Un american acuza, Diaconu fluiera in democratie (Opinii)

Joi, 01 Noiembrie 2012, ora 19:26 4740 citiri

Dincolo de orice, nu inteleg nicicum incapatanarea liberalului Mircea Diaconu in a nu-si prezenta demisia din functia de parlamentar, ca sa puna capat circului deja prea mare provocat in jurul cazului sau de incompatibilitate.

Aici nu este vorba despre dreptate si, cu atat mai putin, despre adevar. Este vorba despre cel mai simplu lucru, o calitate de care eram convins ca actorul este pe deplin inzestrat: bun simt.

Evident ca se poate discuta in jurul corectitudinii deciziei ANI in legatura cu starea de incompatibilitate in care se afla senatorul Mircea Diaconu, asa cum se poate vorbi mult si bine despre rezultatele si eficienta Agentiei Nationale de Integritate.

O institutie care a fost amputata chiar de la nastere, dupa ce a asteptat pitita prin sertarele din fundul Parlamentului ani de zile la rand. Normal ca o clasa politica reprezentata intr-o asemenea masura de fosti comunisti, corupti, semianalfabeti si loaze fara nicio cultura nu putea sa produca nimic mai bun decat o struto-camila compromisa din start, precum este in prezent acest ANI.

Dupa ce a fost in mijlocul unui alt scandal national - in momentul in care era ministru al Culturii si a fost nevoit sa demisioneze, pentru ca ICCJ daduse dreptate ANI pe aceeasi decizie de incompatibilitate a senatorului Diaconu - am crezut si am sperat ca actorul se va feri si isi va proteja numele si renumele de atacurile oarbe ale presei si societatii si va pune la adapost reputatia pe care si-a dobandit-o in ani de munca cinstita.

Ei bine, nu s-a intamplat. Si este cu atat mai ciudat ca Mircea Diaconu nu a ales sa isi prezinte demisia si din functia de senator, obligandu-si in schimb colegii sa ia una dintre cele mai aberante si nedemocratice decizii - respectiv, sa voteze impotriva hotararii de incompatibilitate a ANI -, dupa ce stim ca din Guvern a avut puterea sa plece, aproape de bunavoie si nesilit de nimeni (mai putin de hartia eliberata de ANI).

Cu atat mai greu de inteles este, cum spuneam, incapatanarea in a nu-si da demisia si din functia de senator, mai cu seama ca motivul este acelasi, iar logica ne spune ca si consecintele ar trebui sa fie identice.

Mircea Diaconu a refuzat sa faca gestul de onoare, dar si-a lasat insa colegii sa compromita si cea de pe urma idee de corectitudine, votand in masa, exact ca si cum ar fi deja oile lui Becali, respingerea solicitarii ANI privind incetarea mandatului de senator.

Actorul a ratat astfel sansa de a demonstra ca a inteles mai bine decat colegii sai inveterati in rele ca stie sa faca diferenta intre statul de drept si dictatura majoritatii incolonate in spatele unui ordin. Ar fi putut, la limita, sa spuna cel putin ca, desi nu este de acord cu decizia ANI, o considera nedreapta si injusta, respecta institutia ca idee in sine si se supune ei.

Dar daca incapatanarea unui actor si netrebnicia unei majoritati au compromis principiile dupa care ar trebui sa functioneze democratia oriunde in lume si au slabit si mai mult imaginea statului de drept, ambasadorul Statelor Unite ale Americii insista si el sa-si faca de ras nu doar propria persoana si tara pe care o reprezinta, ci se incapataneaza si domnia sa sa dea picioare in burta democratiei si asa lesinata si tavalita prin toate santurile.

Pentru ca nu imi aduc de exemplu aminte sa il auzit pe Mark Gitenstein dandu-si ochii peste cap, cand Traian Basescu comp au taiat salariile invocand art. 53 din Constitutie - i.e. limitarea unor drepturi cetatenesti fundamentale, posibila doar in situatii de razboi si catastrofa naturala - si nici nu imi amintesc sa fi citit pe undeva despre criticile aceluiasi ambasador, cand Guvernul Boc sfida hotararile judecatoresti si amana deciziile instantelor, refuzand sa le puna in practica, ori cand acelasi Executiv punea in paranteza Parlamentul asumandu-si raspunderea pe mai toate legile importante.

Si, desi a tacut malc la violarea repetata, constanta si sadica a democratiei in Romania de catre cele mai inalte puteri ale statului, acum Mark Gitenstein este cutremurat existential de apropierea alegerilor.

Si in loc sa-i dea frisoane alegerile de la el de acasa, unde infrangerea lui Obama ar inseamna si intoarcerea sa la vatra, americanul e "sincer ingrijorat" de votul poporului din Romania. Daca asta nu e expresia cea mai clara a fricii primordiale fata de manifestarea democratiei si consecintelor ei, atunci nu stiu ce ar mai putea fi.

Pentru ca am curaj sa ma prind cu oricine ca o astfel de fraza - "Romania se apropie de o serie de alegeri dificile care este posibil sa dezbine poporul" - daca ar fi fost rostita in interiorul SUA, autorul ei ar fi fost nu doar definitiv compromis si exclus din spatiul public, dar ar fi riscat sa fie luat la intrebari si de cateva institutii care au ca scop tocmai conservarea democratiei.

In provincia Romania, insa, Mark Gitenstein e liber sa spuna orice-i trece prin cap. Se gasesc imediat o multime de... sa-l aplaude, sa-i ridice statuie si sa-l omagieze, cu atat mai tare cu cat nu inteleg nimic din nimic.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News