22 decembrie 1989: Ultima zi a Revoluției autentice, prima zi a „emanaților PCR” - Ion Iliescu și oamenii lui

Miercuri, 22 Decembrie 2021, ora 03:05
7590 citiri
22 decembrie 1989: Ultima zi a Revoluției autentice, prima zi a „emanaților PCR” - Ion Iliescu și oamenii lui
Pe 22 decembrie 1989 a fost ultima zi a Revoluției autentice. Apoi a apărut în scenă Ion Iliescu. FOTO: Facebook / 1989 - Revoluția în imagini

Ziua de 22 decembrie 1989 a însemnat sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România, însă acesta nu avea de gând să renunțe așa ușor la putere. Deși fugise cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central, dictatorul și Securitatea aveau un „Plan B” de a recăpăta puterea. Între timp au intrat în scenă Ion Iliescu și „emanații FSN”, despre care nu se știe nici acum dacă erau implicați direct în acest Plan B, ori abia așteptau să îi ia locul lui Nicolae Ceaușescu.

Cert este că 22 decembrie 1989 a fost ultima zi de revoluție autentică în România, iar ceea ce a urmat după aceea nu i-a mai privit pe revoluționari, ci pe aceia din „eșalonul 2” al PCR care au văzut Revoluția ca pe o oportunitate.

Andrei Ursu ne-a relatat că imediat după data de 21 decembrie 1989 – care s-a lăsat cu zeci de oameni împușcați pe străzile din București de către securiști deghizați în civili ori în soldați și cu sute de arestați duși în pușcării pentru a fi torturați – conducerea Securității îi căuta pe „capii Revoluției”.

„Toate aceste atrocități care s-au întâmplat în spațiile de detenție ale Capitalei. Securitatea a primit ordin să aresteze potențialii capi ai Revoluției. Încă o dată: Revoluția asta a fost spontană. Nu a fost nimic pregătit decât ce v-am spus, timișorenii care au venit la București cu intenția de a face ceva, de a transmite flacăra revoluționară. E posibil ca și bucureștenii să se fi ridicat oricum, dar au venit timișorenii care au ajutat. Nu a existat o pregătire, nici vorbă de lovitură de stat. Astea-s niște enormități propagate în toți anii ăștia tot de Securitate, atenție, pentru a justifica acțiunile lor. Ei se dezvinovățesc în felul ăsta. Că dacă ei nu au atacat o populație inocentă, ci au reacționat împotriva unei lovituri de stat condusă din afară condusă de ruși, atunci înseamnă că ei au fost patrioți”, a explicat directorul științific al IRR.

80.000 de manifestanți au înconjurat clădirea CC

Andrei Ursu a spus că baricada de la Inter a fost spartă la miezul nopții dintre 21 și 22 decembrie 1989, iar ultimii revoluționari care se aflau acolo au fost fugăriți, bătuți, arestați sau împușcați pe la spate, în timp ce încercau să intre în gurile de metrou și să scape.

„În restul nopții represaliile au avut loc în sediile de Miliție. Pe stradă, au început să spele piața. Pe la 03.00-04.00 dimineața o spălau, să nu mai existe o urmă de sânge. Ce s-a întâmplat: dintre cei care au scăpat cu viața pe parcursul serii de 21 decembrie au plecat către periferie, către zonele industriale ale Bucureștiului. Ei au luat contact cu muncitorii care lucrau în schimbul de noapte, apoi cu cei care intrau spre dimineață în schimbul de la 05.00-06.00. Muncitorii din București au aflat în acest fel, de dimineață, ce s-a întâmplat în centrul orașului. Acesta a fost un lucru foarte important, deoarece asta a creat o furie în rândurile muncitorilor, când au aflat că au fost uciși oameni de către forțele de ordine ale lui Ceaușescu. Tot de la ei muncitorii au aflat cât de mulți oameni au manifestat cu o zi înainte. Mulți manifestanți fuseseră văzuți de lume, atunci când ei s-au deplasat pe bulevardele Bucureștiului, pe Mihai Bravu, lumea îi văzuse de la balcoane. În acest fel le-a venit mai ușor a doua zi (n.r. – pe 22 decembrie 1989) să își înfrângă frica de Securitate, de repercusiuni și au ieșit circa 80.000 de oameni. Curgeau valuri, râuri de oameni pe arterele principale ale Capitalei, către centrul orașului”, a relatat Andrei Ursu.

Toți acești oameni – printre care și muncitorii despre care Andrei Ursu povestește că abia aflaseră în dimineața zilei de 22 decembrie 1989 – s-au strâns din nou în fața Comitetului Central (actualul sediu al MAI), unde, cu o zi înainte, Ceaușescu „livrase” ultimul său discurs în fața poporului. Numai că, de data asta, românii îl văzuseră pe Ceaușescu vulnerabil, precipitat, un dictator căruia nu îi venea să creadă că pierde puterea.

Soldații nu s-au alăturat revoluționarilor, dar nici nu i-au oprit

Pe data de 22 decembrie, Nicolae Ceaușescu o va pierde definitiv, în clipa în care se va urca în elicopter și va fugi de pe terasa CC-ului, așa cum relatează Andrei Ursu:

„Orașul era împânzit de dispozitive miliare, de asta le era securiștilor frică, de numărul mare de manifestanți. De asta și încercau să scoată Armata în față, că nu puteau 4000 de securiști să stea în fața a 80.000 de oameni, oricât de înarmați sau de antrenați erau ei. Și nici nu făcea parte din scenariul lui Ceaușescu: nu Securitatea trebuia să facă o baie de sânge și să îl readucă pe „cel mai iubit fiu al poporului” înapoi la putere. Armata trebuia să facă asta, conform acestui scenariu. Ori, Armata, în clipa aia – știm foarte bine din filmări și din mărturii – nu a tras niciun foc. Pe 22 decembrie 1989 erau zeci de tancuri în zonele critice, păzeau, erau baricade, cordoane, filtre. Dar lumea trecea pe lângă ele. La un moment dat, mulți comandanți militari locali au luat decizia să își retragă tancurile de pe arterele principale și le-au dat ordin soldaților pur și simplu să păzească echipamentul. A fost, așa, o semi-înfrățire a Armatei cu revoluționarii. Nu au pornit soldații la drum cu manifestanții, dar i-au lăsat să treacă. Și, bineînțeles, au fost episoade în care manifestanții se mai urcau pe câte un tanc, pe câte un TAB (n.r. – transportor amfibiu blindat)”, a spus Andrei Ursu.

„Demistificarea” generalului sinucigaș Vasile Milea

Generalul Vasile Milea s-a sinucis, dar avem și cu privire la acest aspect de cercetat niște dosare. Trebuie să verificăm, exact, cum s-a petrecut acea crimă. Chiar dacă s-a sinucis, până la urmă tot o crimă a fost, că Ceaușescu l-a acuzat pe Milea că n-a tras Armata. Până atunci, Milea tot spunea: am dat ordin să se tragă, am dat ordin să se tragă. Deci Milea nu a fost chiar așa… nu poate fi considerat un erou. El a dat ordin Armatei să tragă la Timișoara. Dar Armata n-a tras atât cât și-ar fi dorit Nicolae Ceaușescu și Iulian Vlad, după cum v-am povestit. La București a fost cam la fel. Se pare că Milea la un moment dat a spus: stați că vă arată tata Milea ce e ăla un tanc – și a mai folosit astfel de expresii beligerante, criminale. E o mare rușine (n.r. – la intervența reporterului că un mare bulevard din Capitală poartă numele gen.Vasile Milea). Chiar dacă omul a dat înapoi până la urmă și și-a dat seama că e într-o situație imposibilă, că va fi linșat de populație pentru ce a făcut. Oricum, degeaba mai dădea ordin (n.r. – ca Armata să tragă), deoarece în clipa aia până și Ilie Ceaușescu (pe la 10.30) și Victor Atanasie Stănculescu (imediat după sinuciderea lui Milea) au dat ordin să NU tragă Armata. În sfârșit au dat ordinul ăsta, dar din cauza evidenței: că Armata nu trăgea. Aici e cheia. În clipa aia erau într-o stare atât de periculoasă încât efectiv din spirit de autoconservare au dat ordinul ca Armata să se replieze”, spune directorul științific al IRR.

Fuga cu elicopterul: Ceaușescu și oamenii lui se retrag la Snagov, dar n-au de gând să capituleze

Andrei Ursu spune că în dimineața zilei de 22 decembrie 1989 dictatorul Nicolae Ceaușescu se afla în sediul Comitetului Central, alături de generalii lui, iar în fața clădirii se aflau 80.000 de oameni care îl huiduiau.

„Pe la 10.30 a încercat Ceaușescu să iasă la balcon și să le zică ceva, dar a fost întâmpinat cu scurtături de lemn, unii au aruncat cu cizme sau bocanci după el. A fost băgat repede în CC. Pe la ora 12.00 a fost luat repede cu liftul, a fost dus pe terasa CC-ului. Neagoe, șeful Direcției a V-a Gardă (a Securității – n.r.), a rămas cu el. Stănculescu, care fusese învestit ministru al Apărării după sinuciderea lui Milea, a chemat un elicopter. Nu era elicopterul lui Stănculescu, ci al lui Ceaușescu, al Gărzii lui personale, adică Direcția a V-a. La plecare s-au cam înghesuit, că nu prea era loc: au stat unul în brațele altuia, cu Bobu și Mănescu, Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu, cei doi aghiotanți ai lor, maiorii Raț și Rusu. La 12.08 elicopterul a decolat, iar revoluționarii aproape că i-au prins. Aproape că ieșiseră prin chepengurile din acoperiș. Au fost împiedicați să se apropie de cei doi de către ofițerii Direcției a V-a, care erau cu armele acolo. Lucrurile s-au succedat rapid, au plecat către Snagov. În clipa aia nici vorbă ca Securitatea să îl trădeze pe Ceaușescu. Nu l-au trădat nici la 12.08 când au fugit de pe terasă, nu l-au trădat nici ulterior. Cum știm lucrul ăsta? Păi, erau cu ei”, spune Andrei Ursu.

Numai că personajele care au rămas cu manifestanții în clădirea Comitetului Central își frecau mâinile și se pregăteau să capitalizeze de pe urma victoriei revoluționarilor. Pe unii dintre ei, revoluționarii nici nu-i cunoșteau, astfel încât nici nu știau cu cine aveau de-a face.

„În contextul în care de acum Revoluția era victorioasă, se forma noul guvern: cu Ilie Verdeț, cu Iulian Vlad ministru de Interne (n.r. – până atunci fusese șef al Securității). Revoluționarii tot arestau: ba pe Postelnicu, ba pe Iulian Vlad (pe care l-au lăsat liber până la urmă că n-au știut ce hram poartă). Armata în clipa aia și-a declarat complet susținerea Revoluției. S-au băgat pe fir „emanații”. Iliescu a apărut și el, curând: întâi la Televiziune, apoi la CC. Au început să formeze și ei guverne (n.r. – „emanații”, oamenii lui Ion Iliescu) și, până la urmă, s-a format FSN-ul. Stănculescu a declarat că Armata e de partea poporului și a dat ordin ca Ceaușescu să fie arestat. Dar ce se întâmpla cu Ceaușescu în timpul ăsta? El a ajuns bine-mersi la Snagov, cu securiștii care-l păzeau, și s-a apucat să dea telefoane în multe capitale de județ. El avea mai multe căi de evacuare, căuta pe unde să fugă. Deși el nu era hotărât încă să fugă la acel moment. Vă spuneam de acel Plan B – Ceaușescu nu se gândea cu adevărat că va pirede puterea. El spera și avea încredere în acea luptă de rezistență (n.r. – a Securității), după scenariul pregătit, care urma să se amorseze. Și s-a amorsat: când el era la Snagov pe la 12.30, începuse să se tragă la Sibiu. De ce tocmai la Sibiu? Fiindcă acolo era „odorul” Nicu Ceaușescu, văzut în famila Ceaușescu drept următorul „cel mai iubit fiu al poporului” și „comandant suprem”. Tocmai de asta (securiștii – n.r.) au pornit lupta de rezistență la Sibiu. E vorba de cei din Rețeaua S de care v-am spus, care au început să tragă din case conspirative, de pe acoperișuri, din podurile caselor”, a declarat Andrei Ursu.

Cine ar putea fi „teroriștii” atât de prezenți în discursurile lui Iliescu

L-am întrebat pe Andrei Ursu dacă nu cumva Ion Iliescu știa despre Rețeaua S (planul Securității care presupunea lupta de gherilă urbană în caz de răzvrătire a populației împotriva regimului, un scenariu pe care securiștii îl luaseră în calcul și pentru care erau pregătiți). De asemenea, l-am întrebat pe directorul științific al IRR dacă nu cumva „teroriștii” cu care Ion Iliescu speria populația în discursurile lui, ulterior fugii dictatorului, erau chiar ofițerii de Securitate care puneau în aplicare Planul B.

„Da, exact, păi chiar așa este! („Teroriștii” – n.r.) Erau oamenii Securității. Ion Iliescu probabil că știa ceva. În orice caz, știau unii din cei pe care i-a adunat în jurul lui. Să nu uităm: inițial, Vlad și cu Gușă au rămas la CC să conducă lupta contra teroriștilor”, spune Andrei Ursu.

Iulian Vlad dădea ordine „pe tabela de semnale”. Cine a tras în noi după 22

L-am întrebat pe Andrei Ursu dacă nu cumva aceasta era o diversiune, în care fostul șef al Securității Iulian Vlad ajunsese să conducă „lupta contra teroriștilor”, adică o așa-zisă luptă contra securiștilor din Rețeaua S, oameni pe care tot el îi antrenase pentru situația în care dictatorul ajungea într-o situație în care trebuie să înfrunte furia poporului.

„Avem indicații foarte clare că Vlad dădea ordine cifrate. Exista o modalitate de a comunica (n.r. – în situații de criză): se numea „pe tabela de semnale”. Tabelul de semnale era un tip de comunicare cifrată, conspirată, astfel încât într-o situație în care erau nevoit să vorbești, să dai declarații la radio, la televiziune, ori la telefon să pară că ceea ce comunici are sens, dar să însemne cu totul altceva pentru oamenii tăi din lupta de rezistență. De exemplu: când Vlad le spunea „sunteți acum cu poporul, nu?”, ei înțelegeau „cu poporul din jurul lui Ceaușescu”, adică cu oamenii dictatorului. Ei știau de dinainte ce înseamnă acest cod. Șarada asta cu Vlad și Gușă a continuat în noaptea aia. (…) Nu avem date că Iliescu controla lupta de rezistență (n.r. – a Securității), că n-avea cum. Dar este posibil ca el să fi fost privit favorabil de către luptători (n.r. – aici cu sensul de luptători securiști, angajați în lupta de rezistență a regimului)”.

Planul B al lui Ceaușescu: sejur în Libia, la prietenul Ghaddafi

Andrei Ursu spune că în tot acest timp Ceaușescu avea pregătit un culoar de evacuare în Iugoslavia și o rută spre Orientul Mijlociu.

„El avea relații bune cu câțiva dictatori din lumea arabă, era prieten cu Muammar Ghaddafi, cu Saddam Hussein, cu Hafez Al-Assad. Se pare că în lupta asta de rezistență (n.r. – a Rețelei S) au existat și arabi. Arătau ca niște arabi, dar vorbeau românește, ei trăiau de mult timp în România, erau antrenați de Securitate și făceau parte din lupta de rezistență pregătită de Securitate de câțiva ani”.

Ciucă, la 20 de ani de la intrarea României în NATO: ”Aceste două decenii au fost cea mai bună perioadă din istoria noastră”
Ciucă, la 20 de ani de la intrarea României în NATO: ”Aceste două decenii au fost cea mai bună perioadă din istoria noastră”
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă vineri, la 20 de ani de la admiterea României în NATO, că aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe...
Ciolacu: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv FOTO/VIDEO
Ciolacu: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv FOTO/VIDEO
Marcel Ciolacu, premierul României afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la Organizația Nord Atlantică reprezintă o garanţie de securitate pentru...
#Revolutia Romana 1989, #22 decembrie ziua libertatii, #FSN Ion Iliescu, #Ceausescu Revolutie , #Revolutie