Raportul privind educația care trimite România la coada Uniunii Europeane. Gabi Bartic, Brio: ”Rolul și rostul unui sistem de educație corect este să educe masa elevilor”

Miercuri, 15 Decembrie 2021, ora 16:53 3561 citiri
Gabi Bartic

Comisia Europeană a publicat un raport care arată că România are cele mai slabe rezultate din Uniunea Europeană la trei din șase indicatori-cheie privind educația, iar la restul de trei, printre cele mai slabe din UE.

Concret, problemele acute se prezintă astfel: cele mai slabe rezultate sunt la matematică, există o rată foarte mare de părăsire timpurie a școlii, iar procentul absolvenților învățământului superior este redus. Se adaugă și problemele privind competențele la citire, la științe, dar și investițiile în educație.

Documentul mai arată că România are, față de anul 2010, un avans mult mai slab, în anumite privințe chiar un regres, dar și că țara noastră a ratat deja țintele stabilite la nivel național pentru anul 2020.

Gabi Bartic, CEO Brio, a explicat pentru Ziare.com că nu vede posibilă o reformă profundă a educației nici în următorii zece ani și că rezultatele menționate anterior nu sunt surprinzătoare pentru cei care cunosc școala românească.

Ziare.com: Concluziile acestui raport erau de așteptat sau ar trebui să ne ia prin surprindere?

Gabi Bartic: Concluziile acestui raport pot lua prin surprindere doar pe oamenii care nu au contact cu școala românească sau cu rezultatele ei recente (mă refer la absolvenți de școală). Copiii știu din ce în ce mai puțin și sunt interesați să afle din ce în ce mai puțin. Vorbesc, firește, de medie. Va exista mereu o pătură de „excepționali” pe care o vom vedea fluturată, mereu, pe facebook și în media, pătură ce ne va încuraja credința că nu e totul pierdut. Vom spune, complet nefundamentat, „școala românească produce vârfuri”. Câte vârfuri aș întreba, și dacă ele sunt realmente doar produsul școlii, și nu al eforturilor unor profesori și părinți de a nu lăsa să se risipească niște talente absolut evidente.

Rolul și rostul unui sistem de educație corect (nu voi spune performant, suntem, în mod evident departe de dezideratul acesta) este să educe masa. Sigur că e important să se ocupe și de vârfuri, ar fi nedrept altfel, dar nu cu prețul lăsării în urmă a majorității copiilor. Și de fapt nici nu știu de ce m-am lansat în atare argumentație, câtă vreme am spus, această pătură excepțională e o întâmplare și nicidecum o politică educațională explicită a statului. Dar, de cele mai multe ori, ne aruncă acel colac de salvare de care avem nevoie să spunem „Hai că nu-i așa de grav, uite, am văzut eu rezultate la Olimpiada de Mate. Sau Chimie. Sau orice”. Dând acea pătură la o parte și făcând apoi media, așa vom ști care e realitatea. Și de acolo, sigur, putem construi. Mai jos de ultimul loc nu putem cădea, dar vom ști cât de jos e „josul” acesta.

Aici, în această stare a școlii, sunt și rezultatele științifice triste ale copiilor, și abandonul școlar crescut și multe, multe alte probleme. Inclusiv calitatea scăzută a instituțiilor de învățământ superior. Acolo chiar cred că am putea să creștem nivelul, așa cum spuneam, vârfuri încă avem. Dar dacă-l ridicăm, voi întreba, cine ar mai absolvi?

Ziare.com: România și-a ratat țintele stabilite pentru anul 2020, dar Sorin Cîmpeanu a discutat deja la Summitul Educației despre țintele pentru anul 2030. Ar fi realist să ne așteptăm ca situația să se amelioreze și chiar să evolueze, deși cifrele anilor trecuți ne arată exact opusul?

Gabi Bartic: Din păcate aceste ținte sunt, mereu, împinse spre orizonturi extrem de îndepărtate. E limpede că reforma profundă a educației nu poate fi făcută nici într-un an, nici în doi. M-aș mira să poată fi făcută și în 10, ar trebui să vedem ceva mișcări în zona aceasta și ele nu sunt vizibile (încă), dacă nu punem la socoteală declarațiile pline de angajamente goale în zona de educație ale oamenilor politici ai momentului. Dar chiar și așa, până atunci vom avea încă 9 generații care vor termina școala. Niște milioane de copii. Acolo e de fapt marea problemă. Că acești copii, care au cunoștințe din ce în ce mai puține și mai puțin fundamentate pe ceva, preferabil pe știință, vor ajunge ingineri, medici, judecători, politicieni, profesori (știu, e foarte trist) etcetera.

În scurte vorbe, nu poate să evolueze dacă nimeni nu face nimic serios înspre evoluție. DAR. Și aici e o mare speranță a mea. Se pot întâmpla lucruri bune, incredibil de bune, de jos în sus. Am tot dat exemple de școli din comunități mici sau mari care nu mai așteaptă reforme (Ciugud, Valea Doftanei, Curcani etc). Fac ele să se întâmple lucruri. Am întâlnit primari extrem de implicați în zona de educație. Am întâlnit exemple de excelentă colaborare Inspectorat-Primărie-CCD, cu proiecte care încep să fie implementate așa cum spun, de jos în sus.

NU mai așteptăm digitalizarea „de sus”. Nu mai așteptăm remedii venite prin legi care se tot amână. Ni le administrăm noi, la nivel local. Voi da exemplul unui proiect pe care am început să-l implementăm noi, trei start-up-uri de tehnologie reunite sub umbrela Alianței pentru Educație Remedială, în colaborare cu autorități locale, „Academia Profesorului Digital”. Prima ediție, desfășurată la Tulcea, a fost un asemenea exemplu unde, cu o colaborare extraordinară a Primarului Ștefan Ilie cu Inspectorul General și Directorul Casei Corpului Didactic, se pot întâmpla ȘI SE ÎNTÂMPLĂ lucruri extrem de bune pentru educație. Pentru copii, în general. Avem încă vreo 10 ediții planificate în orașe mari și mici unde vom începe, sperăm noi, micro-revoluții ale sistemului.

Ziare.com: Cum se reflectă aceste rezultate din educație ce ne plasează la coada Uniunii Europene în realitatea de zi cu zi?

Gabi Bartic: Așa cum spuneam, efectele nu se termină când copiii termină (sau nu) școala. Acei copii, slab mobilați din punct de vedere al cunoștințelor și, din păcate, neobișnuiți cu gândirea logică, analiza, deducțiile, căutarea adevărului științific, acești copii vor fi la capătul oricărui mecanism din jurul nostru. Fie că vorbim despre funcționarii care ne vor rezolva (sau nu) probleme, despre colegii de muncă la care vom apela, inevitabil, despre profesorii care vor educa, la rândul lor copii și așa mai departe. Și atunci vom fi (dacă nu cumva suntem deja) într-o situație din care extrem, extrem de greu vom putea ieși. Dar ar trebui să ne trezim acum, nu în 2023 când am înțeles că e noul termen pentru Legea Educației, nu în 2030 când vom începe reformele. Acum.

Ziare.com: Avem totuși și copii excepționali, cu rezultate la nivel național și internațional. Mulți s-ar întreba: ”dar ei cum au putut?”. Al cui a fost meritul cu adevărat?

Gabi Bartic: Am mai vorbit la primul răspuns despre vârfuri. Așa este, avem o pătură, care e din ce în ce mai subțire, de copii extraordinari. Cred cu sinceritate că această pătură ar fi mult mai mare dacă sistemul i-ar ajuta. Din nefericire, însă, cred că sistemul nostru de educație uniformizează (în jos, nu în sus) și nu ajută să crească decât pe cei care, în ciuda tuturor neajunsurilor sistemului, reușesc, cu ajutor consistent de la părinți sau profesori extrem de implicați, să crească acolo unde le e potențialul. Și da, acești copii ne ajută să știm cât de sus ne (mai) putem uita.

Acești copii sunt ștacheta generațiilor lor. Dar, din păcate, același sistem care reușește nu să-i ajute, ci măcar să nu-i încurce pe ei, reușeste cu asupra de măsură să crească mulți, extrem de mulți copii, mult sub potențialul lor. Cu profesori demotivați, autorități neimplicate, programe și cadru legislativ venite parcă din secolul trecut, aidoma clădirilor în care se desfășoară acest act educațional uniformizant și trist. Există, voi repeta însă acest lucru până la epuizare, speranțe. Și aceste speranțe vin de la micile oaze de normalitate pe care trebuie, suntem obligați să le dăm de exemplu până când ele vor deveni normă.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News