Investițiile lui Ceaușescu în statele africane și datoria externă uriașă a României Socialiste. Avertismentul istoriei pentru actualul guvern

Cea mai importantă condiție de îndeplinit de către orice guvernare, a oricărei țări, indiferent de natura regimului politic din acea țară, este predictibilitatea.

Această predictibilitate nu este un dat și mai are și un caracter istoric, în sensul că ea se dobândește, dar se și alterează, ba chiar se pierde, în timp. De aceea, tot indiferent de natura regimului politic, fiecare țară își instituționalizează ce mecanisme consideră necesare și suficiente pentru a maximiza dobândirea și menținerea unei predictibilități cât mai mari în guvernarea fiecărei țări, în fiecare moment și pe o durată cât mai lungă de timp.

Prea puțină lume știe că o bună parte din datoria externă a Republicii Socialiste România a fost făcută pentru a finanța investiții românești în diferite state africane. Mai ales în industria extractivă, planul de afaceri al guvernanților români, în frunte cu conducătorul lor Ceaușescu, fiind ca africanii să minerească cu bani românești, minereurile să fie aduse în România, unde să fie prelucrate și apoi vândute ca materii prime în restul lumii.

Doar că, nefiind ei prea pricepuți nici în planificarea de afaceri și nici altfel, guvernanții români nu au ținut seama de indicele de risc politic ridicat din statele africane, unde băgaseră ei banii împrumutați de la bănci străine, astfel că s-au trezit fie că guvernanții africani s-au răzgândit, fie că guvernanții africani s-au rotit la guvernare, cel mai adesea prin lovituri de stat sau războaie civile, astfel încât politicile lor s-au rotit și ele, investiiție românești de acolo fiind îngropate în minele care și-au schimbat proprietarul sau chiar menirea.

După care poporul român a fost înfometat și ținut în frig și întuneric, pentru ca Ceaușescu să plătească acele datorii externe, îngropate în unele state africane, fără să fi înțeles ce e aia condiția de predictibilitate, pe care nu o îndeplineau gazdele investițiilor noastre.

În democrație, predictibilitatea guvernării este asigurată de mecanismele de control și supraveghere democratice, ale căror eficacitate și eficiență garantează că guvernele alese democratic își vor îndeplini mandatul primit prin alegeri, sau vor fi repuse pe linia directoare, dacă se abat de la ea, în atingerea obiectivelor stabilite și aprobate prin programele de guvernare.

Așa-zisa stabilitate nu face parte dintre mecanismele de garanare a predictibilității guvernării, din simplul motiv că ea ignoră importanța acțiunii de control și supraveghere asupra bunei guvernări, în condițiile în care predictibilitatea ca atare are caracter dinamic și nu static.

De aceea, state democratice cum sunt Belgia sau Italia, care au avut guverne instabile pentru perioade lungi istorice, au avut în același timp un indice de risc politic foarte bun, deoarece schimbările frecvente de guvern sau provizoratul guvernamental au fost făcute în condițiile în care controlul și supravegherea democratice au funcționat și au garantat o predictibiltiate credibilă a consecvenței politicilor sociale și macroeconomice, dar și a menținerii democrației și economiei libere în acele state democratice.

Lucru valabil și în România democratică, într-o oarecare măsură. Sau, mai bine zis, pentru un anumit timp. În care guvernele s-au perindat uneori cu rapiditate, în total dispreț pentru „stabilitate”, dar fără consecințe în credibilitatea că România va rămâne un stat democratic și că principiile economiei libere, de piață, vor guverna în această țară europeană.

Cu cinism, am putea cădea de acord că și instituționalizarea corupției din România a contribuit la acest fapt pozitiv al predictibilității naționale.

Nu același lucru îl putem însă spune despre viitorul previzibil. Generația actuală pregătește nașterea unei noi generații de cetățeni români, care nu vor cunoaște decât tipul acesta original de democrație națională, în care poporul suveran este păcălit cu succes să accepte din partea guvernanților bunuri publice de calitate proastă, criminală chiar.

Am în vedere aici în primul rând educația națională, urmată de administrația publică centrală și de justiție.

Desigur, cu mari probleme de calitate se prezintă și alte bunuri publice, cum sunt sănătatea, cultura, ordinea publică. Diferența dintre ele și cele din prima categorie o reprezintă capacitatea individului național de a suplini insuficiența sau proasta calitate a bunurilor publice prin forțe proprii.

Vom recunoaște că foarte puțini români au acces la educație privată și că nimeni nu a reușit până acum să suplinească deficitul de administrație publică sau de justiție, altfel decât prin corupția mică, cum i se mai zice șpăgii sau mitei. Asta, pe când cu sănătatea, cultura și ordinea publică, cam orice român poate găsi o alternativă, măcar pe moment. Cu costuri și eforturi suplimentare, desigur, după ce și-a plătit toate contribuțiile la bugetul de stat, de unde ar fi trebuit să fie finanțate bunuri publice de calitate.

Cât despre predictibilitatea rolului și locului României în lume nici nu merită să discutăm, în condițiile în care nici suveranul și nici cei din serviciul său nu au nicio grijă față de aceste subiecte.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Liderul PSD îi răspunde lui Clotilde Armand: ”Să-și ia un avocat bun”

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat joi, 25 aprilie, la declaraţiile primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, transmiţându-i acesteia să îşi ia un avocat bun pentru că ”a încălcat...

Nicușor Dan îl provoacă pe Piedone la o dezbatere electorală. Răspunsul ironic al Primarului Capitalei după ce AUR l-a amenințat cu plângerea penală

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi, 25 aprilie, că aşteaptă de la contracandidatul său Cristian Popescu Piedone un răspuns în ce priveşte participarea la o dezbatere...