Cum l-a salvat de la moarte presedintele american Richard Nixon pe cel mai cautat partizan din Romania. S-a ascuns 28 de ani de securitatea comunista FOTO VIDEO

Autor: N.G.
Vineri, 02 Iulie 2021, ora 03:05 15889 citiri
Ion Gavrila Ogoranu fotografiat in timpul unui filaj realizat de securitatea comunista

Ion Gavrila Ogoranu, liderul rezistentei armate anticomuniste din Muntii Fagarasului, a fost timp de 28 de ani, incepand cu anul 1948, cel mai cautat om din Romania. Arestarea acestuia a avut loc abia in 29 iunie 1976, cand a fost capturat de fortele Securitatii, in timpul uneia din incursiunile sale clandestine la Cluj.

Timp de 7 ani, intre 1948 si 1955, el a actionat in cadrul grupului de partizani al carui lider a devenit. Dupa destructurarea acestuia de catre Securitate, Ogoranu si-a petrecut alti 22 de ani, din 1955 pana in 1976, ascuns in casa vaduvei camaradului sau ucis in inchisoare, Petru Sabadus, in comuna Santimbru din Alba. Ana Sabadus, mama a doi copii, l-a adapostit pe Ogoranu, desi era constienta ca, daca ar fi fost descoperit, si ea ar fi fost condamnata la moarte.

Pentru activitatea sa clandestina, Ogoranu avea doua condamnari la moarte in contumacie. Pe capul sau se pusese un pret urias, iar conducerea Securitatii considera capturarea sa o miza de prim interes. "Incepand din ziua de astazi, urmarirea lui Gavrila constituie cea mai serioasa problema a muncii noastre. Gavrila este nu numai un fugar, ci este si un conducator legionar, in jurul lui se creeaza un mit, si acesta este un om tare. Trebuie sa se munceasca serios pentru prinderea lui", afirma colonelul de Securitate Pavel Aranici in 1960.

Sute de oameni urmariti pentru capturarea lui Ogoranu

Dosarul sau de urmarire contine peste 11.000 de file, cuprinzand un sir continuu de actiuni operative desfasurate pe tot cuprinsul tarii si peste hotare, in randurile exilului, cu un singur scop: prinderea lui Ion Gavrila Ogoranu. Sute de oameni care in decursul existentei lor si-au intersectat destinele cu cel al luptatorului fagarasean, familie, rude, prieteni, colegi de scoala, liceu sau facultate, camarazi din armata, fete care au schimbat chiar o vorba in tinerete cu el, toti au devenit obiective urmarite permanent de Securitate.

Portretul sau robot, realizat de specialisti in antropologie (singurele fotografii cu Gavrila datau din anii 1940, iar acum trecusera aproape trei decenii!) fusese dat pentru observatie tuturor garilor, oficiilor postale, ocoalelor silvice din Romania. Toate unitatile teritoriale ale Securitatii si Militiei aveau in vedere "problema Gavrila". Securitatea nu putea sti nici macar daca traieste sau a murit, de mai este in tara ori a reusit sa treaca in Occident. Iar acest lucru era deosebit de frustrant pentru institutia care pretindea ca stie tot ce se petrece in Romania.

In plus, inca de la ultima vizita a lui Richard Nixon in Romania, acesta ii inmanase lui Ceausescu o lista cu nume de anticomunisti romani, printre care si Ogoranu, despre a caror soarta presedintele american se interesase personal, solicitand protectia lor. Avand nevoie de sprijinul SUA, dictatorul se angajase ca va respecta drepturile fundamentale ale acestor persoane. Deci, pentru Securitate, problema era cu atat mai delicata. Motiv suficient pentru ca, dupa arestarea lui, securistii sa se poarte cu manusi in tot timpul celor 6 luni de ancheta.

Sotia, monitorizata atent de securitate

Ion Gavrila Ogoranu a fost capturat la Cluj, in cadrul unei operatiuni minutios pregatite de Securitate, care a mobilizat un impresionant efectiv de cadre. Anumite indicii puse cap la cap, printre care si deplasarile Anei Sabadus, casatorita intre timp, clandestin, cu Gavrila, sub binecuvantarea unui preot greco-catolic, ii facuse pe securisti sa stranga latul urmaririi in jurul locuintei din Galtiu, comuna Santimbru.

Ogoranu si sotia sa, Ana

Ogoranu mai facuse unele deplasari, inclusiv la Cluj, la vechii sai camarazi, ajunsi oameni realizati profesional, pentru a tatona posibilitati de iesire fara riscuri din clandestinitatea de aproape trei decenii. Cumpararea de catre Ana Gavrila, din Alba Iulia, a unui bilet CFR, fusese atent monitorizata de Securitate. Si Gavrila fusese monitorizat profesionist pe toata durata drumului.

Contestat in anumite cercuri pentru ca, fiind student, a facut parte (ca majoritatea camarazilor sai de arme) din Fratiile de Cruce legionare, Ion Gavrila Ogoranu nu si-a renegat niciodata trecutul, pe care insa l-a pus insa in balanta cu rezistenta anticomunista, al carui simbol a devenit cu trecerea anilor, inclusiv pentru cei care l-au urmarit si persecutat. A fost salvat de la executie dupa ce sotia sa Ana Gavrila Ogoranu, care a cerut in scris interventia directa a presedintelui SUA Nixon, pentru a-l salva de la moarte. In final, Ceausescu a cedat, iar Ogoranu a fost eliberat cu domiciliul fortat in satul Galtiu. A murit in 1 mai 2006, la varsta de 83 de ani, fiind inmormantat in cimitirul satului din judetul Alba.

Relatarea momentului arestarii

Dupa Revolutie, Ion Gavrila Ogoranu a inceput sa isi scrie memoriile, pe care le-a concentrat in sapte volume, intitulate "Brazii se frang, dar nu se indoiesc", in care povesteste cum s-au petrecut lucrurile pentru el si camarazii sai in lupta anticomunista. Intr-unul dintre volume povesteste si momentul arestarii de la Cluj-Napoca:

"Am mentionat inainte ca mai in fiecare an ma duceam la Cluj. Ii vizitam pe profesorii Gavrila si Grecu. La data aceea asteptam raspunsul de la ing. Emil Cosgarea, fostul meu coleg de la liceu. In acest an am amanat drumul pana sa se faca mai cald: nu excludeam posibilitatea ca ar fi trebuit sa dorm in vreo padure.

Ca sa nu fiu obligat sa scot bilet de tren la Santimbru-halta si sa se mire casierul cine-o fi strainul asta, m-am inteles cu sotia sa cumpere biletul de la agentia de voiaj din Alba-Iulia pentru un tren de noapte; ma urcam de cealalta parte a statiei. Am procedat si de data aceasta la fel. Ceea ce n-am banuit: sotia era urmarita de Securitate pas cu pas. Desigur ca cineva o pandea din casele vecinilor. La biroul de voiaj, casiera a intarziat cu vanzarea biletului. A intrat in camera vecina, apoi a intrebat-o din nou unde sa fie biletul, fara ca sotia sa dea vreo importanta acestui fapt.

Urcandu-ma in tren, conductorul a venit imediat sa intrebe de bilet. S-a uitat un pic cam lung la mine, dar n-am banuit nimic rau atunci. Curand, langa mine s-a suit un singur batran, cu o bocceluta. A intrat in vorba despre vreme, recolta, asa cum fac calatorii. Ajuns la Cluj inca pe intuneric si coborand din tren, batranul m-a invitat sa mergem impreuna cu un taxi:

- E la nepotul meu taxi si nu ia nimic la dumneata!

Un nepot tanar ma invita intr-o masina cu usile deschise. Am refuzat spunand ca nu ma grabesc si ca astept sa se faca ziua. N-am banuit nimic rau nici atunci.

Am mers pe jos pana in piata alimentara. M-am pierdut printre miile de oameni de acolo. Apoi am plecat spre parcul de pe Somes, spre locuinta inginerului Cosgarea. imi fusese coleg de liceu, il vizitasem si in toamna; imi promisese ca va vorbi cu Aurel Micu din Savastreni-Fagaras, ca sa afle cand va veni fratele sau din America. Acum vroiam sa-i aflu raspunsul.

Emil era casatorit cu o colega de-a mea de la Academia Comerciala Brasov, de care ma temeam sa nu ma recunoasca. De aceea trebuia sa-l intalnesc numai pe el. In asteptare, m-am asezat pe o banca in parc pe unde Emil ar fi iesit sa mearga la lucru. Dar trecuse ora 7 si din casa n-a aparut nimeni. Am uitat sa spun ca inainte, in timp ce stateam pe banca, in parc a aparut un grup de tineri, care cu roaba, care cu lopeti si cu tarnacoape. M-am uitat la ei, pareau a nu prea avea chef de lucru. Imi si ziceam: "Astia-s ca la casa de nebuni: doi incarca, doi descarca, nu-i nimic, treaba sa mearga".

Vazand ca Emil nu iese pe poarta, m-am indreptat spre casa acestuia. Locuia la parterul cladirii. Chiar atunci, din casa s-a ivit fiul lui, un tanar de 20 de ani, pe care l-am recunoscut dupa infatisare:

- Buna dimineata, taticul ii acasa?

- A plecat la lucru.

- Pe unde, ca pe poarta nu l-am vazut?

- Mai exista o poarta. Dar e mamica acasa. Mamico, te cauta cineva.

Deci trebuia sa vorbesc cu sotia lui Emil. Am dat buna dimineata.

- Doamna, il caut pe Emil. Nu stiti unde lucreaza azi?

Drept raspuns, sotia ingalbeni, isi reveni totusi si imi spuse ca nu stie unde poate fi gasit, dar ca vine pe la ora unu acasa. Am dat buna ziua si am plecat. in toamna vorbisem numai cu Emil si-mi promisese ca nu-i va spune nimic sotiei. Pesemne ca Emil, totusi, i-a spus, urmarea fiind agitatia dansei, care, se pare, m-a recunoscut.

Am iesit si eu pe poarta a doua, parasind parcul si luand-o pe o straduta ce duce la muzeul de istorie de pe strada Sindicatelor. Din urma, in fuga mare, trec pe langa mine muncitorii cu roaba si tarnacopul si se posteaza inainte-mi cu mainile in buzunare. Doi tineri voinici, veniti din spate, mi se prind de brate cu toata puterea.

- Nici o miscare, Gavrila, ca tragem. Ai vreo arma?

- Da, am un briceag, am raspuns eu. Nu mai faceti demonstratii de forta, ca nu ma opun. Se oprisera trecatorii si securistii ii indemnau sa circule.

Din urma a venit o masina cu doi vlajgani. M-au introdus in spate, tinandu-ma in continuare strans de maini. Peste cateva minute eram la Securitate, la Cluj, pe strada Dragalina".

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News
Comentarii