Neguvernarea cu scop electoral de partid, mai nocivă decât guvernarea pe timpul guvernelor Dragnea

Joi, 09 Septembrie 2021, ora 14:533267 citiri
Neguvernarea cu scop electoral de partid, mai nocivă decât guvernarea pe timpul guvernelor Dragnea

Situația aceasta guvernamentală românească, în care premierul își folosește pe față și cu acordul Președintelui României (cel care veghează la buna funcționare a autorității publice numită Guvernul Românei, între celelalte autorități publice) fotoliul la stat pentru a câștiga puncte în campania electorală de partid politic, tinde să se normalizeze. Observ în mentalul colectiv românesc o hotărâre stupidă de a aștepta să treacă. De tipul: lasă, că vine și sfârșitul lunii septembrie și gata. După alegerile din partidul de guvernământ, lucrurile vor reveni în matca lor.
Normalizare (lasă, că merge și așa) ce are deja consecințe grave, mai ales pentru poporul suveran guvernat astfel.
Dacă ne uităm la perspectiva imediată, pe coordonatele cheltuirii fondurilor europene, ale pandemiei în faza actualizată, ale situației de securitate regională și ale viitorului instituțional al Uniunii Europene, vom constata că neguvernarea României cu scop electoral de partid este mai nocivă decât era proasta guvernare a României pe timpul guvernelor Dragnea.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

Adică, orice indicatori reali de stare și mai ales de funcționare a guvernării României ne spun că ne este rău și ne va fi și mai rău decât ne era acum doi-trei ani.
Nu are rost să căutăm vinovații, dar nici nu putem să nu îi identificăm pe responsabilii de această situație gravă, chiar dacă ea trece fără probleme de ripostă publică.
În primul rând, Președintele României nu își îndeplinește mandatul constituțional de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. Atât Parlamentul cât și Guvernul funcționează prost, când funcționează, iar Președintele României nu face nimic din ceea ce îl obligă Constituția să facă, în asemenea cazuri. Nici adresarea Parlamentului, nici conducerea ședințelor Guvernului, nici consultări între partidele parlamentare, nici oprirea prin atribuțiile sale a manifestării orgoliului aberant al premierului față de membrii coaliției guvernamentale. Adică, nimic din ceea ce îl mandatează Constituția să facă.
În minus, Președintele României s-a poziționat public în probleme de partid, susținându-l pe premierul Cîțu în campania sa electorală internă, dar s-a și pronunțat public aiurea asupra demersurilor unui partid parlamentar de a iniția o moțiune de cenzură asupra guvernului inept și nefuncțional, împreună cu un alt partid parlamentar!

O responsabilitate deosebită revine serviciilor de informații oficiale ale României. În condițiile în care este evident că acestea sunt exceptate de la cel mai modest control democratic și nici nu sunt supravegheate nici de Președintele României și nici de Parlamentul României, adică de cele două autorități publice prin care poporul își exercită suveranitatea în statul România, responsabilitatea lor față de funcțiile pe care le îndeplinesc în stat ar fi trebuit să crească proporțional.

Când colo, observăm că serviciile oficiale de informații (zicem despre ele că sunt oficiale din simplul motiv că mai sunt și servicii de informații private pe scena guvernamentală națională) tind să îi controleze ele pe cei care ar fi trebuit să le controleze și să le supravegheze, simultan cu o competiție de influență și de orgolii între ele, mai ales între Serviciul Român de Informații, Direcția Generală de Informații a Armatei și Serviciul de Informații Externe, cu celelalte servicii în roluri minore, dar active.
Situația asta nu e conjuncturală, ci durează de la începutul României democratice. Doar că acum comportamentul aberant al guvernanților impune cu necesitatea ca aceste servicii să înceteze ceea ce fac ele de obicei cu politicienii români și să treacă totuși la îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor permanente și legale pentru are sunt ele înființate. Asta, dacă le-a mai rămas lucrătorilor vreo urmă de patriotism și de responsabilitate față de națiune. Dacă nu, asta e.

Dar cea mai mare responsabilitate revine publicului național însuși. Deși aici nu prea sunt șanse ca publicul să și-o asume și mai ales să și-o exercite, din lipsă de interes și de antrenament, totodată.