Când revoluția putinistă își devorează copiii neobedienți

Joi, 30 Decembrie 2021, ora 13:353464 citiri
Când revoluția putinistă își devorează copiii neobedienți

Când revoluția își devorează copiii, cei din urmă cad în Rusia kaghebistă de la etaj. Sau li se închide ONG-ul Memorial. Pentru că memoria, cuvântul liber și drepturile omului deranjează tirania.

Yegor Prosvirnin, un blogger naționalist care l-a criticat dur pe Vladimir Putin, a căzut luni seara, gol, de la al cincilea cat al unui bloc din Moscova, după ce a declarat că nu doar partea ocupată de ruși a Ucrainei (Novorusia) se va dezintegra, ci și Rusia propriu-zisă, în care va izbucni un război civil.

Închiderea ONG-ului Memorial

Pare să fi fost mult prea mult pentru poliția politică a liderului de la Kremlin. A cărui țară, de mult infernală pentru jurnaliști, se transformă tot mai vădit într-un stat totalitar pur și dur.

Mai nou, regimul Putin a hotărât închiderea organizației pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, al cărui șef e târât de ani de zile prin tribunale, închisori și lagăre pe bază de acuze false, procese înscenate și recursuri ale procurorilor care tot cer și obțin înăspriri de condamnări arbitrare. Înființată la finele anilor 80, organizația nonguvernamentală Memorial a încercat să elucideze partea cea mai asasină și sângeroasă a comunismului sovietic, în speță capitolul ei stalinist, cu crimele lui în masa, precum și cele comise de naziști pe teritoriul sovietic.

Concomitent, Memorial a intervenit în favoarea prizonierilor de conștiință și a drepturilor deținuților politici. Or, toate acestea sunt intolerabile pentru un regim Putin, al cărui autoritarism îi apasă tot mai greu și mai puțin suportabil pe ruși, care a inițiat o revoluție neostalinistă, admiră și permite să se aduleze deschis stalinismul și tinde, ca atare, să-i repete crimele.

Pe plan internațional, lichidarea prin justiție a organizației Memorial, pe care cleptocrația rusă o învinuiește de încălcare a așa-numitei legi pentru "agenții străini", o normă selectiv represivă, menită a slăbi și a supune societatea civilă și a frauda alegeri, a stârnit previzibile critici.

Șeful diplomației americane, Blinken, a deplâns, în termeni vagi, ceea ce a descris, textual, drept "restrângerea, în ultimul an, a spațiului destinat societății civile independente, presei și activităților pro-democratice", precedând închiderea organizației Memorial. Blinken a mai exprimat solidaritatea SUA cu "toți cei oprimați pentru că își exercită dreptul la opinie și libertatea întrunirii". Germania a calificat decizia ca "mai mult decât incomprehensibilă", în vreme ce coordonatorul diplomatic al UE, Borrell, a opinat că UE ar "regreta-o cât se poate de profund".

Inutil de subliniat că asemenea declarații catifelate n-au cum să schimbe mare lucru în Rusia. Unde, pe măsură ce memoria crimelor staliniste pălește, se defenestrează opoziționiști și disidenți cu o frecvență fără precedent și fără egal în istorie.

Moartea lui Yegor Prosvirnin

Înainte de a "cădea" luni seara de la etajul cinci, jurnalistul atacat la Moscova ar fi aruncat pe fereastră un cuțit și o canistră de benzină. Ambele s-au găsit lângă cadavru.

Apoi, afirmă martori nu tocmai credibili, s-ar fi "aruncat el însuși".

Or, unde s-a văzut sinucigaș care se aruncă pe fereastră gol? De ce s-o facă? De ce să arunce pe geam un cuțit și o canistră înainte de a se omorî? Cu tot cu restul împrejurărilor e o premieră mondială.

Yegor Prosvirnin avea doar 35 de ani. Și era însurat. Și sănătos tun. Și era în regulă până la momentul în care și-a dat duhul. Unii martori pretind că ar fi fost beat sau drogat.

Înainte de cădere, s-ar fi auzit din apartamentul său strigăte și scandal.

După răspândirea știrii, uriașul aparat propagandistic al Rusiei lui Putin a intrat instantaneu în intensă acțiune. Că fondatorul site-ului "Sputnik Pogrom" ar fi fost "extremist de dreapta", s-a spus. Ceea ce nu e defel exclus. Dar în acest caz nu contează.

Cum nu contează că jurnalistul, un copil al revoluției putiniste, a favorizat anexarea Crimeei, înainte de a cădea victimă unui zbor (de bună seamă involuntar) de la etajul cinci.

Lesne de imaginat, ce-au însemnat strigătele și zgomotele de gâlceavă din apartamentul din care apoi au zburat varii obiecte iar în final chiar omul. Care nu se lăsase pesemne dus la tăiere ca mioarele.

"Căderi" de la fereastră și războiul lui Putin cu cuvântul liber

Câți medici ruși n-au "căzut" în ultimii ani de la etaj în imperiul neostalinist al lui Vladimir Putin? Câți jurnaliști critici la adresa dictatorului n-au fost împușcați, ca Anna Politkovskaia? Câți n-au fost tăiați, bătuți sălbatic, terorizați, otrăviți sau atacați cu arme de distrugere în masă de tipul Noviciok, precum Alexei Navalnîi?

Zeci de ziariști ruși au murit cu zile, asasinați, probabil, de poliția politică rusă ori de forțe și instituții aliate din subordinea președintelui rus. Nu se știe cu precizie câți sunt. Unii erau obscuri gazetari de provincie, despre care habar nu avem. Un comitet de protecție a jurnaliștilor îi cifra pe cei uciși din 1992 încoace la 58. Criminalii n-au fost mai niciodată arestați, judecați și pedepsiți.

International Press Institute reliefa încă în raportul său din 2009, an în care fuseseră omorâți cel puțin patru ziariști, că "Rusia rămâne cea mai periculoasă țară din Europa pentru jurnaliști". Când serviciile ruse arestau și intimidau jurnaliști, se foloseau de legi cu dedicație, le intentau procese înscenate și le închideau birourile. Ceea ce se practică în mare veselie, în Rusia, și de atunci încoace.

Defenestrarea jurnaliștilor, ca și a medicilor, are un țel clar: tentativa salvării Rusiei prin protest și judecată critică trebuie sugrumată din fașă. Prin intimidarea oricăror candidați la demnitate, cinste, adevăr. Raportul organizației "Reporteri Fără Frontiere" pe 2021 a plasat Rusia pe locul 150 din 180 în indexul libertății presei.

Cu toate acestea, lideri occidentali, precum cancelara Angela Merkel, care a bătut palma cu Vladimir Putin pe tema gazoductului Nord Stream II, iar mai nou președintele SUA, Biden, nu s-au dat în lături să stea de vorbă cu sângerosul dictator. Chiar repetat, deși Joe Biden a admis, la un moment dat, că e vorba de un "asasin fără inimă". Vorbește gura fără el?

Dacă nu, oare ce-și imaginează șeful Casei Albe că va obține în ianuarie vorbind cu un mafiot-șef cu mâinile pătate de sânge, responsabil de ani de zile, moral și politic, dacă nu și penal, pentru zeci de asasinate, care conduce o cleptocrație și o țară?

Speră oare liderul american să pună mâna pe comoara Nibelungilor? Speră să asigure integritatea a ce-a mai rămas din Ucraina amputată, din restul ei încă neocupat? Ar fi cu totul improbabil să reușească, dacă vestul nu mai e gata să riște nimic pentru frânarea și îngrădirea expansiunii putiniste.

Deutsche Welle

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News