Du-te, Șică!

Marti, 05 Octombrie 2021, ora 12:446495 citiri
Du-te, Șică!

Istoria a dovedit că politicienii periculoși, înscriși pe o traiectorie riscantă, trebuie izolați încă din primele momente ale radicalizării lor, când societatea nu e (încă) interesată de mesaje extremiste.

Citeste toate textele scrise de Ovidiu Raetchi pentru Ziare.com

Momentul 1924 – pasionații de istorie știu la ce mă refer – e grăitor în acest sens. Un populist lăsat în derivă poate profita de o criză economică majoră, precum cea din 1929, pentru a-și înzeci peste noapte procentele electorale.
Să ne aplecăm puțin asupra acestei declarații recente a domnului Ludovic Orban, fostul președinte PNL: „Domnul Cîțu, ne uităm în moțiunea care a câștigat congresul și vedem că nu are nimic din filonul național, din ceea ce înseamnă relația firească cu morala creștină, apărarea satului român. Știe tot partidul că Iohannis și-a dorit ca partidul să fie mai degrabă progresist. Nu știu de ce. Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor și în general al Europei Centrale, care e împotriva identităților naționale, care încearcă să nege niște lucruri care sunt așezate în mod firesc în societatea noastră de mult timp. Asta nu înseamnă că noi trebuie să fim altceva decât suntem noi, avem specificul nostru, personalitatea noastră, trebuie să ne apărăm valorile noastre indiferent de ce vânt bate.”

Putem înțelege din aceste rânduri de ce debarcarea lui Orban din fruntea PNL a reprezentat prioritatea indiscutabilă a anului 2021 pentru liberali, cu toate costurile politice (uriașe!) aferente pentru partid. Ludovic Orban a suferit o bizară convertire la viktororbanism, la poporanism și euroscepticism în timp ce conducea partidul de guvernare din România. Când spune mai sus că „Iohannis și-a dorit ca partidul să fie mai degrabă progresist”, el face referire la acele valori pentru care Klaus Iohannis a primit premiul Carol cel Mare la Aachen, flancat de liderii Uniunii Europene. E vorba de europenism, nu atât de progresism. Alternativa lui Ludovic Orban la poziția pro-Europa a lui Iohannis este vechiul fundamentalism din Polonia și Ungaria, pe care îl cunoaștem atât de bine din perioada interbelică: „Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor și în general al Europei Centrale, care e împotriva identităților naționale, care încearcă să nege niște lucruri care sunt așezate în mod firesc în societatea noastră de mult timp.” (adică naționalism, suprimarea societății civile, zone libere de LGBT, interzicerea avortului, cunoaștem repertoriul maghiaro-polonez).

În aceste condiții, pentru orice urmăritor atent al evoluțiilor din Uniunea Europeană, devine limpede de ce Ludovic Orban trebuia înlăturat cu orice preț din fruntea partidului liberal. Cu orice preț! (Iar prețul plătit de partid se va vedea limpede în următoarea perioadă). Ar fi fost foarte, foarte periculos pentru România și pentru Uniunea Europeană un Ludovic Orban prezidențiabil PNL care să ducă Bucureștiul alături de Budapesta și Varșovia. Acest lucru putea echivala cu prăbușirea întregului flanc estic în brațele unei isterii naționaliste care niciodată nu se termină bine (repet, estul a mai fost fruntaș în acest domeniu după 1919, până în 1933, când Berlinul a preluat conducerea). În al doilea rând, ar fi fost o rușine istorică pentru PNL să aibă un lider viktororbanizat în timp ce prezidează partidul, pe care să încerce să-l transforme într-o uzină de speculare politică a religiei și de înjurat homosexuali.

Să fim sinceri: nu există cale de mijloc între europenism și viktorludovicorbanism. PNL a încercat să pretindă o vreme, în mandatul lui Orban, că ar fi așa-și-așa, mai degrabă conservator dar și nițeluș liberal, însă din asta a ieșit o bâlbâială ridicolă, pentru că, în realitate, totul era reacționar în comportamentul parlamentar al partidului. Nu există soluție realistă și sănătoasă decât ruperea lui Orban de PNL. Amenințările fostului lider liberal cu ruptura și declarațiile războinice la adresa lui Klaus Iohannis nu sunt nici accidente, nici semnale subtile. Pur și simplu asta e calea, asta se va întâmpla. PNL se va scinda între un PNL-Orban viktororbanist și un PNL-Iohannis europenist. Nu e exclus nici măcar ca Orban să recâștige pe termen mediu sigla PNL, deși ar fi jenant ca proiectul său prezidențial eurosceptic să beneficieze de această siglă.
Pe lângă faptul că ar aduce o clarificare ideologică absolut necesară, dezertarea lui Orban ar fi și sănătoasă electoral pentru PNL. Deși cota sa de simpatie a crescut sezonier în contextul congresului PNL, Orban a fost întotdeauna un politician cu cifre mediocre de încredere, deși simpatic, dansator și notoriu. Gruparea care l-ar urma în aventura sa naționalistă – menită să apere satul și jurământul cu mâna pe Biblie – nu are nume relevante și va fi oricum mai mică decât cea estimată acum.

Dacă privești evenimentele din PNL, de peste vară, cu ochii prea apropiați de vitrină, nu vei înțelege cu siguranță nimic și multe lucruri ți se vor părea lipsite de sens. Dar un lucru a avut sens, scuzând pe termen mediu toate prostiile și bâlbele: scoaterea unui Ludovic Orban viktororbanizat din fruntea unui partid major, cu structuri puternice, înainte să fie prea târziu. Orban n-are decât să-și dea atacul reacționar la „progresim” pe cont propriu, în fruntea propriei grupări care apără imperiul Roman de gay, cot la cot cu omologii patrioți ai lui Dragnea. Probabil cot la cot și cu gruparea lui Traian Băsescu. Oricum, el va fi pus în umbră de neo-legionarismul mai răspicat al gândiriștilor de la AUR. Dacă ar fi beneficiat însă de sigla PNL și ar fi putut să-și înmoaie discursul și în puțin liberalism clasic, cât să confuzeze electoratul, Ludovic Orban ar fi putut fi mult mai periculos.

Ovidiu Raetchi este un scriitor specializat in Orientul Mijlociu. Doctorand in istorie cu o teza despre procesul de pace dintre Israel si Egipt (1979) si doctorand in științe politice cu o cercetare care urmărește evoluția Frăției Musulmane din 1928 până astăzi, Raetchi are un master în cultura arabă și un altul în civilizația ebraică. Licențiat în științe politice, Raetchi a urmat studii postuniversitare de securitate la București și Garmisch-Partenkirchen. A publicat cinci volume de eseuri și istoria civilizației: "EsTeistica"; "Din Agora"; "Scurt Tratat despre Iubire"; "Soldatul Putin si Filosoful Dughin: Civilizația Rusă în Fața unei Noi Erori Imperialiste"; "Avangarda Califatului: O Istorie Intelectuală a Jihadismului". A fost vicepreședinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, deputat de Diaspora și deputat de București.