Intre Razboiul Rece si globalizare: Scurta istorie a unei degringolade

Din anumite puncte de vedere, Razboiul Rece s-a terminat cu paisprezece ani inainte de revolutiile din Europa Centrala si de Est, atunci cand a fost semnat Acordul de la Helsinki (1975).

Acel document a fost primul care a invocat laolalta pacea si drepturile omului. Obligatiile textului, exprimate in trei mari categorii ("cosuri"), erau de natura politica, nu juridica: primul cos era dedicat securitatii si pacii, un acord despre statu-quo-ul teritorial in Europa si nefolosirea violentei pe continent; al doilea cos se referea la cooperarea stiintifica si economica, iar al treilea, la respectarea drepturilor omului.

Atat opozitia democratica din Europa Centrala, cat si miscarea pacifista din Europa de Vest pot fi vazute drept "copiii" acestui acord. Pentru prima, decizia de la Helsinki a oferit un instrument legal prin care sa-si faca situatia mai cunoscuta, iar reducerea tensiunilor internationale a dus la o mica dar relevanta deschidere politica. Printr-o mobilizare de masa in acea perioada si printr-un crescand dialog si comunicare de-a lungul faliei Est-Vest, multi dintre cetatenii Europei post-Helsinki au inceput sa inteleaga si asimileze ce anume inseamna indivizibilitatea pacii si drepturilor omului.

Unii dintre ei au inteles tot atunci ca democratia in Europa Centrala si de Est era singura cale de a pune capat Razboiului Rece si cursei inarmarii. Multi (desi nu toti) din opozitia est-europeana au priceput ca reducand conflictul dintre Est si Vest se poate naste spatiul pentru societatea civila. Din acest punct de vedere, foarte multi din miscarea pacifista s-au opus Razboiului Rece nu doar pentru ca se temeau de o alta conflagratie mondiala, ci pentru ca simpla existenta a dusmanilor si amenintarilor reciproce hranea o mentalitate beligeranta care justifica suprimarea libertatii.

Sfarsitul Razboiului Rece a fost o imensa realizare. A insemnat finalul regimurilor comuniste si al tipului de gandire binara, alb-negru, care inhibase atatea decenii creativitatea politica si schimbarea sociala, inclusiv in Occident. Alegerile libere n-au adus neaparat democratie in sensul in care oamenii de rand ar putea influenta deciziile care le afecteaza vietile. Introducerea pietelor libere a dus la averi marite pentru unii, dar si la noi inegalitati si injustitii sociale.

Reaparitia ideologiilor nationaliste si xenofobe, raspandirea crimei transnationale si privatizarea violentei au explodat in unele regiuni din Balcani si Asia Centrala. Acest melanj de state slabe dar autoritare, injustitie sociala si economica, si noi sau resapate curente politice exclusiviste nu a fost insa doar un fenomen post-comunist-el a afectat, in egala masura, Occidentul si alte parti ale lumii.

Deci ce anume n-a mers? Parte din problema a fost esecul nostru de a dezamorsa mostenirile trecutului si, in special, de a transforma gandirea si institutiile asociate cu Razboiul Rece. Serviciile de securitate interne si externe au fost mai putin afectate de schimbare si au continuat sa existe dupa bunul plac. Pactul de la Varsovia a fost rupt si o noua institutie, OSCE, a fost infiintata pe baza Acordului de la Helsinki. NATO a ramas in picioare si s-a extins spre Est, in vreme ce in spatiul post-sovietic a aparut o noua organizatie (CSI). Aceasta proliferare a organizatiilor de securitate avand diferite filosofii le-a impiedicat, de fapt, sa-si ofere reciproc securitate.

Intr-un anumit sens, gandirea de securitate s-a schimbat odata cu sfarsitul Razboiului Rece. OSCE, UE si ONU, de pilda, s-au caracterizat printr-un nou discurs umanitar, insa acel discurs concura cu mentalitati geopolitice adanc inradacinate. Noile nationalisme au construit si mai multe dihotomii de tipul "noi/ ei". Atacurile teroriste din New York de pe 11 septembrie 2001 au dus la un nou "razboi impotriva terorii" care a prezentat multe din semnele Razboiului Rece.

Amenintarea islamista a ajuns sa joace rolul pe care il jucase pericolul comunist in Vest, sau cel imperialist, in Est. Razboiul impotriva terorii a dus la invaziile din Afganistan si Irak. A oferit, de asemenea, alte justificari pentru bugete militare crescute, a energizat serviciile de informatii si a furnizat noi argumente pentru ingradirea libertatilor civile. In Orientul Mijlociu, spre exemplu, acolo unde regimurile autoritare au rezistat cel mai mult, argumentul ca Islamul este incompatibil cu democratia si ca orice spatiu politic ar fi ocupat de Islamul politic a fost utilizat pentru a justifica constanta sustinere occidentala a acelor regimuri.

Insa ceea ce s-a petrecut nu poate fi explicat doar in termenii mostenirilor trecutului. Trebuie, de asemenea, sa intelegem ce n-a mers in termenii prezentului si, mai ales, esecul nostru de a ne adapta la fenomenul pe care noi insine l-am creat si care poarta numele de globalizare.

Mai mult, termeni ca tranzitie, criterii de convergenta, transformari structurale, au oferit un set standard de retete care trebuiau adoptate de toate partidele. Reforma de piata a insemnat adesea distrugerea plaselor de siguranta sociale. A fost piata globala cea care a alungat de la putere guverne, nu voturile populare, spre exemplu, in Irlanda sau Portugalia. Consecinta este ca alegerile democratice se reduc, in mare parte, la manipularea de catre mass media. Apelurile la prejudecati nationaliste si xenofobe sunt adesea doar cai de a defini diferenta politica intr-un context in care diferentele de politici relevante sunt din ce in ce mai putin posibile. In acelasi timp, slabiciunea institutiilor globale a permis unei piete globale nereglementate sa planteze semintele bulelor speculative si crizelor financiare.

Europa ar fi trebuit, poate, sa ofere o cale alternativa de iesire din acest paradox. Ar fi fost totodata si un potential mecanism de rezolvare a deficitului democratic global. In tarile central-europene, apartenenta la Uniunea Europeana reusise sa imblanzeasca la un moment dat consecintele combinarii mostenirilor trecutului si prezentului global. Problema este insa ca Europa ramane, chiar cu meritele ei incontestabile, un proiect neterminat. Ea s-a largit, dar nu s-a adancit.

A primit mai multi membri, a impus o moneda comuna si o politica de vize comuna, dar nu si-a democratizat in mod fundamental institutiile. De aceea a si fost folosita ca tap-ispasitor, mai ales in anii din urma, in tari precum Ungaria sau Polonia, de catre varii politicieni nationali/locali. In competitia dintre retorica nationala si cea europeana, prima pare sa castige teren, periclitand sansele Europei de a face fata crizelor economice, politice, umanitare, medicale...

Marius Stan este politolog si istoric, actualmente director de cercetare al Centrului Hannah Arendt (Universitatea din Bucuresti) si jurnalist cultural la Radio Europa Libera. Autor al mai multor volume si articole publicate in reviste stiintifice internationale, este specializat in istoria comunismului si fascismului european in secolul XX, ideologii si miscari politice revolutionare, justitie de tranzitie, biografii intelectuale si principalele dezbateri din perioada Razboiului Rece. Impreuna cu politologul Vladimir Tismaneanu, este autorul unui volum intitulat Romania Confronts Its Communist Past. Democracy, Memory, and Moral Justice, aparut in 2018 la Cambridge University Press.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Când va fi pregătită Rusia să atace NATO. Anunțul a fost făcut de cel mai înalt oficial militar german

Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele...

Tentativă de asasinat asupra lui Zelenski pusă la cale de Kremlin. Suspectul, arestat după vizita în Polonia

În urma unei acțiuni comune a Serviciului Ucrainean de Securitate (SBU) și a Procuraturii Generale de la Kiev, precum și a serviciilor speciale poloneze, a fost reținut un cetățean polonez...