Cazul Augustin Lazar: Cum a reusit PSD-ul lui Dragnea sa duca la indeplinire planul lui Ion Iliescu

Joi, 18 Aprilie 2019, ora 09:16 19244 citiri
Foto: Arhiva Hepta.ro

Una dintre primele victime ale comunistilor, atunci cand au pus mana pe tara, a fost social-democratia.

Aveau nevoia sa o distruga, sa ii arunce in inchisoare liderii, sa ii tortureze pana la abdicarea de la umanitate adeptii, pentru a-i lua locul si de acolo, din aparenta de legalitate, sa isi duca la indeplinire diabolicul proiect al omului nou.

E ceea ce face astazi PSD din anticomunism: il confisca sau compromite, acolo unde nu se lasa furat.

Cazul Augustin Lazar este cazul-emblema al esecului societatii romanesti de a-si lua in serios trecutul.

Nu e vorba despre un proces colectiv, ci despre disponibilitatea de a intelege raul care s-a petrecut cu noi in dictatura comunista.

Imediat dupa 1990, mostenitorii Partidului si ai Serviciului au pus la cale un intreg scenariu care sa impiedice atat o lustratie riguroasa, cat si luciditatea de a-ti privi propria viata, asa cum a fost ea in comunism.

Pe de o parte, ministrul propus astazi pentru Justitie, Eugen Nicolicea, cerea pedepsirea liderilor Opozitiei, pentru ca sustineau revenirea lui Mihai I in tara. Pe de alta parte, Dan Voiculescu insinua ca toti romanii au fost, intr-o forma sau alta, delatori, colaboratori, lucratori ai dictaturii.

"Am facut aceasta nesabuinta, pentru ca era un lucru absolut periculos, am dus-o pe Marie France Ionesco, care venea des in tara pe vremea aceea, sa vada salonul de agitati, cum se numea, salonul inchis al sectiei de psihiatrie in care lucram si ea a fost impresionata.

Ea, venind din afara, a vazut imediat esentialul. A spus: bine, dar oamenii acestia nu spun decat un singur lucru: "Nu am facut nimic". Am realizat mai bine ceea ce vedeam si auzeam in fiecare zi, prin prisma unui ochi strain, virgin de aceasta trauma zilnica. Am realizat aceasta culpabilitate.

Un regim totalitar nici nu poate exista daca nu conteaza pe culpabilitatea oamenilor. Daca nu ne-am mai simti vinovati, cum am mai suporta?"

Ion Vianu, cel care mi-a povestit acest episod intr-unul dintre interviuri, a fost medic psihiatru in comunism.

Nimeni nu poate fi pedepsit

La fel ca in Rusia sovietica, si regimul opresiv din Romania a folosit internarea in spitalele de psihiatrie ca metoda de reprimare. Ion Vianu a reusit sa isi infranga frica, s-a ridicat in picioare, a reusit sa fuga din tara si, din exil, sa atraga atentia asupra crimelor care se petreceau in Romania, comise de criminali care mizau tocmai pe inocularea sentimentului difuz de vinovatie colectiva.

Tehnica aceasta atat de parsiva de a transforma fricile oamenilor in complicitati si vinovatii a fost una dintre cele folosite de mostenitorii sistemului represiv dupa 1990 si este cea care a impiedicat societatea sa se ia in primire si sa inteleaga raul care i s-a intamplat.

Cum altfel sa suporti, fara sa te simti vinovat? Cum altfel sa accepti ca Ion Iliescu cheama minerii in Bucuresti sa ii bata pe intelectuali? Ca Dan Voiculescu devine senator? Ca Eugen Nicolicea poate fi ministru al Justitiei? Cum altfel sa accepti ca PSD e anticomunist, fara sa te simti partas la mlastinirea generalizata?

Vreme de 30 de ani, memoria sociala a fost compromisa si blocata. Pe de o parte, de vreme ce cu totii am fost vinovati, nimeni nu e mai vinovat decat celalalt, asadar nimeni nu poate fi pedepsit.

Pe de alta parte, daca toti am fost vinovati, nimeni nu e mai bun decat celalalt, suntem fortati sa ierarhizam relele si sa ne acomodam lor.

O strategie castigatoare, care a dus Romania in ziua de azi, cu anticomunismul compromis si ridiculizat pe toate gardurile. Asta a vrut PSD de la bun inceput, i-a iesit trei decenii mai tarziu.

Desi pare simplu, cazul Augustin Lazar este unul complicat, dar nimeni nu e dispus sa isi asume nuantele

Povestea e asta: Augustin Lazar a fost procuror tanar in comunism, a fost trimis la teribilul Aiud, unde a facut parte din comisia care aviza eliberarile conditionate.

Stia ce se intampla la Aiud si, chiar daca Aiudul nu mai insemna reeducarea din anii '50, temnita era politica, iar regimul de dezumanizare care li se aplica detinutilor era un loc comun, asa cum era Gulagul in Rusia sovietica.

A-i pretinde retrospectiv curajul de a se fi opus sistemului da dovada de o mare neintelegere. Andrei Plesu ii spune curaj compensatoriu.

Fac parte din generatia care a fost incrancenat anticomunista, desi a prins doar anii de frageda copilarie in comunism. Intrebarea "eu ce-as fi facut in comunism, as fi fost delator?" este imposibil de pus, fara ca raspunsul sa nu tinda sa compenseze un curaj pe care, de fapt, nimeni nu ti-l cere si care nu va fi niciodata pus la incercare.

In povestile pe care ni le spunem despre noi, vom fi intotdeauna de partea binelui, nu-i asa?

Nu conteaza asadar mecanismul uman care l-a facut pe Augustin Lazar sa aiba rolul lui in sistemul comunist. Conteaza, insa, la fel de mult, doua lucruri:

1. Santajul facut de PSD, care a primit si dat mai departe acest amanunt din biografia lui Augustin Lazar, atat pentru a bloca activitatea procurorului general, cat si pentru a confisca tema anticomunismului, tema mare care a oprit PSD, dupa Iliescu, sa mai acceada la Presedintia Romaniei.

2. Faptul ca Augustin Lazar nu este un procuror din sistem, ci este procurorul general al Romaniei, o functie a carei nevoie de legitimitate si consolidare este fara dubiu, in acest context in care anticoruptia este atacata chiar de institutiile statului, Parlament si Guvern.

Esecul lui Augustin Lazar de a-si fi asumat aceasta parte a biografiei - asa cum Ion Vianu a facut-o exemplar, de pilda, vorbind despre raul pe care psihiatria in comunism l-a girat si facut - a contribuit la spectacolul grotescului de astazi, in care Nicolicea vrea sa ii reprezinte pe detinutii politic, iar Radu Filipescu se rusineaza sa renunte, chiar si in numele unui bine conjunctural, la principiile care in comunism l-ar tinut in inchisoare, iar in postcomunism l-au facut sa se simta usurat, el cu sine insusi.

PSD-ul lui Liviu Dragnea a dus la indeplinire planul lui Ion Iliescu: a uzurpat anticomunismul, asa cum comunistii au facut cu social-democratia, si a fragmentat GDS-ul, institutie esentiala a anilor de tranzitie.

E retragerea lui Augustin Lazar o solutie? Nu e, asa cum iesirea Monei Musca din politica nu a fost un castig pentru acest proces de intelegere si pentru memoria sociala, pentru ca nu a deschis nicio dezbatere si nicio oglinda nu a fost pusa in fata Romaniei.

Un lucru mai trebuie spus: Grupul pentru Dialog Social (GDS), din care fac parte si Magda Carneci, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea si Andrei Oisteanu, printre altii, are toata legitimitatea de a deschide o astfel de dezbatere.

E tarziu, dar nu e ca si cum ne-am putea intoarce in timp, cu privirea de acum, cu care putem distinge ticalosiile puse la cale de urmasii celor doua, Partidul si Securitatea, pentru ca noi sa nu ne putem intelege raul care ni s-a facut sau pe care am fost siliti - de frica, de groaza, de nestiinta, din trufie - sa il facem.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News