Pastele pe vremea cand Romania era regat

Duminica, 08 Aprilie 2018, ora 14:25
10775 citiri
Pastele pe vremea cand Romania era regat

Altadata, traditiile erau pastrate cu incomparabil mai multa strasnicie decat astazi. Poate nimic nu confirma mai bine aceasta observatie decat cuvintele istoricului Contantin Gane, consemnate in memoriile sale, scrise prin anii '40 ai secolului trecut:

"A vorbi despre diferentele dintre sarbatorirea Pastelui in trecut si sarbatorirea astazi inseamna a nu spune nimic nou, fiindca se sarbatorea la fel".

Ce frumos exprimat si cat de diferit fata de ce constatam in zilele noastre! Parca nimic nu seamana cu ce era - sa zicem - acum sapte-opt decenii. Tot oua rosii, tot cozonac, tot miel, tot inflatie si scumpiri, dar nu la fel.

De scumpiri, nu se speria nimeni. Ele te ardeau la buzunar in ultimele zile inainte de sarbatoare, dar, imediat dupa eveniment, negustorii scadeau preturile pana la derizoiu, ca sa scape de stocuri. Mielul il luai la jumatate de pret, ouale la fel. Era chiar o vorba atunci, ca Pastele saracului e dupa Paste.

Supermarketul nu exista, iar aglomeratia din Obor nu semana cu cea de acum. Zarzavaturile, legumele fructele, lactatele si multe altele ti le aduceau acasa negustorii ambulanti care misunau in capitala cu "cobilitele" lor atarnate, ca o balanta, pe umeri. Li se spunea "olteni", desi cei mai multi erau din jurul Bucurestiului: Teleorman si Ialomita.

Nu exista casa sa nu raspandeasca miros de vanilie si lamaie rasa, pentru ca nimeni - dar absolut nimeni - nu cumpara cozonaci de-a gata. Cozonacii se faceau numai in propria bucatarie, iar gospodinele nici nu cunosteau altceva mai de fala, decat sa se laude cu calitatea cozonacului in vecini si in familie.

Sigur, toate acestea sunt aspectele pitoresti ale sarbatorii, dar adevarata efervescenta din zilele pascale se simtea in lumea elitei intelectuale a orasului. Nu exista televizor, radioul nu era tocmai atractiv, iar interesul public tintea cinematografele.

Patronii pastrau peliculele cele mai percutante anume pentru sarbatori. Publicul nostru devora filmele siropoase franceze si italiene, multe din ele ca un fel Romeo si Julieta reciclat si modernizat.

Un amanunt de care putini isi mai amintesc: elevilor nu li se permitea accesul in salile de cinematograf, intrucat filmul erau socotit ceva frivol. Saptamanal, ziarul "Universul" publica lista filmelor permise, comunicate de Ministeurl Invatamantului: desene animate, Alice in tara minunilor, Stan si Bran, Ali Baba si cei 40 de hoti si inca vreo cateva.

Nici vorba de Contele de Monte Cristo sau de Dama cu camelii! Elevul prins la un astfel de film era exmatriculat din scoala pe un an, iar eleva era eliminata definitiv.

In schimb, toti elevii aveau acces la Opera si Ateneul Roman, unde elita intelectuala a orasului nu pierdea prilejul sa vada societatea si sa fie vazuta de societate. Cele doua institutii isi facusera o traditie din a-si axa programele pe teme pascale.

La Opera, se prezenta de sarbatori cunoscuta "Cavalleria Rusticana" de Mascagni (scrisa pe afise cu dublu "l", ca sa fie clar ca titlul este italian, original si nu tradus. Actiunea din libret, desfasurata in ziua de Paste intr-un sat italian, era adecvata momentului.

Dar nu titlul, nici afisul, nici macar opera insasi nu erau punctul de atractie, cat interpretii. In acele vremuri, Opera Romana avea cantareti de mare valoare, adulati de public. Pentru spectacolul de sarbatori, erau alesi cei mai de succes: tenorii Dinu Badescu sau Emil Marinescu, baritonii Petre Stefanescu-Goanga sau Serban Tassian, sopranele Lucia Bercescu sau Valentina Cretoiu.

Nu exista meloman in Bucuresti sa rateze asemenea spectacol, desi nu putini veneau numai ca sa fie vazuti sau sa-i vada ei pe altii, acele personalitati populare, pe care astazi le numim VIP: vedete mondene, demnitari, ministri, personalitati din Casa Regala si uneori insusi Regele.

Mai de prestigiu decat spectacolul de opera era insa concertul de la Ateneul Roman. Si aici se intalnea protipendata orasului, dar pretentiile erau mult mai ridicate, iar in loja regala aparea mai totdeauna Suveranul, atragand privirile celor curiosi.

In mod ciudat, nu deranja pe nimeni monotonia programului, care se repeta cam acelasi, dominat invariabil prin recviemul de Mozart si recviemul de Verdi. Dimpotriva, as zice ca acordurile recviemurilor confirma o traditie, ceva solemn, ceva care amintea ca am intrat in saptamana patimilor si vin sarbatorile.

Inutil sa adaug ca salile erau arhipline. Nu stiu daca asta se datoreaza faptului ca inca nu se nascocise televizorul sau faptului ca publicul bucurestean simtea atunci alte chemari in raport cu cultura decat cel din zilele noastre.

Sunt convins ca, daca si-ar scrie astazi memoriile istoricul Constantin Gane, cel care consemna acum sapte decenii ca traditiile de Paste nu s-au schimbat cu nimic, ar avea multe de spus de data asta.

Ciucă, la 20 de ani de la intrarea României în NATO: ”Aceste două decenii au fost cea mai bună perioadă din istoria noastră”
Ciucă, la 20 de ani de la intrarea României în NATO: ”Aceste două decenii au fost cea mai bună perioadă din istoria noastră”
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă vineri, la 20 de ani de la admiterea României în NATO, că aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe...
Ciolacu: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv FOTO/VIDEO
Ciolacu: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv FOTO/VIDEO
Marcel Ciolacu, premierul României afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la Organizația Nord Atlantică reprezintă o garanţie de securitate pentru...
#traditii de Paste, #obiceiuri de Paste , #Paste