INTERVIU Adrian Cioflanca, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania: "Cuvintele lui Antonescu erau traduse de subordonati ca ordine de executii in masa"

Ultimul supravietuitor al Pogromului de la Iasi, Iancu Tucarman, a murit la inceputul lunii ianuarie 2021. Pentru Adrian Cioflanca, intalnirea cu Iancu Tucarman a fost esentiala in intelegerea istoriei acelor vremuri, dar mai ales pentru felul in care acesta "profesa memoria in varianta ei senina".

La 80 de ani de la Pogromul de la Bucuresti, 21-23 ianuarie 1941, si Pogromul de la Iasi, 27 iunie - 6 iulie 1941, istoria legata de aceste tragice evenimente starneste sensibilitati, ranile fiind inca deschise. Pe de alta parte, existenta acestor pogromuri in memoria istorica naste si multa tensiune in spatiul public. "Antisemitismul se bucura de aderenta de masa in sensul ca devenise obiectul a ceea ce sociologii numesc "consens fictional", declara Adrian Cioflanca, istoric, membru CNSAS, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania, in interviul pentru Ziare.com, referindu-se la contextul istoric din anii '40.

Pentru Adrian Cioflanca una din explicatiile antisemitismului din acei ani ar putea fi aceea ca "se bucura de aderenta de masa in sensul ca devenise obiectul a ceea ce sociologii numesc "consens fictional"".

Ziare.com: Adrian Cioflanca, in perioada 21-23 ianuarie se vor implini 80 de ani de la pogromul din Bucuresti. In 1941, la Bucuresti avea loc o revolta legionara condusa de Horia Sima impotriva generalului Ion Antonescu. In contextul acelor ani, era in vigoare o legislatie profund discriminatoare la adresa comunitatii evreiesti.

Vorbim despre restrangerea libertatilor si drepturilor civile, un fel de "evacuare" din viata sociala, o ingradire brutala a libertatilor fundamentale. Un intreg context istoric si politic, national si international, care cultiva antisemitismul.

A fost doar un pas pana la pogromul de la Bucuresti, cu arestarea a mii de evrei, anchete, torturi si executii. Ce inseamna din punct de vedere istoric acest pogrom? Care este imaginea corecta, astazi, la o distanta de 80 de ani?

Adrian Cioflanca: As incepe cu o abordare mai larga. Discutia privind participarea Romaniei la Holocaust este complicata de faptul ca autoritatile s-au angajat in violente antisemite in timpul a trei regimuri politice diferite - in vara anului 1940, in timpul guvernului Ion Gigurtu, in iarna 1940/1941, in timpul coabitarii dintre Ion Antonescu si Miscarea legionara, si incepand cu vara anului 1941, in timpul dictaturii militare fasciste a lui Ion Antonescu.

Spre deosebire de Germania lui Hitler, unde politica antievreiasca s-a radicalizat sub conducerea aceluiasi dictator, in Romania vedem aceleasi tipuri de actiuni violente sub conduceri diferite, in care violenta pornita de jos s-a combinat cu actiunea agresiva sau inactiunea complice a statului.

Discursul negationist prezent in regimul Antonescu, dar si in regimul comunist

Diferenta a permis diferitelor voci negationiste sa scoata din cauza responsabilitatea statului si sa nege relevanta sociala a violentelor, atribuindu-le marginalitatii si accidentalului, subiectul fiind astfel aruncat in derizoriu. Ciudat este ca acest tip de discurs negationist este intalnit atat in timpul regimului Antonescu, cat si in vremea regimului comunist, care, teoretic, i se opunea ideologic. Responsabilitatea statului si participarea unor largi grupuri din societate erau negate si intr-o epoca, si in cealalta, iar ecourile se aud pana astazi.

Or, tocmai faptul ca avem violente antisemite sub conduceri diferite, ca au existat resurse de leadership si participare dupa mai multe schimbari politice arata ca vorbim de o problema structurala. Antisemitismul se bucura de aderenta de masa in sensul ca devenise obiectul a ceea ce sociologii numesc "consens fictional". Consensul fictional se obtine cand decidenti si grupuri cu influenta sociala impartasesc un numar de presupuneri si asteptari, fara sa fie nevoie sa se puna de acord asupra detaliilor "metodologiei" de punere in aplicare.

Fantasma genocidara "a unei lumi fara evrei"

Obiectivul acestui consens, in perioada 1940-1944, il reprezenta fantasma genocidara "a unei lumi fara evrei", dupa expresia lui Alon Confino. Acest "acord national tacit", dupa cum il numeste Christian Gerlach, este un veritabil contract social care valoriza violenta si crima ca "solutie" la "problema evreiasca", dupa ani si decenii in care au fost incercate alte "solutii" pentru a provoca - prin legi, politici, practici administrative, gestica politica, miscari de strada si terorism - marginalizarea sociala a evreilor, dezangajarea civica sau emigrarea lor.

Romania, ultimul stat din Europa care a acordat drepturi cetatenesti evreilor

Politicile antisemite ale statului roman modern, ultimul stat din Europa care a acordat drepturi cetatenesti evreilor, si numeroasele izbucniri de violenta antiiudaica de dupa 1866, inca putin studiate (numarand peste o suta de episoade, conform unei contabilizari facute de William I. Brustein si Ryan D. King), arata ca radicalismul politic a avut, de fapt, efect, zeci de mii de evrei parasind teritoriul Romaniei in a doua jumatate a secolului 19 si pana in al doilea razboi mondial.

Antisemitismul functioneaza insa dupa o logica radicalizanta, iar aceasta catastrofa umana nu a fost suficienta pentru gruparile extremiste, desi a fost incurajatoare. Violenta in masa a fost "solutia" accesata din 1940. Disputele politice la care asistam dupa 1940 au de-a face, intr-o mare masura, cu "metodologia" violentei. Si aici ajungem la pogromul de la Bucuresti.

Generalul Antonescu prefera antisemitismul gradualist si legalist pentru o aparenta legala

Daca recitim documentele perioadei septembrie 1940 - ianuarie 1941, in care generalul Ion Antonescu a guvernat in comun cu Miscarea legionara, vedem ca diferentele de vederi in privinta "metodologiei" de rezolvare a problemei evreiesti au contribuit decisiv la escaladarea tensiunilor dintre cele doua parti. Politica de tip revolutionar a Miscarii Legionare a intrat in conflict cu antisemitismul gradualist, legalist, tactic al lui Ion Antonescu, care prefera sa rationalizeze in fata publicului masurile impotriva evreilor, dandu-le o aparenta legala, ferindu-se sa precipite lucrurile pentru a nu incuraja haosul si pentru a nu destabiliza economia.

Hitler a mutat accentul de la asalt pogromist la politica sistematica de deportare si exterminare

"Nici regimul fascist, nici cel hitlerist, nici cel din Portugalia nu au rezolvat problema de la inceput", ii spunea Antonescu lui Horia Sima in Guvern. Intr-adevar, dupa Noaptea de Cristal, din noiembrie 1938, Hitler a mutat accentul in politica antievreiasca, trecand de la asalt pogromist la politica sistematica, graduala si discreta de deportare si exterminare, rezultatul fiind ceea ce cunoastem astazi sub numele de Holocaust. Antonescu a emulat aceasta abordare, mai discreta, dar mai "eficienta", intr-un sens tragic, bilantul participarii Romaniei la Holocaust fiind in jur de 300.000 de morti, conform Raportului Comisiei Wiesel.

Legionarii considerau violenta legitima a statului ca fiind "insuficienta"

In perioada legionara, Romania era in faza antisemitismului de asalt. Legionarii considerau violenta legitima a statului ca fiind insuficienta, fiind subminata de coruptie si "umanism", astfel ca au dezvoltat un aparat represiv propriu, bazat pe politia legionara si pe diferite clici de tip paramilitar, care au recurs la violenta, la crime, torturi, jafuri, distrugeri pentru a da lovituri devastatoare lumii evreiesti. Dupa moartea lui C.Z. Codreanu, Miscarea Legionara care era, asemeni altor formatiuni fasciste, o miscare de lider, bazata pe conducere personalista, charismatica, a avut o problema de leadership.

Citeste si https://ziare.com/stiri/cnsas/arhitectura-ororii-supravegherii-totale-a-populatiei-de-catre-fosta-securitate-inainte-de-1989-1642288

Miscarea s-a fragmentat in mai multe grupari, unele cu un grad mai mare de autonomie si radicalism. Succesorul lui Codreanu, Horia Sima, care avea o problema de legitimitate, s-a descurcat cu greu in gestionarea diferentelor de viziune ale diferitelor sub-grupuri ultra-radicale din Miscare (Corpul Muncitoresc Legionar, Grupul Spargatorilor de Fronturi, Grupul Razletilor, Fratiile de Cruce, Comitetul celor 1.000 etc) si a sfarsit prin a-i credita pe cei mai radicali. Contesa Waldeck, corespondenta Newsweek in Romania, o martora privilegiata a acelor vremuri, descrie memorabil aceasta dinamica in Athenee Palace, carte care este tradusa si in limba romana.

Dati-mi voie sa citez: "M-am intalnit deseori cu gardisti apropiati de Horia Sima si aflati in pozitii guvernamentale inalte. Ei spuneau ca era necesar ca Sima sa-i cultive pe radicali, altfel nu putea sa-si mentina unitatea turmei. El trebuia sa sufere acum de greseala tactica pe care o facuse la inceputul revolutiei, cand a dat frau liber unei destinderi sangeroase." Urmarea a fost previzibila: "Facand pe plac radicalilor, Horia Sima a ridicat zagazurile si le-a dat voie baietilor sai sa aiba acel gen de revolutie sangeroasa dupa care tanjeau" si care s-a transformat intr-o orgie de teroare".

Componenta paramilitara a Miscarii legionare

Componenta paramilitara a Miscarii legionare contribuia la consolidarea imaginii de forta populara, "de jos", violenta dezlantuita aparand ca o forma de justitie alternativa, menita a contribui la instalarea unei alte ordini, la purificarea natiunii, la redistribuirea averilor evreilor in folosul crestinilor, la razbunarea unor nedreptati istorice si asa mai departe. In competitia pentru simpatia populara, Antonescu promitea sa obtina aceleasi rezultate cu alte mijloace, cu forta statului, a ordinii si a legii.

Antonescu si legionarii au intrat pe un curs de coliziune, iar conflictul a fost transat in ianuarie 1941, ca urmare a sprijinului primit de Antonescu din partea armatei romane si a celei germane. Hitler avea nevoie de stabilitate in Romania, stat aliat cu rezerve strategice de petrol, pentru a pregati ofensiva impotriva Uniunii Sovietice.

Cartierele Dudesti si Vacaresti, 1274 de proprietati si 25 sinagogi jefuite si devastate

In paralel cu escaladarea confruntarii dintre Antonescu si legionari, eveniment cunoscut astazi ca "rebeliune", folosindu-se caracterizarea oficiala facuta de regimul Antonescu, s-au inregistrat violente impotriva cartierelor evreiesti din Bucuresti, care au luat forma unui pogrom, soldat cu devastari in cartierele Dudesti si Vacaresti (1274 de proprietati si 25 de sinagogi au fost jefuite si devastate), si cu un masacru, comis la marginea localitatii Jilava, in care 89 de evrei au fost executati prin impuscare de membri ai Corpului Muncitoresc Legionar.

Ma intrebati cum se vad aceste lucruri la 80 de ani. Nu pot sa nu observ ca "rebeliunea" si "pogromul" sunt inca povestite separat, la fel cum s-a intamplat inca din vremea lui Antonescu, desi nu pot fi intelese decat impreuna. "Rebeliunea" a pornit de la apeluri antisemite lansate de studentii si muncitorii legionari, care au declansat revolutia antievreiasca, atacand cartierele evreiesti din Bucuresti, incercand totodata sa descurajeze pe Antonescu si armata sa se angajeze intr-o confruntare "fratricida". Dupa infrangerea legionarilor, Antonescu a invocat infractiunea de "rebeliune" ca mijloc legal de represiune politica, dar si ca discurs legitimant.

Versiunea oficiala pentru ianuarie 1941, cu scop justificativ

Versiunea oficiala despre evenimentele din ianuarie 1941 s-a forjat in timpul proceselor organizate de Antonescu impotriva legionarilor care au participat la rebeliune, vreo 3.000 cu totul (conform unor date de la Arhivele Nationale si CNSAS si a unei numaratori facute de Marius Cazan) si prin publicarea lucrarii Pe marginea prapastiei, scrisa de serviciile secrete antonesciene cu scop justificativ. Antonescu punea atunci in aplicare versiunea proprie de politica violenta antievreiasca si este de inteles ca nu putea acorda spatiu in versiunea oficiala victimelor evreiesti ale atacul legionar.

Asasinate comise de comisari de politie legionari sau de functionari

In noiembrie 1940, avem o situatie similara. In noaptea de 26 spre 27 noiembrie, 64 de fosti demnitari si comandanti ai fortelor de ordine au fost asasinati in inchisoarea Jilava de o echipa compusa din comisari de politie legionari, functionari ai Prefecturii de Politie a Capitalei si membri ai Razletilor si ai Corpului Muncitoresc Legionar. In 27-28 noiembrie au mai fost ucisi istoricul nationalist Nicolae Iorga si economistul taranist Virgil Madgearu, precum si cateva persoane la sediul Prefecturii Politiei Capitalei. In acest timp, s-a produs si un masacru antisemit, la Ploiesti.

In noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940 au fost omorati cu bestialitate 11 evrei, inclusiv un rabin. De retinut ca legionarii care i-au asasinat pe Iorga si Madgearu proveneau tot de la Ploiesti. Masacrul de la inchisoarea Jilava este notoriu, in timp ce masacrul de la Ploiesti este necunoscut in istoriografie. Sub influenta naratiunii antonesciene, memoria istorica a separat doua evenimente legate, iar pe unul dintre ele l-a scufundat in uitare. Cam aceasta este si situatia pogromului de la Bucuresti, astazi la 80 de ani.

Ziare.com: In acelasi an la care ne referim, 1941, in perioada 27-30 iunie, a avut loc Pogromul de la Iasi. Vorbim despre uciderea a peste 14.000 de evrei, despre "trenurile mortii", despre "purificare etnica" - numele de cod era "Curatirea terenului". Perchezitii in locuintele evreilor, urcarea acestora in trenuri formate din vagoane pentru vite, inchise ermetic, circuland cu viteza redusa, tinuti in aceste vagoane, murind pe capete.

Am citit o serie de declaratii care pot fi gasite pe site-ul www.pogromuldelaiasi.ro. Infricosator mi s-a parut felul in care populatia parea cuprinsa de un fel de delir criminal la adresa evreilor care erau escortati spre "trenurile mortii". Cum se explica, retoric intreb, aceasta anulare a umanului/umanismului?

Adrian Cioflanca: Umanismul, care poate fi o opreliste in calea violentei, a fost o tinta a retoricii legionare si a devenit o tinta a retorici antonesciene. "Omenia siropoasa, vaporoasa, filozofica n-are ce cauta aici", tuna Mihai Antonescu impotriva "filosofiei umanitare" in infama sedinta a Guvernului din 8 iulie 1941. In aceeasi sedinta, mana dreapta a dictatorului mai spunea ca "imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari" si, "daca este nevoie, sa trageti cu mitraliera".

Alianta cu Germania nazista, ocazie pentru purificarea etnica a Romaniei

Antonestii socoteau alianta cu Germania nazista si razboiul o ocazie istorica pentru a provoca purificarea etnica a Romaniei, pentru a pune in aplicare "o politica de totala si violenta inlaturare a elementelor straine", dupa cum se exprima tot Mihai Antonescu, in vara anului 1941, cand mii de evrei din Basarabia si Bucovina erau impuscati in campania de "curatire a terenului". Spunea si Ion Antonescu, in toamna anului 1941: "Tendinta mea este sa fac o politica de purificare a rasei romanesti si nu voi da inapoi din fata nici unei piedici ca sa realizez acest deziderat istoric al Neamului nostru".

Aveau sa urmeze deportarea in Transnistria a evreilor din nordul Romaniei, a celor din Basarabia si Bucovina, ocuparea Odessei si masacrarea unei parti din populatia mozaica de acolo, dupa care majoritatea celor ramasi in viata au fost dusi in lagarele din judetele transnistrene Golta si Berezovka si ucisi sistematic.

Pogromul de la Iasi, primul mare masacru antisemit dupa declansarea Operatiunii Barabrossa

Pogromul de la Iasi a fost primul mare masacru din aceasta serie si a fost primul masacru antisemit de proportii dupa declansarea Operatiunii Barbarossa. Asadar, trupele romane au luat-o, in privinta agresiunilor antievreiesti, inaintea celor germane si au inceput sa omoare familii intregi, cu tot cu copii, femei si batrani, inaintea unitatilor Einsatzgruppen, dupa cum am vazut si direct, in groapa comuna descoperita in padurea Vulturi.

Aici as vrea sa corectez o informatie. Ordinul de "curatire a terenului" nu a fost distribuit jandarmilor si politistilor pregatiti pentru Basarabia si Bucovina inaintea Pogromului de la Iasi, asa cum au crezut Jean Ancel si altii dupa el, ci dupa. Ancel credea ca violentele de la Iasi au fost rezultatul aplicarii acestui ordin, dar cronologia este alta, dupa cum rezulta cu certitudine din arhive. Ancel avea o perspectiva "intentionalista", dupa cum este numita in istoriografie, si aprecia ca totul a decurs dintr-o planificare prealabila. In fapt, la Iasi, dinamica este mai complicata.

Calamitatea apare la intalnirea dintre violenta "de sus", rezultata din ordinele lui Antonescu si ale conducerii centrale a armatei, fortelor de ordine si serviciilor secrete, si violenta "de jos", a unor decidenti sau grupuri din cadrul institutiilor si din societate mai radicale decat politica antisemita perceputa a statului. Dupa alungarea legionarilor de la putere, Antonescu a incercat si a reusit in mare parte sa confedereze diverse curente antisemite sub umbrela "nationalismului integral".

Antonescu a permis intrarea legionarilor in armata si in alte institutii de forta

Dictatorul a permis intrarea legionarilor in armata si in celelalte institutii de forta, cu exceptia celor care au participat la rebeliune; pentru cuzisti nu a existat nici un impediment. Antisemitismul a devenit factor de coeziune. Au fost atrasi de partea regimului si antrenati in mobilizarea generala antisemiti din zona gri de simpatie fata de formatiunile nationaliste sau conservatoare si cei aflati in institutii si in uniforma, care nu aveau voie teoretic sa faca politica si militantism.

Antisemitismul era perceput drept consensual, nu partizan. Consensul la 22 iunie 1941 avea urmatoarele coordonate: Romania are o "problema evreiasca"; alianta cu Germania si razboiul ofera o ocazie pentru rezolvarea problemei; problema trebuie rezolvata cu mijloace noi, in forta, sub coordonarea statului.

In iunie-iulie 1941, politica imediata a statului insemna:

• internarea preventiva in lagare interne a evreilor considerati periculosi, in special a celor cu simpatii comuniste (mai-iunie 1941);
• intocmirea de liste cu suspecti in zonele operative, inclusiv din Iasi (12 iunie 1941);
• identificarea tuturor evreilor in vederea unor masuri viitoare ("sa fie identificati - pe regiuni - toti jidanii, agenti comunisti sau simpatizanti", Ion Antonescu, 16 iunie 1941);
• deportarea evreilor din satele dintre Prut si Siret si din zona de front (18 iunie 1941
• executarea sumara a civililor care trag in armata sau sunt suspectati ca sprijina inamicul si deportarea evreilor din Iasi, ordonata de Ion Antonescu ca "totala", realizata partial (28/29 iunie iunie 1941);
• restrictii de circulatie, ghetoizarea in orase cu populatie evreiasca numeroasa si luarea de ostateci dintre liderii comunitari (30 iunie 1941);
• ordinul de "curatire a terenului" pentru Basarabia si Bucovina (inceputul lunii iulie 1941, transmis de sefii Jandarmeriei oral sau in scris, cu indicatie de distrugere);
• "Migratiunea fortata a intregului element evreiesc din Basarabia si Bucovina, care trebuie zvarlit peste granita" (Mihai Antonescu, 8 iulie 1941);
• "Curatirea terenului de comunisti, inlaturarea bolsevicilor, a elementelor nesigure si a evreilor provocatori din teritoriu; inlaturarea evreilor de la sate." (Mihai Antonescu, 12 iulie 1941);
• evreii din lagarele de munca sa fie pusi la "munca grea" (Ion Antonescu, 18 iulie 1941) etc.

Aceasta enumerare arata mai multe lucruri. In momentul declansarii razboiului, regimul Antonescu era decis sa aplice o politica dura fata de evreii din Romania si mult mai dura fata de cei din Basarabia, Bucovina si restul teritoriului preluat de la sovietici. Obiectivul final era de a scapa Romania de evrei, intr-o varianta de extindere teritoriala, dar nu din prima si nu haotic. Erau stabilite cateva linii directoare de actiune, dar, la acel moment, nu exista un plan ferm, detaliat, general pentru a gestiona etapizat soarta evreilor pe termen scurt si mediu.

Internari in lagar, deportari, ghetoizare, executii sumare

In cazul evreilor din Romania, erau preconizate si puse in aplicare o serie de masuri precum internarile in lagar, deportari din zone sensibile, ghetoizare partiala, executii sumare. In toamna, au fost deportati evreii din sudul Bucovinei si din zona Sucevei. In cazul evreilor din Basarabia si nordul Bucovinei, planul era mai clar:

• era prevazuta eliminarea evreilor din zonele rurale, prin executii si deportare;
• executii sumare in orase vizand cateva categorii considerate periculoase (evrei suspecti, militanti comunisti, fosti responsabili din structuri sovietice, partizani etc);
• ghetoizarea restului evreilor din orase sau inchiderea in lagare de tranzit in vederea deportarii si demararea deportarii peste Nistru si mai departe peste Bug, pe masura ce teritoriul intra sub control din punct de vedere militar.

Pana la urma, germanii nu au permis deportari peste Bug, asa ca Transnistria a devenit un tinut al mortii, teritoriul lagarelor, executiilor in masa si gropilor comune.

In vara anului 1941, multe dintre exprimarile din ordinele lui Ion Antonescu si directivele lui Mihai Antonescu erau dure, dar vagi in termeni procedurali si in definirea categoriilor de evrei care trebuiau sa fie executati. Spre toamna, Ion Antonescu a devenit mai dur si mai clar. Cand era atinsa chestiunea utilizarii violentei, limbajul Antonestilor era ambivalent: pe de o parte, era ceruta razbunare, duritate, intransigenta, renuntarea la compasiune si la preocupari "formale" (adica legale sau morale), pe de alta parte, erau condamnate actiunile individuale si pentru interes personal, hotia si violenta nejustificata (prima fiind considerata o abatere mai grava) si alte actiuni care ar aduce "in istoria noastra pagini din istoria Evului Mediu pe care nu le-am practicat niciodata" (Mihai Antonescu).

Ambiguitatea exprimarii pentru o aparenta legalitate, suscita initiativa si excesul de zel

Ambiguitatea avea virtutea de a mentine liderii intr-o zona de civilitate si legalitate si, pe de alta parte, de a suscita interpretarea, initiativa si excesul de zel. De exemplu, ordinul de "curatire a teritoriului", desi neclar si limitat la cateva categorii de "suspecti", a fost interpretat, dupa cum au marturisit zeci de politisti si jandarmi in anchetele postbelice, ca ordin de executii in masa oriunde erau gasiti evrei, de a extermina intreaga populatie evreiasca.

Ca sa intelegem cum a fost posibil acest lucru trebuie sa tinem cont, pe de o parte, de coordonatele si soliditatea consensului antisemit si, pe de alta, de modul in care ordinele lui Ion Antonescu au fost interpretate si uneori extinse de comandantii de la nivelul conducerii centrale a Armatei, Politei, Jandarmeriei si serviciilor secrete si de cei de la unitatile din teren si administratia de ocupatie.

Ni s-au pastrat zeci de ordine scrise si sute de relatari ale subordonatilor care arata ca cuvintele lui Antonescu erau traduse de subordonati ca ordine de executii in masa. Uneori, pe masura ce coboram in ierarhie spre marile unitati, pana la nivelul comandantilor de regimente, batalioane si companii, formularile sunt din ce in ce mai explicite.

Ordinul lui Antonescu a declansat o vanatoare de evrei

Ce s-a intamplat la Iasi in iunie 1941 a fost rezultatul unui ordin dur si vag dat de Ion Antonescu, care era imposibil de aplicat din punct de vedere logistic, pentru ca solicita deportarea peste noapte, fara pregatire, a celor aproximativ 45.000 de evrei din oras. Ordinul a declansat o vanatoare de evrei, care a implicat fortele politienesti din oras, precum si unitati militare romane si germane, si, mai important, a pus in miscare violenta "de jos", a celor in uniforma care au actionat cu exces de zel si a civililor mobilizati de antisemitism.

Confederarea nationalismelor sub Antonescu si includerea legionarilor si cuzistilor in institutiile de forta a adus, prin peer-pressure, un plus de radicalism in cultura institutionala, care se adauga celui oficial. In timpul pogromului de la Iasi precum si al altor masacre ulterioare vedem in actiune radicali din armata, jandarmerie, politie care considera masurile statului drept moderate, ezitante, corupte, ingaduitoare sau timorate, si incita la crima sau ucid cu mana lor, devenind pentru intervale scurte de timp un soi de vigilante in interiorul sistemului.

Antonescu ii admonesta pe acei vigilante care nu respectau linia tactica

Militar de cariera, cu lunga experienta, Antonescu stia ce efecte au ordinele sale si a fost mereu bine informat. Unele lucruri au mers peste asteptarile sale, cum s-a intamplat probabil cu pogromul de la Iasi. Dar singura sa grija a fost de a-i admonesta pe acei vigilante care nu respectau linia tactica a regimului in problema evreiasca.

Ziare.com: Unul din ultimii supravietuitori ai Pogromului de la Iasi, Iancu Tucarman, a murit in luna ianuarie 2021. In ultimul sau interviu din 13 noiembrie 2020, tulburator, Iancu Tucarman povesteste cum a inceput totul, cum a ajuns cu altii intr-un vagon de vite, cum unii beau propria urina, cum unii au innebunit. Din vagonul in care a calatorit, au supravietuit 8 persoane din 136.

Ascultam acest interviu in timp ce priveam fragmente din filmul pe care l-ati realizat cu Radu Jude, "Iesirea trenurilor din gara". Auzindu-l pe Iancu Tucarman si vazand acele fotografii cu corpurile celor morti in vagoane si aruncati pe marginea cailor ferate, realizezi ca efortul de cunoastere este rascolitor si poate deveni insuportabil. Dar doar asa, privind de aproape evenimente, oameni, intelegi grozavia. In acest peisaj sumbru, Iancu Tucarman parea un om senin. Cum a fost pentru dumneavoastra intalnirea cu el?

Adrian Cioflanca: Am intalnit, lucrand in Comisia Wiesel, in Comisia Tismaneanu, multe victime ale dictaturilor. La Iancu Tucarman era surprinzatoare si reconfortanta absenta oricarui resentiment. Era, intr-adevar, un om senin, tonic. Altii au ramas inversunati dupa trauma suferintei. Nu poti sa nu le dai dreptate si acestora. Dar prin incrancenare risti sa participi la spirala violentei si nedreptatii.

Iancu Tucarman a profesat memoria in varianta ei senina

Iancu Tucarman era pentru memorie si pentru dreptate. Mereu ne semnala, mie si altora, cate un articol antisemit din presa, cate o declaratie nociva facuta de cine stie ce om politic de la noi sau de aiurea - si era revoltat, dar nu si tafnos, intempestiv. I-am luat un interviu de istorie orala de cateva ore si tin minte candoarea mereu proaspata cu care se mira de grozaviile pe care le-a vazut si le-a trait pe propria piele.

Si mai tin minte ca dupa cateva ore de discutie, cand am inchis camera, m-a intrebat daca am obosit si mi-a spus ca el abia s-a incalzit. Energia acestui om ne-a socat pe toti. Inainte de a ne da sfaturi, Iancu Tucarman a facut el insusi ce trebuia facut si mult peste. A raspuns oricarei invitatii, a calatorit neobosit, riscandu-si sanatatea, si a profesat memoria in varianta ei senina, care te pune pe ganduri.

Ziare.com: Sunt lucruri care iti raman in memorie din ceea ce spune Iancu Tucarman - excesul de zel al unora care, desi nu primisera ordin, s-au apucat sa bata lemne pentru a acoperi ferestruicile vagoanelor, sa nu intre aer, sau cum, odata ajuns la destinatie, intalnindu-se cu un cunoscut, acesta l-a intrebat daca el era Iancu, si apoi vazandu-se intr-o oglinda nu s-a recunoscut, desfigurat de aceea calatorie infioratoare. Excesul de zel a facut posibil monstruosul in istorie, fie ca vorbim despre antisemitism si pogromuri, fie despre comunism. Cum arata excesul de zel in documentele istorice?

Adrian Cioflanca: Urmarind ce spun agresorii din timpul Holocaustului, asa cum putem reconstitui astazi pe baza textelor ordinelor directe si a declaratiilor camarazilor sau victimelor date in anchetele postbelice, observam ca multi sunt ghidati fie de convingerea ca uciderea evreilor a fost autorizata de la cel mai inalt nivel, fie de un simt al indreptatirii de a actiona violent, sub comandamentul moral al natiunii si istoriei, in fata unui pericol vital.

Perspectiva impunitatii si suspendarea moralei

De asemenea, agresorii sunt motivati de perspectiva impunitatii si de sentimentul ca traiesc timpuri exceptionale, in care regulile obisnuite nu se aplica, in care este permisa crima si de care trebuie profitat ca de o ocazie istorica. Masacrele sunt Saturnalii ale violentei, in care, pentru anumite intervale de timp, rigorile morale sunt suspendate sau rasturnate, iar excesul si crima sunt infaptuite cu frenezie. Aceasta apropo de "delirul criminal" de care vorbeati dumnevoastra.

Ideologia fascista, extazul violentei si mecanismul psihologic al transfigurarii

In vremuri exceptionale, din motive diferite, si victimele, si criminalii sufera o transfigurare. La victime, ca la Iancu Tucarman, aceasta este rezultatul suferintei, la criminali, al extazului violentei. In anchetele postbelice, multi agresori au incercat sa se disculpe spunand ca, pentru scurt timp, au devenit "altcineva", de recunoscut, sub influenta ideologiei fasciste, a ordinelor superioare si a indemnului confratilor. Desigur, pentru cei mai multi aceasta era o scuza vulgara, dar trebuie inteles si mecanismul psihologic al transfigurarii, despre care exista deja suficienta literatura criminologica.

Bariera morala si psihologica

Nu toti criminalii pleaca la drum cu ideea de a comite o crima, ci ajung sa treaca bariera morala si psihologica in cursul evenimentelor. Din acest motiv, in vremuri exceptionale, sub efectul ideilor, sub presiunea ordinelor, sub influenta apropiatilor, "oameni obisnuiti" se transforma in criminali. Trebuie sa rezistam tentatiei de a patologiza crima, pentru ca altfel nu intelegem participarea in masa, in vremuri exceptionale, la crime in masa.

Ziare.com: Negationismul legat de violenta antisemita strabate toata istoria recenta. Notati la un moment dat ca Romania are o lunga traditie in minimalizarea antisemitismului, rasismului, xenofobiei. Exista o obisnuinta in a spune ca pogromurile ar fi de fapt "pretinse persecutii", "exagerari", "propaganda denigratoare". Ce determina aceasta negare si incapacitate sa privim in oglinda istoriei?

Adrian Cioflanca: Am urmarit reactia autoritatilor si a presei la diferite pogromuri si violente de strada antisemite care au avut loc in secolele 19 si 20 si, intr-adevar, mi se pare ca negarea, minimalizarea, minciuna si aruncarea in derizoriu au o lunga traditie. Vorbim fie de minciuna "diplomatica" a Ministerului de Externe, de cea cu efect amnistiant a Ministerului de Interne sau de minciuna "patriotica" a partidelor si presei nationaliste.

Ascunderea sub pres a problemei a grevat asupra modernizarii Romaniei si a afectat intr-un mod foarte grav relatia noastra cu Europa. Aceasta atitudine s-a schimbat doar dupa 2004, dupa asumarea de catre statul roman a raportului si recomandarilor Comisiei Wiesel si sper, in ciuda unor semne ingrijoratoare, ca vom ramane pe acest drum al asumarii istoriei noastre dificile.

Negationismul este efect al antisemitismului, dar si al istoriei povestita trunchiat

Negarea nu vine doar din antisemitism. Unii refuza sa admita nenorocirile intamplate pentru ca istoria nu le-a fost povestita cinstit si explicata pedagogic in faza formarii lor. S-au maturizat raportandu-se la un anumit profil al identitatii colective, care, iata, astazi este pus in cauza de deschiderea arhivelor si de noile carti de istorie scrise in conditii de libertate academica. Educatia si cercetarea sunt esentiale pentru a schimba, in multi ani, dar cu oarecare temeinicie, perceptiile si traditia negarii.

Citeste si https://ziare.com/politica/aur/in-opinia-lui-madalin-hodor-aur-este-un-rezultat-al-ideilor-legionare-care-au-germinat-in-societate-inca-din-anii-90-1649536

Traian Băsescu, despre actuala clasă politică: ”Comparaţi-l pe Ciolacu, ca şi calibru, cu Năstase, pe nea Nicu, cu Stolojan sau Crin Antonescu”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii...

Traian Băsescu, ironii despre liderii PSD și PNL după retragerea finului său, Cătălin Cîrstoiu: ”Sunt și slabi de minte, nu numai slabi politicieni”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, naşul medicului Cătălin Cîrstoiu, este de părere că alegerea acestuia pentru a candida la Primăria generală a Capitalei cu susţinerea PSD şi PNL...