Sedarea românilor și imnul fatalist

Ce e deosebit de șocant la România văzută dinspre Vest? Că a preluat toate relele occidentale fără să se dezbare de securismul autohton.

Da, sunt extrem de alarmante nu doar știrile din cleptocratizata Românie a PSD, PNL și UDMR, ci și modul în care le prelucrează influencerii regimului că să-i anestezieze pe oameni. Care din 2019 încoace par a sta profund sedați, de vreme ce nu mai consideră că au de ce să iasă în stradă.

Or, și ”Prețul tăcerii”, excelentul documentar Recorder, care dezvăluie cum au cumpărat partidele guvernamentale presa într-o veselie, din 2019 încoace, spre a o vârî, – în schimbul unor mari averi publice, adunate din munca prost plătită a românilor – în buzunarele mai-marilor noului partid unic cleptocrat, și reacțiile stârnite de film ar fi un motiv serios de proteste în masă.

Presa cumpărată

Din documentarul difuzat de Recorder nu reiese precis cum au fost și sunt cheltuiți banii băgați în mass-media. Căci, ajutați de o legislație șchioapă și de o justiție parțial politizată, politicienii se folosesc cu măiestrie de subterfugiile oferite de sistem spre a-și escamota infamia manipulării poporului și a le da cu tifla puținilor jurnaliști cu adevărat independenți care mai există.

Dar, din unghiul meu, de bucureștean care a trăit și muncit multe decenii în Occident, unde s-au reivit de asemenea, pe alocuri, problemele jurnalismului obedient, ale imixtiunii politice în presă și ale cenzurii, promovate în numele ”combaterii urii”, un fapt e clar: politicienii români au ajuns să transforme presa fatal, dintr-un dulău de pază al democrației, nu într-un pudel blajin de salon, ci într-un șarpe veninos.

Unul care intoxică sistematic mințile oamenilor, spre a le calma temerile și aprehensiunile și a-i face să creadă că la Palatul Cotroceni, în serviciile secrete și în guvernul condus de un general plagiator, ca și-n armată, lucrurile ar sta, chipurile, perfect. Sau cel puțin mulțumitor. E o impresie falsă. Totalmente falsă.

Antecedentele istorice ale hipnozei de azi

În fapt, în locul nomenclaturii de odinioară, a apărut în România o încrengătură greu de disociat de o mafie politico-mediatică în toată regula. Cum se manifestă ea? Ca un somnifer. Cu 32 de ani în urmă, primul activist postcomunist, Ion Iliescu, se impunea, câștigând la scor alegerile unui popor sistematic mințit la televizor, pentru că acreditase falsa impresie că e ”un președinte pentru liniștea noastră”.

Era orice, numai pentru liniștea noastră nu. Când românii, fraieriți (tot la tembelizoare și în ziare, în anii 90) să nu ceară imperativ lustrația, au înțeles în fine, după decenii, sub urmașul lui Iliescu la cârma PSD și a țării, Liviu Dragnea, că li se fură democrația securistic, ”noaptea, ca hoții”, oamenii s-au mobilizat exemplar.

Cetățenii au ieșit în stradă și au forțat sistemul securist să dea un pic înapoi. La putere a ajuns un partid reformist. Care, când a început chiar să încerce să restructureze justiția țării măcinate de marea corupție, a fost eliminat de la guvernare la umbra manevrelor președintelui Grivco, stăpânul stăpânului SRI, ca o măsea stricată.

Au învățat atunci partidele românești cât de important e să stăpânești imaginea publică a formațiunilor politice conducătoare și a instituțiilor din subordinea elitei politice? Au priceput cât de eficient e administratul de soporifice în mass-media?

Așa pare, de vreme ce, din 2019 încoace, mulți români – pe vremuri politic activi – au devenit complet anesteziați, în măsura în care consumă din abundență, la televiziuni și site-uri chipurile ”de știri”, produse ”de presă”, care numai informație și analiză independentă nu sunt. Dar care au frecvent consecința calmantă a unui ceai de tei, întărit de un pumn de analgezice morfinomimetice și de efectul înfrumusețării politicianului și securistului de la putere.

Rodul lor toxic, suplimentar, e ștergerea din memorie a oricărui neajuns, viciu, păcat sau act liberticid al dregătorilor și ale instituțiilor care-i susțin la butoane, de la partide la SRI și de la justiția politizată la foștii securiști și presa cumpărată.

Promovarea contemporană a amneziei

Exemplele persuasive abundă. La Pitești a apărut un abominabil monument pentru ”eroii“ Securității. Rezerviștii SRI, culmea, îl dedică ”luptătorilor” de pe ”frontul nevăzut“, în orașul fenomenului Pitești, pentru Soljenițîn ”cea mai mare barbarie a lumii contemporane”. Iar pentru Francois Furet, ”una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. Cum a fost posibil? Prin sedarea românilor. Prin infiltrarea instituțiilor. Prin munca de-a convinge că Securitatea (mai ales a anilor 70/80) n-ar fi fost chiar rea. Prin acreditări și legitimări în mass-media sau în spațiul public a unei instituții date drept un serviciu secret câtuși de puțin criminal, ci ca oricare altul. Prin conivența și complicitatea autorităților cu securiștii-rezervisti amploiați în posturi cheie, astfel încât obțin lejer supunerea și acceptul puterii în vederea instalării publice a monumentelui dorit.

Din documentarul Recorder reiese că PSD și PNL plătesc masiv, direct sau indirect, prin agenții și firme interpuse, mai ales posturi tv ca RTV și Antena 3, dar și B1TV ori Digi24. Sau site-uri și publicații cu prestigiu și imagine de independență. Ca Newsweek. Al cărei boss, Sabin Orcan, a refuzat pur și simplu, categoric, să dea jurnaliștilor de investigații explicații despre banii primiți.

Mi-am amintit de o emisiune moderată de el, recent, cu doi istorici de la CNSAS, invitați să se apere de acuza că spală imaginea Securității. Moderatorul, foarte îngăduitor cu invitații, s-a străduit aparent, pe alocuri, să-i spele chiar el. Iar ei, să găsească circumstanțe atenuante unei producții TVR imunde, mustind a bunăvoință față de securiști. Anterior, cel puțin unul dintre ei se evidențiase curățând și reputația SRI, în loc să critice neajunsurile serviciilor secrete, ale președintelui în subordinea căruia se află sau ale guvernanților care dau semne să admită să se retransforme țara într-un stat polițienesc. Împreună, astfel de jurnaliști și istorici dau elitei politice nu de furcă prin judecăți critice firești, cum le cere deontologia, ci certificate de bună purtare.

Anterior, Mădălin Hodor și partenerul său, angajați ai CNSAS, săriseră ca arși pentru că o jurnalistă independentă de la o publicație liberă, neplătită de partide, ca G4Media, îndrăznise să sugereze o posibilă corelație jenantă pentru puterea de la București. Și anume cea dintre niște drafturi de legi ale securității care, dacă ar fi adoptate, ar îngropa democrația în România, și difuzarea la TVR a unui documentar spălând, practic, imaginea Securității și faptele sinistrei, torționarei și ucigașei poliții politice comuniste, rămasă asasină (chiar dacă nu în masă) și în anii 80 ai veacului trecut, în răspăr cu impresia pe care încercase s-o creeze pelicula cu pricina.

Într-un alt episod al serialului TVR despre Securitate decât cel consacrat securistelor, incriminat pe bună dreptate în articolul din G4media ca albind poliția politică ceaușistă, apare ca expert, alături de doi generali ai poliției secrete comuniste, însuși Mădălin Hodor. Care afirmă textual că ”securiștii își făceau treaba cât se poate de onest”.

Reieșea, din ”expertiza” lui și a generalilor lăsați să peroreze ca și cum ar fi fost de absolută încredere, că vina pentru ce n-a stat bine sub Ceaușescu în economia țării era a conducerii PCR (care da, era în culpă, dar nu mai e demult printre noi) și, în cel mai rău caz, a șefilor poliției secrete (care nici ei nu mai fac umbră pământului), sugerându-se (fără să se afirme explicit) că securiștii (care se mai află printre noi) ar fi fost ”specialiști” inocenți ai unui sistem de experți profesioniști, în mare ”nevinovat”.

În realitate, din cauza lor și a turnătorilor lor, România era terorizată. Ajunsese să fie un spațiu în care se murea de foame, frig și frică. Sau în bătaie și tortură, ca Babu Ursu, în beciurile securității. Oamenii înfundau închisori, pe bază de condamnări nu doar pentru activitate contra statului, cum admite în peliclula TVR unul dintre generalii înfățișați că s-ar fi întâmplat cu câteva ”zeci” de persoane. În realitate, nenumărați deținuți de conștiință au ajuns să fie spitalizați și recluși ca nebuni ori osândiți la ani grei de temniță și trimiși după gratii pentru false delicte ”de drept comun”.

Trecutul din prezent care ne compromite viitorul

Zilele trecute, TVR a pus capăt difuzării serialului-detergent de poliție politică comunistă, care, nu doar în opinia mea, albea ceea ce în memoria colectivă a românilor nu întâmplător e de culoare neagră. Reacția de furie violentă a lui Hodor, răzbătând din postarea lui pe Facebook, e greu de descris.

Prin mașina de spălat a presei nu se dă însă doar trecutul. Ci mai ales prezentul. Potentații nici usturoi n-ar fi mâncat, nici gura nu le-ar mirosi, pretinde, indirect, un important influencer care se dă de dreapta. Comentând documentarul Recorder, el trimite instantaneu la nefăcutele (ce-i drept reale și strigătoare la cer) ale presei apusene de extremă stânga, ca și cum ea ar fi, aici, în discuție.

La acest whataboutism/dadarism, menit eventual să distragă atenția de la catastrofa internă, românească, influencerul adaugă, ca și cum ar fi fost nu o opinie, ci un fapt dovedit și consensual, că am înțelege ”toți” că ”TOT” ce s-a primit ca informație, în presă, și în est și în vest în ultimii trei ani ar fi fost ”fals”. Oricui gândește îi va rămâne complet neclar cum oare a măsurat influencerul ”tot” și a devenit brusc el, un simplu ins, ”toți”?

Alte manevre generatoare de pasivitate și fatalism

Frecvent sunt călcați în picioare românii care au dubii că lucrurile stau bine în țară. Îi supără drafturile spionilor? Sau albirea securității? Sau putinismul multora? Sunt ”conspiraționiști”. Nu, ”nu nuanțează suficient”. Sau ”nu contextualizează”. Îi enervează că demnitarii plagiază? ”Exagerează”. Îi irită pe jurnaliști că, altfel decât Polonia sau Cehia, oficialii români țin secret ce dau și mai ales nu dau Ucrainei? Sunt jurnaliști ”de doi lei”. Ori ”sunt cretini și dezinformează”. Iar cei ce-i ascultă ”n-au habar”, sunt ”proști” și ”dezinformați”. Doar ei, anesteziștii românilor din mass-media și rețele de socializare, sunt ”deștepți, informați și nu, nu fac propagandă”.

Ce fac românii în reacție? Nu toți se calmează. Unii emigrează. Căci am auzit toți, pe săturate, aceeași melodie. Că în România totul ar fi ”rămas la fel”. Că nu s-ar întâmpla ”nimic”. Că ”tot degeaba, totul”. Că orice ai face ”te izbești de ziduri inutil”. Că ”nu se schimbă niciodată nimic”. Că totul e o ”abureală, ipocrizie și impostură”. Că ”numai proștii se ajung, parvin și escaladează ierarhiile, că meritele nu mai contează iar copiii noștri să facă bine să emigreze cât mai rapid”.

Muncind de câteva zeci de ani pe ogorul jurnalismului și publicisticii nu mi-a convenit niciodată să aud acest falsificator laitmotiv fatalist, potrivit căruia oamenii ar fi prea fraieri ca să poată fi informați, lămuriți, deșteptați, orientați și determinați să-și ia viața în mâini și s-o schimbe în bine.

Da, e greu să se mute căruța din loc, să urce pieptiș dealul abrupt al modernizării, trasă cum e de boii mici ai postcomunismului securist. Dar un documentar ca al ”Recorder” relevă că se poate. Doar să nu capoteze oamenii care i-ar putea ghida și ajuta pe boi. Și mai ales să nu adoarmă, sedați.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

România: riscurile de azi și ce se întâmplă (până) în 2035

Poate România ține pasul cu schimbările rapide care au loc în marile economii europene? Și ce-ar trebui să facă pentru a nu fi lăsată în urmă? O analiză de Sabina Fati. Un Raport al...

Ce șanse are Edi Iordănescu să rămână selecționerul României: ”Eu am discuții în fiecare zi”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sentimentul pe care îl împărtăşeşte cu selecţionerul Edward Iordănescu...