Deruta unei generatii. Cum navigam intre performanta si corectitudine politica

Ne place sau nu, forta intelectuala si culturala dominanta in acest moment in lume, in spatiul discursului public, este asa-numita - mai mult sau mai putin fericit - "corectitudine politica". Ne place sau nu, trebuie sa ne raportam la ea in orice evaluare sau proiect intelectual, cultural sau de cariera. In Romania, cand vine vorba de corectitudinea politica, am putea imparti pozitiile luate, grosso modo, in trei categorii.

Primii, care nu au o problema cu corectitudinea politica, o considera chiar benefica intr-o anumita masura, uneori castiga personal de pe urma ei, insa resping ideea ca asa ceva ar exista in Romania. A doua categorie, desi ar putea concede ca aceasta este un principiu de organizare care ingradeste libertatea oamenilor, respinge si ea ideea ca aceasta ar exista in Romania. Ultima categorie, cea mai putin numeroasa, considera corectitudinea politica atat in continutul ei, cat si in implicatiile sale - un regim care, odata instalat, tinde sa reduca libertatea oamenilor pana in punctul orwelian in care inclusiv ce se petrece in sfera mentala a fiecaruia este de interes pentru autoritati. Corectitudinea politica, pentru acesti oameni, este o amenintare reala si in Romania, unde se instaleaza treptat, ca un ecou al evolutiilor din Statele Unite.

Pasul urmator este sa atasam o eticheta ideologica fiecarei categorii pe care am obtinut-o in urma clasificarii. Dar nu voi face asta pentru ca mi se pare cea mai perversa manevra prin care poti bloca orice dezbatere, aruncand-o exact in capcana manevrelor de etichetare si stigmatizare tipice modului de operare al corectitudinii politice. Voi spune numai ca tendinta pe care am observat-o relativ la generatia care acum are undeva intre 18-30 ani este sa se inscrie in una dintre primele doua categorii. Cea mai importanta observatie este aceasta: departe de a fi dominata si sufocata de valul de CP, exista totusi si in generatia noastra un segment care intelege pericolul corectitudinii politice si nu este dispusa sa cedeze in fata ei.

In acest punct apare o alta intrebare. Cat de relevant este sa ne impartim generatia in tabere, in functie de atitudinea pe care o avem fata de corectitudinea politica? Generatia noastra (18-30 ani), despre care voi discuta in continuare, pare ca are alte probleme si prioritati in Romania. De ce ne-ar pasa atat de mult de principii cand avem politicieni corupti, ne lipsesc autostrazile, conditiile din spitale sunt precare s.a.m.d.? Sau, pe de alta parte, de ce ne-am pierde timpul cu amenintarile la adresa libertatii cand sub ochii nostri se petrec atatea dezvoltari in inteligenta artificiala, se construiesc organe artificiale, au loc inginerii biologice care promit sa imbunatateasca organismul si functiile cognitive si sa ne faca imuni la anumite boli?

In general, cei care aduc primul tip de critica isi imagineaza ca daca dintr-odata toti ne-am apuca sa scriem politici publice, problemele tarii s-ar rezolva. Sa adaugam la aceasta solutie cateva proteste si Romania ar arata dintr-odata, ca prin minune, altfel, transformata in intregime, aproape un paradis terestru. Oamenii care cred ca lucrurile sunt atat de simple pierd din vedere faptul ca guvernarea unui stat nu este o problema pur tehnica, ci are o pronuntata componenta valorica. Iar libertatea este sursa oricarei valori sociale. Atat timp cat oamenii nu isi pot manifesta optiunile, nu au libertatea de a le exprima, gandi, dezbate si decide, nu poate fi vorba de valori sau etica si de o societate bazata pe indivizi liberi. Eliminarea libertatii de a gandi, exprima si decide nu are cum sa faca o societate sa fie mai morala, mai buna valoric, pentru ca elimina insasi sursele moralitatii sociale.

Al doilea tip de critica pare ceva mai sofisticat. Oamenii se extaziaza repede cand sunt invocate stiinta si tehnologia si cad in capcana de a crede ca acestea doua pot rezolva toate problemele inerente conditiei umane. Sa ne amintim insa ce inseamna ca niste oameni pentru care morala este o superstitie sa foloseasca dupa bunul plac stiinta si tehnologia. Este exact ce au facut comunistii si nazistii. Sofisticarea e doar aparenta.

Am facut aceasta paranteza pentru a respinge argumentul care spune ca este irelevant sa discutam acest subiect. Din contra, subiectul corectitudinii politice este de o importanta majora, atat pentru practica politica, cat si pentru modul in care folosim dezvoltarile din tehnologie, inteligenta artificiala etc.

Problema acestei minoritati din generatia noastra - persoane care recunosc realist provocarea existentiala pusa de valul corectitudinii politice - este dubla. Pe de o parte, cum sa se formeze cat mai bine intelectual. Cum sa se pregateasca pentru problemele formidabile pe care CP le va ridica si in contextul romanesc, asa cum se va intampla peste tot, in momentul in care va atinge punctul critic ce va genera o criza de sistem. Ce si cum sa citeasca, in ce ordine, cum sa navigheze printre atatia autori si atatea resurse pe care le are la dispozitie? Ce pregatire tehnica si intelectuala sa isi asume in diviziunea intelectuala a muncii? Pe de alta parte, cum sa traiasca in acord cu un mod de viata pe care si l-a ales, in conditiile in care libertatea - acest principiu metaetic care face posibil pluralismul modurilor de viata - este restransa tot mai mult si inlocuita de prescriptiile unui principiul moral particular - corectitudinea politica?

Prima problema vizeaza relatia mentor-ucenic. Sunt tot mai putini intelectualii care isi doresc sa construiasca o relatie de mentorat cu acei studenti care se arata inclinati spre o viata intelectuala. Multi dintre intelectualii care ar putea indruma generatia noastra au ales sa se retraga din spatiul public. Retragerea lor a facut posibila inflatia de snobi si oportunisti scoliti la suprafata in Occident, care a acaparat o buna parte din spatiul intelectual romanesc. Avem nevoie de modele intelectuale, de standarde, de indrumare, dezbateri si conversatii. Acestea sunt conditiile necesare ale unei dezvoltari intelectuale.

Nu este suficienta o lista cu marile carti - in fond, probabil nu exista un canon mai comprehensiv decat cel alcatuit la jumatatea secolului trecut de Mortimer Adler si Robert Hutchins cand au incercat sa creeze un program de studiu al marilor carti la Universitatea din Chicago. In continuarea bibliografiei, avem nevoie de seminarii avansate, care sa nu cunoasca granitele disciplinare si sa nu aiba finalitate practica directa - ci, cel mult, indirecta, in sensul in care iti ofera o directie si cateva puncte de reper pe aceasta cale.

A doua problema este una institutionala. Intr-un mediu institutional definit de corectitudinea politica, atat pluralismul traditiilor de gandire, cat si pluralismul valorilor si al modurilor de viata este imposibil. De aici reiese necesitatea ca generatia noastra - sau aceia dintre noi care constientizeaza implicatiile corectitudinii politice - sa se organizeze pentru a pastra vie traditia libertatii, atat in spatiul universitar, cat si in spatiul public romanesc. Doar intr-un mediu liber de constrangerile unui principiu ideologic viata morala este posibila, iar traditia gandirii este ferita de rescrierile ideologice.

Ar fi aici de adaugat si o nota privind o ambitie sau o provocare, poate naiva. Dar merita mentionata. Oricat de ciudat ar parea, au existat de-a lungul istoriei momente in care ramasitele civilizatiei au fost pastrate intr-un spatiu geografic si cultural marginal. Este cazul, de exemplu, al acelor calugari care in secolele al VIII-lea si IX-lea s-au refugiat din calea triburilor barbare germanice in Irlanda. Acolo au mentinut vie cateva generatii cunoasterea limbii grecesti si o anumita forma de platonism adusa de Johannes Scotus. La fel, nestorienii care au salvat scrierile lui Arisostel si au facut posibila renasterea teologica si filozofica din Evul Mediu Tarziu. Nu ar fi de mirare ca timpurile noastre sa cunoasca ceva similar, iar civilizatia occidentala, dezvoltata in Grecia Antica si apoi in Apusul Europei, sa se refugieze din calea revolutiilor contraculturale si a corectitudinii politice in cateva spatii periferice ale continentului european... Cine poate sti ce ne rezerva istoria? Cine s-ar fi asteptat in 1989 ca in 2020 vom fi confruntati cu aceste evolutii, teme si dileme?

Robert Gabriel Ciobanu este student la programul de master Philosophy, Politics and Economics la Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucuresti. Este, de asemenea, Mercatus Center Frederic Bastiat Fellow, Young Affiliate la Network for Constitutional Economics and Social Philosophy (NOUS) si bursier al fundatiei crestin-democrate "Konrad Adenauer".

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.

Veste teribilă pentru naționala României. Internaționalul scos cu targa de pe teren va lipsi la Euro 2024 VIDEO

Selecționerul Edi Iordănescu a primit o veste neplăcută de la unul dintre cei mai în formă internaționali români, în perspectiva participării României la Euro 2024. Astfel, Olimpiu...

România: riscurile de azi și ce se întâmplă (până) în 2035

Poate România ține pasul cu schimbările rapide care au loc în marile economii europene? Și ce-ar trebui să facă pentru a nu fi lăsată în urmă? O analiză de Sabina Fati. Un Raport al...