Cum am ajuns să ne obișnuim cu ”lideri” inepți, inculți, impostori și răi cu poporul

Marti, 16 Noiembrie 2021, ora 22:405067 citiri
Cum am ajuns să ne obișnuim cu ”lideri” inepți, inculți, impostori și răi cu poporul

La alții o fi fost altfel, dar la noi, în România, regimul politic comunist a căzut din cauză că nu oferea niciun viitor.
Adică, nu a căzut datorită revoluției anti-comuniste victorioase. Nici măcar din cauză că se stăurase lumea de foamete. Ori din cauză că era un regim politic represiv, iar lumea dorea libertate. Nimic din toate acestea nu căpătase, până la Crăciunul 1989, o dimensiune națională. Revoluția anti-comunistă fusese purtată de semnatarii scrisorii celor 6 foști mahări comuniști pe timpul lui Dej, marginalizați de Ceaușescu (așa cum pățise și Iliescu Ion, trimis la o editură, după modelul Ana Pauker) și care nu reușiseră să mobilizeze decât alți câțiva foști, cum erau generalii pensionați, școliți la Moscova. Cât despre foamete, represiune sau dorința de libertate, românul mediu și masiv majoritar avea soluții altele decât schimbarea de regim (ipocrizia, descurcăreala, adusul acasă de la serviciu, relațiile, mita, cârcoteala în șoaptă și altele asemenea).

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur Marcu pentru Ziare.com

Schimbarea de regim a oferit o perspectivă pe termen scurt publicului național, integrarea euro-atlantică. Perspectivă atinsă 15 ani mai târziu, cu românii acceptați să călătorească, să se stabilească și să muncească în Occident, cu stilul de viață occidental intrând în molurile naționale, cu multinaționalele care oferă locuri de muncă aici, dar care și atrag la ei pe cei mai buni dintre noi, cu școlile internaționale care acceptă tineri români și mai ales cu statul România membru al celor două cluburi internaționale care contează: NATO și UE.
Doar că, de alți 15 ani încoace, perspectiva asta a devenit prezentul, iar despre viitor nu mai vorbește nimeni nimic.

Nu vorbesc nici liderii politici, nici grupurile de gândire naționale, nici măcar cei mai luminați oameni ai noștri, care au condus emulația națională de până acum (sau vă dați seama că sunt sarcastic când îi pomenesc pe luminații ăștia, care sunt niște anonimi desăvârșiți).
De unde și activarea celor care propun ca viziune de viitor întoarcerea în trecut. De la întoarcerea la vremurile bune ale mândriei naționale ceaușiste, la întoarcerea la vremurile de legendă traco-geto-dacice, ori chiar la întoarcerea în preistorie.
Dacă am avea vreo viziune de viitor, pentru cel puțin o generație de acum înainte, asemenea activiști ar fi la fel de irelevanți pe cât sunt astăzi cei care conduc gândirea colectivă națională, dacă îi știe cineva cine sunt ei.

Loc pentru emiterea unei asemenea viziuni este cât cuprinde. România este în toate clasamentele de performanță socială, culturală, economică pe locurile codașe și mult sub potențialul demografic de cea de-a șasea cea mai populată națiune din Uniunea Europeană. Așa că simpla viziune de a urca măcar câteva locuri (nu în statistici ci în prestigiul între egalii euro-atlantici) ar putea constitui o sursă de emulație națională, pentru atingerea obiectivelor generate de o asemenea viziune.
Problema cu absența viziunii este simplă: în momentul în care un colectiv (de la familia restrânsă, la gașca de prieteni, la bloc, cartier sau sat și până la națiunea în întregul ei) își propune cu sinceritate și onestitate un obiectiv, acel colectiv îi va identifica automat pe cei mai potriviți membri ai săi, pentru a gândi, a planifica, a conduce și îi va îndemna să muncească pentru binele general.
Ceea ce este într-adevăr o problemă pentru cei care au ajuns să gândească, să planifice, să conducă fără a avea minte suficientă, experiență suficientă, școală suficientă pentru a înțelege ce ar trebui să facă, dar care au un tupeu nemărginit și o imensă lipsă de bun simț și care se prefac doar că muncesc pentru binele general. Pe când ei doar folosesc pozițiile publice pentru propria lor bunăstare.
De aceea, aceștia confiscă discursul public și îl aglomerează cu non-probleme, controlează mijloacele de comunicare în masă vechi și noi, publice și private, îngreunează până la imposibilitate informarea publică din surse oficiale, propun „stabilitate” când sunt pe funcții și „reformă” când sunt în opoziție și așa mai departe.
Acestea fiind formele consacrate de a evita formularea vreunei viziuni naționale, care să trezească o emulație la fel de națională și care să solicite ca cei mai buni dintre noi să muncească pentru binele nostru general, așa cum este el definit prin viziunea de materializat.

Din păcate, așa cum poporul român de acum trei decenii se obișnuise și se adaptase în regimul politic comunist și cu foametea, și cu frigul, și cu disprețul statului față de cetățean, și cu furtișagurile de masă, și cu minciuna oficială, dublată de ipocrizia subordonaților, și cu opresiunea, și cu granițele închise și păzite cu arma în mână, ca nu cumva cineva să scape teafăr din „lagărul socialist”, tot așa se pare că poporul român de azi s-a obișnuit cu lipsa de viziune strategică națională.
Și implicit s-a obișnuit cu conducătorii săi inepți, inculți, impostori și răi cu poporul. Și nu numai că s-a obișnuit, dar s-a și adaptat la stabilitatea și reforma propuse de aceștia.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News