Iluzia antidemocratica a egalitatii absolute

Democratia castiga de doua secole noi teritorii. Aceste cuceriri implica si o logica financiara: noii posesori de drepturi sunt si noi clienti.

Prin negocieri sociale punctate de numeroase conflicte deschise, multe domenii traditional "rezervate" - sa zicem scoala, asistenta medicala specializata, calatoriile de placere sau drepturile civice - au trecut de la clasa suprapusa catre "popor".

Pretul acestei maturizari a fost transformarea poporului in natiune si folosirea natiunii ca piesa de puzzle geopolitic: n-a fost o transformare fasta, daca ne gandim la ciocnirea nationalismelor in doua razboaie mondiale devastatoare pentru Europa.

Cetateanul pare suveran - prin votul sau - si e protejat de o legislatie tot mai egalitara. In plus, ideologia corectitudinii politice, studiile de gen si eco-anarhismul maximizeaza aceasta includere, prefacand asimilarea in indistinctie.

Cand toata lumea are dreptul de a face orice, nicio ierarhie sociala nu mai functioneaza normal. Ordinea sociala presupune diferentierea, specializarea, auto-limitarea, vocatia. Ea isi pierde coerenta in prezenta unui cetatean abstract, cu acces nelimitat la orice activitate: in loc de om viu, asezat pe o anumita treapta a scarii sociale, acela devine mai curand un operator de nivelare entropica.

Dincolo de bilantul formal al procesului istoric de democratizare (exprimat prin largirea continua a sferei accesului la bunuri si servicii), realitatea sociala implica o tot mai adanca polarizare intre categorii si indivizi.

Psihologia consumista alimenteaza egoismul, apoi individualismul si in final mizantropia, in care toti ceilalti sunt mai putin coechipieri intr-un proiect dedicat binelui comun, cat acaparatorii fraudulosi ai unor resurse limitate.

Plusul democratic inregistrat a facut din egalitate un dusman al pluralitatii. In spatele ecranului media si al marilor liturghii "colegiale", inegalitatea e mai strigatoare la cer ca oricand, mai ales daca luam in calcul faptul ca 1% din populatia globala poseda peste 50% din averile disponibile.

Competitia pentru un loc la universitatile din Top Shanghai, moda diferentiatoare a doctoratelor si a stagiilor post-doc, articularea idealului de viata bazat pe exclusivitate si succesul deja planetar al industriilor de lux arata, impreuna, ca discursurile elitiste, discriminarile, ierarhia sociala, auto-izolarea in sfere inacesibile si imaginarul insularitatii sunt mai viguroase ca oricand.

S-a mers oare prea departe cu democratia? Nu. Gresala noastra a fost legata mai curand de banalizarea minciunii ideologice si mediatice potrivit careia egalitatea e deopotriva un ideal indiscutabil si o realitate mai presus de orice repros.

Spiritele filozofice afiliate luciditatii si moderatiei conservatoare au dreptate sa spuna ca egalitatea nu trebuie fetisizata: e suficient daca suntem egali in fata legii si a lui Dumnezeu.

Diversitatea, pluralismul, eclectismul societatii umane sunt - in fond - avantajoase intelectual si moral pentru progresul oricarui grup organizat. Tot corpul uman - cu organele sale sincronizate - ofera cea mai judicioasa metafora sociala.

Nu ne putem imagina un trup uman cu organe redundant asociate aceleiasi functiuni. Transpunerea, fara alternativa simbolica, a devenit intre timp incorecta politic. E inadmisibil sa compari elita intelectuala cu "mintea" sau "creierul" societatii.

OK. Deci societatea poate functiona fara creier... cu tot ce decurge de aici. Da, la asemenea aporii ne-a condus reconstructia imaginarului nostru social din perspectiva unilaterala si aplatizanta a egalitatii cu orice pret.

Ideologia egalitara omoara, in final, democratia. O adevarata democratie tinde asimptotic spre meritocratie, deci spre aristocratie: domnia celor mai buni.

O democratie adevarata e solidara, dar si selectiva. E compasionala, dar si competitionala. Si mizeaza mai mult pe libertate, ca sursa a responsabilitatii si diferentierii, decat pe omogenizare, aglutinare sau uniformizarea entropica.

Evident, razboiul fratricid dintre libertate si egalitate poate fi transfigurat in logica binelui comun, care le acomodeaza pe amandoua. Fantasma libertatii nemarginite nu e mai putin periculoasa decat cea a egalitatii absolute.

Teodor Baconschi este doctor in antropologie religioasa si istorie comparata a religilor, Universite Paris Sorbonne - Paris IV.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...