Ce știm după 666 de zile de pandemie: Adevăruri și mituri legate de vaccin, măști de protecție și medicamentele anti-COVID ANALIZĂ

La un an și 10 luni de când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că SARS-CoV-2 a devenit pandemic și la peste 2 ani de când se presupune că virusul s-a transmis pentru prima oară la om, oamenii de știință n-au găsit nici un vaccin care să prevină 100% infectarea, nici un medicament care să vindece în totalitate boala COVID-19.

În plus de asta, nu există niciun set de reguli de sănătate publică care, odată urmat, să garanteze populației generale că nu se va infecta.

Joi, 6 ianuarie 2022, s-au împlinit 666 de zile de când OMS a declarat virusul SARS-CoV-2 ca fiind în circulație pandemică (11 martie 2020).

Înainte ca adepții teoriilor conspiraționiste să găsească înțelesuri oculte pentru această dată, Ziare.com trece în revistă ce am aflat până acum, ce rămâne a fi descoperit și care sunt ideile preconcepute legate de infectarea cu noul coronavirus.

În aproape doi ani de pandemie, cercetătorii din domeniul medical au dezvoltat seruri anti-COVID pentru prevenirea infectării și au identificat o serie de medicamente pentru tratamentul diverselor stadii post-infectare.

Așa cum o arată statisticile, nici primele, nici cele din urmă nu funcționează pe deplin. Dar dacă ar fi să luăm în considerare pragul de eficiență de 100%, puține sunt mijloacele de prevenție sau tratamentele care îl ating.

De fapt, fiecare substanță farmaceutică are niște limite precizate în mod clar pe prospect și, tocmai din acest motiv, pacienții apelează la medici pentru a le recomanda sau a le schimba schemele de tratament, în funcție de particularitățile lor individuale.

Ziare.com pune în balanță ce știm și ceea ce încă nu știm despre virusul SARS-CoV-2 și boala pe care o provoacă – COVID-19.

Cum a apărut SARS-CoV-2 și de ce a devenit pandemic

În primul rând, este necesară definirea termenilor: SARS-CoV-2 vine de la „Severe Acute Respiratory Syndrome-related Coronavirus 2” (în traducere aproximativă: sindrom acut respirator sever cauzat de noul coronavirus). COVID-19 este boala cauzată de virus, adică abrevierea de la Coronavirus Desease 2019 – anul în care maladia s-a manifestat pentru prima oară la om.

Marea familie a coronavirusurilor include și MERS-CoV (Middle East Respiratory Syndrome) un virus mult mai periculos decât SARS-CoV-2, care se manifestă local în Orientul Mijlociu, dar care – de la descoperirea lui în 2012 și până în prezent – nu a evoluat în sensul de a deveni pandemic.

Spre deosebire de SARS-CoV-2 care are o mortalitate apreciată în jurul valorii de 2%, MERS este de 20 de ori mai ucigător: în jur de 40% dintre cei infectați mor după infectare. De la primele cazuri documentate de OMS, în 2012, MERS a fost raportat în 27 de țări și a ajuns la 858 de cazuri confirmate de deces. MERS se transmite, în cazuri izolate, de la cămile la oameni.

La aproximativ 7 ani de la descoperirea MERS, un alt tip de virus din aceeași familie – noul coronavirus – s-a transmis de la un mamifer (presupus a fi liliac) la om, în regiunea Wuhan, China. Există dezbateri aprinse cu privire la „pacientul zero” și la locul exact unde s-a produs transmiterea.

Cert este că spre deosebire de MERS, SARS-CoV-2 (varianta inițială, din Wuhan) a dobândit – natural sau artificial, rămâne de văzut – abilitatea de a se răspândi rapid, prin microparticule rezultate din secreții (strănut, tuse, respirație) astfel că, la câteva luni de la primele cazuri documentate, OMS l-a declarat ca fiind pandemic.

Cât de contagios a devenit virusul, de la prima până la ultima tulpină

SARS-CoV-2 prezenta inițial o rată de contagiozitate de 1 la 2,5, ceea ce înseamnă că o persoană infectată putea transmite virusul la aproape 3 indivizi, înainte ca pacientul să prezinte simptome (și, astfel, să știe că s-a infectat).

De atunci, virusul din Wuhan a suferit mutații care l-au făcut din ce în ce mai contagios, pe măsură ce au evoluat noi tulpini, care au cauzat „valuri” pandemice:

• Tulpina Alfa (varianta britanică din septembrie 2020) – contagiozitate 1 la 4-6
• Tulpina Beta (varianta sud-africană din mai 2020)
• Tulpina Gamma (varianta braziliană din septembrie 2020)
• Tulpina Delta (varianta indiană din mai 2021) – contagiozitate de 1 la 6-7
• Tulpina Omicron (varianta sud-africană din noiembrie 2021) – contagiozitate de 1 la 10-12.

Se observă, astfel, că pe măsură ce au apărut aceste noi tulpini, contagiozitatea virusului a evoluat din zona gripei (cum era în cazul variantei din Wuhan, 1 caz infecta alte 2-3 persoane), în zona varicelei (în cazul Delta 1 persoană infecta 6-7 persoane), apoi în zona infecțiozității variolei (în cazul Omicron, 1 persoană infectată poate transmite virusul la 10-12 persoane). De precizat este că variola are o contagiozitate de 12-18 persoane de la un singur caz.

O contagiozitate crescută a însemnat, automat, o explozie a numărului de îmbolnăviri, mai ales până la administrarea pe scară largă serurilor anti-COVD (ianuarie 2021).

Cum funcționează serurile anti-COVID și ideile preconcepute legate de ele

Încă de la început vaccinurile au fost privite cu scepticism de o parte a populației, fenomen care a avut loc în toate statele. Contestatarii serurilor anti-COVID își justificau temerile prin diverse argumente. Unii spuneau că ele au fost „inventate” într-un timp atât de scurt încât sigur trebuie să fie ceva „necurat” la mijloc.

Trebuie precizat să vaccinurile anti-COVID au reprezentat ultima parte a eforturilor cercetătorilor de a dezvolta o modalitate de prevenire a coronavirusurilor, încă de pe vremea descoperirii MERS. În răstimpul de 1 an de la apariția SARS-CoV-2, cercetătorii nu au făcut decât să adapteze variantele de seruri la care lucrau deja la noua amenințare.

Alte persoane au refuzat vaccinul pe motiv că nu se cunosc pe deplin efectele adverse pe care acesta le-ar putea avea asupra organismului, pornind de la o precizare din prospect care arăta că, în unele situații rare spre foarte rare, serul ar putea duce la apariția cheagurilor de sânge.

Așa a scăzut popularitatea vaccinului AstraZeneca-Oxford la aproape zero în majoritatea statelor (inclusiv România), deși o mare parte din populația Marii Britanii a fost vaccinată cu acest ser. Trebuie precizat că, din zeci de milioane de administrări de ser de la AstraZeneca, au fost înregistrate vreo 60 de decese la nivel mondial, din care aproape jumătate în Marea Britanie. Totuși, isteria cheagurilor provocate de vaccinul AstaZeneca a făcut ca nimeni să nu își mai dorească să se vaccineze cu acest ser.

În treacăt fie spus, și prospectele emise de Pfizer/BioNTech sau Moderna au câte un asterisc cu privire la reacții adverse rare sau foarte rare. Nu numai că numărul de cazuri de deces a fost foarte mic, dar nici nu s-a dovedit din punct de vedere medical că moartea respectivelor persoane poate fi atribuită vaccinului.

O altă îngrijorare care s-a dovedit a fi nefondată e legată de efectul pe termen lung al vaccinurilor, înțelegând prin asta complicații prezumat a se manifesta la ani de la administrare. Or, indiferent de seruri, substanțele din care sunt compuse nu rămân în organism pentru un timp atât de îndelungat.

O mică parte a anti-vaxxerilor, cea a conspiraționiștilor hardcore, a mers până într-acolo încât au afirmat că vaccinurile conțin microcip-uri (n.r. – circuite integrate în miniatură) prin a căror inoculare s-ar urmări spionarea și/sau controlul populației. Conspiraționiștii au scăpat însă din vedere alte metode mai eficiente în acest scop precum computerele, telefoanele mobile sau cardurile bancare – care toate conțin microcipuri – și pe care ei înșiși le folosesc de bunăvoie.

Ce conțin serurile anti-COVID

Fără a intra în prea multe detalii, serurile anti-COVID folosesc două tehnologii: cea a vaccinurilor clasice (cu virus inert) și cea a cu ARN mesager. Oricare dintre cele două determină în organism, după administrare, apariția anticorpilor. Practic, fie că e vorba de inocularea unui virus „mort”, fie că e vorba de introducerea în organism a unui virus „artificial”, efectul este același, anume antrenarea sistemului imunitar de a reacționa la a această „amenințare” ca, pe viitor, să o recunoască mai ușor și să o neutralizeze.

Numai că apariția acestor anticorpi nu se produce instant, ci durează o anumită perioadă. În respectiva perioadă, cel vaccinat se poate infecta și poate transmite virusul mai departe.

Faptul că majoritatea serurilor anti-COVID folosesc 2 doze (singurul cu 1 doză fiind de la Johnson&Johnson) complică și mai mult lucrurile, deoarece o persoană care s-a vaccinat se poate considera protejată la mai bine de o lună de la administrarea primei doze (a doua doză o primește la 3 săptămâni distanță de prima, apoi mai durează 10 zile pentru un efect deplin). Este lesne de înțeles, astfel, de ce apar cazuri de persoane care susțin că s-au îmbolnăvit de COVID-19, în ciuda faptului că s-au vaccinat.

Care este diferența dintre eficacitatea și eficiența serurilor anti-COVID

În ceea privește vaccinurile anti-COVID discutăm de două aspecte care trebuie clar definite: eficacitatea și eficiența. Deși la o primă vedere pare că este vorba de unul și același lucru, în realitate termenii exprimă realități diferite:

• Eficacitatea exprimă gradul de protecție al serului anti-COVID observat în cadrul testelor clinice, efectuate pe un grup de pacienți de ordinul miilor sau zecilor de mii.
• Eficiența exprimă gradul de protecție al vaccinului observat pe cohorte de ordinul a milioane de persoane.

Este de înțeles de ce companiile producătoare (Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson sau AstraZeneca) au solicitat aprobări, iar autoritățile de reglementare (Agenția Europeană a Medicamentului, Centrul de Combatere a Bolilor din SUA) au emis decizii de aprobare pe baza testelor de eficacitate, nu de eficiență. Asta nu înseamnă că serurile anti-COVID sunt experimentale, ci doar că au fost testate pe o scară suficient de largă pentru a concluziona că ele funcționează în anumite limite.

Limitele în care variază eficacitatea serurilor anti-COVID variază în funcție de mai mulți factori.

Principalul factor care scade eficacitatea vaccinurilor este, la momentul actual, chiar virusul împotriva căruia au fost concepute. Actualele vaccinuri au fost dezvoltate în primul an al pandemiei, când în circulație erau tulpinile Wuhan, Alfa, Beta și Gamma. Odată cu apariția Delta, SARS-CoV-2 prezenta suficiente mutații la nivelul proteinei Spike (cea cu ajutorul căreia virusul de „leagă” la celula umană) încât să scadă eficacitatea vaccinurilor.

În ce limite funcționează vaccinurile anti-COVID

O altă precizare importantă este legată de modalitatea în care funcționează serurile anti-COVID, pentru a înțelege de ce ele nu împiedică infectarea, ci protejează împotriva formelor grave de boală.

Orice vaccin (împotriva oricărui virus) nu neutralizează virusul „la poarta de intrare” în corpul uman, ci previne multiplicarea lui astfel încât să nu producă pagube în organism.

Asta înseamnă că nici vaccinul antigripal nu oprește virusul gripal în stadiul de contractare, ci în stadiul de replicare – un moment în care agentul viral a intrat deja în corpul uman (dar va fi neutralizat de anticorpi).

Tot așa, nici serurile anti-COVID nu opresc pătrunderea SARS-Cov-2 la nivelul căilor respiratorii sau a mucoaselor, ci îl neutralizează post-facto, înainte ca el să se multiplice și să se răspândească.

Asta însemnă că orice persoană vaccinată poate contracta virusul și îl poate transmite altei persoane în intervalul de timp de la contractarea lui până ca anticorpii să îl neutralizeze.

Singurul beneficiu important al unei persoane vaccinate e că nu va dezvolta o formă medie sau gravă de COVID-19, adică nu va ajunge la spital, la terapie intensivă sau la morgă.

Partea mai puțin bună e că persoana vaccinată poate transmite virusul (uneori chiar fără să știe că e infectată) unei alte persoane care, dacă nu are același grad de protecție, va face o formă medie sau gravă a bolii.

De aceea, este greșit a spune că vaccinații nu „iau virusul” de la alții, mai corect fiind a afirma că îl „iau”, dar pe ei nu îi afectează atât de tare.

Cât ne protejează măștile împotriva infectării cu SARS-Cov-2

O altă preconcepție este legată de purtarea măștii de protecție – măsură care naște controverse ori de câte ori guvernele o impun într-un anumit grad.

Așa cum am arătat mai sus, virusul se răspândește prin micro-particule de secreții, a căror mărime este de ordinul micronilor. Spre comparație, grosimea firului de păr uman este de 100 de microni, iar o globulă roșie din sânge are diametrul de 7 microni. Micro-particulele de lichid prin care se transmite SARS-CoV-2 au mărimi cuprinse între 5 și 10 microni.

Este cel puțin ciudat cum oamenii dezbat cât de crescut ar trebui să fie factorul de protecție al măștilor – de la simpla bucată de material textil, la cele medicale, apoi cele FFP2 și FFP3 – fără să se gândească la faptul că ele acoperă doar nasul și gura. Rămân astfel expuse unei potențiale contaminări cu microparticulele exhalate de cel infectat zone precum ochii și orice suprafață a pielii – fapt care ar putea duce ulterior la infectare.

Exact din acest motiv, echipamentul de protecție al medicilor care au contact prelungit cu bolnavii COVID este mult mai complex decât cea mai performantă mască pe care și-ar putea-o achiziționa omul obișnuit. Acest echipament include, pe lângă mască, și un costum special, precum și protecție oculară. Pe lângă asta, echipamentul presupune articole de unică folosință și unele special concepute pentru dezinfecții repetate.

Adevărul despre utilitatea purtării măștii faciale este că ea constituie o barieră suplimentară de protecție împotriva infectării, alături de măsuri precum distanțarea socială și dezinfecția mâinilor. Vaccinul rămâne singura soluție de prevenire a îmbolnăvirii de COVID-19, când toate aceste măsuri – din diverse motive – eșuează.

Medicamentele anti-COVID și avertismentul Ministerului Sănătății

Ultimul aspect care merită detaliat este cel legat de cele câteva medicamente despre care medicii au aflat, pe parcursul pandemiei, că sunt benefice a fi administrate în diverse stadii ale bolii COVID-19.

Până în prezent, oamenii de știință nu au dezvoltat un „remediu anti-COVID” – înțelegând prin asta un medicament pe care bolnavul să îi ia pe o anumită cale – orală, intravenoasă etc. – astfel încât să scape de boală.

În schimb, medicii au identificat o serie de medicamente – dintre care multe existau deja – care, administrate în funcție de momentul și stadiul bolii, pot duce la ameliorarea stării pacientului, iar într-un final, la vindecarea lui.

În cazul în care persoana este deja bolnavă, administrarea vaccinului iese din discuție.

În acel moment, medicii tratează bolnavul sub aspectul ameliorării stărilor și a limitării răspândirii virusului în organism. Doctorii stabilesc stadiul bolii – afectarea funcțiilor diverselor organe interne – și încearcă să obțină lucruri: să îl țină în viață pe pacient, să combată infecția din organism și să îi redea funcțiile vitale. Eșecul în oricare dintre cele trei cazuri are ca rezultat decesul pacientului.

Tocmai din cauza faptului că nici chiar medicii nu reușesc, uneori, să trateze boala COVID-19 este un argument suficient pentru o persoană fără pregătire medicală să nu încerce acest lucru în locul lor.

De aceea, Ministerul Sănătății a emis un „Protocol de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2”, a cărui ultimă variantă poate fi consultată aici.

Protocolul a fost modificat succesiv de când a început pandemia, pe măsură ce specialiștii au descoperit substanțe cu rol medicamentos care au un succes mai ridicat decât altele în lupta cu boala.

Iată principalele recomandări ale Protocolului, cu referire la medicamente, reproduse mai jos cu atenționarea că nimeni nu ar trebui să le ia fără a consulta un medic:

• Antiviralele au o eficiență cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, de preferat începând din primele zile de evoluție; raportul beneficiu/risc este cu atât mai mare cu cât pacientul are un risc mai mare de evoluție severă. De aceea, antiviralele se administrează în primul rând pacienților cu forme non severe de boală care au factori de risc pentru evoluția severă.
• Dintre antivirale, remdesivir se recomandă în formele medii de boală la pacienți cu factori de risc pentru evoluție severă și în formele severe (cât mai rapid după instalarea necesarului de oxigen), pe criterii de disponibilitate, eficiență și riscuri. Antiviralele cu administrare orală pot fi folosite în formele ușoare și medii de boală la pacienții evaluați clinic, imagistic și biologic.
• Anticorpii monoclonali neutralizanți sunt recomandați în formele ușoare și medii de boală, cât mai repede după debutul bolii; efectul benefic este mai ridicat în cazul administrării la pacienții cu factori de risc pentru evoluția severă a COVID-19.
• Tratamentul antiinflamator cu corticoizi (de preferat, dexametazonă) este indicat la pacienții cu inflamație sistemică, care necesită administrare de oxigen.
• Imunomodulatoarele sunt rezervate doar cazurilor cu inflamație excesivă și deteriorare clinică rapid progresivă, necontrolată de corticoizi în doză antiinflamatorie, iar alegerea lor va depinde de eficiență, de efectele adverse posibile și de disponibilitatea lor la un moment dat.
• Plasma de convalescent cu concentrații mari de anticorpi specifici este înlocuită în indicațiile sale de anticorpii monoclonali neutralizanți, având același mecanism de acțiune, o eficiență greu predictibilă și un risc mai ridicat de reacții adverse - accidentele posttransfuzionale.
• Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienților spitalizați, cu excepția celor care primesc deja un tratament anticoagulant și care vor continua să primească doze terapeutice.
• Administrarea de doze terapeutice de anticoagulant se face pentru indicațiile standard, dar și pentru pacienți cu COVID-19 cu risc tromboembolic mare (agravarea suferinței respiratorii și/sau sindrom inflamator marcat) și risc hemoragic mic.
• Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19. Ele ar trebui prescrise foarte rar de la începutul tratamentului, deoarece coinfecțiile bacteriene simultane infecției SARS-CoV-2 sunt foarte rare; se administrează antibiotic doar dacă este demonstrată o infecție bacteriană concomitentă.

Virusul care ar putea cauza următoarea pandemie circulă deja printre noi

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie The Guardian, citând datele unui studiu care va fi publicat weekendul viitor. Un sondaj...

Fenomene fără precedent în istoria alegerilor. Politolog: „Vom vedea niște scoruri foarte interesante"

Se anunță o prezență-record la alegerile europarlamentare, programate pentru 9 iunie 2024. Fenomenul a fost explicat de către politologul Andrei Țăranu, într-un interviu pentru Ziare.com....