Politicienii scăpați de sub control. Cum au ajuns funcțiile publice de la o poziție de onoare la una pentru infractori

Luni, 15 Noiembrie 2021, ora 14:014548 citiri
Politicienii scăpați de sub control. Cum au ajuns funcțiile publice de la o poziție de onoare la una pentru infractori

De când România este aliat în NATO și până astăzi, au fost 10 premieri (9 de când România este membru al Uniunii Europene) instalați în fruntea guvernelor prin procedura constituțională (propunere de partid, nominalizare a Președintelui României, votul majoritar al Parlamentului României), la care se adaugă alți 5 așa-ziși interimari, care au guvernat fără puteri încredințate de Parlament.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

În condițiile în care România este aliat în NATO de 17 ani și membru al Uniunii Europene de 14 ani.

Dintre premierii „plini”, cel mai mult a guverenat Popescu-Tăriceanu (3 ani și 359 zile), urmat de Boc (două guverne) și Ponta (patru guverne), fiecare cu câte 3 ani și 46 zile. Cel mai puțin a guvernat Ungureanu (88 zile).

Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că deja putem vorbi de o perioadă istorică distinctă. Perioadă caracterizată prin includerea instituțională a statului România în Occidentul a cărui civilizație, economie și democrație definesc cele mai înalte standarde statale de pe Planeta Pământ.

Dar caracterizată și printr-un fenomen aparent paradoxal: averea nației române, colectată în fiecare an în procent de o treime din produsul intern brut, a fost încredințată spre cheltuire și spre producerea de bunuri publice unor persoane în mare parte de proastă calitate intelectuală și morală, cu o cultură precară (adică fără repere și fără valori însușite), atunci când nu s-au dovedit inculte de-a dreptul, cu tare de nepotism, servilism, clientelism (atunci când nu au fost dovedite corupte de-a dreptul), în principiu inepte în administrația publică centrală (adică dependente de subalterni, dar și de sponsori ori de clienți, în luarea decizilor administrative) și așa mai departe.

Desigur, aspectul aceasta al ineptitudinii și inadecvării nu este o caracteristică în sine a perioadei istorice identificată aici distinct. Caracteristic este doar aspectul subsidiar că acești inepți și inadecvați au ajuns să decidă destinele consumatorilor bunurilor publice (securitatea națională, ordinea publică, sănătatea, educația națională, cultura, mediul, infrastructura etc.) fără vreun control, fără vreo supraveghere și mai ales fără vreun cuvânt de spus din partea publicului național suveran.

Să vă explic, foarte pe scurt. De mai bine de 2300 de ani se știe că funcția publică este o poziție de onoare (așa i-a zis Aristotel, în Politica, Cartea a III-a, X). De aceea le zicem și azi ocupanților acestor funcții „demnitari”. Aristotel făcea o argumentație de tipul: dacă este o demnitate funcția publică, atunci înseamnă că oricine nu are acces la ea este nedemn (sau, dacă traducem ἄτιμος ca lipsit de onoare, înseamnă că vorbim despre un dezonorat).

Lipsa de acces la funcție însemnând de fapt că îi este interzis accesul, desigur. Sau, în limbajul constituțional actual, nu poate avea acces la funcția de premier al României cine nu are toate drepturile. Cum a fost cazul cu Dragnea infractorul, după condamnare.
În tot cazul, în democrație nu i se poate interzice accesul la funcție niciunui membru cu drepturi depline al demosului suveran.

De unde, înseamnă că și oamenii răi, proști sau nepregătiți (dar membrii cu drepturi depline ai poporului suveran) pot ocupa cele mai înalte demnități în stat, în democrație.
Da, așa este. Iar interzicerea accesului lor pe bază de nivel minuscul de cultură, de inteligență, de integritate sau de onestitate nu este o soluție.

Dar există soluții, observa tot Aristotel (și după el toți cei care au proiectat edificii instituționale demcratice de stat, până în zilele noastre).
Aceste soluții ne vin tot din antichitate, încă de la atenianul Solon și țin de controlul și supravegherea demnitarilor.

Principiul acesta are deci o vechime considerabilă, la nivel mondial. La noi, pe aceste plaiuri de legendă, cei 10 premieri „întregi” și ceilalți 5 „limitați” au fost și ei controlați și supravegheați.

De aceea, unii au fost debarcați înainte de terminarea mandatului, trei dintre ei prin moțiune de cenzură. Doar că acest control și această supraveghere au fost superficiale, au fost partizane și mai ales, au fost exercitate mai degrabă de serviciile secrete publice și private, toate fără vreun interes expres de a servi publicul național.

Care public nici nu știe ce sunt ălea controlul și supravegherea democratice asupra guvernării României. Și nici nu dă semne că ar vrea să afle.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News