Cine pe cine face in politica?

Joi, 08 Aprilie 2010, ora 19:04 1892 citiri

Gabriel Berca este numele cel mai sonor care paraseste barca liberala, de la marea ruptura a grupului Fltur - Stoica - Solojan. A fost prefect, secretar general al guvernului, iar acum este senator.

Mai mult, era unul dintre liberalii cei mai prezenti in studiourile de televizune, una dintre cele mai agresive voci antiPD-L. A avut si PSD astfel de pierderi grele. Sa ne amintim numai de cei doi fosti ministri Marian Sarbu si Cristian Diaconescu.

Fiecare dintre ei a fost acuzat, la plecare, de oportunism, de vanarea unor interese personale. In fiecare dintre cazuri, dezertorilor li s-a adus aminte ca partidul i-a facut ceea ce sunt. "Organizatia l-a propus prefect al judetului (Bacau n.red.), l-a propus secretar general al guvernului, eu m-am batut sa obtina un loc de senator intr-un colegiu unde sunt primar", i-a spus Romeo Stavarache lui Gabriel Berca.

De partea cealalta, plecatii se apara cu principiile pe care nu si le pot incalca, cu lipsa de comunicare, cu faptul ca nu se mai regasesc in partid sau ca acesta nu le-a sustinut proiectele. La prima vedere cel putin, rabinul le-ar da dreptate si unora, si celorlalti. Dar oare pana unde trebuie sa mearga fidelitatea fata de partid si de unde incepe obligatia de a fi fidel propriilor proiecte si credinte?

Este adevarat ca accesul la functii importante depinde de decizia partidului, insa, in mod normal, promovarea ar trebui conditionata strict de competenta. Cu alte cuvinte, desemnarea in functia de ministru, prefect, secretar de stat sau candidat intr-un colegiu n-ar trebui sa fie o favoare, ci o consecinta a competentei persoanei respective. Si atunci e in egala masura avantajoasa pentru partid si politicianul promovat.

Din pacate, insa, in general, competenta este ultimul criteriu avut in vedere la o astfel de desemnare. Nu-mi aduc aminte de vreo fapta de mare vitejie sau de vreun mare proiect al lui Gabriel Berca. Membrii de partid sunt promovati in functie de obedienta, cumetrii, forta financiara si, de-abia am vazut in cazul Voicu, chiar santaj. Aceste promovari fiind, pana la urma, favoruri, cumparate sau smulse conducerii partidului, reprosurile lui Romeo Stavarache sunt, intr-un fel corecte, dar dezvaluie, in acelasi timp, un sistem gaunos.

"Regret faptul ca Gabriel Berca a fost pe rand prefect, secretar general al Guvernului si senator", spune acum Crin Antonescu. Daca dl. Berca si-a meritat functiile, daca a fost omul potrivit la locul potrivit, ceea ce ar trebui sa regrete dl. Antonescu este pierderea unui astfel de membru, nu promovarea lui. Daca Gabriel Berca nu si-a meritat insa functiile, Crin Antonescu are de dat explicatii referitoare la felul in care sunt promovati liberalii.

Sa zicem ca, desi, partidul l-a facut, Gabriel Berca avea dreptul sa-si apere principiile. Care principii? Daca Gabriel Berca nu s-a facut cunoscut prin cine stie ce proiecte reformatoare, el a fost cu siguranta una dintre cele mai frecvente prezente liberale in studiourile de televiziune. Acolo unde tuna si fulgera impotriva actualei puteri. Adica puterea careia acum i se alatura cu voiosie. Imi pare rau, dar doar despre principii nu poate fi vorba cat timp esti in stare sa schimbi discursul precum cravata. Cand a fost domnul Berca sincer, atunci cand critica PD-L sau acum cand i se alatura? Intr-un moment sau altul a fost, intr-adevar, oportunist.

Pana la urma un om competent si valoros are dreptul sa puna propriile principii si credinte deasupra disciplinei de partid. Dar asta inseamna ca el este consecvent in vreme ce linia partidului a intrat in drapaj. Marian Sarbu a plecat din PSD pentru ca nu a vrut sa se dezica de proiectele pe care le-a promovat ca ministru. Si-a aparat principiile si credintele. Iar la plecare, nu a sarit in barca fostilor adversari, ci a optat pentru constituirea unei noi formatiuni.

Fara a pleca din PD-L, si Cristian Preda si-a criticat partidul pentru erori si iconsecvente crase. Si lui i s-a amintit mai mult sau mai putin voalat ca partidul acesta criticat l-a facut europarlamentar, dar domnia sa a socotit, corect cred eu, ca slujeste PD-L tragand semnalul de alarma, nu aparand derapajul.

Cred ca in politica profesionista fidelitatea fata de partid inceteaza atunci cand partidul insusi nu mai este fiel propriilor principii. Dar o astfel de disidenta autentica, mai puternica decat datoriile pentru promovari oricat de inalte, presupune din partea celui care pleaca sau critica multa consecventa si onestitate, pasari rare in politica aflata sub cultul oportunismului.

Ne puteți urmări și pe  pagina noastră de Facebook   sau pe   Google News