O mare provocare: restructurarea programei şcolare şi universitare, primul pas în dezvoltarea intelectuală a noilor generaţii

Am făcut o retrospectivă a stării industriei în articolele anterioare, consecinţa privatizărilor nereuşite sau lichidărilor companiilor producătoare de maşini/utilaje/echipamente, fiind, in plan social, creşterea şomajului, cu efecte dureroase la persoanele în apropierea vârstei de pensionare, în plan economic, cu scăderi ale veniturilor la bugetul de stat, datorită concedierilor masive, lipsa încasărilor de impozite şi taxe generate de diminuarea producţiei şi eventual pe exportul de bunuri.

Și asta pentru că cei care trebuiau să gândească o strategie de restructurare şi relansare a activităţilor, pentru că de asta au fost aleşi sau numiţi, în urma votului politic, nu au făcut-o. Motive pot fi multe, dar n-avem atât de mult timp să despicăm firul.

Cert este că printre companiile lichidate au existat şi cazuri în care, cu importuri de componente şi cu linie de credit garantată de stat-rolul Eximbank- puteau relua producția și vânzarea, unele având şi pieţe în care erau cunoscuţi şi în care nu trebuia foarte mult să recâştigi locul lăsat liber, câţiva ani.

Un exemplu de restructurare şi relansare poate fi dat cu Reşita RENK S.A. – acum societate mixtă româno-germană, cu rezultate notabile pe sectorul său de activitate, cu angajaţi păstraţi la locurile de muncă, specializaţi cu partenerul german, dovada clară că nu toată industria trebuia lichidată. Fabrica continua o tradiţie din anii ‘30, zona fiind strict dependentă de locurile de muncă, bine plătite, sper.

Trebuie să începem să gândim și să construim viitorul

Situaţia generală actuală este cea pe care o ştim cu toţii şi de aici ar trebui sa începem să gândim şi să construim viitorul.

Cred că ar fi de regândit sistemul de invăţamânt. Încă se pune accent pe memorare, pe studierea multor materii, care greu mai au corespondent în viaţa reală, tinerii absolvenţi de liceu nefiind în posesia cunoştinţelor care ar putea să le dea ocazia să aleagă conştient ce ar dori şi ce ar putea să facă în viaţă. Şi asta, sub atenta supraveghere a profesorilor, cei mai în măsură să canalizeze direcţiile în care ar putea performa tinerii, evaluările trimestriale fiind ghiduri în confirmarea alegerilor viitoare.

În prezent, nomenclatorul de meserii s-a micşorat destul de mult, absolvenţii de liceu fără nicio experienţă, de multe ori, merg pe culoarul creat de firmele de recrutare şi intră în vânzări, distribuţie, imobiliare, call center, etc., puţini se gândesc să atace specialităţi ca instalator, electrician, electronist, tâmplar, sudor, etc.

Din acest motiv, există o debalansare pe piaţa muncii, a meseriilor ce necesită o calificare, firmele care ar avea nevoie de aceste calificări nu au timp să accepte tineri la pregătire profesională, preferă să lase recruterii să-şi bată capul cu găsirea specialităţilor de care au nevoie.

Dacă sistemul de învaţământ ar reuşi să reconfigureze programa şcolară, să scoată tineri care să poată aplica direct în posturi din producţia de bunuri şi servicii, ar fi o mare realizare pentru ambele părti. Angajatorul nu mai pierde timp şi bani cu pregătirea absolventului pentru posturi uzuale (nu vorbim de poziţii unde, prin natura muncii, trebuie o pregătire specială de detaliu), angajatul poate cere şi obţine o salarizare mai bună decat cea în poziţia de începător (entry level).

Pentru poziţiile de stagiu, funcţie de fiecare specialitate - 2 sau 3 ani - ar fi necesar ca prin Ministerul Muncii să fie acordate facilităţi angajatorilor, care sa le permită angajarea mai multor absolvenţi, din care să poata selecta pe cei cu aptitudini şi pregătire corespunzătoare poziţiilor din organigrame.

Şansa ca acest modul – învăţamântul - din lanţul economic, să aibă succes, este să fie revizuită programa şcolară, cu aplicaţii către domeniile în care vor fi necesari specialişti şi ingineri sau economişti. Profesorii care predau aceste materii trebuie să aibă calificarea şi experienţă de cel puţin 10 ani de activitate de management în companii relevante ca valoare tehnică şi economică, nu cred că doctoratul este filtrul cel mai bun pentru posturile universitare de asistenţi, şefi de lucrări (din păcate, titulatura s-a demonetizat rău din cauza impostorilor, care au ţinut paginile ziarelor de scandal), să fie bine remuneraţi, să fie modele de comportament în societate. Învaţământul altor state- Germania, Franţa- e de aşa natură construit, încât cel mai mare respect, pe care îl au cetăţenii din acele state, este pentru profesori. Şi ei chiar îl merită, şi ca profesionişti şi ca oameni. Vedeţi unde sunt cele două ţări, ca dezvoltare. Nu se putea fără profesorii care au pregătit generaţii după generaţii, tot ce au avut nevoie investitorii ca să-şi poata construi şi dezvolta ideile de afaceri, fie ca sunt în sfera producţiei, fie în sfera serviciilor.

E nevoie de industrii cu valoare adăugată mare

Acest miracol se poate produce şi la noi. E nevoie de ţinte, strategie şi implementare, poate şi cu consultanţă externă, dacă se consideră. Dar fără acest modul putem vorbi mult şi bine de ridicarea nivelului de trai, căci din vânzari, distribuţie, horeca, jocuri de noroc, pază şi protecţie, s.a.m.d., nu reuşim să obţinem resursele necesare plaţii unor salarii decente, demne de secolul XXI. E nevoie de industrii cu valoare adăugată mare, ca cea auto, ca IT&C, inclusiv componente, bunuri de folosinţă îndelungată, electronică, cip-uri şi calculatoare auto, automatizări, celule fotovoltaice, motoare, generatoare electrice… Plus sfera serviciilor, vastă şi plină de oportunităţi.

Ştiinţa mangementului ar trebui predată în cursurile de master, numai de profesionişti, care au confirmat în domeniile în care doresc să se pregatească noii manageri, noile metode şi proceduri de management trebuind însuşite prin aplicaţii practice efectuate în timp real. Dezvoltarea de aptitudini, de reacţii adecvate la situaţii de criză, pot face diferenţa într-un anumit moment al existenţei. Memorarea şi reproducerea materiei predate, nu cred că mai este buna pentru timpul în care trăim.

Nu putem astepta prea mult până să lansăm aceste transformari, caci n-o să mai avem cu cine să le punem în practică. Aşa vom putea opri exodul tinerilor către ţările dezvoltate din UE, al specialiştilor cu experienţă profesională, care nu mai au un loc de muncă din cauza închiderii forţate a companiilor. Şi, poate, cine ştie, s-ar putea ca, din cei plecaţi afară, auzind de poziţii bine structurate în învaţământ, la fel cu cele din ţările unde lucrează în prezent, cu salarii decente, comparabile cu omologii lor vestici, să dorească să revină acasă, cu experienţa capătată în sisteme funcţionale, recunoscute mondial.

Doru Sinca este de profesie inginer, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, in prezent pensionar

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...