TVR Educațional, un Netflix pentru elevi scos din visele limitate ale politicienilor. Gabi Bartic, BRIO: „E adecvat doar pentru secolul trecut”

Miercuri, 24 Noiembrie 2021, ora 11:03 3416 citiri
Gabi Bartic

Programul de guvernare al PNL-PSD propune înființarea programului național de învățământ TVR Educațional, de tip Netflix educațional românesc. Această nouă inițiativă ce vizează digitalizarea vine la zece ani după tentativa conceperii unei biblioteci virtuale, proiect ce a rămas după un deceniu la stadiul de licitație.

Gabi Bartic, CEO BRIO, a explicat pentru Ziare.com de ce un astfel de proiect nu corespunde cerințelor copiilor de astăzi, fiind mai degrabă adecvată secolului trecut, dar și de ce guvernanții par să nu nimerească niciodată nevoile reale ale elevilor.

Ziare.com: Programul de guvernare PNL-PSD propune înființarea programului național de învățământ TVR Educațional, de tip Netflix educațional românesc. Ce părere aveți despre această inițiativă? S-ar preta nevoilor elevilor, în învățământul românesc actual?

Gabi Bartic: Mi-e foarte greu să formulez o opinie care să depășească experiența, mereu când am avut proiecte mari la nivel de sistem (teze unice, biblioteca virtuala, supraveghere video la examene, catalog unic, sistem informatic unificat etc), ele nu s-au realizat. Nici în 2 ani, nici în 5, nici în 10.

Dar, dacă ar fi să comentez strict pe concept, voi spune așa: în secolul în care copiii noștri sunt digitalizați, ei practic trăiesc cu unelte digitale, trăiesc cu interactivitatea, cu viteza fabuloasă de răspuns pe care le-o oferă toate platformele pe care le folosesc (de multe ori nu foarte cu sens, dar le folosesc), noi le propunem un canal unidirecțional. Un televizor. Tipul acesta de flux unidirecțional – de la profesor către elev – pe care îl oferă o colecție de video-uri (de tipul Netflix) nu corespunde - nu a corespuns niciodată, dar acum e încă și mai învechit – cerințelor copiilor de azi. Învățarea e un flux de informație și feedback care trebuie să circule în toate sensurile între profesor și copil. Și, ideal, incluzând și părintele. Or, propunerea de a construi o librărie de lecții video e adecvată doar pentru secolul trecut.

Ziare.com: Credeți că acest Netflix educațional va avea același traseu precum inițiativa de acum 10 ani, biblioteca virtuală?

Nu văd de ce nu. NU avem premise diferite pentru ca acest lucru să se întâmple cu mai mare viteză. Mai mult, educația nu a fost niciodată, și nu e nici acum, o prioritate a guvernanților. O spun date multiple – între care cea mai importantă e alocarea bugetară extrem de precară pe capitolul „Educație” din bugetul național. Dar, de această dată, ar fi bine cumva ca acest proiect să se întoarcă „la planșetă”. Avem nevoie de resursele cele mai moderne pentru copiii români, și asta nu dintr-o nevoie de a recupera, brusc, întregul decalaj pe care-l avem față de lumea educațională civilizată, ci tocmai pentru că aceste inițiative, și așa rare, se petrec extrem de greu.

E mai bine ca ele să fie aliniate cu tehnologiile viitorului, nu cu cele ale trecutului. Nu mi-e clar dacă cineva a făcut un minimal buget de timp și de resurse necesare pentru acest proiect – mi se pare că necesitățile proiectului, de la resurse umane, până la resurse tehnologice și științifice, excede mult orice am văzut până acum realizat în sistemul educațional. Așadar, dacă tot ne asumăm un atare efort, să-l facem aliniat la nevoile copiilor, nu la capacitatea (limitată, de ce să nu recunoaștem) de a visa a politicienilor.

Ziare.com: Digitalizarea este totuși o necesitate în învățământ, ceea ce s-a simțit cu atât mai mult în acești doi ani în care elevii au învățat online o bună parte din timp. Cum s-ar putea face acest pas la noi? Ce ar trebui să presupună ca să fie un ajutor real?

Pe cât de simplu e răspunsul meu, pe atât e de complicat e ce spun: cu un efort colectiv care să-i implice pe toți cei implicați în vreun fel în actul educațional, de la decidenți (politici, finanțatori etc) la managementul școlar și la corpul profesional din zona de educație, la părinți și la copii. Toți, absolut toți, trebuie să înțeleagă că e nevoie de un efort extrem de serios pentru ca acest lucru – transformarea digitală a educației – să se petreacă. Și aici nu mă refer la device-uri. Oricât de mare ar fi nevoia – și nu o neg, evident – la achiziții de obiecte ne pricepem cel mai bine. Device-urile sunt simplu de achiziționat. Și apoi, cum le folosim? Și aici mă refer la știința, la dorința și la obișnuința actorilor implicați în educație de a le folosi așa cum trebuie.

Debutul pandemiei a fost pentru noi un început de migrare forțată în digital. NU doar în educație, dar mai ales în educație. Și care a fost toată zbaterea publică atunci? Că nu avem device-uri și conectivitate. Departe de mine să neg această nevoie – în zonele rurale și în comunitățile sărace, lipsa lor e încă o realitate, dar ce facem cu zonele în care școlile aveau, sau au făcut repede pașii să acopere acest gol de hardware? Am pus profesorilor un laptop în față și i-am lăsat „să se descurce”. Că instrumente digitale sunt „pe internet”. E drept, sunt, dar nu mereu accesibile, nu mereu ce e gratis e ce le trebuie, nu mereu ce găsește fiecare ajută.

Voi da un exemplu de acțiune serioasă la nivel de sistem care a fost realizată în mai puțin de 2 luni. În fața aceleiași pandemii, Franța a identificat un „pachet optim” de instrumente necesare pentru ca o școală să devină digitală și să poată funcționa și online, nu exclusiv online. Le voi enumera, ca să înțelegem care sunt componentele: un tool de gestiune a clasei/școlii și de comunicare, un tool de evaluare/testare, eventual cu o soluție de supraveghere/proctoring și un tool de producere de content digital/interactiv. Au identificat ofertanți autohtoni pentru aceste instrumente și i-au ajutat să scaleze și să implementeze rapid la nivel național. Rezultatul a fost că, în mai puțin de o lună, au avut acoperire națională și în 2 luni aveau și profesorii familiarizați cu instrumentele.

NU pretind ca puteam face același efort – la noi inclusiv administrativ procesul e mult mai anevoios, dar cred că măcar puteam începe acest proces. Astfel încât acum, la aproape 2 ani de la debutul pandemiei, să avem premise mai bune pentru a parcurge împreună și concertat acest efort de transformare digitală.

Ce am reușit însă, și aceasta cu asupra de măsură, e să ostilizăm pe toată lumea: nu cred că mai avem vreo parte a acestui proces (părinți, copii, profesori) cu favorabilitate mare la transformarea digitală a educației. Și aici e o problemă. Educația trebuie digitalizată, lucru diferit, complet diferit de școala online, dar nimeni nu pare să creadă că acest lucru e important. Sau urgent. Or, el e și urgent, dar mai cu seamă important.

Ziare.com: Guvernanții par să vină întotdeauna cu propuneri care nu se potrivesc nevoilor elevilor. Fie ele vin prea târziu, fie modul de abordare nu este potrivit. Unde greșesc? Sau în privința căror aspecte nu sunt suficient de atenți?

Guvernanții nu se uită la nevoile copiilor, ci la ce pot ei gândi că le trebuie copiilor. Și aici e marele decalaj. Cu cât vom ignora din procesul decizional nevoile efective ale copiilor, pe principiul „lasă că știu eu mai bine ce-ți trebuie”, cu atât vom oferi lucruri mai inadecvate. Voi face o paralelă: dacă l-am lăsa pe bunicul să ne proiecteze casa, credeți că ar lua măcar în calcul eficiența energetică, nevoile de reciclare, nevoia de rețea wireless sau capabilitățile de smart-housing?

Probabil că nu, afară de situația în care bunicul ar fi un early adopter, dar nu e cazul politicienilor noștri. Ei scriu în programe politice și apoi cumva ajung în legi (dacă ajung) dar în discursul public sigur ajung - lucrurile pe care le cred ei adecvate. Lipsa consultării cu specialiștii conectați la cele mai recente tendințe și cercetări, dar și mai grav – profunda deconectare în crearea de politici publice – de nevoile beneficiarilor: acolo e cea mai mare problemă. Și această problemă nu e doar în educație, deși acolo e mult mai masiv resimțită. Vorbim totuși de 2,6 milioane de copii cu mai mult de 4 milioane de părinți care resimt pe pielea proprie aceste inadecvări.

Netflix educațional

Programul de guvernare al PSD-PNL propune înființarea programului național de învățământ TVR Educațional, de tip Netflix educațional românesc. Conform documentului în lucru, acest program are drept scop realizarea unei platforme educaționale digitale multimedia și a unei biblioteci virtuale multimedia, în colaborare cu Televiziunea Română, fiind destinate elevilor, profesorilor și familiilor.

„Programul național de învățământ TVR Educațional – acces gratuit la educație pentru toți elevii din România având ca scop realizarea unei Platforme educaționale digitale multimedia și a unei Biblioteci virtuale multimedia, în colaborare cu Televiziunea Română, destinate elevilor, cadrelor didactice și familiei, inclusiv celor din învățământul în limbile minorităților naționale, de tip „Netflix educaţional românesc”, se arată în document.

Social democrații au mai făcut anterior această propunere: „PSD propune realizarea TVR educațional, astfel încât toți elevii să aibă acces la lecții. Vrem înființarea unui Netflix educațional românesc în colaborare cu TVR”, anunța Sorin Grindeanu în noiembrie 2020.

Biblioteca virtuală - la stadiul de licitație după un deceniu

Biblioteca școlară virtuală este un proiect lansat din 2018, dar era prevăzută de Legea Educației dată de Daniel Funeriu în 2011.

Contractul de finanțare cu 40 de milioane de euro a fost semnat în urmă cu peste doi ani, la 10 septembrie 2019. Licitația a fost lansată de ANAP pe 12 septembrie 2020, când ministru al Educației era Monica Anisie.

Licitația Bibliotecii școlare virtuale încă nu s-a finalizat, anunțarea firmei câștigătoare fiind amânată până acum de cel puțin patru ori.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News