Pe 17 iunie 2020, la News, pe VRT (Radioteleviziunea Flamanda), a fost transmisa o stire legata de plangerea depusa de eurodeputata germana Dr. Pierrette Herzberger-Fofana in Parlamentul European. Aceasta sustine ca a fost brutalizata de politie deoarece, fiind martora unui control a doi tineri de culoare de catre agentii de politie, a fotografiat scena. Femeia declara ca i-a fost smuls telefonul mobil din mana si patru din noua politisti au impins-o brutal spre perete, cu picioarele departate, i-au smuls violent poseta, iar un politist voia sa o controleze fizic.
"M-au tratat umilitor.", declara femeia. Cand le-a spus ca e eurodeputat, acestia nu au crezut-o, decat in momentul in care soferul de culoare alba a masinii Parlamentului European pe care o astepta deputata pentru a se dirija spre Parlament a confirmat acest lucru. Politia afirma ca totul s-a desfasurat normal si ca nu s-a recurs la violenta.
In contextul protestelor antirasism care au avut loc in lumea intreaga ca urmare a mortii cetateanului de culoare, George Floyd, eurodeputata atrage atentia asupra "consecintelor suparatoare ale brutalitatii politiei". Colegii din Parlamentul European o sustin, iar presedintele acestuia cere explicatii Guvernului Belgian. Incidentul a fost prezentat si in limba romana de Hotnews.ro.
Articolul de pe Hotnews.ro a fost prezentat pe un grup facebook al diasporei romane din Belgia ca o stire diversa. Nimic deosebit. Deosebite sunt insa reactiile unor membri ai acestui grup. Oamenii presupun, creeaza scenarii, citesc gandurile protagonistei evenimentului, stirbind neutralitatea stirii. Ba ca femeia vaneaza popularitate in Parlamentul European, ba ca isi apara rasa, ba ca sa-si vada de-ale ei si sa ne lase in pace, ba ca da declaratii mincinoase, ba ca politia marocanilor nu le face nimic, ba ca..., ba ca... - povestile incep sa se incurce.
Curg istorii personale in care romanii marturisesc ca au fost ignorati de politie cand au avut nevoie de serviciile ei si povesti in care politistii s-au comportat foarte civilizat vis-a-vis de infractori de culoare. Iar in genere, reiese ca eurodeputata s-a dat in stamba, profitand de contextul propice creat de manifestatiile mondiale antirasism ca sa-si justifice activitatea la Parlamentul European. Pe ici pe colo s-a mai gasit cate o voce care sustine afirmatiile presedintelui Verzilor din Parlamentul European, cum ca aceasta ar fi fost tratata astfel de politisti din cauza culorii.
Multimea sare ca impinsa de un resort, acuzand discriminarea, nu insa la adresa europarlamentarei, ci a lor personala, se recurge la intimidari la adresa celor care au o alta parere, se agreseaza verbal, se uzeaza des de registrul peiorativ. Nu e greu de observat ca majoritatea e satula de discursul antirasist care a luat-o in toate directiile in ultima vreme - de la vandalism, la intrezicerea absurda a unor seriale si filme celebre, la intrezicerea anumitor forme de umor...
Dar totusi. Imi pun intrebarea daca politistii care erau in exercitiul functiunii in Gara de Nord din Bruxelles ar fi tratat cu aceeasi moneda un barbat alb, deputat la Parlamentul European.
Am folosit acest exemplu pentru a ilustra un fenomen care ma intriga de mult timp. Noi, romanii, ne plangem in tara straina de discriminare si suntem foarte limbuti cand o facem pe retelele sociale. Nu ca in anumite cazuri nu ar fi adevarat. Talentati la zeflemlea si sugubati din cale-afara, desi, de multe ori, nu prea nimerim logica sau buna-cuviinta si nici regulile de exprimare si gramaticale nu prea le stapanim, in grupuri stim a ne manifesta impresionant de dezinvolt. Stralucim in demonstratii despre cat de buni suntem noi si cat de rai sunt altii, ne umflam in pene facand proba de cultura si-i apostrofam pe cei care n-au reusit sa ne-o ia inainte la cautarea informatiei pe Google, pe care apoi o lipim frumos, ca raspuns, pe facebook.
De cativa ani predau la Agentia de Integrare a Strainilor a Guvernului Flamand un curs de orientare sociala - istorie, geografie, politica, mersul lucrurilor in Flandra. Esenta cursului este insa tema democratie: care sunt valorile si normele democratice in Belgia, cum iti exprimi o opinie in mod democratic, care este diferenta dintre opinie si fapt, s.a.m.d. Predau atat romanilor, cat si vorbitorilor de limba franceza, in general africani, dar uneori si tibetani sau brazilieni, si thailandezilor (in neerlandeza).
Lucrand cu diferite nationalitati, nu e foarte greu sa observ ca toti veneticii ne confruntam cam cu aceleasi probleme. Doar ca problemele unora cantaresc mai greu decat ale altora. Discriminarea, care are nenumarate fatete - pe considerente de varsta, sanatate, statut social, avere, orientare sexuala, nationalitate, rasa, religie, etc. - e resimtita diferit in functie de locurile pe unde venim si alti factori. Din experienta mea de profesor, pot afirma ca cei care sunt de culoare au cele mai multe probleme.
Noi, romanii suntem europeni si, in ultimii ani, ne-am facut un nume bun: muncitori, intreprinzatori, responsabili. Numele de hot pare a fi o amintire. Cu toate acestea, pe piata imobiliara si cea a muncii si noi avem de-a face cu discriminarea, desi legea amendeaza practicile preferentiale (legea Moureaux impotriva rasismului si xenofobiei). Dar una e sa te cheme Vasilescu si mult mai bine stau lucrurile pentru un De Wolf. Imaginati-va ce se intampla cu un Dieudonne sau cu o Jean-d'Arc! Discriminare, rasism exista indiscutabil, iar pentru africani si marocani acesta prezinta o tusa accentuata.
Unii spun ca sunt lenesi sau rai. Eu nu as indrazni sa pun eticheta popoarelor intregi, asa cum nu doresc sa afirm in acest articol ca toti romanii sunt xenofobi, ci doar ca acest produs al emigratiei romanesti este deosebit de vizibil si sonor. Iar cei ce sunt rai sau lenesi culeg ce seamana, in functie de gradul de gravitate. Exista si romani care nutresc un sentiment de omenie vis-a-vis de o nationalitate, etnie, religie sau categorie defavorizata aflata in vizorul xenofob. Acestia sunt fie mai putini, fie tacuti, cu reprezentativitate publica scazuta. Si acum intrevine partea interesanta: rasismul si discriminarea intre straini. Romanii, polonezii impotriva marocanilor, polonezi impotriva romanilor si invers, si multe alte combinatii de nationalitati aflate in raporturi antagoniste.
O alta dimensiune in care unii romani se manifesta verbal violent - atat la cursuri, cat si pe facebook - este cea religioasa. Ca profesor, intr-o clasa de 20 de adulti (dintre care aproximativ jumatate vor reactiona negativ la probleme care se opun religiei - avort, homosexualitate, islam), manuind instrumente pe care profesia mi le pune la indemana, e mai simplu sa explic principiile pe care se sprijina o democratie. Odata ce cursantul a dobandit niste cunostinte factuale si procedurale, se incearca crearea de atitudini democratice, fara pretentia de atingere 100% a obiectivului. Dar facebook nu detine un mecanism de eliminare automata a manifestarilor rasiste sau teroriste.
Aici se poate observa foarte usor si xenofobia romaneasca. In locurile publice virtuale oamenii se manifesta firesc, sunt in elementul lor, ca atunci cand esti in casa ta si-ti poti permite sa stai o zi intreaga in pijama. Exista o abundenta de conturi false, de opinii nefondate, de fake news. Nestiind sa distinga o informatie corecta de una falsa, unii se lasa antrenati in manipulari grosolane. Facebook-ul musteste si de un foiletonism de cote inalte, un amalgam naucitor de opinii, convingeri si credinte: Bhagwan alaturi de Isus, drepturile universale ale omului talmacite si rastalmacite dupa bunul plac al celor care urla mai tare, legi reduse la nivel de stire si invers, ... Cu cat esti mai impertinent, cu atat esti mai credibil, cu cat mai populist, cu atat mai indragit. Cei ce au ceva de spus prefera sa se tina departe de grupurile acestea colcaitoare, iar daca cumva se aventureaza dincolo de pragul propriei case, trebuie sa iti asumi statutul de kamikaze.
M-am intrebat de multe ori de ce? De ce noi, unii romani, vedem discriminarea, dar o recunoastem doar acolo unde ne afecteaza direct pe noi? De unde ura pentru tot ce nu e romanesc la unii? Din egoism sau din nestiinta?
Intr-un curs, in toiul unei discutii despre pilonii pe care se sprijina democratia - libertate, egalitate, solidaritate, respect si spirit civic - un cursant, foarte simpatic de altfel, m-a intrerup brusc, gandind cu voce tare: "Nu, asa ceva e imposibil!" M-am oprit zapacita si am intrebat: "Ce? De ce?". "Pentru ca eu nu pot fi solidar cu un musulman sau cu un homosexual." Am continuat papagaliceste: "De ce"? Ma asteptam, ca de fiecare data, la o poveste clasica despre boala si psihologi, despre jihad si teroristi. Mi-a raspuns simplu: capul nostru traditional, doamna! M-a amuzat raspunsul, dar mi-a ramas in minte. Si oricat de haioasa e expresia, pe atat de graitoare o gasesc.
Ne sunt dragi traditiile, iar un cap traditional e un loc in care ne putem odihni in liniste, unde ne retragem cand suntem epuizati, stiind ca acolo nu ne asteapta surprize ori pericole, e un loc familiar care nu presupune zbateri. Zbaterea e greoaie, austera, incomoda. In capul traditional putem fi noi insine, traind in pace cu principiile ce-si au radacini bine infipte in mentalul colectiv din care ne tragem,e legatura noastra cu cei care ne seamana si cu care ne simtim bine. E biotopul nostru. Nu e cautare, curiozitate, rumegare, incordare. E cald, e dulce, capul traditional. Acolo e ingenuitatea noastra. Ce nu intelegem e ca acest cap traditional nu se mai potriveste cu contextul socio-cultural si politic in care am ales constient sa traim.
Nu pricepem ca in moliciunea aceasta agreabila rezida si rugina noastra. Ca una era in tara noastra, printre ai nostri, cu cutumele si traditiile noastre, si alta e aici printre sute de alte nationalitati. Nu ne dam seama ca neintelegand lucrurile din perspectiva noii realitati in care traim si pe care nu o putem anula, ramanem in urma. Degeaba urlam in interiorul comunitatii romanesti, dand impresia ca suntem buricii pamantului, la nivelul societatii in ansamblul sau ramanem niste figuri desuete, anacronice. Nu realizam ca acest cap traditional, desi convenabil, ne tine in ignoranta.
Nu e de mirare ca unii oameni nu-si cunosc drepturile si libertatile fundamentale, ca nu inteleg diferenta dintre extrema dreapta si extrema stanga. Cu stupoare am auzit ca romani care muncesc in sere, exploatati si discriminati, sunt simpatizantii unui partid de extrema dreapta - Vlaams Belang, care creste din ce in ce mai mult, care uraste strainii, partid care are legaturi cu o organizatie de tineret de extrema dreapta - Schild en Vriend, al carui lider, Dries Van Langenhove, a fost cap de lista a partidului Vlaams Belang la alegerile pentru Camera Deputatilor in Flandra. In 2018 pe lista acestui partid stateau 15 membri simpatizanti ai nazismului. (a se vedea aici) Incerci sa explici acest lucru? Le prezinti programul electora al acestui partid? Esti pus la zid: cum indraznesti? Esti in tara belgienilor si tot ce fac ei e foarte bine!
In timp ce belgienii progresisti se lupta sa ne inlesneasca o viata in democratie, cu drepturi egale cu ei, noi, condusi de dulcele nostru cap traditional ne punem singuri bete in roate. Caci capul nostru traditional nu ajunge sa faca distinctia intre asimilare si integrare. El nu stie ca una e sa intelegi cum functioneaza o societate democratica si alta e sa te declari asimilat si sa te comporti ca un cameleon, copiindu-i ca atunci cand copii la examen un exercitiu pe care colegul l-a gresit. Toate acestea tin de educatie. Dar traditionalismul nostru o refuza: nu avem nevoie de educatie sexuala, nu avem nevoie de educatie civica, nici de educatie religioasa bine facuta, nici de educatie pentru sanatate. Le stim noi mai bine pe toate.
E greu capul nostru traditional si ne intinde capcane. La unii greu se iveste o fisura in el, prin care conservatorismul sa fie combatut si sa paleasca. Iar acolo unde aceasta nu se prefigureaza, tinandu-ne intr-o obscuritate endemica, xenofobia e prezenta pe linie verticala:
"Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam
Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. "
Aceasta intre noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem."
(Grigore Alexandrescu)
Nicoleta Beraru este scriitoare si profesoara, stabilita in Belgia. Anul trecut a lansat cartea "Luluta si Petrisor", un volum despre suferinta familiilor de romani care au emigrat.
Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.
Particularitatea noastră fiind ipocrizia ceva mai crescută, de unde... Vezi tot
discriminare.....! Vezi tot