar e multa cenusa.

Cine lasa urme in copii, tinerii nostri? Caracter, care vine din greaca, inseamna marca, urma lasata pe moneda pentru a fi identificata. Mai tarziu, caracterul si personalitatea intra intr-o relatie indestructibila.

Scoala romaneasca poate regandi propriile fundamente. Chiar acum, cu atat mai mult acum, cand contextul sanitar pune in pericol, ca in multe alte domenii, prezenta fizica ca premisa a dialogului in scoala. In online, prezenta fizica devine, treptat, virtuala. Ne vedem, dar nu ne privim, ne auzim, dar nu ne ascultam. Si obosim, cum deja se observa. Si vom merge aiurea, alene, mai departe.

Marian Popescu este profesor asociat al Universitatii din Bucuresti, al Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, coordonator al Centrului pentru Integritate al UB (CARFIA), reprezentantul Ministerului educatiei la Consiliul Europei/ETINED, membru in Comitetul Stiintific al IRAFPA, Geneva, expert invitat de EACEA/ Comisia Europeana (cooperare, traduceri literare, artele spectacolului), autor al sapte volume despre teatru si artele spectacolului. Sustine conferinte si ateliere despre arte si societate, vorbire in public si dezvoltare personala. E critic de teatru, editor si traducator, cofondator si primul vicepresedinte al UNITER (Uniunea Teatrala din Romania). Experienta in Cultura, Educatie, administratie culturala si sectorul ONG. Se simte bine intre oameni competenti, cinstiti si cu simtul umorului. Si cu bun simt. Cand greseste, se simte rau. Daca poate, ajuta. marianpopescu.arts.ro, carfia.unibuc.ro, irafpa.org

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Replică tăioasă pentru Piedone. Nicușor Dan a ieșit la atac: "Asta e singura luptă care contează!"

Nicușor Dan este susținut la aceste alegeri de Dreapta Unită, formată din USR, FD și PMP. Edilul, care are de dus o luptă dificilă cu Cristian Popescu Piedone, a ieșit la atac, în cadrul...

Ludovic Orban, dezlănțuit: „Nu mi-e frică de voi, securiștilor!". Fostul premier a anunțat prima reformă a alianței FD+USR+PMP

Ludovic Orban face mare scandal din opoziție. Fostul premier, fost lider al PNL, se află într-un război continuu după ce Klaus Iohannis l-a trecut pe „linie moartă". Ludovic Orban este...