Ceremoniile realitatii: Cum scapam de noi? (DW)

Multe dintre tarele comunismului isi arata si acum radacinile adinc infipte in societatea romaneasca. Privirea ne este tintita doar pe orizontala, acolo unde nu se intimpla, de regula, nimic semnificativ.

Palatul Parlamentului

In ultimii 31 de ani nu am inceput nimic serios, intelegind prin aceasta ca nici o reforma radicala nu a fost aplicata in Educatie, Sanatate, Cultura, in infrastructura transporturilor, in turism si, nu in cele din urma, in reciclarea clasei politice. Ajustarile pe care le-au facut partidele au servit mai degraba jocurilor de interese din interior decit promovarii unor membri care sa nu faca din politica o afacere de familie. De la un ciclu legislativ la altul, parlamentul este tot mai mult locuit de indivizi incuibariti in analfabetism si autism politic, guvernul, de asemenea, administratia locala calcindu-le si aceasta pe urme.

Averile ilicite ale politicienilor si afaceristilor trimit in peisajul cenusiu al puterii indivizi de care nu a auzit nimeni sau, dimpotriva, vedete ale coruptiei stiute de toata lumea. Multi au crezut ca mai jos de Dancila nu se poate ajunge. S-a dovedit insa, ca in atitea rinduri, ca realitatea depaseste imaginatia. Faptul ca o anume Diana Iovanovici-Sosoaca, tipuritoare la tot felul de manifestatii, in special de negare a pandemiei, a fost aleasa senatoare pe listele AUR si ca este colega de banca cu Sorin Lavric din acelasi partid extremist, un intelectual incontestabil, absolvent a doua facultati si autor, intre altele, al unui volum despre Constantin Noica, ne arata ca lumea romaneasca s-a cam intors cu susul in jos.

De fapt, care este susul? Ne-am gindit vreodata serios la aceasta intrebare? Cei mai multi nu cred sa fi facut-o, si nu numai din vina lor. Li s-au pus de fiecare data in fata indivizi politici care au jurat si pe mama si pe tata ca ii vor reprezenta de pe scaunele structurilor puterii. Demagogie si deopotriva un misticism politic de primate al gulerelor albe. De ce intrebarea de mai sus nu e deloc una simpla? Pentru ca multi dintre noi nu am vazut niciodata in ultimele decenii care este susul societatii in general sau al comunitatilor in care purtam dupa noi zilele nu ca pe un dar, ci ca pe o corvoada. Neavind precedent in ceea ce priveste cultura valorilor, nu putem vedea inaltul. Privirea ne este mereu tintita doar pe orizontala, acolo unde nu se intimpla, de regula, nimic semnificativ.

Utopia Proclamatiei de la Timisoara

Radacinile nomenclaturii comuniste sint atit de adinci, incit si azi mai impuiaza in mintile romanilor. De la Iliescu, Brucan, Vacaroiu, Virgil Magureanu la Dragnea, Florin Iordache, Serban Nicolae sau Valeriu Zgonea nu e decit un arc peste timp in care cei din urma au facut si ei prozeliti, de fapt niste fantose care isi calibreaza sira spinarii in functie de dispozitia stapinului. Iliescu si FSN au cistigat si si-au consolidat puterea prin adulatia maselor, desigur, si cu ajutorul intoxicarilor puse la cale in laboratoarele fostei Securitati. Dupa ciuma rosie, pe piata comertului politic au avut intiietate pomenile electorale - pungile cu alimente, galetile ori banii pesin.

Proclamatia de la Timisoara a fost primul document post Ceausescu prin care se cerea curatirea clasei politice de fosta nomenclatura. La punctul 8 se cerea ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi dreptul de a candida al fostilor activisti comunisti si al ofiterilor fostei Securitati. Acest amendament radical a fost si una dintre primele revendicari ale Pietei Universitatii. Multi s-au intrebat, si nu doar din lumea intelectualilor, cum ar fi aratat Romania de azi daca aceasta revendicare ar fi fost legiferata.

Citeste si https://ziare.com/nicolae-ceausescu/comunism/sistemul-de-control-total-al-securitatii-si-deghizarea-represiunii-prin-instrmentarea-dosarelor-de-dizidenta-in-infractiuni-de-drept-comun-1656540

Avansez un raspuns care poate sa surprinda: Romania de azi ar fi aratat nu cu mult diferit. Trecem peste utopia punctului 8 al Proclamatiei, pentru ca este absurd sa credem ca sleahta fostilor activisti ai PCR si a fostilor securisti, zeci, poate sute de mii, si-ar fi semnat propriul deces din viata publica, politica si nu numai. Dar ce ne facem cu poporul, cu alegatorii?

Aproape un sfert din populatia Romaniei au fost membri de partid. Multi dintre ei au cerut carnetul rosu pentru a fi lasati sa-si vada de profesiile lor. Ar fi, pe de alta parte, nedrept sa spunem ca toti au crezut in Ceausescu. Dimpotriva, si membrii PCR, dar si cei neincartiruiti, l-au urit si l-ar fi linsat pe fostul dictator daca ar fi fost posibil. Ce facem insa cu regimul comunist? A fost acesta atit de blamat, de anatemizat in marile orase in care au fost ucisi cu singe rece oameni in decembrie '89? Mai degraba nu, daca e sa rememoram lozincile manifestantilor din acele zile si nopti de teroare.

Cum ar fi fost sa fi fost altfel?

Am mai spus-o: Daca Iliescu nu ar fi existat, atunci el ar fi fost inventat. Nevoia de tatuc ne caracterizeaza. Daca, prin absurd, Iliescu si ai lui ar fi fost scosi din istorie in baza Proclamatiei de la Timisoara, poporul ar fi cazut prada unui Iliescu mai mic si unei slehte de parveniti "curati". Ma tem ca ar fi invatat si curatii mirosul banilor, ca si nomenclaturistii care ar fi fost obligati sa-si ridice singuri esafodul puterii. Nu erau aceleasi fabrici si uzine in faliment care trebuiau capusate?

Nu ar fi opus aceeasi rezistenta investitorilor straini? Ar fi rezistat ei imbogatirii ilicite? Ar fi lasat Justitia sa-si faca treaba? Ar fi pus pe picioare Educatia, ceea ce n-au facut treizeci de ministri in trei decenii? Ar fi dat socoteala alegatorilor? Intrebari retorice, desigur. Ideea e ca am avut treizeci si unu de ani la dispozitie pentru a ne imbunatati, pentru a invata toleranta, altruismul, respectarea celui de linga noi chiar daca nu ne seamana. Treizeci si unu de ani pentru a invata alfabetul democratiei. Ca sint si descreierati, predicatori ai urii, suboameni, din acestia se gasesc in toata lumea.

Sa ne intoarcem. In cazul utopic in care fostii s-ar fi pus singuri la zid, ar fi avut vreo sansa partidele istorice, PNTCD si PNL, ca poporul sa le acorde puterea? Dar, in virtutea aceleiasi utopii, s-ar fi putut intoarce Regele Mihai pe tron? Si intr-un caz, si in celalalt, raspunsul este categoric nu. Ajunsi aici, se naste o noua intrebare: de ce? Si o alta: de ce aproape jumatate dintre romani continua sa creada ca era mai bine pe vremea comunismului?

Tin la tara si la poporul meu. Nu as putea trai altundeva. Dar mi-e necaz ca de prea multe ori, cu precadere in anii iliescieni, masele au adus la putere fosti comunisti sadea, corupti ai zilei de ieri si promitatori corupti ai zilei de miine. Dupa trei decenii sintem foarte aproape de cei ce-am fost. Daca am fi evoluat mai mult, noi ar fi trebuit sa schimbam clasa politica, intelegind prin aceasta toate partidele. Dar n-am evoluat, iar vina este si in ograda noastra. Sintem, adica, vinovati de noi insine. Si atunci se pune intrebarea: Cum scapam de noi?

Articol publicat si pe Deutsche Welle.ro

Citeste si https://ziare.com/donald-trump/twitter/suspendarea-conturilor-lui-donald-trump-interpretare-in-cheia-cenzurii-comuniste-este-o-analogie-forta-a-1657158

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Plângeri la DNA și ANI împotriva lui Cristian Popescu Piedone. USR îl acuză că și-a angajat ”rudele și pilele” la primărie

USR va depune plângeri la Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva lui Cristian Popescu Piedone şi a caracatiţei cu rude şi pile pe care a...

Ciolacu nu-l lasă pe Robert Negoiță să intre în cursa pentru Capitală: "E candidat la Sectorul 3 și lucrurile așa vor rămâne"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 19 aprilie, că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat foarte bun al alianţei PSD -...