Mirosul școlii românești: conservant, esență de ”hai-să-fie” și un iz vag de igrasie

Am lansat la liber, fără ”impuse”, o dezbatere cu privire la problemele sistemului românesc de învățământ în cadrul grupului ”Părinții Elevilor din România”, grup neafiliat politic sau organizațional, compus din 13.000 de membri.

Am sintetizat răspunsurile părinților, fără temerea omniprezentă de a nemulțumi vreun politician, vreun inspector școlar general sau de a contrasta cu părerile ministrului educației.

În aparență, conservarea într-o formă cât mai apropiată de actuala pare a fi dezideratul nerostit al diriguitorilor domeniului. Faptul că învățământul românesc este sub vremuri, este de notorietate. Justificările autorităților, oricât de fundamentate ar fi, nu țin locul educației. În sistem există nemulțumiri diverse, pertinente, în special cu privire la salarizare, instabilitatea locului de muncă, lipsa satisfacțiilor profesionale și condițiile de desfășurare a activității didactice. Salarizarea deficitară nu atrage elitele în sistem iar satisfacțiile morale ”nu țin de foame”. Părinții (neînregimentați politic) sunt de părere că politizarea – răul suprem din educație - se face vinovată de slaba finanțare a sistemului, numirea unor incompetenți ca directori sau inspectori și de lipsa reformelor reale. Sistemul pare mai degrabă centrat pe interesele celor din cadrul sistemului și mai puțin pe interesele elevilor.

Alte carențe exprimate în cadrul consultării: lipsa formării competențelor, programa supraîncărcată (predată pe repede înainte, cu unic scop parcurgerea), materia nemodernizată, anostă, existența unor materii puțin folositoare, pregătirea neadecvată a cadrelor didactice în domenii conexe, lipsa de interes, extenuarea, impredictibilitatea, lipsa de viziune, infrastructura deficitară sau inexistentă.

Un părinte sintetizează plastic: ”Mult și nefolositor. Copiii nu reușesc să înțeleagă un text, nu știu să învețe, nu știu să redacteze, sa așeze în pagină, nu știu de ce fac majoritatea lucrurilor la școală. Prea multă teorie, practică deloc. Mediile nu înseamnă nimic, mai ales cea generală, peste tot suntem învățați că nu se adună mere cu pere, dar noi facem media între matematică și desen, deși nu toți avem talent la desen, de exemplu. Copiii practic pierd timpul în orele de școală și apoi le ocupam restul timpului pentru a le transmite cunoștințe la meditații sau în activități extra.”

Prea multe ore de instruire pe zi și conținut necorelat cu vârsta elevilor

Preocupări justificate există și cu privire la numărul ridicat de ore de instruire pe zi (școală, teme și alte task-uri) precum și cu privire la faptul că noțiunile nu se predau transdisciplinar iar conținuturile nu sunt corelate cu vârsta elevilor. Părinții consideră că elevul nu este decât declarativ în centrul actului educațional și că nu poți avea învățământ de calitate în clase supraaglomerate și cu un singur fel de croi educațional. Părinții semnalează inexistența unor instrumente reale de evaluare a progresului realizat de copii precum și de revizuire a modului în care ”creșterea” elevului poate fi impulsionată. Reconfigurarea claselor în funcție de competențele copiilor și de ritmul lor de învățare este una dintre soluțiile propuse. De asemenea, verificarea standardizată a cunoștințelor și competențelor dobândite trebuie să aducă cu sine implementarea unor măsuri menite să îmbunătățească modul de predare, aspect (încă) marginal pentru decidenți.

O altă problemă invocată este evaluarea cadrelor didactice strict în legătură cu materia și aproape deloc cu abilitățile pedagogice, psihologice și comportamentale. Conform aprecierilor părinților, educația de acum pare a fi centrată pe cantitate și nu pe calitate, ”se încurajează conspectul, tocitul” și nu se stimulează cititul (lecturile din programă sunt depășite pentru actuala generație). Este adus în discuție dezinteresul unor cadre didactice care dictează la ore din materiale deja aflate în posesia elevilor precum și lipsa predării interactive (orele sunt un monolog, elevii care au curaj să răspundă, dacă greșesc, sunt blamați). Sistemul de învățământ ar trebui să fie îmbunătățit prin dezbateri publice continue (nearanjate, diferite de cele actuale), consultarea vocii părinților (nu a ONG-urilor satelit care asigură suport politicului), a cadrelor didactice, a elevilor. De asemenea, se consideră că ”ar trebui creionate programe sustenabile pentru eliminarea discriminărilor din sistemul de învățământ românesc”.

Un alt punct slab identificat este acela că ”ministrul învățământului se schimbă prea des” generând discontinuitate managerială și neducerea la îndeplinire a politicilor publice în domeniul educației.

Sistemul actual de organizare al școlilor ar trebui adaptat după modelul celor din ”țările civilizate” și ”desemnate clădiri separate pentru școlile primare, pentru cele gimnaziale, și pentru licee sau școli profesionale”. Astfel, ”toți elevii ar putea învăța dimineața, s-ar evita aglomerările și suprapunerile, plus că nu au ce căuta copii mici amestecați cu cei mari, în aceleași spații, cu aceiași profesori care nu mereu își adaptează predarea de la cei de liceu la cei de gimnaziu, rezultând în abordări nepotrivite vârstei copiilor”.

Părinții sunt de părere că materiile sunt într-atât de încărcate pentru a se justifica plata unui număr de ore, nu din rațiuni educaționale. Din această cauză copiii nu deprind lucruri de bază și nu au randamentul scontat.

Un alt subiect vizează manualele alternative, mult prea numeroase, majoritar de foarte slabă calitate; se consideră că trebuie revenit la manualul unic. Părinții se plâng de faptul că din cauza carențelor din sistem, meditațiile – costisitoare – ”au ajuns o necesitate și nu un moft”. Suplinirea prin meditații a lipsei de performanță a sistemului public de învățământ, transformă serviciul într-unul oneros (nicidecum gratuit).

Bullying-ul de la catedră sau din sala de clasă este o problemă des invocată de părinți. Menținerea necondiționată a profesorilor abuzivi, fără vocație, ”care tratează elevii ca pe o turma, fără sa tina cont de particularitățile acestora” este un alt subiect abordat.

Majoritatea pozițiilor au mers spre ideea că valorizarea aptitudinilor elevilor este un ”must-have” pentru viitor, dificil însă de obținut în clase suprapopulate, cu profesori nemotivați. Părinții s-au arătat deranjați de faptul că ”aproape niciuna dintre deciziile luate referitor la organizarea sistemului de învățământ nu se bazează pe studii relevante care să fundamenteze serios deciziile. A se vedea, de exemplu, decizia de a împărți anul școlar în mai multe module (de ce două, de ce trei, de ce patru, de ce cinci?), urmată de cea de a scoate tezele (rezultată clar din faptul că nu se pot da cinci teze)... Unde e studiul care fundamentează aceste decizii? Nu există. Cred că singurul studiu serios făcut în domeniul acesta a fost pe vremea ministrului Miclea. Și singura decizie curajoasă a fost cea luată cu privire la supravegherea video a examenelor de pe vremea ministrului Funeriu.”

S-a subliniat în cadrul dezbaterii și necesitatea introducerii educației emoționale, a comunicării asertive și a educației juridice. S-a insistat și pe nevoia de siguranță în clase (situație nu este deloc roz), necesitatea unor servicii psihopedagogie de calitate și a unor ore de dirigenție adaptate nevoilor adolescenților.

În loc de concluzie, viziunea unui părinte implicat:

”Programa la matematică, română, fizică și chimie este neadaptată vârstei, abundă în informații complexe, necesare pentru studenți, nu pentru elevi și nu are ca finalitate înțelegerea fenomenelor lumii înconjuratoare sau formarea de abilități. În plus, matematica nu este corelată cu fizica și chimia, elevii ajung să facă noțiuni de fizică unde au nevoie de cunoștinte matematice care înca nu s-au predat. Istoria si geografia sunt înșiruiri de date, nu se studiază în scopul de a înțelege epoci și contexte. Există materii inutile: educație tehnologică, educație socială, pot fi foarte bine module din alte discipline, nu discipline de sine stătătoare. Există materii utile, cum sunt cele din domeniul artelor unde nu se face nimic. Se pierde vremea la școală. Biologia e ceva de nedescris, nu are nicio treabă cu înțelegerea naturii sau a corpului omenesc, este o înșiruire de clasificări, tipologii și denumiri știintifice. Nicio materie nu se preda interactiv, învățarea la clasă este de tip: proful dictează, elevul memorează. Se începe pregătirea pentru BAC, Evaluare Nationala din clasa a noua, respectiv a cincea, pe subiecte tip, se învață șabloane. Nu se învață după manuale, profesorii menționează că nu le trebuie manuale, se învață dupa auxiliare cu probleme sau dupa notițele scrise după dictare. Copiii nu au suporturi de teorie scrise după care să învețe. Nu sunt manuale la clasa a noua (actuală). Niciun profesor nu are cunoștințe minime de psihologia copilului, a adolescentului și cunoștințele de pedagogie sunt după ureche. Nu există nici un fel de itemi după care să se urmarească progresul unui copil în afară de nota din catalog, nu există niciun fel de protocol de raportare a progresului copilului, nici de remediere. Există doar nota în catalog. Încă se strâng bani pentru cretă și markere în multe școli din România. "Legal", cu asociațiile de părinți. Nu există opțiuni de masă în școală. Bibliotecile din școli sunt spații închise, unde accesul este limitat, intri doar dacă ai treabă.”

Link pagină autor aici

Zeno Sustac este doctor in filosofie, conflictolog, mediator, avocat, parinte, membru in Consiliul de Mediere din anul 2009, expert european in domeniul medierii, scriitor in domeniul Rezolvarii Alternative a Disputelor, coordonator & fondator al grupului "Parintii Elevilor din Romania".

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...