La moartea unui mare rege

Marti, 05 Decembrie 2017, ora 22:31 6257 citiri
Foto: Facebook / Casa Regala (Arhiva)

S-a stins din viata, dupa o lunga suferinta, regele Mihai. Odata cu el intra in eternitate si ultimul lider din vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Romanii au toate motivele sa-si coboare, in berna, drapelul.

La 96 de ani, regele Mihai ar fi avut, gratie bilantului sau extraordinar, toate motivele sa inchida ochii senin. Desi ajuns pe tron cand mai era un copil, doar pentru a fi indepartat si repus in drepturi intr-o faza critica a istoriei Romaniei si Europei, tanarul rege a stiut sa dea ascultare unor sfetnici dintre cei mai intelepti.

Multa cerneala a curs pe tema rolului regelui Mihai, ca "sef de stat" nominal in timpul celui de-al Doilea Razboi. Or, in 1940 regele Carol al II-lea ii atribuise puteri discretionare generalului Ion Antonescu. Mihai nu fusese direct vinovat de atrocitatile comise la ordinul conducatorului statului roman, prieten si aliat loial al liderului nazist, Hitler.

In ciuda lipsei sale de experienta, Mihai a avut totusi satisfactia de a contribui decisiv la intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste. La 23 august 1944 regele s-a achitat cu brio de datoria sa de a incerca sa salveze ce mai era de salvat, intr-o tara precipitata spre dezastru de nefericita ei alianta cu cel de-al Treilea Reich.

Nu doar arestarea lui Ion Antonescu, ci si salvarea anterioara, prin interventia reginei-mama, a unei parti a evreilor romani deportati din Bucovina, Basarabia si parti ale Moldovei, condamnati la exterminare de regimul maresalului, reprezinta un ceas astral al istoriei romanilor.

Nu mai putin memorabila a fost refacerea, fie si doar vremelnica, a democratiei, ce fusese restransa grav inainte de razboi, in reactie la ascensiunea extremismelor, mai intai de guvernul Goga-Cuza si de Carol al II-lea, iar apoi de regimul national-legionar al maresalului.

Tone de cerneala manipulativa au incercat, decenii la rand, sa-l discrediteze pe rege si in legatura cu tragedia comunizarii Romaniei. S-a afirmat, in raspar cu adevarul, ca lovitura de stat de la 23 august ar fi constituit o "tradare" si o "capitulare neconditionata" in fata stalinismului rusesc. Nimic mai putin adevarat.

De tradat, pucistii n-au tradat atunci decat interesele celor mai abominabili criminali de razboi si impotriva umanitatii din istorie, in speta pe ale lui Hitler si ale ciracilor lui. N-au tradat in schimb interesele romanilor. Dimpotriva. I-au conferit tarii o sansa vitala de acces la tabara puterilor democratice occidentale invingatoare si de evitare a destinului unei comunizari fortate.

In plus, regele si oamenii sai i-au redaruit Romaniei, prin curajosul lor act, si nordul Transilvaniei, recuperat de armata romana in 1944, dupa ce fusese anexat anterior de regimul hortist in baza diktatului hitleristo-mussolinian de la Viena. In fine, s-a estimat, realist, ca intoarcerea armelor a scurtat razboiul cu sase luni, salvand sute de mii, daca nu mai multe vieti de romani, europeni, americani.

Sa fi fost oare de vina regele pentru alunecarea tarii sub control stalinist? Sa fim seriosi. La Yalta i s-a pecetluit destinul in pofida vointei regale.

Fortat sa accepte un guvern pro-sovietic, majestatea sa a incercat, semn al curajului si probitatii tanarului suveran, sa tina piept tavalugului tiraniei comuniste, printr-o greva regala. A refuzat sa sanctioneze normele impuse de extrema stanga, dar s-a trezit cu mainile legate de intelegerile ruso-americano-britanice, incheiate in timpul efortului comun in contra beligerantilor nazisti.

Fortat, de buna seama prin santaj, sa abdice, regele n-a manifestat in 1947 vocatia de martir pe care i-au cerut-o, post-factum, criticii sai extremisti. Chestiunea averii scoase atunci din tara, de familia regala, va continua sa fie un subiect controversat. La fel si imprejurarile niciodata pe deplin elucidate ale abdicarii. Indiscutabil e insa rolul benefic pe care, si in exilul sau elvetian, Mihai I l-a jucat, de la un moment dat, pentru romani, vorbindu-le periodic napastuitilor sufocati de cenzura si de teroarea comunista, de la microfonul Europei libere.

Revenit in tara in 1992, regele si-a electrizat poporul, care, considerandu-l un simbol al continuitatii si independentei sale de comunisti, l-a primit cu bratele si inima deschisa. Acest entuziasm fara egal i-a inspaimantat pe postcomunistii lui Ion Iliescu intr-atat, incat i-a determinat sa se umple de ridicol, expulzandu-l dupa varii gesturi si declaratii martiale.

Abia in 1997 regele si-a recapatat cetatenia, fiind apoi intens curtat de potentatii postcomunisti de la Bucuresti, care i-au retrocedat si buna parte din averi.

Din pacate, finalul vietii respectatului ex-suveran s-a vazut umbrit nu doar de o boala incurabila, ci si de grave si nedemne certuri in sanul familiei regale si, mai cu seama, de nedreapta ostracizare a nepotului sau, Nicolae de Romania.

Data fiind dimensiunea iesita din comun a bilantului acestui rege-martor si actor de prim rang in momente cheie ale istoriei, precum si neajunsurile manifeste ale liderilor Romaniei republicane, atat viata si deciziile lui Mihai I cat si oportunitatea revenirii la monarhie, vor continua sa fie subiecte aprig disputate.

Autor: Petre M. Iancu

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News