De ce nu știm să ne apreciem eroii. ”La americani nu vine nimeni să spună că soldatul căzut în Afganistan poate s-a împiedicat de o piatră și și-a spart capul”

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 1.166 de persoane, potrivit rapoartelor Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD). După 33 de ani, cu greu ne mai aducem aminte de cei care ne-au eliberat de comunism.

Oficialii vin, depun coroane de flori la monumentele celor căzuți la Revoluție, spun câteva cuvinte, postează câteva poze pe rețelele de socializare, iar după ce au bifat și această activitate se întorc la activitățile lor. În urmă rămân familiile care țin doliu din ziua în care cei mai dragi lor au murit pentru libertate.

Sunt și asociații de revoluționari care ar putea să organizeze astfel de evenimente de cinstire a eroilor, la fel cum am văzut mulți în filmele americane, însă nici acestea nu reușesc să facă mai mult decât fac în prezent.

Se pare că noi, ca, nație nu simțim nevoia să fim recunoscători în general pentru cei care ne-au scris istoria, iar teoriile conspirației au un rol important în atitudinea noastră.

De ce ne uităm eroii Revoluției din 1989

Istoricul Mădălin Hodor a explicat într-un interviu pentru Ziare.com ce ne oprește să ne amintim de cei pe care i-am pierdut la Revoluție.

"Sunt mai multe răspunsuri la această întrebare", a spus cercetătorul de la CNSAS.

”În primul rând ține de toate teoriile acestea ale conspirației. Cumva, timp de peste 30 de ani, în media, în cercurile de influență, s-au promovat aceste idei că Revoluția din 1989 a fost de fapt o lovitură de stat și unii au fost păcăliți să iasă în stradă ca să fie împușcați.

Evenimentele acelea, cel puțin până la 22 decembrie au fost supuse unui tir constant de denaturări, de a fi bagatelizate. Au fost trimise într-o zonă obscură în care mulți nu cred că, de fapt, românii s-au revoltat, ci au venit sovieticii, au venit ungurii, că alții au făcut de fapt revoluția iar noi am fost doar așa de fațadă.

Altfel, tot eroismul celor căzuți atunci a fost discreditat în mod constant și abuziv. Iar acest lucru are un efect asupra percepției publice despre Revoluție”, a spus Mădălin Hodor.

Însă, nu numai teoriile conspirațiilor au dus la ceața de pe amintirile despre eroii noștri.

”Pe de altă parte, exista un cult al eroilor care este unul oficial. În fiecare an avem depuneri de coroane, fiecare actor politic vorbește despre libertate. Însă, toate aceste acțiuni nu mai au credibilitate. În general, în România, încrederea în clasa politică este sub zero, e minus o mie (-1000). Atunci mesajele acestea nu mai ajung nicăieri pentru că oamenii nu le mai ascultă.

Practic nu există în zona aceasta un efort consolidat de a crea această memorie.

Sarcina a căzut cumva pe umerii asociațiilor de revoluționari. Și sunt câteva astfel de asociații, iar aceasta este din nou o discuție pentru că membrii acestor organizații nu s-au înțeles între ei și au început să se împartă în zeci de alte asociații, fiecare încercând să-și adjudece cumva memoria eroilor și fiecare organizând în mod separat comemorări.

Nu putem avea un cult al eroilor din moment ce nu există nicio preocupare să faci acest lucru.

Atunci fiecare rămânem cu o imagine ciobită, parțială, e ca o oglindă spartă în mai multe cioburi pe care fiecare încearcă să o reconstituie pentru el sau pentru cei din jurul lui, cum poate și cum crede el de cuviință”, a mai explicat istoricul.

De ce americanii pot, iar noi nu

”Pe de altă parte, nici noi, ca societate, nu avem stilul acesta de recunoștință”, a mai punctat Mădălin Hodor. ”Nu prea ne place să ne aducem aminte că avem o datorie față de niște oameni și cumva nici nu ne mai interesează.

Declarațiile nu țin loc de o politică a memoriei.

Sigur că atunci când americanii elogiază un soldat căzut în Afganistan, de exemplu, nu vine nimeni care să spună ”ce căutam noi în Afganistan”, ”dar poate el nu a fost ucis de talibani, ci s-a împiedicat de o piatră, a căzut și a murit singur”, etc.

Acolo, când se vorbește de memoria unor eroi, este o zonă intangibilă. Nu poate nimeni să vină să spună că poate persoana respectivă ”nu a murit cum trebuie și poate nu e un erou””, a mai spus istoricul.

Martirii Revoluției din 1989

Potrivit statisticilor Institutului Revoluţiei Române,

• în intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de martiri

• 22-25 decembrie - 715

• după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime

iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67.

Astfel, în total, Revoluţia din 1989 a avut 1.166 de victime în oraşele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara, conform Agerpres.

În prezent, în plin capitalism, mulți încă încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat în urmă cu 33 de ani, Cine a ucis, de fapt, la comanda cui, cine i-a ajutat pe români să scape de dictatori.

40 de ani de comunism au dispărut dintr-o dată pentru că tinerii României de atunci au vrut să fie liberi, să aibă lumină, căldură, mâncare, să nu se mai ascundă de Securitate și să nu le fie teamă să nu cumva să spună vreunui necunoscut vreo glumă ce i-ar putea trimite direct la închisoare.

România nu era singura țară care ieșea din comunism în acea perioadă. Căzuse Zidul Berlinului, se terminase Războiul Rece, iar Europa de Est începea să fie liberă și democrată.

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi...

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....