Romania, intre disparitie si marile migratii

"Demografia inseamna destin" - este o expresie destul de frecvent utilizata de istorici, sociologi si demografi, ceea ce nu-i reduce insa cu nimic valoarea de avertisment politic. Toate succesele spectaculoase si marile prabusiri din istorie, deopotriva, au avut la baza si cauze demografice serioase.

Karl Marx a fost un profet mincinos. Toate "profetiile" sale au fost infirmate in timp, iar tarile in care teoriile sale au fost aplicate (cu forta) s-au transformat, toate in dezastre in aer liber.

Intr-un singur punct a avut dreptate - "omul este cel mai pretios capital". Evident, facuse afirmatia respectiva in mod ipocrit, propagandistic si oportunist, pentru a mai da o lovitura de imagine capitalistilor care puneau banii inaintea muncitorilor.

Dincolo de contextul specific in care a fost facuta, afirmatia era, in sine, corecta. Fara oameni nu se poate face nimic. Pamanturi fertile, clima buna, absenta razboaielor si catastrofelor naturale, chiar si disponibilitatea capitalurilor, toate acestea nu valoreaza nimic daca nu exista oamenii care sa le valorifice.

Ultimul recensamant al populatiei Romaniei a pus in evidenta un dezastru demografic de proportii. Din cele 23 de milioane si jumatate de persoane existente in 1990, cand frontierele s-au deschis, recenzorii au mai gasit in 2011, efectiv, doar 18 milioane. Diferenta este de peste 5 milioane de persoane, respectiv 23%, ceea ce inseamna, statistic, ca din fiecare 4 romani existenti in 1990 unul a disparut, fie in mod "natural", ca urmare a sporului negativ al populatiei, fie, mai ales, ca urmare a emigratiei masive.

Problema nu este grava si, fara nicio urma de ironie, s-ar putea spune ca ar fi fost bine sa fie doar grava. Este o problema existentiala: daca tendinta demonstrata de ultimul recensamant se mentine, pana cel tarziu prin 2030 Romania ar putea ajunge, literalmente, in situatia de a fi inchisa, ca in unele bancuri sinistre care circulau pe vremea lui Ceausescu.

Fata in fata cu dezastrul

Dezastrul de la orizont nu rezulta doar din faptul ca Romania a pierdut un sfert din populatie, ci si din cauza ca marea majoritate a milioanelor pierdute este alcatuita din oameni tineri, activi, aflati la varsta intemeierii propriilor familii.

Luand in considerare si prabusirea natalitatii de dupa 1990, exodul spre Europa de vest, fara precedent in istoria romanilor, a avut efectul unei lovituri naprasnice in capacitatea regenerativa a natiunii.

La fel ca in fizica si chimie, si in demografie exista "punctul fara de intoarcere", adica punctul de la care o transformare devine ireversibila, iar efectele ei permanente. Scaderea abrupta a populatiei tinere a unei tari, dincolo de limita auto-generarii, face ca redresarea demografiei tarii respective sa nu mai fie posibila prin factori endogeni, chiar daca tineretul si-ar schimba, teoretic si brusc, comportamentul migratoriu si demografic.

Mai direct spus, de la un punct incolo imbatranirea populatiei unei entitati politice nu mai poate fi oprita, ceea ce se poate termina in doar doua feluri: disparitia (arheologii din asta au trait intotdeauna) sau colonizarea de populatii straine.

Judecand dupa rezultatele ultimului recensamant, dar si dupa studiile sociologice din ultimii ani care indica mentinerea unei tendinte migratorii puternice in randul tinerilor romani, in paralel cu mentinerea neincrederii lor funciare in clasa politica si institutiile statului, rezulta ca Romania nu este departe de punctul in care inversarea proceselor demografice nu va mai fi posibila.

O tara a carei populatie va fi curand alcatuita in proportie de 80% din pensionari si asistati sociali nu poate supravietui, din ratiuni foarte simple, pe care ar fi de asteptat sa le poata intelege chiar si politicienii din Romania.

Increderea si libertatea fac diferenta, nu banii (publici)

Situatia demografica din Europa centrala si de est, in general grava si in particular dezastruoasa pentru Romania, face periodic obiectul atentiei presei occidentale, dar, desi au trecut cateva luni de la publicarea rezultatelor recensamantului din 2011, subiectul este ca si absent din dezbaterile publice din Romania.

In Romania, tara cea mai afectata demografic din fostul bloc comunist, pierderea unui sfert din populatie nu intereseaza aproape pe nimeni, in schimb fiecare onomatopee si gest al unor ultra-brunete vopsite blonde, ratacite prin politica, sunt intoarse de ani de zile pe toate partile si "analizate" la sange, intr-un provincialism disperant, la fel ca ifosele si rabufnirile complexate ale unor imberbi incurabili politic care aspira sa devina "fuhreri" intr-o tara care isi pierde populatia intr-un ritm catastrofal.

Desigur, repulsia clasei politice romanesti fata de acest subiect este de inteles: raspunderea ii apartine 100%. In toata istoria lor, romanii nu s-au remarcat prin tendinte migratorii si nomade, dimpotriva. Daca peste 4 milioane de tineri si-au luat lumea in cap dupa 1990, acest fapt se datoreaza modului in care Romania a fost "condusa" de atunci.

Iar actualii politicieni romani nu au chef sa abordeze aceasta problema urgenta si pentru ca stiu ca nu pot inspira si oferi principalul ingredient care ar fi necesar pentru o eventuala revenire a diasporei, sau a unei parti a ei, in tara: increderea.

In pofida inflatiei de idei si concepte neo-marxiste care sufoca, pana astazi, inclusiv zona politicilor sociale si demografice, in deciziile tinerilor de intemeiere a unei familii sau de a emigra, increderea in viitor joaca un rol cel putin la fel de important ca banii.

Iar politicienii actuali ai Romaniei inspira orice altceva decat incredere. Marea masa a emigratiei romane de dupa 1990 nu a fost alcatuita din intelectuali, atat de detestati astazi de politicienii romani, ci din persoane cu studii primare si medii. Acestia au fost insa suficient de inteligenti, sau intuitivi, pentru a intelege ca principalul, marele drept, singurul cu incidenta lucrativa, castigat in 1989 si care face marea diferenta fata de vechiul regim, este dreptul la libera circulatie in lume. Si fiindca nu au avut incredere in nimic altceva in Romania, l-au folosit pentru a-si schimba in bine viata.

Sa ne pregatim pentru impact

Fiecare dintre politicienii romani de dupa 1990 ar merita o statuie in Spania si Italia, la loc de cinste, in pietele centrale ale oraselor. Exact cand consecintele "epocii de aur fara copii" a italienilor si spaniolilor ajunsese la scadenta, la sfarsitul anilor 1990, iar cele doua tari aveau nevoie disperata de mana de lucru, clasa politica romaneasca, prin rezultatele muncii ei, le-a sarit in ajutor: 3 milioane de europeni, cam un milion si jumatate pentru fiecare, instruiti (oricum mult mai bine decat orice se poate gasi la sud sau est de Romania), invatati cu munca grea, si - bonus - vorbind si o limba latina.

Rareori istoria a consemnat o astfel de "armata" salvatoare de imigranti si rareori tari ca Italia si Spania au avut o astfel de sansa.

Ce au facut Italia si Spania cu aceasta sansa este o alta discutie. Cu siguranta, insa, au castigat 10 ani pretiosi in care, fara afluxul romanilor pusi pe drumuri de clasa politica din Romania, ar fi trebuit sa-si caute forta de munca in alta parte.

Unde anume nu este greu de intuit. In vastele continente ale Africii si Asiei sunt zeci, chiar sute de milioane de saraci care asteapta doar un semn pentru a porni la drum.

Ca sa rezumam, politicienii romani au contribuit, indirect dar masiv, la rezolvarea, cel putin temporara, a unor probleme structurale grave ale Italiei si Spaniei. Presa din Occident, dar si cea din Romania nu s-a prea preocupat de impactul strategic al celor 4 - 5 milioane de muncitori romani emigrati in doar cativa ani, acordand in schimb spatii largi catorva sute de scelerati cu cetatenie romana care au comis infractiuni, unele grave, in tarile de adoptie.

Ce optiuni mai are Romania acum, pentru ea, dupa ce a rezolvat problemele altora? Doar doua. Prima ar fi sa convinga diaspora, sau mare parte din ea, sa revina in tara. Va fi insa foarte greu. Majoritatea romanilor plecati au deja copii, care vorbesc spaniola, italiana, fraceza etc. cel putin la fel de bine ca romana, sunt bine integrati, iar pentru a-i face macar sa considere o eventuala reintoarcere in Romania, ar trebui sa li se propuna ceva cu mult mai bun decat ceea ce clasa politica romaneasca a oferit in ultimii 22 de ani. Ceva (sau cineva) care sa inspire incredere.

A doua optiune este imigratia. Romania are peste 5 milioane de pensionari, sub 4 milioane de salariati cu acte in regula (platitori de taxe si contributii diverse), plus alte 9 milioane de alte persoane pasive fiscal (asistati sociali si ei), pana la cifra de 18 milioane evidentiata de recensamantul din 2011.

Concluzia este ca sistemul asigurarilor sociale din Romania nu are nicio sansa de supravietuire pe actualele tendinte demografice, indiferent cata austeritate s-ar impune populatiei active, care lucreaza "la vedere".

Pe intelesul tuturor: Romania are nevoie pe termen scurt si mediu, pentru a se mentine ca jurisdictie statala, fiscala si bugetara suverana, de o forta de munca cel putin egala cu cea pierduta prin emigratia din ultimii 22 de ani, care sa finanteze numarul actualmente nesustenabil de asistati social. Daca romanii plecati din tara nu vor dori sa revina, singura solutie ramane imigratia masiva.

Varianta asupra careia populatia Romaniei ar merita sa fie, cel putin, prevenita si informata.

Traian Băsescu, despre actuala clasă politică: ”Comparaţi-l pe Ciolacu, ca şi calibru, cu Năstase, pe nea Nicu, cu Stolojan sau Crin Antonescu”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii...

Traian Băsescu, ironii despre liderii PSD și PNL după retragerea finului său, Cătălin Cîrstoiu: ”Sunt și slabi de minte, nu numai slabi politicieni”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, naşul medicului Cătălin Cîrstoiu, este de părere că alegerea acestuia pentru a candida la Primăria generală a Capitalei cu susţinerea PSD şi PNL...