Nascuta la Onesti la 12 noiembrie 1961, Nadia Elena Comaneci a inceput gimnastica de mica.
"Aveam foarte multa energie. Mama a incercat sa gaseasca o varianta prin care sa-mi consum energia in conditii mai sigure. Sa las in pace copacii, casele si alte obiecte. In Onesti se deschisese o mica sala de sport de catre familia Simionescu. La sase ani si ceva, am intrat pentru prima data in ea si am descoperit paralelele mai interesante decat batatorul de covoare si saltelele care ma ajutau sa nu ma mai julesc. Acolo, sub indrumarea antrenorului Marcel Duncan, am invatat sa fac prima rostogolire, prima roata, prima prindere la bara. Ma jucam si invatam totodata. Mama era fericita ca scapa pentru cateva ore de mine si putea sa-si vada linistita de treburile casnice", a povestit ea.
Nadia evoca in cartea "Scrisori catre o tanara gimnasta" momentele fericite ale copilariei, in ciuda privatiunilor. "Pe atunci, viata era simpla. Mama mirosea a bucatarie, deoarece gatea tot timpul. Tata mirosea a benzina tot timpul: ca mecanic-auto, facea 20 de kilometri dus-intors pana la munca. Niciodata n-a avut masina lui si nici nu si-a dorit-o. Nu-i masina, obisnuia el sa spuna, ca sa nu te lase cand ti-e lumea mai draga".
Conceputa ca un raspuns al Nadiei la dorinta unei tinere sportive de a afla mai multe despre trecutul ei, cartea amintita puncteaza detaliile comune ale unei familii normale din perioada anilor '60-'70.
"Desi familia mea avea strictul necesar - hrana, imbracaminte si adapost-, nu existau niciun fel de delicatese. Nu existau mancaruri fine, nici produse de firma. Pantalonii, camasile, lenjeriile de corp erau simple haine si mai toata lumea purta acelasi lucru. De asemenea, pentru un tratament mergeai la policlinicile de stat. Iti faceau o injectie sau iti prescriau pastile. Nu existau nici variante, nici posibilitati de alegere. Pentru multi oameni, viata era monotona si terna deoarece isi doreau altceva si nu aveau de unde".
Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 i-au adus faima mondiala gimnastei de 14 ani, insa viata Nadiei dupa succesul inegalabil din Canada nu s-a schimbat cu nimic. Dupa o primire, intr-adevar, entuziasmanta, pe aeroportul din Otopeni, unde mii de oameni au aclamat-o, lotul de gimnastica a fost invitat de Nicolae Ceausescu la o ceremonie unde li s-au dat ordine si medalii.