21 decembrie 1989: Ziua când românii au aflat cât de vulnerabil e Nicolae Ceaușescu. Momentul în care a început să curgă sânge în București

Marti, 21 Decembrie 2021, ora 03:05 5445 citiri
O imagine surprinsă de fotograful Laurențiu Gălmeanu, la Universitate, când TAB-uri și camioane ale Armatei au intrat în manifestanți.

Ziua de 21 decembrie 1989 a fost momentul în care „scânteia” Revoluției de la Timișoara a ajuns în București, a fost ziua în care românii au văzut în direct, la televizor, că „dictatorul de gol”, dar și momentul în care a început să curgă sânge în Capitală.

Andrei Ursu, directorul științific al Institutului Revoluției Române și fiu al disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, a relatat pentru Ziare.com momentele-cheie ale zilei de 21 decembrie 1989, așa cum cercetătorii IRR le-au descoperit din mărturiile celor care au supraviețuit represiunii.

„La București, securiștii erau efectiv în stare de alertă, pentru că între timp au fost date ordine pentru pregătirea luptei de rezistență, care presupunea o luptă de gherilă urbană, conspirată, în care luptătorii trebuiau în primul rând să nu fie reperați, dar să creeze panică, dezordine. Ei (securiștii – n.r.) mizau pe ascendentul terorii. În Armată, CI-știi (ofițerii de contrainformații de la Securitate n.r.) erau chiar mai puternici decât unii comandanți ai unor unități militare din teritoriu. Ofițerilor de carieră din Armată le era frică de ofițerii de Securitate, așa cum întreaga populație era terorizată de Securitate. Pe asta mizau că urma să se întâmple dacă porneau o astfel de luptă de gherilă: Armata, trupele, să se retragă în cazărmi, populația să părăsească strada și să se să se întoarcă în case, iar Securitatea să aibă aibă spațiu de acțiune în special în zonele obiectivelor strategice, așa cum le numeau ei: adică CC-ul (Comitetul Central, actualul sediu MAI – n.r.), televiziunea, radioul, aeroporturile, zonele din jurul unităților militare. Toate aceste obiective urmau să fie controlate de Securitate, să rămână ei la butoane, Ceaușescu să fie adus înapoi și să continue narațiunea lui paranoică că, de fapt, toată Revoluția ar fi fost opera rușilor sau a altor forte nebuloase din Occident. Calculul a fost, evident, greșit”, relatează Andrei Ursu.

Ziua în care românii au văzut în direct cât de vulnerabil e dictatorul Ceaușescu

Directorul științific al IRR dă detalii culese din mărturiile celor are au participat direct la evenimentele din fața Comitetului Central, acolo unde Ceaușescu rostea un discurs ca urmare a evenimentelor petrecute în zilele precedente la Timișoara.

„Pe 21 decembrie 1989, când Ceaușescu începuse discursul la ora 11.30, el s-a apucat să abereze despre cum forțele din Est și din Vest încearcă să distrugă cuceririle poporului român. Grupurile de revoluționari – printre care și timișoreni, dar în acel moment și mulți bucureșteni – erau poziționați în acea zonă din dreapta balconului CC (n.r. – de la care vorbea Ceaușescu). Dar Ceaușescu nu îi vedea, pentru că ei au venit pe străzi lăturalnice și erau în spatele Bibliotecii Central Universitare. USLA-șii care păzeau dispozitivele (n.r. – de la USLA – Unitatea Specială de Luptă Antitero) și care erau masiv dispuși în zona aceea aveau ordin să respingă orice încercare – să spunem atac frontal – asupra CC-ului.

La asta se așteptau, tocmai pentru că știau ce se întâmplase la Timișoara. Ceaușescu nu „percutase” ce se întâmplase la Timișoara, pentru că nu putea să înțeleagă că întregul oraș era liber. Când (revoluționarii veniți de la Timișoara uniți cu cei din București) au început să scandeze „Jos Ceaușescu!”, în balconul CC nu se auzea decât așa, o rumoare. În momentul ăsta – așa rezultă din mărturii – col. Ardelean a intrat în panică. Era cel mai mare pericol pentru securiști să piardă controlul străzii așa cum spunea Vlad (n.r.- Iulian Vlad, șeful Securității) și să-I lase să intre în zona în care devenea periculos pentru Ceaușescu”, povestește directorul IRR.

Andrei Ursu face precizarea că, la acel moment, în zona din fața Comitetului central erau două grupuri de manifestanți: unii erau revoluționarii de la Timișoara și de la București, iar alții erau aduși de Partid pentru a asculta discursul lui Ceaușescu.

„În clipa în care revoluționarii au încercat să treacă de uslași și au încercat să facă o breșă, colonelul Ardelean a strigat: dați-mi GELA, dați-mi GELA (n.r. – grenadă tip flash-bang, care produce zgomot și lumină orbitoare. Acronim de la grenadă cu efect luminous și acustic). Ei bine, acel zgomot a creat panică atât în rândul manifestanților care erau în fața lui Ceaușescu, cât și în rândul celor care erau într-un alt dispozitiv de apărare – similar cu USLA, dar care era în mijlocul manifestanților. Era vorba de o mașină specială a Consiliului Politic Suprerior al Armatei, condus de Ilie Ceaușescu. Era un fel de Securitate a Armatei, o structură de război psihologic și dezinformare. Ei bine, când cei din acea mașină au auzit acea grenadă a uslașilor (de care nu știau că aceștia au folosit-o), coroborat cu rumoarea creată, au crezut că populația e gata să se năpustească către CC.

Și atunci a intrat planul doi în acțiune, anume au dat drumul la un zgomot diferit, nu atât de violent, dar extrem de puternic și straniu – s-a auzit pe toate înregistrările – ca un huruit de șenile și de avioane, zgomot care a creat o panică încă și mai mare. (…) atunci au început să fugă mulți din piață. Ceaușescu – interesant, că se vede pe înregistrare – a fost aproape singurul care și-a dat seama că la acel moment populația nu era gata să sară pe el. Securitatea s-a panicat, Neagoe se vede cum apare în spatele lui Ceaușescu și îi spune să intre. Dar Ceaușescu vedea ce se întâmplă în fața balconului și atunci s-a apucat să strige: ho, băi, ho, stați pe loc”, spune directorul științific al IRR.

Cum s-ar putea explica reacția lui Nicolae Ceaușescu de la balconul CC-ului

Andrei Ursu avansează ipoteza interesantă, despre care spune că IRR o va aprofunda, potrivit căreia cuvintele folosite de Ceaușescu („ho, băi, ho, stați liniștiți”) erau atât pentru manifestanții aduși cu forța de Partid pentru a flutura pancarte, cât și pentru „oamenii lui” din forțele de ordine, cărora le-ar fi putut transmite că nu e cazul să evacueze piața. Această idee este avansată de Andrei Ursu cu titlul de ipoteză de lucru, nu adevăr istoric, însă fără doar și poate ea merită investigată.

„Aici, însă, un rol a jucat și televiziunea. Adică, dacă n-ar fi fost, era mai greu de a se disemina acest episod în care s-a văzut că dictatorul – care până atunci ținea totul în frâu – era în fața unui dezastru. Cum se spune, românii au văzut că „împăratul e gol”. Cum totul era transmis în direct, a văzut toată țara. Carele de reportaj nu se așteptau la asta. Pe de o parte, le era groază să taie imaginea cu Ceaușescu, că dacă o tăiau și el continua își piereau slujbele sau ajungeau la pușcărie. Pe de altă parte, se gândeau că dacă nu o taie și se aud huiduieli nici asta nu era bine. Până la urmă au tăiat-o, însă cam târzior. Și așa a văzut toată țara că „regale” e gol. Că omul e vulnerabil și că lumea a strigat clar, l-au huiduit clar și că ceva se întâmpla.

Nimic din ce v-am povestit nu s-a înțeles pe moment, de la televizor, dar s-a înțeles că ceva grav s-a întâmplat”, relatează Andrei Ursu.

Întrebat dacă acesta este momentul-cheie al zilei de 21 decembrie 1989, adică atunci când românii au realizat că „dictatorul e gol”, Andrei Ursu a răspuns în aceeași notă:

„Trebuie să îi dăm Cezarului ce e al Cezarului: a urmat o după-amiază și o seară de luptă eroică a populației: baricada ridicată în noaptea de 21 spre 22 la Intercontinental, apoi a doua zi dimineață, când s-au ridicat muncitorii care lucrau în schimbul de noapte în întreprinderi. Și ele sunt momente importante fără de care, poate, ce s-a întâmplat la ora 12.00 pe 21 decembrie n-ar fi avut urmările pe care le știm.

Imediat după spargerea mitingului (din fața CC – n.r) un grup de manifestanți au strâns rândurile și s-au coagulat la Romană, prima baricadă din șirul evenimentelor. Acolo s-au adunat foarte mulți, au fost respinși (n.r. – de forțele de ordine), au fost chiar primele focuri de armă. De acolo manifestanții au fost siliți să plece, dar au pornit pe străzi (pe Dorobanți, pe la Ștefan cel Mare, pe la Obor). Pe drum s-au adunat din ce în ce mai mulți, care s-au întors pe la Piața Rosetti, către Universitate”, povestește Andrei Ursu.

Cum s-a desfășurat „baia de sânge” de la Intercontinental

Iată ce spune directorul IRR că se întâmpla în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989:

„Alte grupuri erau pe bulevardul Magheru, în zona Sălii Dalles. Acolo iarăși au fost scandări, erau acolo timișorenii care strigau: ieri în Timișoara, azi în toată țara! Spre seară au fost primele victime. În jurul orei 17.30 niste camioane militare au intrat în manifestanții de la Sala Dalles. Primii noștri eroi din București acolo și-au pierdut viața. Nu a fost doar incidentul cu camionul militar. După ce au fost răniți au fost și împușcați. A rămas ideea că Armata ar fi tras la greu în zona Intre, la baricadă. Cu siguranță Armata a avut un rol acolo, că erau TAB-uri (n.r. – transportor amfibiu blindat) și erau și militari din MApN. Dar erau și foarte mulți securiști fie în civil (ca la Timișoara, cu arme ascunse sub mantale). Unii securiști erau chiar printre manifestanți.

Mulți manifestanți au fost împușcați close-range cum se spune, de aproape, din spate, cee ace arată că nu s-a tras din dispozitivul militar. Alți (n.r. – securiști) trăgeau din Intercontinental. Există multe mărturii, inclusiv ale unor diplomați și ale unor ziariști britanici, care au observat că se trage din Inter. Măcelul a început seara, deoarece a fost urmat tipicul următor: securiștii nu trebuiau să fie văzuți pentru a putea externaliza vinovăția. Trebuia să pară că sunt alte forte: fie externe – ruși, fie interne – Armata Română. Chiar în acel camion care a intrat în plin în populație, există mulți martori care spun că erau soldați care arătau de 30-35 de ani, cu mustață. Or, în Armată, atunci, nu era acceptată mustața. Deci, există indică care arată că și în acele dispozitive erau securiști deghizați în soldați”, a declarat Andrei Ursu.

La fel ca la Timișoara cu câteva zile înainte, revoluționarii ai rămas pe poziții, au ridicat baricada, au continuat să scandeze față în față cu uslașii, cordoanele de scutieri, cei din Armată.

„Au fost 13 victime la Sala Dalles, urmate de mult mai multe spre miezul nopții, când Ceaușescu a dat ordine, isterizat, să fie măcelăriți cei rămași. Ei bine, baricada a fost spartă cu ajutorul unui tanc, 50 de oameni au fost împușcați – nu numai la baricadă, ci și în timp ce fugeau către gurile de metrou. În acea seară, spre 800 de revoluționari au fost arestați, duși la secțiile de Miliție și bătuți sălbatic. Apoi au fost duși la Jilava, la Fortul 13, unde anchetele au fost continuate de Securitate.

Acolo, martorii povestesc despre bătăi și torturi ca în anii `50, caracteristice regimului comunist: bătăi sistematice, la tălpi, pe picioare, apoi puși pe jos și bătuți pe spinare, călcați în picioare, bătuți la testicule. Lucruri îngrozitoare. Printre ei erau și femei, copii – accentuez – a fost o Revoluție a tinerilor. Au participat și copii de 12 ani”, a mai spus Andrei Ursu.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News