Epoca rebelilor: Politicienii care zguduie lumea

In cea mai mare parte a lumii democratice, partidele si sistemele traditionale sunt atacate, ranite si, uneori, chiar invinse.

Suntem in "era insurgentilor", in care formatiuni politice care altadata ar fi fost considerate caraghioase, periculoase, marginale castiga alegeri. Suntem in era in care politicieni excentrici ameninta sa-i bata la urne pe unii dintre cei mai experimentati lideri din lume.

Cel mai la indemana (si relevant) exemplu este Grecia, acolo unde Syriza, un partid radical de stanga, conduce tara si unde tot soiul de partide antisistem precum comunistii, conspirationistii de la Grecii Independenti (si ei membri ai Guvernului) sau neonazistii de la "Zorii Aurii" au reprezentare serioasa in Parlament.

Sigur, Grecia e un caz special, insa peste tot s-au ridicat partide "rebele". In Franta, Frontul National a ajuns mai puternic decat a fost vreodata, chiar castigand alegerile europene, iar sefa sa, Marine Le Pen, a avut momente in care a fost pe primul loc in sondajele prezidentiale. E adevarat, Frontul e mai moderat decat pe vremea lui Jean-Marie Le Pen, insa este un partid cu puternice tendinte extremiste.

In Marea Britanie, Partidul Independentei (UKIP) a castigat si el alegerile europene si a luat 14% din voturi la alegerile legislative (e adevarat, ca urmare a sistemului "castigatorul ia tot", are un singur parlamentar).

Tot in Marea Britanie, tendintele anti-sistem se regasesc chiar in partidele sistemului. Jeremy Corbyn, un stangist radical cunoscut pentru legaturile cu gruparea terorista Hamas si diverse dictaturi de stanga, oponent al largirii NATO si anti-monarhist, e favorit sa castige alegerile pentru presedintie in Partidul Laburist, al doilea cel mai mare din tara.

In Spania, partide anti-sistem precum Podemos si Ciudadanos au castigat, impreuna, aproape jumatate din voturile de la alegerile locale, un soc politic pentru o tara dominata de decenii de doar doua partide - populari si socialisti.

In Italia, Miscarea 5 stele a comediantului Beppe Grillo are cam un sfert din locurile din Parlament.

In Ungaria, un partid conservator, cel al premierului Viktor Orban, devine sistemul in tara, insa contesta (sfideaza) sistemul din Uniunea Europeana si din lumea intreaga vorbind, socant pentru unii, de trecerea la o democratie iliberala, pe modelul statelor autoritare.

SUA nu fac exceptie - afaceristul excentric Donald Trump conduce cursa pentru candidatura la presedintie a Partidului Republican, in timp ce in tabara democratilor Bernie Sanders, un politican apropiat de profilul britanicului Corbyn, e tot mai aproape de favorita Hillary Clinton pe plan national si chiar o bate pe aceasta in unele state, asa cum arata sondajele. In plus, aripa de dreapta a Partidului Republican, Tea Party, a scos din joc in ultimii ani cativa adevarati colosi ai politicii americane.

E adevarat, exista mari diferente intre cei mentionati mai sus. In timp ce unii sunt de-a dreptul revolutionari prin schimbarile pe care le propun, altii sunt revolutionari prin ei insisi, prin personalitatile lor excentrice si imprevizibile si prin modul in care ajung aproape de/la putere.

Toti au in comun o puternica sfidare a establishmentului politic, a normalitatii si, ce e mai important, sunt expresia unor puternice frustrari si dorinte de schimbare din intreaga lume.

Cauzele "erei rebelilor"

Analizand miscarile antisistem din toate democratiile consolidate vedem ca, desi nu sunt primele partide care apar in cele mai importante tari ale lumii, e pentru prima data cand atat de multe reusesc sa faca atat de mult zgomot si chiar sa ajunga la conducere.

De ce acum se poate? Prima cauza tine de faptul ca suntem intr-o perioada de schimbare, in care criza economica a zguduit nu numai sistemul financiar al lumii, ci si increderea in institutiile si partidele traditionale. Oamenii vor altceva, vor solutii mai simple (uneori, prea simple), vor schimbari mai rapide.

O alta cauza tine de usurinta comunicatii mesajului "rebelilor". In era digitala este mult mai usor pentru ei sa-si raspandeasca mesajul pentru mai multi, mai repede, mai eficient. Poti contesta usor masinarile de partid traditionale, poti sa fii mai convingator decat ele sau macar pe masura lor.

Si sa nu uitam ca "rebelii" prind. Traim sub influenta unei culturi populare modelate de filme de actiune, muzica, jocuri, ce exalteaza rebelii, insurgentii, pe cei care indraznesc, lupta (si reusesc) impotriva unor colosi.

Nu in ultimul rand, legat de asta, dar nu neaparat determinat de asta, traim intr-o cultura a tineretii, chiar in timp ce societatea e din ce in ce mai batrana. O cultura care indeamna mai mult la risc, la solutii sangvine, la contestare.

Un mediu bun pentru "insurgenti".

De ce nu si in Romania?

Este Romania in aceeasi linie de gandire cu restul lumii referitoare la contestarea sistemelor traditionale? Eu cred ca da, doar ca formele de manifestare sunt altele.

Aparitia Partidului Poporului Dan Diaconescu, cel care a luat aproximativ 14% din voturi la parlamentarele din 2012, este un sindrom al contestarii, al "insurgentei". Este insa altceva fata de "insurgentele" mai serioase din alte tari, dat fiind si materialul clientului, adica al partidului - foarte slab.

In plus, o mare parte din energia contestarii, energia anti-sistem a fost absorbita de USL. Paradoxal, vorbim de o alianta a doua dintre partidele sistemului, insa austeritatea a creat conditii speciale, in care a putut fi vazuta diferit si a luat din forta unei eventuale, reale forte politice anti-sistem.

Poate ar merita mentionata si campania prezidentiala a Monicai Macovei din 2014, chiar daca nu e de genul "insurgentelor" de mai sus, lipsindu-i populismul (consistent) si o contestare complexa a sistemului, care sa treaca de granitele anticoruptiei. Vorbim insa de o campanie care a adus vreo 450.000 de voturi, un rezultat excelent, cred eu, daca tinem seama ca a avut structuri practic inexistente, putin timp, putini bani si mari probleme de conducere si organizare.

Ea arata altceva - exista spatiu si exista metode pentru contestarea sistemului traditional de partide si in Romania.

Lucian Lumezeanu este analist politic, consultant Public Affairs si fost jurnalist Ziare.com.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...