Sindromul salvatorului: ce este și cum putem să îi facem față

E de la sine înțeles că vrem să îi ajutăm pe cei dragi nouă atunci când întâmpină probleme, dar ce se întâmplă când nu își doresc ajutorul nostru? Vom accepta refuzul lor sau vom insista în a-i ajuta crezând că noi știm mai bine cum să facem față respectivei probleme?

Persoanele care se confruntă cu complexul salvatorului descriu exact această nevoie de a-i salva pe ceilalți, rezolvându-le problemele. Mai mult, starea de bine și de satisfacție personală apare doar atunci când îi ajută pe ceilalți considerând acest lucru menirea lor. Din păcate, acest comportament conduce adesea la un consum așa de mare de energie încât sfârșesc prin a fi epuizați.

Sindromul salvatorului le creează convingerea cum că sunt cumva mai buni decât ceilalți, simțindu-se într-un fel moral superiori. Studiile spun că acest complex conferă sentimente de omnipotență, determinând oamenii prinși în această capcană să creadă că nimeni altcineva nu poate să îi salveze pe ceilalți așa cum o fac ei. Deși sacrificiul zilnic al propriilor nevoi conduce către însușirea etichetei de „persoană de treabă”, acordarea unei atenții sporite asupra celorlalți conduce către neglijarea propriile nevoi. Astfel, dorințele neîmplinite, suferința, problemele personale neplăcut de abordat sunt reprimate. Din nefericire rănile nu dispar, ci supurează.

Complexul salvatorului poate stagna dezvoltarea individului, descurajându-l să își asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni sau pentru dezvoltarea unei motivații intrinseci, determinând uneori angajarea în relații de codependență. Codependența este un fenomen mai puțin cunoscut și înțeles de către cei care au în familie un alcoolic sau un dependent de orice altceva (jocuri de noroc, droguri, jocuri video, pornografie, cumpărături, mâncare etc ). O soție care de ani de zile preia sarcinile soțului, și acesta este, încetul cu încetul, deresponsabilizat – iată un caz de codependență. La fel poate fi cel al mamei care, și atunci când copilul are 20 de ani și joacă toată ziua jocuri video, îl asistă, îi spală, îi gătește, îi găsește scuze. În ultima vreme, o relație de codependență este considerată și atunci când o persoană încearcă să depună eforturi enorme pentru a satisface dorințele și nevoile un partener indisponibil emoțional.

Revenind la rădăcina acestui comportament, salvatorul recreează fiecare ocazie pentru a salva cumva familia din care provine, astfel ca totul să iasă bine măcar de data aceasta. Acțiunea de salvare care are loc în prezent poate reuși de fiecare dată, însă situația pe care persoana respectivă tânjește în ascuns să o îndrepte rămâne neschimbată și astfel apare sentimentul constant de eșec. Când aceste persoane încearcă să îi ajute pe ceilalți ele se substituie victimei și se salvează defapt pe sine de trecut. Privind problema din perspectiva nevoii de afecțiune și validare, aceste persoane își spun în adâncul sufletului “ Dacă umplu rezervorul tău, cumva se umple și al meu”. În subconștient, salvatorul speră ca rezervorul lui să se umple, răul din trecut să se îndrepte și rănile lui să fie vindecate ca prin magie, fără a fi examinate. Desigur, realitatea este departe de a fi așa, singurele lucruri pe care acesta le poate îndrepta fiind doar cele de la suprafață. Sinele, copilul pierdut rămâne tot așa, iar durerea, furia și epuizarea cresc în continuare.

În privința relațiilor romantice din prezent, complexul salvatorului poate crea o dinamică toxică în relație, fiindcă persoanele cu acest complex tind să abordeze relația mai mult într-o manieră părinte-copil sau profesor-student, încercând tot timpul să îi ajusteze. Acest lucru poate transmite mesajul partenerilor cum că ei nu sunt suficient de buni pentru a fi acceptați așa cum sunt, conducând astfel la sentimente de frustrare și chiar furie din partea acestora.

Acum că avem câteva informații despre ce înseamnă sindromul salvatorului și cum ne afectează el, haideți să vedem cum putem să îi facem față într-un mod mai adaptativ. Sunt destul de multe lucruri prin care ne putem schimba tendințele comportamentale de salvator, iar conștientizarea este primul dintre ele. Atunci când ne conștientizăm gândurile care conduc la astfel de comportamente (de exemplu: "Nevoile celorlalți sunt mai importante decât propriile nevoi", "Dacă mă ocup de nevoile mele înseamnă că sunt egoist", "Cealaltă persoană nu va face față acestei probleme fără mine" ș.a.m.d.) ne va fi mai ușor să ne autocontrolăm.

Ascultă înainte să acționezi. De cele mai multe ori credem că persoana care ne-a mărturisit o problemă cu care se confruntă are nevoie de ajutor, când defapt nevoia ei principală ar putea fi doar să împărtășească asta cu cineva, pentru a dobândi mai multă claritate asupra situației.

Oferă suport fără să pui presiune. Cel mai bine e să amânăm oferirea suportului până când cealaltă persoană îl solicită. E în regulă ca cei dragi să știe că suntem acolo pentru ei, dar în loc să preluăm controlul asupra situațiilor hai să încercăm mai bine să adresăm fraze precum "Dă-mi de știre dacă ai nevoie de ajutor" sau "Sunt aici dacă ai nevoie de mine".

Începe un proces psihoterapeutic. Dacă complexul de salvator ne-a dus deja într-o relație disfuncțională, cel mai bine e să vorbim cu un specialist despre asta. Psihoterapia poate fi de mare ajutor mai ales când dorim să descoperim și să lucrăm asupra evenimentelor dureroase din trecut, când tendința de a-i salva pe ceilalți ne afectează relațiile sau când simțim că nu avem valoare decât când îi ajutăm pe ceilalți.

Așadar, concluzia la care am ajuns este că sindromul sau complexul salvatorului este un subiect delicat și foarte amplu, subiect pe care am încercat să îl sumarizez cât am putut în acest articol. Pe de-o parte societatea încurajează “salvatorii” fiindcă ei sunt persoane de treabă, pe care te poți baza și care mereu sar în ajutor. Pe de altă parte, partea ascunsă a acestor comportamente prosociale, se află adesea nevoi și dorințe neîndeplinite, singurătate, frică de abandon. Nu vorbesc despre oamenii care dețin ca valoare într-ajutorarea și care fac asta cu plăcere, ci vorbesc despre cei pentru care comportamentul de a-i salva mereu pe ceilalți a devenit propria lor identitate. Spre final, să nu uităm că uneori adevăratul suport pe care i-l putem oferi cuiva este tocmai oferirea spațiului de a greși, de a învăța și de a-și asuma reponsabilitatea pentru propriile acțiuni.

Pagina facebook autor: aici

Surse:

Minirth F., Hemfelt R., Meier P., Labirintul codependenței (2019)

https://www.healthline.com/health/savior-complex#how-it-affects-you

https://theswaddle.com/why-people-with-a-savior-complex-sacrifice-their-own-needs-to-help-others/

Anisoara Lung este psiholog clinician si psihoterapeut. A finalizat studiile in cadrul Facultatii de psihologie din universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Psihoterapia pe care o practica este cea cognitiv-comportamentala. Este o forma de psihoterapie de relativ scurta durata, focalizata asupra modului in care gandim, ne comportam si comunicam. In momentul de fata colaboreaza cu Clinica Oana Nicolau, care a devenit parte din reteaua de sanatate Regina Maria.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Încă o lovitură primită de FC Barcelona după eșecul dramatic din marele derby

Frenkie de Jong, mijlocaşul central al clubului spaniol FC Barcelona, s-a accidentat în derby-ul de duminică, pierdut în compania echipei Real Madrid, scor 2-3, şi va lipsi de pe teren până...

Strada surpată la Slănic s-a construit peste o mină. Ciolacu: ”Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, întrebat despre situaţia de la Slănic, Prahova, unde o stradă s-a surpat, formându-se un crater de doi metri, că a fost făcut un drum peste o mină....