Povestea profesorului surd si orb - Vasile Adamescu, o viata in bezna si in tacere

Pentru multi dintre noi traiul fara unul dintre cele cinci simturi este de neimaginat, dar exista in aceasta lume persoane care nu doar ca au fost condamnate sa traiasca fara ele, ci au fost nevoite sa deprinda functii pe care doar cu ajutorul simturilor un om le poate deprinde.

Exista oameni care nu aud si, implicit, nici nu vorbesc. Exista oameni care nu vad, dar au marunta bucurie ca aud si ca pot vorbi. Putini si nefericiti sunt cei care nici nu aud, nici nu vad, dar trebuie sa invete sa vorbeasca, pentru nu zace in izolati intr-o alta lume decat cea in care traim noi, cei care comunicam cu usurinta prin cuvinte scrise sau vorbite.

In intreaga lume au existat in jur de 20 de oameni orbi, surzi si muti, iar dintre acestia putini sunt cei care au fost demutizati, adica au fost invatati sa comunice prin cuvinte rostite cu greu sau prin semne. Unul dintre ei este romanul Vasile Adamescu.

S-a nascut perfect sanatos, dar a rams orb, surd si mut la doar doi ani si jumatate

Desi ne-am putea gandi ca un astfel de om nu poate face nimic cu viata sa, reusitele lui Vasile Adamescu ne vor contrazice. A ramas orb si surd la varsta de doi ani si jumatate, cand cei mai multi copii se ajuta de aceste doua simturi pentru a articula primele cuvinte si pentru a face asocieri intre acestea si fenomenele din lumea cu care intra in contact.

Cu toate acestea, a reusit sa invete carte, sa faca o facultate si sa fie profesor la o scoala de nevazatori din Cluj, unde a predat timp de 27 de ani. Acum, la 68 de ani, este pensionar. De curand, profesorul a lansat o carte autobiografica, in care descrie in amanunt prima parte a vietii sale.

Interpretul, puntea sa de legatura cu lumea

Pentru a scrie povestea lui, am apelat la ajutorul interpretului sau, Viorel Micu. Intrepretul "i-a scris intrebarile in palma, cu litere de tipar", iar Vasile Adamescu a tehnoredactat raspunsurile cu ajutorul unui dispozitiv special pentru nevazatori. Viorel Micu a fost elevul domnului Vasile Adamescu, iar acum locuieste cu el si il ajuta sa rezolve lucrurile pe care singur nu le poate face.

Astfel, Vasile Adamescu "a povestit" o parte din viata sa si pentru Ziare.com. Nascut in anul 1944, pe malul stang al Dunarii, a fost cel de-al doilea copil al unei familii de tarani modesti. Mama sa a cazut in Dunarea inghetata si a murit din cauza unei raceli puternice, pe vremea cand tatal sau era plecat pe front. Evenimentele nefericite nu s-au incheiat aici. Desi s-a nascut perfect sanatos, la scurt timp dupa moartea mamei, un eveniment nefericit avea sa il lase fara auz si fara vedere, facandu-l sa piarda si functia vorbirii.

"Pe cand aveam doi ani si jumatate, familia mea a mers la camp, iar eu am ramas acasa in grija unei matusi. Din neatentia sa, am ramas pe prispa adormind, moment in care a cazut o ploaie rece de toamna, in urma careia am racit puternic si am facut o meningo-encefalita. Pe vremea aceea, la putere erau leacurile babesti. Ai mei mi-au dat ce au stiut ca sa ma faca bine, insa dupa cateva luni au observat ca nu mai vedeam si nici nu mai auzeam. M-a dus tata la Bucuresti, dar in zadar. Imi pierdusem cele mai importante simturi", si-a inceput Vasile Adamescu povestea.

Cand ii era foame, punea mana pe burta. Cand ii era sete, indrepta degetul mare spre gura

La scurt timp, tatal sau s-a recasatorit cu o femeie cu care a avut alti patru copii, iar el si Ionica, fratele mai mare, au ajuns in grija bunicii din partea tatalui. In timp ce fratele mai mare mergea la scoala, ca orice copil normal, Vasile Adamescu ramanea acasa. Acolo a stat timp de noua ani, "in intuneric si tacere", in timp ce gandirea lui se dezvolta, iar el nu putea sa aiba alt contact cu lumea din jur decat cel tactil si nici nu putea sa exprime ceea ce simtea.

"Ionica m-a invatat doua semne. Cand imi era foame, imi asezam mana pe burta, iar cand imi era sete, duceam mana cu degetul mare indreptat spre gura. Tot Ionica m-a invatat sa impletesc cosuri din panusele porumbului. Prin gospodarie, imi cautam tot felul de activitati pentru a nu ma plictisi: ma jucam cu animalele, miroseam plantele, dadeam mamaliga la gaini, la caini si la pisica, participam la muncile agricole, scuturam palaria de floarea-soarelui de seminte, culegeam bostanii din gradina sau de pe camp. Bunica m-a invatat sa ma imbrac, sa ma spal si, mai ales, sa-mi fac semnul crucii. Era o femeie evlavioasa.

Dupa-masa, cand venea Ionica de la scoala, il gaseam facandu-si temele. Eram si eu curios cum scrie. Ii pipaiam cartile deschise, caietele, tocul cu creioane. Luam un creion, imi dadea o foaie si mazgaleam tot felul de linii si cercuri. Bunica a incercat sa scrie cu mana mea anumite litere, insa nu am reusit sa invat nimic. A chemat un invatator sa ma vada, insa nici el nu a reusit sa ma invete nimic. A spus familiei ca ar fi bine sa ma duca la o scoala de nevazatori", si-a continuat acesta povestea.

Cum a invatat sa comunice cu lumea din jur. "A", de la "apa" si "f", de la foc. Rostirea primelor litere

Curand, viata sa avea sa se schimbe in bine. O matusa venita in vizita de la Constanta i-a dat tatalui sau adresa scolii de nevazatori de la Cluj, acolo unde avea sa fie trimis la varsta de 11 ani. A fost dat la Casa de Copii, pentru ca rudele sa nu fie nevoite sa-i plateasca scoala. Nu ar fi avut cu ce, asa ca a fost dat in grija statului.

La Cluj, totul ii era necunoscut, avea colegi noi, toti erau mai mici, dar stiau mai multe lucruri decat el. Atunci a constientizat ca omul trebuie sa invete, sa faca scoala. Vasile Adamescu a spus ca nu avea de unde sa stie ca omul trebuie sa invete carte.

"Andaluzia Leahu, directoarea scolii, a reusit sa ma invete primele litere: 'a', 's', 'p'. In timp ce rostea un sunet, m-a pus sa-i pipai buzele, limba, dintii, obrajii, pieptul. Apoi, am incercat si eu sa formez aceasta pozitie a organelor fonatoare. Dupa repetitii interminabile am reusit sa spun 'a'. A fost un eveniment in scoala. Toata lumea spunea ca Adamescu a spus 'a'. Dupa putin timp, a venit profesoara Florica Sandu, cea care avea sa-mi devina cu adevarat profesor. A inceput sa ma demutizeze", a mai povestit el.

Cand a dat foc la sura din greseala, tatal sau l-a batut. Focul l-a invatat ca orice lucru are un nume

"Am invatat multe litere. Cand am invatat litera 'f', profesoara mea a vrut sa asocieze acest sunet cu un cuvant, mai exact cu 'foc'. A aprins un chibrit si mi l-a dat in mana. Simtind focul, m-am speriat si am scapat chibirtul aprins jos, peste niste covoare vechi. Am simtit un miros puternic de ars, ins profesoara a reusit sa stinga rapid chibritul", a descris domnul Adamescu experienta asocierii sunetelor si literelor cu fenomenele din jur.

Atunci cand a invatat litere "f", si-a adus aminte de un moment din copilarie, cand, fara sa constientizeze consecintele faptelor sale, a dat foc surii cu fan. Atunci, tatal sau l-a batut, dar el nu a inteles de ce.

A avut nevoie de 18 ani de scoala in loc de 12, a facut facultatea si a devenit profesor la scoala unde a invatat sa comunice cu lumea

Momentul in care a realizat ca orice obiect are un nume a fost abia la scoala, cand, cei de acolo i-au bagat mana sub robinet si l-au invatat sa spuna "apa". Desi apa a fost primul cuvant pe care l-a rostit, "focul a fost cel care l-a facut sa constientizeze mai multe". Procesul de demutizare (inlaturarea mutitatii - n. red.) a durat doi ani de zile in cazul domnului Vasile Adamescu. In paralel cu procesul de demutizare, a invatat scrisul in Braille si alfabetul latin. Pentru a putea parcurge programa, a fost nevoit sa faca 18 ani de scoala, in loc de 12, atat cat face un copil normal.

Dupa liceu, a urmat Facultatea de Psihopedagogie Speciala. Profesorii de la facultate le dictau colegilor sai cursurile, ei le scriau in Braille si i le dadeau si lui Vasile Adamescu. Asa a reusit sa faca studii superioare, sa termine facultatea cu 9,75 si sa primeasca nota 10 pentru lucrarea de diploma "Particularitati de percepere ale mediului inconjurator in lipsa auzului si vazului".

Dupa absolvire, a fost incadrat ca profesor la Scoala de nevazatori din Cluj. Acolo avea elevi cu probleme de vedere sau de auz, insa niciunul nu era ca el, lipsit de ambele simturi. Chiar si asa, timp de 15 ani, i-a invatat pe multi dintre ei sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, iar mai apoi, dupa ce a urmat cursurile Scolii populare de arte plastice, i-a invatat si tehnicile modelajului, in urmatorii 12 ani. Dupa 27 de ani de activitate, a iesit la pensie.

In tinerete ii placeau blondele. A iubit, s-a casatorit de doua ori, o data a si divortat

In ceea ce priveste viata personala, Vasile Adamescu crede ca "a facut tot ce poate face un om normal din punct de vedere biologic".

"Desigur, am iubit. Imi placeau blondele, in timpul scolii. Am avut prietene mai ales la Casa de Copii (...). In 1978, la un an dupa ce am denevit profesor, am cunoscut-o pe Maria, o fata simpla, cu opt clase, fara nicio problema (de sanatate - n. red.) si m-am casatorit cu ea. Am convietuit 22 de ani, pana cand a murit.

Apoi, m-am recasatorit, dar nu a tinut relatia, am divortat dupa trei ani si ceva. Nu am fost compatibili. Si a doua sotie era sanatoasa. Am ramas apoi singur, dar am avut femei in casa, care imi gateau si ma duceau la plimbare", si-a relatat profesorul experienta vietii private.

In 2007, "Dumnezeu i-a ascultat rugaciunile" si i l-a adus in cale pe Viorel, fostul sau elev, care s-a mutat cu el, care ii este un ajutor de nadejde si fara de care realizarea acestui material nu ar fi fost posibila.

"El mi-a fost alaturi si imi este. M-a ajutat mult, mai ales sa-mi indeplinesc dorinte arzatoare pe care le aveam de zeci de ani. Am reusit sa obtinem acest display braille, cu care comunic pe email, citesc carti, ziare, reviste. Am calatorit mult cu Viorel in Portugalia, Ungaria, Germania sau Anglia", si-a descris Vasile Adamescu prietenul.

Viorel il ajuta in toate problemele de ordin social. "Dansul e foarte independent, se barbiereste singur, isi pregateste cina si micul dejun. Eu il plimb, il duc la banca sa plateasca facturile, la bancomat sa-si scoata banii, dupa medicamente, cumparatui. In casa e totalmente independent. De 5 ani si jumatate locuiesc cu domnul Adamescu, e un om de mare caracter, puternic, sufletist, un om care nu a injurat niciodata, care iti inspira bunatate. E profesorul meu de suflet si al altor sute de elevi", a spus Viorel, interpretul domnului Adamescu, pentru Ziare.com.

"Infruntand viata", prima parte a vietii sale, intr-o carte

"Infruntand viata", primul volum al cartii sale autobiografice, descrie in amanunt viata sa, pana in momentul intrarii la facultate. "In carte am introdus multe scrisori si pasaje de jurnal cu limbajul meu de atunci, ca oamenii sa vada cum m-am dezvoltat. Am scris cartea ca multumire pentru profesorii mei, pentru sistemul educational si ca motivare pentru cei care isi pierd anumite simturi in timpul vietii", a adaugat Vasile Adamescu.

Chiar daca ar exista vindecare pentru el, nu si-ar dori-o. S-a obisnuit asa

"Nu exista nimic chirurgical care sa ma ajute si nici nu as vrea. M-am obisnuit asa si nu cred ca as reusi sa ma obisnuiesc in alta situatie. In lume, mai sunt colegi de ai mei nevazatori-surzi care au terminat facultati, in Rusia si in America", a conchis singurul nevazator surd si demutizat al Romaniei.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...