Coacerea guvernelor în laboratoarele puterii: diferența de clasă între președintele american Eisenhower și politicienii de pe Dâmbovița

Marti, 26 Octombrie 2021, ora 15:103032 citiri
Coacerea guvernelor în laboratoarele puterii: diferența de clasă între președintele american Eisenhower și politicienii de pe Dâmbovița

Compoziția oricărui guvern, în orice stat de pe Planetă, se coace în așa-zisele laboratoare ale puterii, care funcționează în fiecare națiune democratică sau mai puțin democratică.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

Că tot a fost evocat Dwight (Ike) Eisenhower ca fiind un general care ar fi ajuns președinte american din militar de carieră, ar fi bine să reamintim că el avea două calități, atunci când a acceptat să intre în cursa electorală de partid Republican: cea de comandant suprem aliat în Europa și cea de președinte al Universității Columbia, din New York. Cu o zi înainte de a se apuca de politică, Eisenhower a renunțat la cariera militară, retrăgându-se din milităria activă (iunie 1952) și cu o zi înainte de a depune jurământul ca președinte ales, Eisenhower și-a dat demisia din funcția de Președinte al Columbia University (ianuarie 1953).
Ce treabă are însă președintele american Eisenhower cu ideea de coacere a guvernelor în laboratoarele de putere politică? Are ca exemplu. Deși a fost președintele Universității Columbia doar vreo doi ani (și ăia destul de controversați, în interiorul populației academice a Columbiei), generalul Eisenhower a creat două asemenea laboratoare: The American Assembly (1950) și The Institute of War and Peace (1951), prin care oameni influenți atât ca poziție socială, cât și ca putere economică, dar și ca putere intelectuală se exprimau pe atunci și se exprimă și astăzi, în toate problemele de guvernare americană în interiorul Statelor Unite și în Lume. Exprimare nu numai ideatică, ci și prin susținerea unor personalități politice, pentru a ajunge la vârful treburilor publice. Cum a fost cazul și cu Dwight Eisenhower, în 1952.

Desigur, în America sunt mai mult de două asemenea „laboratoare” ale puterii politice. Exemplul Eisenhower arată doar că existența și lucrările unor asemenea laboratoare sunt lucruri de notorietate și că așa funcționează lumea, pe bucăți și în ansamblul ei.
Și la noi, după 1990, au fost încercări de constituire a cel puțin două asemenea laboratoare. Doar că, la noi, personalitățile care ar fi putut popula lucrările au preferat să lase locul unor non-valori sau unor valori incerte. Și acelea controlate și supravegheate de diferite servicii mai mult sau mai puțin secrete, mai oficiale sau mai private, după caz.
Așa că asemenea laboratoare au dispărut pur și simplu ca relevanță, cam pe vremea lui Băsescu Traian, cel care cunoștea intim cum funcționează influența și supravegherea „structurilor” și care a considerat că doar el poate coace guverne, în România. Cum s-a și văzut, în fiecare caz, dintre care amintim aici, pentru savoare, doar „reevaluarea” lui Oprea Gabriel, din „șef al mafiei lui Năstase”, în ministru al Apărării și apoi în cvasi-premier.

Absența laboratoarelor ăstora ca relevanță în decizia politică și înlocuirea lor cu influența bănuită a unor servicii secrete de stat și particulare (care servicii se află evident în competiție între ele, pentru acea influență) este cea mai la îndemână explicație pentru marea brambureală în guvernarea executivă a României, de la Băsescu încoace. Și în viitorul previzibil.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News