Universitatea si politica

Marti, 02 Iunie 2020, ora 12:32 4536 citiri

Recent, universitatea la care lucrez, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, a initiat in spatiul public, prin vocea rectorului Remus Pricopie, o necesara confruntare etica in legatura cu relatia dintre Consiliul National al Rectorilor (CNR), utilizarea resurselor publice si activitatea politica a unora dintre conducatorii universitatilor.

Focul de avertizare al SNSPA, prin expunerea transanta a ipotezei incetarii relatiei institutionale cu Consiliul National al Rectorilor, a fost determinat de incalcarea grosolana a mai multor linii rosii de catre presedintele CNR, Sorin Cimpeanu.

Implicarea in politica a rectorilor a devenit o traditie in Romania, dupa cum o demonstra recent Adrian Miroiu. Emil Constantinescu a renuntat la conducerea Universitatii Bucuresti in competitia prezidentiala din 1996, pentru a nu o expune turbulentelor politice. Andrei Marga s-a autosuspendat din functia de rector al Universitatii "Babes-Bolyai" pe durata mandatului de ministru al Educatiei (1997-2000), ceea ce a devenit un standard pentru situatia in care un profesor universitar (de regula, un tehnocrat), care detine o functie de conducere intr-o universitate, este invitat sa ocupe temporar o functie de demnitate publica in Guvernul Romaniei (vezi Art 211 (31), din Legea educatiei nr.1/2011).

Aceste doua exemple indica faptul ca, pana relativ recent, a existat o preocupare, fie si de "salvare a aparentelor", pentru a nu atinge principiul sacrosanct din statele democratice: universitatile sunt spatii libere, care servesc societatea, in ansamblul ei si "dincole de vremuri", care nu pot fi transformate in fiefuri ale unor partide politice, ori folosite in scopuri politice de catre cei care le conduc vremelnic.

Activitatea Consiliului National al Rectorilor, sub conducerea lui Sorin Cimpeanu, arata ca pericolul caderii universitatilor in Evul Mediu este real. Universitatile medievale functionau sub "protectie", din partea papei, a unui rege sau nobil local, ele fiind organizate dupa modelul unor corporatii, avand in frunte un "patron".

Sorin Cimpeanu si-a asumat "pe fata" acest statut de "patron medieval", care foloseste orice instument are la dispozitie pentru a-si satisface dorintele politice.

Sorin Cimpeanu si-a manifestat nu doar ambitia de a intra in cursa prezidentiala din anul 2019 (proiect blocat, se pare, chiar de Victor Ponta, cel care l-a invitat sa faca parte din Guvern, in decembrie 2014), ci a transformat CNR in portavocea lui Liviu Dragnea, prin transmiterea unei scrisori de sustinere a lui Valentin Popa pentru functia de ministru al Educatiei (27 ianuarie 2018).

Memorabila ramane declaratia de atunci a lui Liviu Dragnea. Intrebat cum justifica propulsarea in fruntea Ministerului Educatiei a unei persoane cu dificultati in folosirea corecta a limbii romane, acesta a raspuns: "Mie mi se pare mai important ca are sustinerea rectorilor".

SNSPA s-a opus si atunci public instrumentalizarii CNR pentru interese politice, insa, trebuie sa recunoastem, nu a putut impiedica adancirea in mocirla a institutiei, cu toate ca in anul 2018 si Consortiul Universitaria (format din Universitatea "Babes-Bolyai", Universitatea din Bucuresti, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Universitatea de Vest din Timisoara si Academia de Studii Economice) a cerut depolitizarea institutiei patronate de Sorin Cimpeanu.

Consiliul National al Rectorilor este un organism consultativ al Ministerului Educatiei, care trebuie sa promoveze in mod nediscriminatoriu interesele sistemului universitar, fiindu-i recunoscut prin Legea educatiei nationale statutul de "partener de dialog social" (Art. 221 (2)).

Intrebarea de bun-simt este daca rolul conferit prin lege CNR poate fi exercitat in mod corect si transparent atat timp cat in fruntea structurii non-guvernamentale ce-i reuneste pe majoritatea rectorilor este un parlamentar al partidului de guvernamant si, simultan, presedinte al Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport a Camerei Deputatilor?

Poate oare sluji in mod obiectiv interesul public (implicit al studentilor, mediului de afaceri s.a.) presedintele comisiei parlamentare de profil care este si rectorul unei universitati? Nu va dori el sa conserve situatia actuala?

Mai mult, cum se impaca cele doua calitati oficiale mentionate anterior cu interesele conjuncturale ale partidului de guvernamant?

Un exemplu de contorsionism logico-politic il ofera chiar comunicatul de presa al CNR din 27 mai a.c., asumat de Sorin Cimpeanu, cu referire la organizarea sesiunii de bacalaureat din acest an: "credem ca nu trebuie finantate studiile unui numar mare de persoane, care dupa cateva saptamani sau luni vor abandona facultatea din cauza nivelului necorespunzator de pregatire, creand in acelasi timp premisele unui esec personal care le poate marca existenta, sau impiedicand poate accesul altora".

Este inutil sa ne intrebam de unde stie presedintele CNR care ar putea fi comportamentul in universitati al celor care nu au reusit sa dobandeasca diploma de bacalaureat in anii anteriori, deoarece o atare capacitate de prorocire este samanica, nu stiintifica.

Socant este indemnul la continuarea subfinantarii sistemului universitar, mesaj insa pe placul partidului de guvernamant, care trebuie sa gestioneze o situatie bugetara precara, astfel incat Guvernul Orban poate folosi scuza ca "universitatile nu vor mai multi bani!" (sic!).

O chestiune de bun simt

Cazul efemerului presedinte al CNR este ilustrativ pentru cauzele lipsei de performanta a universitatilor romanesti in plan international. Nicio universitate de prestigiu din lume nu permite ca managerul ei sa aiba simultan alte indatoriri publice, deoarece ele nu pot fi in mod real indeplinite, punandu-i in pericol functionarea eficienta.

Desigur, cadrele universitare pot si trebuie sa fie implicate in viata sociala, implicit in cea politica, insa acest lucru nu trebuie realizat SIMULTAN cu detinerea unor functii de conducere in universitati. Discutia nu este daca cadrele didactice pot avea o cariera politica, ci daca simultan cu activitatea remunerata in functii de demnitate publica pot conduce in mod eficient structurile academice?

Sa fim onesti, interdictia informala pentru persoanele cu functii de conducere in universitati de a avea simultan demnitati publice nu tine atat de conflictul de interese, ci de bun simt!

Este oare firesc ca sedintele de la universitate sa fie determinate de calendarul activitatilor politice ale rectorului, decanului s.a. ori de programul sedintelor parlamentului?

Depolitizarea CNR este imperativa, deoarece dintr-o necesara structura profesionala apolitica, Consiliul a fost transformat intr-un instrument de putere personala a lui Sorin Cimpeanu. Spre deosebire de majoritatea presedintilor anteriori ai CNR, care au dat dovada de retinere si modestie, actualul conducator al structurii neguvernamentale a implicat institutia in multiple parteneriate si acorduri care nu sunt transpuse in viata reala din universitati, ci sunt instrumente de auto-promovare personala.

De aici si atitudinea de "menestrel" manifestata de Sorin Cimpeanu fata de demnitari din domeniul Educatiei, cel amintit deja fata de Valentin Popa fiind parte dintr-o lista lunga. Oare care a fost rostul implicarii CNR in Coalitia Nationala pentru Modernizarea Romaniei a lui Alexandru Cumpanasu, de exemplu (si acesta era un sustinator al lui Valentin Popa)?

Sunt si alte exemple, care nu mai pot fi regasite pe pagina de internet nefunctionala a CNR.

Oare este atat de dificil un exercitiu minimal de transparenta? Sau trebuie tinut ascuns un caz flagrant de malpraxis politic si al managementului universitar?

Nu in ultimul rand, trebuie analizat acest subiect al politizarii universitatilor, prin implicarea in politica a rectorilor sau a altor persoane cu functii de conducere in universitati, intr-un an cu duble alegeri: locale si parlamentare. Ingrijorarea nu este legata, in primul rand, de intrarea in competitia electorala a unor rectori, prorectori, decani etc., ci de faptul ca, in eventualitatea castigarii unui mandat politic, acestia par sa "uite" sa-si clarifice raporturile juridice cu institutia de invatamant in care detine o functie de conducere.

Iar aceasta ingrijorare are ca baza situatia din 2016, in care patru rectori parlamentari, sub falsul argument al legalitatii (a se reciti, in acest sens, cu mare atentie, legislatia in vigoare, inclusiv Art. 123 (1) din Legea educatiei nr.1/2011, care statueaza clar caracterul apolitic al universitatilor) si ignorant total tema moralitatii, au exercitat SIMULTAN, sub privirile ingaduitoare ale mai multor autoritati, mandatul politic, in Parlament, si mandatul de rector, in universitate, respectiv cel de conducere in CNR (presedinte, vice-presedinte, secretar general).

In absenta unor clarificari morale si legale, acest contra-exemplu poate deveni o practica, promovata chiar de anumite partide politice, in contra legii.

Optiunile sunt clare: fie CNR revine la misiunea genuina, fie nu mai poate fi considerat un actor institutional credibil pentru reprezentarea intereselor universitatilor cu prestigiu recunoscut international. Tertium non datur!

Florin Abraham este istoric si profesor de stiinte politice la SNSPA

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News