Nu distrugeti copiii in numele grijii pentru sanatate

Ilinca are 13 ani si, de cum intra pe usa cabinetului, i se simte nervozitatea. Nu ma saluta, ci mormaie ceva. Este subtire ca un fir de iarba, frumusica foc si imbufnata. Pufaie des pe nas, ofteaza tendentios, ca nu cumva sa nu-mi dau seama ca este prezenta aici impotriva vointei ei.

Ia loc pe scaun si-si propteste privirea in podea. Mama pare transparenta de oboseala. Se aseaza pe fotoliu, ma priveste o clipa si stiu ca in urmatorul minut va incepe sa planga. Ca foarte multe persoane aflate pentru prima oara intr-un cabinet de psihoterapie, spune ca nu stie cu ce se inceapa. Cu problema pentru care a solicitat intalnirea, ii raspund. Printre lacrimi, spune ca de mai bine de jumatate de an nu-si mai recunoaste fiica. Ilinca face crize dese de agresivitate, se cearta cu mama imediat ce aceasta intra pe usa, venita de la munca, nu mai iese din casa, sta toata ziua cu telefonul mobil in mana, nu face nimic cu toate ca a inceput scoala, nici toata vara nu a facut nimic, de dimineata pana noaptea doar a butonat telefonul, la ultima cearta cu mama a izbit telefonul de gresia din bucatarie, de doua saptamani nu mai iese din camera. Este depasita de situatie, nu mai stie ce sa faca.

Parintii s-au despartit in urma cu 4 ani, tata nu plateste pensie alimentara si nu are o relatie cu fiica lui. O intreb pe Ilinca daca este adevarat ce spune mama. Ii vad doar bretonul, intreaga fata ii este acoperita de par, caci tine capul aplecat spre podea. "Nu conteaza", spune, intepata si oftand. Cu greu aflu de la ea ca de doua saptamani face scoala doar on-line, ca jumatate din ore nu se fac, ca un sfert din timpul orelor care se fac este pierdut ba cu conectarea profesiilor, ba cu intarzierile lor, predarea este cvasi-inexistenta pentru ca nu se aude bine ce spune profesorul, copiii primesc fotografii cu lectia pe mesageria telefonului, engleza, franceza si latina sunt ca si cum n-ar fi pentru ca nu se intelege pronuntia profesorilor, primesc note pe teme care circula de la un copil la altul sau pe referate copy/paste, luate ad litteram de pe internet. Se plictiseste, nu are ce face toata ziua, altceva decat sa urmareasca filmulete haioase pe diferite canale.

Vladut este adus la cabinet tot de mama. Palid, filiform, ia loc pe marginea canapelei in coltul cel mai indepartat. Invatatoarea i-a spus mamei ca Vladut are un comportament ciudat, ca deranjeaza orele, nu este atent si ca ar fi bine sa-l duca la psihiatru. I se sugereaza chiar si un diagnostic: ADHD. Mama a ales sa vina la psihoterapeut, temandu-se ca nu cumva psihiatrul sa-i dea tratament medicamentos copilului. Aflu ca Vladut are prieteni acasa, se joaca cu ei in curtea casei sau pe strada, stie deja sa scrie si sa socoteasca, la scoala se plictiseste foarte tare nu doar pentru ca stie deja sa scrie, ci si pentru ca doamna lipseste foarte mult timp din fiecare ora, lasand copiii cu femeia de serviciu, care-i supravegheaza.

Aflu si motivul. Doamna locuieste chiar langa scoala, are acasa un bebelus si jumatate din ore da fuga la copil, chiar daca pe copil are cine sa-l ingrijeasca. De 30 minute Vladut inca nu s-a miscat de pe coltul canapelei. Indemnat de mine, se duce in zona pentru copii. Cu timiditate ia cateva jucarii, cu care se joaca pe masuta potrivita ca inaltime, stand pe scaun. Este un copil cu totul normal, asa cum trebuie sa fie un copil de varsta lui, dar numai are cu cine se juca, parintii prietenilor lui isi tin copiii in casa, nu-i mai lasa sa iasa la joaca pe strada, nu mai vine niciun copil la el in curte, cu atat mai putin in casa, "ca sa nu ia covidul".

Alex este in clasa a XI-a la un liceu merituos din oras. Face ore on-line "si e mult mai misto, pentru ca ma trezesc cu 5 minute inainte de inceperea orei, nu mai pierd o ora pe drum". Se fac orele?, intreb. "Cam jumate. De exemplu, profa de info inca nu a invatat sa se conecteze la zoom." Vorbim despre un elev la profilul mate-info, la un liceu de top, nu la o scoala dintr-un sat, unde orele de informatica sunt tinute de vreun suplinitor care nu are nicio legatura cu informatica. Plangerea mamei este aceeasi. Baiatul joaca jocuri pana la 4 dimineata, inclusiv in timpul orelor. Mai importante sunt campionatele de Fortnite decat scoala.

Nu iese deloc din casa si viseaza sa-si castige existenta din vlogging, sa se filmeze in timp ce se joaca pe computer, lucru la care, de altfel, viseaza toti baietii intre 12 si 20 de ani. Nu a facut nicio ora de geografie pentru ca profa nu stie sa foloseasca computerul. Biologia si istoria inseamna fotografii cu lectia de zi, pe care trebuie s-o invete, dar pe care mai nimeni n-o invata. "La civica facem referate-n grup, dar pe toate le face M., ca ea se pricepe. Chimia nu ma intereseaza, nu am ce face cu ea. La mate fac pregatire, deci nu are rost sa fiu atent la ore, ca oricum imi preda profesorul la pregatire. Mai fac pregatire la engleza, ca vreau sa dau IELTS-ul, vreau sa plec afara sa fac facultatea. Am dat deja teste la toate materiile, profii s-au grabit sa se asigure ca avem note pana se intra-n on-line, ca in on-line nu stiu sa ne testeze. La fizica voi face pregatire in clasa a XII-a." Si de Alex mama se plange ca nu iese deloc din casa, ca nu invata. Sta tot timpul in camera, cu geamul deschis, caci s-a apucat de fumat. A ajuns deja la un pachet pe zi. Si il tot aude, din bucatarie, cum urla si injura in timpul campionatelor de Fortnite. Ba chiar si vecinii se plang, deranjati de crizele de nervi ale baiatului, cand pierde cate-un meci.

Exemplele pot continua. Cererea de psihoterapie pentru copii a explodat, pur si simplu, in ultimele trei saptamani. Majoritatea cazurilor sunt strict o consecinta a scolii on-line, datorata pandemiei. Si, desigur, a celor opt luni de facut nimic toata ziua. Copiii au fost scosi, inca din primavara, din mediul lor natural, din interactiunile cu ceilalti copii, din contactul fata-n fata cu profesorii, din necesitatea de a se deplasa pana la scoala si inapoi acasa.

Ceea ce se intampla azi cu ei este adaptarea la noul mediu, cel on-line. Nu este vorba despre niste patologii care este firesc a fi tratate prin psihoterapie, ci despre consecintele adaptarii la scoala on-line, care presupune a sta in casa, in fata computerului sau a telefonului, a interactiona tot timpul cu ele. Si cum principiul placerii primeaza la aceste varste, copiii folosesc scoala on-line pentru a-si satisface placerile, prefacandu-se ca sunt prezenti la ore. Sa nu uitam: acei profesori totalmente incompetenti sunt platiti pentru orele pe care nu le fac.

Firesc, parintii nu stiu cum sa se descurce in astfel de situatie. Nu pot suplini incapacitatea sistemului de a fi eficient in scoala on-line. Nici nu isi pot trimite copiii la pregatiri la toate materiile. Notele nu mai inseamna nimic, caci nu reflecta nicio realitate.

Niciodata nu se va putea recupera ceva din ceea ce s-a pierdut si continua sa se piarda in scoala acestor copii. Nu poti livra cunostinte la materii care nu se mai fac din martie si pe care se cladesc insisi vietile copiilor care vor deveni adulti. Pierderea este imensa si se va rostogoli pana la capatul vietii lor, cu consecinte greu de imaginat azi, atat la nivel psihologic, cat si social. Inca din martie se scrie dezastrul viitorului, caci acesti copii vor deveni adultii de care va depinde mersul societatii noastre. Pur si simplu in locul scolii nu poti pune nimic care sa compenseze ceea ce scoala oferea. Nu exista solutie, alta decat scoala insasi, care si asa era tarata.

Decompensarea este prezenta la marea majoritate, nu doar la elevi. Panica datorata pandemiei si sentimentului de insecuritate generat au ramas constante si chiar cresc pe zi ce trece. Nu poti duce poporul la psihoterapie. Prin urmare, solutia nu poate fi alta decat politica. Dar politicul este ocupat cu altceva, nu cu sanatatea psihica (si fizica) a poporului pe care-l conduce. Personal, nu stiu care este solutia, nu este datoria mea sa o gasesc. Dar am invatat asa: ca atunci cand ai de ales dintre mai multe rele, alegi raul cel mai mic, prioritizand, pe baza unor argumente rationale, totul.

Avand in vedere ca scoala on-line pur si simplu dezumanizeaza, caci eficienta ei este, cel putin la noi, nula, prioritar mi se pare ca ar fi trebuit investit masiv, in cele sase luni avute la dispozitie, in asigurarea celui mai bun cadru posibil, astfel incat scoala sa continue. Este de-a dreptul cinic sa incerci sa faci o comparatie intre eventualele consecinte ale frecventarii fizice a scolii si eventualelele consecinte, pe termen mediu si lung, ale nefrecventarii scolii. Personal, cele din urma mi se par inadmisibile. Insa nu este pentru prima oara cand politicul alege ca solutie simulacrul.

Ne prefacem ca scoala functioneaza si astfel pare nu doar ca ne pasa de sanatatea tuturor, ci si ca scoala nu are de suferit. Dar din simulacre nu poate iesi nimic bun. Nota de plata urmeaza a fi platita peste doar cativa ani, cand absolventii pandemiei vor intra in campul muncii. Cand vor ajunge sa conduca aceasta tara. Abia atunci vom intelege dezastrul pe care politicul de azi il genereaza si il sustine. Pentru ca el insusi sufera de incompetenta.

Nota - Exemplele prezentate indeplinesc toate criteriile confidentialitatii.

Ioana Scorus este absolventa de Chimizarea petrolului si Psihologie. Este psihoterapeut psihanalist cu practica privata si scriitoare. Ca psihoterapeut lucreaza cu copii, adolescenti, adulti, cupluri. Este semnatara rubricii PSIHO din revista Viata Romaneasca. A publicat sapte carti (Humanitas, Polirom, Trei, Paralela 45 etc), ultima fiind Aventuri-in-tara-lui-strolyx, editura Humanitas Junior.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Traian Băsescu, despre actuala clasă politică: ”Comparaţi-l pe Ciolacu, ca şi calibru, cu Năstase, pe nea Nicu, cu Stolojan sau Crin Antonescu”

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii...

Traian Băsescu, ironii despre liderii PSD și PNL după retragerea finului său, Cătălin Cîrstoiu: ”Sunt și slabi de minte, nu numai slabi politicieni”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, naşul medicului Cătălin Cîrstoiu, este de părere că alegerea acestuia pentru a candida la Primăria generală a Capitalei cu susţinerea PSD şi PNL...