Diferența dintre doctrinele politice autentice și doctrina ciolanului

Miercuri, 29 Septembrie 2021, ora 16:342439 citiri
Diferența dintre doctrinele politice autentice și doctrina ciolanului

Oamenii onești, civilizați, morali, cu dragoste de semeni și de națiune, cu educație solidă și cu studii serioase (indiferent nivelul lor), cu experiență de muncă și de viață, care și-ar dedica o parte din timpul lor muncii politice adevărate și de calitate, schimbând astfel demografia clasei politice românești, iremediabil compromisă de impostorii, imbecilii, incompetenții și ignoranții care o populează majoritar și decisiv, aduc cu ei într-un eventual partid ce le-ar deschide ușa din față mult mai mult decât onestitatea, cinstea, moralitatea, cultura, educația și experiența lor.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

Lista scurtă și incompletă a absențelor esențiale din politica românească cuprinde ceea ce acești oameni ar putea să facă cu deplină reușită.

Doctrina politică. Complet absentă până astăzi, lucru explicabil prin faptul că doctrina politică presupune cultură și chiar știință politică atât la cei care o formulează, cât și la cei care lucrază cu ea, în câmpul muncii politice. Ori, o clasă politică populată majoritar și decisiv cu inculți și impostori chiar să fi vrut și nu ar fi avut cum să producă și să utilizeze vreo doctrină politică. Abia atunci când cel puțin un partid politic ar genera o dezbatere publică despre ce e aia și la ce folosește doctrina politică, am putea începe să vorbim despre așa ceva. Și cine să o facă, dacă nu cei care vin în politică exact pentru așa ceva. Pentru ordine conceptuală, pentru predictibilitate bazată pe valori și pe principii, deoarece asta este menirea doctrinei politice. Cea cu listele de valori, cu principiile de organizare și de acțiune politică, cu normele atitudinale, cu regulile de comportament și cu procedurile de lucru partinic, pe baza acelor valori, principii etc.

Clasa politică românească nu are încă habar ce sunt ălea politici publice

Politicile publice. După trei decenii de democrație împrumutată și calchiată din Occident, clasa politică românească nu are încă habar ce sunt ălea politici publice. Mai bine de jumătate din perioada asta nici nu pronunța vreun politician român sintagma „politici publice”, d-apoi să știe ce sunt ălea. Mai de curând, îi vedem pe unii mai cu tupeu că umblă cu „politicile publice” în gură, dar din umblatul ăsta rezultă doar că sunt habarnamiști pe subiect. Ca să nu spunem analfabeți funcționali, că perimăm termenul. Dacă ar veni oamenii onești dar și competenți, și cunoscători în politică, aceștia ar fi primii cărora conceptul de politici publice le-ar spune ceva inteligibil. Și ar putea fi primii care să înceapă să opereze cu acest concept, în munca politică de zi cu zi.

Planificarea politică. Cu excepția unor activiști comuniști, care au lucrat mai ales pentru FSN și derivatele sale, domeniul planificării politice este și astăzi unul depopulat de planificatori reali, de cunoscători și practicieni în lucrul cu instrumentele de planificare politică. Desigur, activiștii de astăzi sunt experți în planificarea aranjamentelor, schemelor, mișmașurilor, sciziunilor, preluărilor ostile, controlului asupra mijloacelor de informare în masă, alocarea sinecurilor și alte activități de partid și de stat ce presupun o oarecare anticipare. Dar astea nu sunt planificare politică. Iar politicienii români se feresc ca Dracu de tămâie de ideea de planificare politică, deoarece asta ar însemna ca ei să se supună controlului publicului, în fiecare etapă de planificare, de la stabilirea obiectivelor, determinarea resurselor și până la evaluarea finală a unui plan sau program. Oamenii onești și cunoscători, ce se țin astăzi departe de politică, dacă ar fi invitați într-un partid, ar putea aduce cu ei cultura de planificare, căreia să îi dea o nuanță politică. Planificator eu însumi, vă pot spune că doar un om onest ar putea face planificare de-adevăratelea. Deoarece e nevoie de cinste, corectitudine, moralitate și mai ales onestitate ca să poți planifica, în folosul altora. Mai ales în folosul publicului general.

Comunicarea politică. Este marele absent din viața politică românească. În condițiile în care bârfele, știrile pe surse servite preferențial și tendențios, dezvăluirile controlate, campaniile de influențare sau de manipulare a opiniei publice, minciuna sadea și altele asemenea nu sunt comunicare publică. Ele nu au nevoie de credibilizarea sursei unui mesaj și nici de evaluarea efectelor unui mesaj transpus în acțiune guvernamentală. Pe când comunicarea publică exact ăsta este: un mecanism complex prin care guvernanții comunică publicului tot ce i-ar fi acestuia necesar pentru a participa conștient și informat la actul de guvernare a sa, ca suveran ce se află, într-o democrație constituțională. Comunicarea publică pe subiecte politice implică onestitate deplină, alături de priceperea necesară și exersată cu succes în transmiterea de informații despre guvernare publicului guvernat. Adică, implică exact ceea ce nu are astăzi clasa politică românească și nici nu vrea să aibă.
Dar să ne oprim deocamdată aici, cu lista noastră. Absența cea mai importantă în opinia mea nici măcar nu e aici, dar o las pentru altă dată, dacă mă va întreba vreun prieten.